CRIZA din Germania | Oficialii consideră că mai sunt multe de făcut până la reluarea discuţiilor privind formarea coaliţiei guvernamentale

Mai sunt multe de făcut până la reluarea discuţiile de joi, dacă reprezentanţii partidelor principale din Germania vor să ajungă la o înţelegere pentru formarea unei noi coaliţii guvernamentale, au declarat, luni, oficialii germani, informează agenţia de ştiri Dpa.

958 afișări
Imaginea articolului CRIZA din Germania | Oficialii consideră că mai sunt multe de făcut până la reluarea discuţiilor privind formarea coaliţiei guvernamentale

Oficialii germani consideră că mai sunt multe de făcut până la reluarea discuţiilor privind formarea coaliţiei guvernamentale

"Nimic nu este decis până nu va fi totul decis", a declarat Michael Grosse-Broemer, un parlamentar din cadrul Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partidul cancelarului german Angela Merkel.

Discuţiile cu Partidul Social-Democrat (SPD) şi Uniunea Creştin-Socială din Bavaria (CSU) vor fi reluate joi, iar înţelegerile făcute săptămâna aceasta vor fi preliminare, din cauză că SPD nu a acceptat, în mod formal, să intre în negocierile pentru o coaliţie.

Armin Laschet, premierul landului Renania de Nord-Westfalia, care coordonează un grup de discuţie pe tema politicii energiei, a informat că au fost deja făcute înţelegeri în acest domeniu, iar toate părţile au fost de acord că reducerea emisiilor nu este posibilă pentru moment.

Politica actuală cere ca Germania să îşi reducă emisiile de dioxid de carbon cu până la 40% până în anul 2020, un obiectiv pe care mulţi experţi îl consideră imposibil.

Laschet a mai adăugat că adevăratul obiectiv este respectarea Acordului de la Paris privind schimbările climatice.

Luni a reprezentat a doua zi în care toate părţile s-au întâlnit să discute cu privire la formarea unei noi coaliţii, fiind aşteptate să atingă subiecte legate de politicile Europei.

Germania a este condusă de un guvern interimar de la data de 24 septembrie, când procentajul obţinut slăbit partidul lui Merkel şi SPD.

Iniţial, SPD a hotărât să se alăture opoziţiei, însă a fost de acord să discute cu Angela Merkel despre posibilitatea formării unei coaliţii guvernamentale.

Discuţiile vor fi încheiate vineri, iar până atunci, părţile implicate au fost de acord să nu acorde niciun interviu.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici