Rusia ar putea acţiona ca mediator în discuţiile dintre cele două Corei

Eforturile unor intermediari internaţionali, inclusiv Rusia, sunt necesare pentru ca discuţiile inter-coreene privind denuclearizarea regiunii să avanseze, a declarat marţi Leonid Sluţki, şeful Comisiei pentru Afaceri Internaţionale din camera inferioară a Parlamentului rus, relatează agenţia Tass.

165 afișări
Imaginea articolului Rusia ar putea acţiona ca mediator în discuţiile dintre cele două Corei

Rusia ar putea acţiona ca mediator în discuţiile dintre cele două Corei

Coreea de Nord a redeschis, marţi, un canal de comunicare militară cu Coreea de Sud, în contextul în care cele două state au purtat discuţii la nivel înalt despre modalităţi de îmbunătăţire a relaţiilor bilaterale.

"Eforturile intermediarilor internaţionali vor fi probabil necesare pentru a promova chestiunile denuclearizării şi a dosarului nuclear. Având în vedere că această problemă afectează în mod direct interesele Rusiei, în special datorită proximităţii teritoriale a graniţelor noastre, Rusia poate prelua acest rol", a spus Sluţki.

Şeful Comisiei pentru Afaceri Internaţionale din Duma de Stat a salutat reluarea discuţiilor dintre cele două Corei, subliniind relaţiile constructive pe care le are Moscova cu ambele state.

"Nu este posibilă altă atitudine în această situaţie. Dar este prea devreme să vorbim despre rezultate. Întotdeauna am sprijinit ferm abordarea tuturor problemelor legate de un acord privind Peninsula Coreeană, la masa negocierilor. În contrast, orice escaladare a tensiunilor ar putea genera consecinţe neaşteptate pentru comunitatea globală. În ceea ce priveşte SUA, care se consideră a fi centrul lumii, ar trebuie să renunţe la retorica împotriva Phenianului, să nu mai provoace Coreea de Nord şi să aştepte primele rezultate ale discuţiilor inter-coreene", a mai spus Leonid Sluţki.

Reprezentanţi din cele două Corei au purtat discuţii la nivel înalt la Panmunjom, în zona demilitarizată, primele de acest fel din decembrie 2015, iar oficialii de la Phenian şi Seul au abordat participarea nord-coreeană la Jocurile Olimpice de iarnă de la Pyeongchang, dar şi modalităţi de îmbunătăţire a relaţiilor bilaterale.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici