"Stanley Kubrick’s Boxes" - secretele lui Kubrick, documentar online despre perfecţionismul regizorului - FOTO/VIDEO

"Stanley Kubrick’s Boxes", documentarul de 48 de minute din anul 2008, despre stilul marelui creator de film american şi meticulozitatea sa dusă la extrem în creaţia filmelor, regizat de Jon Ronson, care l-a cunoscut pe Kubrick în 1996, poate fi urmărit online, gratis pe platforma Vimeo.

357 afișări
Imaginea articolului "Stanley Kubrick’s Boxes" - secretele lui Kubrick, documentar online despre perfecţionismul regizorului - FOTO/VIDEO

"Stanley Kubrick’s Boxes" - secretele lui Kubrick, documentar online despre perfecţionismul regizorului

Stanley Kubrick este cunoscut pentru meticulozitatea sa şi de-a lungul anilor şi a decadelor a căutat perspective noi în arta filmului. Acesta este subiectul documentarului “Stanley Kubrick’s Boxes,” regizat de Jon Ronson în 2008 şi disponibil online pe vimeo, potrivit indiewire.com.

Kubrick a păstrat o sumedenie de obiecte ce aveau legătura cu activitatea sa, inclusid seturi de fotografii şi notiţe personale precum “vă rog să aveţi grijă să fie o provizie de pepeni în casă tot timpul”.

Ronson l-a cunoscut pentru prima oară pe regizorul filmelor “2001: A Space Odyssey,” “Full Metal Jacket” şi “A Clockwork Orange” în 1996 când un asistent al lui Kubrick l-a pus în legătură cu un documentar regizat de Ronson despre Holocaust.

Kubrick a murit câţiva ani mai apoi, iar lui Ronson i s-a permis accesul la vasta colecţie de cutii a regizorului, unele dintre aceste nefiind deschise timp de zeci de ani.

Stanley Kubrick ( 26 iulie 1928-7 martie 1999) a fost un regizor, scenarist şi producător de film american, câştigător al Premiului Oscar, care în ultimii 40 de ani ai carierei sale a locuit în Anglia. Kubrick a fost renumit prin grija cu care îşi alegea subiectele, metoda lentă de a lucra, varietatea de genuri pe care le-a abordat şi perfecţionismul său.

Este de asemenea recunoscut ca unul dintre cei mai inovativi şi influenţi regizori de film din istoria cinematografică. A regizat o serie de filme foarte apreciate, adesea controversate, filme care au fost percepute ca o reflexie a naturii sale obsesive şi perfecţioniste. Filmele sale sunt caracterizate de prezenţa elementelor de suprarealism, expresionism, dar şi a unui pesimism ironic, fiind totodată şi unele dintre cele mai originale, provocatoare şi vizionare făcute vreodată. Şapte dintre cele şaisprezece filme ale sale realizate ca regizor sunt prezente în lista IMDb Top 250.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici