Video Dosarul „Cocaină pentru VIP-uri” | Oreste Teodorescu a fost audiat la DIICOT Ploieşti / Jurnalistul, la ieşire: Această şaradă s-a încheiat

Jurnalistul Oreste Teodorescu fost prezent, luni, la sediul DIICOT Ploieşti, unde a fost audiat în dosarul drogurilor pentru vedete.

5049 afișări

UPDATE Oreste Teodorescu, revoltat după audierile de la DIICOT Ploieşti: Această şaradă s-a încheiat

Jurnalistul Oreste Teodorescu a declarat, luni, la ieşirea din sediul DIICOT Ploieşti că nu are nicio legătură cu persoanele implicate în dosarul drogurilor pentru vedete şi s-a arătat revoltat că numele lui a fost implicat, spunând că „şarada” s-a încheiat.

Oreste Teodorescu a spus, luni, la ieşirea din sediul DIICOT Ploieşti, unde a fost audiat timp de aproape o oră, că nu are nicio legătură cu persoanele implicate în dosarul drogurilor pentru vedete, arătându-se revoltat că numele lui a fost implicat în acest dosar.

„Nu am absolut nicio legătură cu persoanele implicate în acest caz, nici cu persoanele, nici cu consumul, nici cu maneliştii, nici cu creatorii de modă. Nu am. Nu cumpăr, nu consum droguri nici de risc, nici de mare risc, nici de risc cotrolat”, a spus Oreste Teodorescu.

Întrebat de jurnalişti cum a ajuns numele lui în acest dosar, jurnalistul a spus că nu ştie, dar odată ce a răspuns întrebărilor procurorilor, „şarada” a luat sfârşit.

„Nu mi s-a comunicat. Mi s-a spus că până nu se încheie cercetările, anumite informaţii nu pot fi făcute public. Eu îi cred pe procurori, cred Poliţia Judiciară. Odată cu această declaraţie, prezenţa mea, participarea mea la această şaradă a luat sfârşit. Este decizia lor (a procurorilor – n.r.). (...) Dacă eram suspect, mi se făceau percheziţii, mă luau mascaţii, mă târau pe burtă. Neavând această calitate am venit să răspund la întrebarea: „Cunoaşteţi aceste persoane?” şi mi-au fost puse în faţă patru fotografii: o femeie şi trei bărbaţi, nu persoane publice. Nu le cunosc”, a mai spus Oreste.

De asemenea, Oreste a afirmat că singura persoană pe care o cunoaşte, dintre vedetele audiate, este Răzvan Ciobanu, pentru că l-a avut invitat într-o emisiune din anul 2000, pe care o realiza cu Mircea Badea.

„Procurorul DIICOT şi ofiţerul de la poliţia judiciară mi-au confirmat (...) că nu au trimis nicio informaţie din acest dosar în spaţiul public”, ameninţând că îi va da în judecată pe cei care au făcut publice informaţii care i-au lezat imaginea.

Ştirea iniţială:

Jurnalistul Oreste Teodorescu a ajuns, luni, la sediul DIICOT Ploieşti, unde a fost audiat în dosarul drogurilor pentru vedete, în care două persoane au fost arestate şi una este în arest la domiciliu. Acesta nu a dorit să facă declaraţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Jurnalistul Oreste Teodorescu a ajuns, luni, la sediul DIICOT Ploieşti cu puţin după ora 11.00, singur.

Întrebat ce calitate are în dosarul în care mai multe vedete au fost audiate, Oreste Teodorescu a spus că va răspunde atunci când va ieşi din sediul Parchetului.

„Am să răspund tuturor întrebărilor după ce ies”, a spus Oreste.

Jurnalistul a scris, vineri, pe facebook, că totul este „o făcătură” şi va acţiona în judecată pe oricine furnizează informaţii false

"Dau aici un răspuns general, tuturor celor care vor sa ma întrebe ceva despre un dosar despre care nu ştiu nimic! Nu am fost audiat, nu mi ‭‬ s-a comunicat nici o citaţie. Am primit doar un telefon de la numărul acesta ‭(0799) 106 127‬ de la care am fost invitat luni la Ploieşti. Foarte suspect este faptul ca cineva intoxica câţiva jurnalişti cu date 100%false despre mine dintr-o ancheta la care nu am răspuns încă procurorilor. Am contactat avocatul şi voi acţiona in instanţa pe toţi cei care fac afirmaţii denigratoare şi calomnioase despre mine, in afara oricăror probe!", scrie Oreste Teodorescu, pe Facebook.

Realizatorul TV îi ameninţă cu proces pe toţi cei care vor da informaţii eronate despre implicare sa în dosar.

"Tot acest scenariu este o făcătură de la cap la coada! Asemenea informatii sunt false 100%. Cereţi surselor voastre sa ofere probele aferente, altfel este doar o încercare grosolana de compromitere! Atenţie la claritatea informaţiilor! Vi s-au spus despre Percheziţii, consum de stupefiante, martor, acum înţeleg ca vi se creionează profilul unui traficant! Eu voi acţiona in judecată pe absolut toţi cei care afirma minciuni despre mine. in rest, va urez toate cele bune şi sa va faceţi profesiunea cu credinţă şi in spiritul adevărului, altfel este doar o imensa şi penibila manipulare!".

Numele lui Oreste Teodorescu a fost vehiculat în dosarul "Cocaină pentru VIP-uri" de la Ploieşti, în care au fost audiate mai multe vedete, între care Răzvan Ciobanu, Raluca Bădulescu şi Elis Armeanca.

Două persoane au fost arestate preventive şi una este în arest la domiciliu, acuzaţi că furnizau cocaină şi cannabis unor persoane publice din Bucureşti şi judeţele limitrofe, la preţuri cuprinse între 50 de lei şi 100 de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici