„Fără un buget clar, nu vom putea avea predictibilitate și riscăm să ne înglodăm în datorii”, avertizează specialiștii. Nu doar veniturile mari garantează siguranța financiară – există numeroase exemple de persoane cu câștiguri consistente, inclusiv sportivi celebri, care au ajuns în faliment personal din lipsa unei strategii.
Pentru persoanele cu pensii mici sau medii, spațiul de ajustare este aproape inexistent. „Nu mai există capacitatea de a crește veniturile, iar multe cheltuieli sunt fixe sau chiar în creștere”, au explicat realizatorii.
Zone precum medicamentele sau utilitățile nu pot fi reduse, iar renunțarea la activități precum presa sau cărțile poate afecta sănătatea mentală. „Antrenamentul creierului îi păstrează activi și autonomi”, au adăugat aceștia, subliniind că seniorii sunt categoria care are nevoie de cel mai mult sprijin.
O altă problemă semnalată este noua contribuție CASS de 10% aplicată, începând cu 1 august, pe pensiile nete care depășesc pragul de 3.000 de lei. „Dacă ai o pensie de 3.500 de lei, pe diferența de 500 de lei plătești 10%”, au explicat Artene și Chirilă, considerând măsura o nedreptate pentru o categorie deja vulnerabilă.
Spre deosebire de pensionari, persoanele între 20 și 50 de ani au încă posibilitatea de a-și ajusta comportamentul financiar și de a construi un viitor stabil. Rebugetarea, economisirea consecventă și investițiile sunt pași esențiali pentru a diminua efectele scumpirilor și creșterii taxelor.