O rețea de trafic de droguri și substanțe psihoactive, coordonată, potrivit anchetatorilor, chiar dintr-un penitenciar din București, a fost destructurată de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța, în colaborare cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța.
Tribunalul Constanța a dispus arestarea preventivă a șase inculpați, cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic internațional și intern de droguri de mare risc, precum și efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Potrivit DIICOT, gruparea ar fi fost constituită în februarie 2026 de un bărbat în vârstă de 35 de ani, încarcerat într-un penitenciar din București.
Anchetatorii susțin că acesta și-ar fi asumat rolul de lider și ar fi coordonat întreaga activitate a rețelei, stabilind modul de operare, sursele de aprovizionare, distribuirea drogurilor și modalitatea de împărțire a banilor obținuți din vânzări.
Structura grupării ar fi fost una de tip piramidal, iar în lunile următoare alte persoane ar fi aderat la rețea, care a funcționat până la intervenția autorităților, în 20 august 2026.
În eșalonul secund al grupării s-ar fi aflat o femeie, membră a familiei presupusului lider, care ar fi reprezentat legătura dintre acesta și ceilalți membri.
Potrivit procurorilor, aceasta ar fi comandat din străinătate droguri și substanțe psihoactive, achitând contravaloarea lor prin utilizarea monedelor virtuale. Substanțele ar fi fost introduse ulterior în România prin intermediul unor firme de curierat.
Un alt inculpat, în vârstă de 27 de ani, ar fi avut sarcina de a urmări livrarea coletelor, de a participa la prepararea substanțelor pentru vânzarea stradală și de a-i asigura protecția femeii.
Un element important în presupusul mecanism al rețelei era, potrivit anchetatorilor, un bărbat de 31 de ani, subcontractant al unei firme de curierat.
Acesta ar fi identificat și urmărit traseul coletelor cu droguri și substanțe psihoactive, asigurând, potrivit DIICOT, predarea lor în siguranță către ceilalți membri ai grupării, în schimbul unor sume de bani.
Un alt membru, în vârstă de 33 de ani, ar fi preluat efectiv coletele, le-ar fi depozitat și ar fi participat la comercializarea substanțelor, primind un procent din banii obținuți.
Anchetatorii susțin că, în august 2026, presupusul lider al grupării și femeia din eșalonul secund ar fi procurat din Olanda droguri de mare risc, care au fost introduse în România prin intermediul unei firme de curierat internațional.
În 20 august, bărbatul de 33 de ani ar fi ridicat un colet care conținea aproximativ 250 de grame de ADB-BUTINACA și ADB-4en-PINACA, fiind prins în flagrant în momentul în care ar fi încercat să îl predea femeii.
Ulterior, autoritățile au efectuat percheziții în Constanța, Năvodari și Cumpăna, dar și în unitatea de penitenciar în care este încarcerat presupusul lider al grupării.
În urma perchezițiilor, procurorii și polițiștii au descoperit și ridicat aproximativ 300 de grame de ADB-BUTINACA, o parte din cantitate fiind deja porționată și ambalată, potrivit anchetatorilor, pentru comercializare.
De asemenea, au fost găsite substanțe utilizate în procesul de preparare a drogurilor și produselor psihoactive, obiecte care prezentau urme de substanțe, sume de bani în lei și lire turcești, precum și alte mijloace de probă.