Prima pagină » Politic » România, pacientul care refuză medicamentele? Miruță: „Diferența este doar cât de mincinoși vor să fie unii politicieni”

România, pacientul care refuză medicamentele? Miruță: „Diferența este doar cât de mincinoși vor să fie unii politicieni”

Ministrul interimar al Apărării și Transporturilor, Radu Miruță, compară măsurile fiscale cu un tratament prescris de medic și spune că acestea nu sunt negociabile. Acesta acuză politicienii că distorsionează situația bugetului în scop populist.

„Atunci când medicul îți recomandă un tratament, un om responsabil nu negociază opinia medicului”, spune Miruță, joi seara, la B1 TV, care consideră că situația reprezintă „o chestiune tehnică” deja confirmată de agențiile de rating.

Ministrul afirmă că măsurile fiscale au produs rezultate pozitive, iar consecințele acestora se văd în evaluările României. În schimb, „România a pierdut puncte la aceste evaluări pe capitolul de instabilitate politică. Am fost între ministere. Mi-e foarte limpede care e situația cu bugetul”, spune ministrul interimar.

Miruță acuză că unii politicieni aleg să prezinte situația României într-un mod diferit, din motive populiste.

„Diferența este doar cât de mincinoși vor să fie unii politicieni și să traducă situația bugetului într-un mod mincinos cu scop din ăsta populist”, afirmă ministrul.

Radu Miruță susține că românii „s-au săturat de atâția ani de populism și de împachetări diferite a realității”.

Recomandarea video