„Undeva în jurul datei de 15 noiembrie, dacă trendurile, prognozele care sunt în momentul de față se mențin, ar trebui să avem un reactor care să pornească”, a spus ministrul referitor la centrala de la Cernavodă.
Potrivit acestuia, debitul Dunării a crescut semnificativ în ultimele două săptămâni, însă acest lucru nu permite, deocamdată, repornirea reactorului. Ministrul a apreciat că aproximativ două săptămâni reprezintă un termen realist, dar a avertizat că modificarea prognozelor ar putea întârzia sau devansa reluarea funcționării.
Unitatea 1 a centralei a fost oprită controlat pe 28 iulie, iar Unitatea 2 pe 13 august, din cauza nivelului foarte scăzut al Dunării. Înainte de oprire, centrala de la Cernavodă asigura aproximativ 20% din energia electrică produsă pentru Sistemul Energetic Național.
Ministrul Energiei a declarat că măsurile hidrotehnice analizate începând din vară pentru suplimentarea apei la gurile de aspirație ale sistemului de răcire nu au avut rezultatele așteptate.
„Oarecum lucrurile au înghețat”, a spus Chisăliță, explicând că printre soluțiile discutate se numără devierea unei părți din apa Dunării către brațul Bala, pentru a asigura alimentarea cu apă a centralei. Ministrul a anunțat că va merge la Cernavodă în această săptămână pentru a vedea situația de la fața locului.
Nuclearelectrica anunța la începutul lunii că ambele reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă rămân oprite, iar reluarea producției de energie electrică depinde de creșterea nivelului Dunării. Nuclearelectrica a anunțat duminică, 11 octombrie, că Unitățile 1 și 2 sunt menținute în stare de oprire sigură și că nu există riscuri pentru securitatea nucleară. Situația afectează însă una dintre principalele surse de energie electrică ale României.