Politic

Mihai Fifor dă vina pe Klaus Iohannis pentru faptul că România riscă să piardă 4,4 miliarde de dolari în procesul Roşia Montană

Mihai Fifor a scris, duminică, faptul că România riscă să piardă 4,4 miliarde de dolari, despăgubiri cerute în procesul cu Gabriel Resources în cazul exploatării de la Roşia Montană. Social-democratul a precizat că România nu se poate apăra în proces, deoarece nu are un ministru interimar la Mediu.

Proiect anti-birocraţie: Declaraţiile de interese şi de avere să fie depuse în format electronic

Senatori din mai multe partide au depus la Senat un proiect de lege care prevede posibilitatea transmiterii declaraţiilor de avere şi de interese către Agenţia Naţională de Integritate în format electronic. Iniţiatorii precizează că scopul proiectului este facilitarea procesului birocratic.

#vreaupresedinte. Ce îl recomandă pe Mircea Diaconu pentru un mandat la Palatul Cotroceni

Actorul de teatru şi film Mircea Diaconu a intrat în alegerile pentru Preşedinţia României. Agenţia MEDIAFAX şi Gandul.info vă prezintă activitatea prezidenţiabilului independent, de la implicarea în Revoluţia din 1989, la intrarea sa în politică şi până la lupta cu „statul paralel ocult".

Tomac, despre o revenire a lui Băsescu alături de PNL: Nu va exista niciun fel de fuziune. Ne interesează o dezbatere Paleologu-Iohannis

Eugen Tomac a scris, sâmbătă,că nu a existat şi nu va exista vreodată vreun proiect de fuziune între PMP şi PNL. Preşedintele PMP a precizat însă, că partidul său ar fi interesat de o dezbatere între Theodor Paleologu şi Klaus Iohannis, "actualul şi viitorul preşedinte al României".

Dăncilă i-a felicitat pe participanţii la marşul împotriva violenţei asupra femeilor

Viorica Dăncilă a declarat, sâmbătă, că se alătură cauzei marşului împotriva violenţei asupra femeilor organizat în Bucureşti şi i-a felicitat pe participanţi ”pentru curajul de a-şi face auzită vocea”. ”Este obligatorie o schimbare profundă, la nivel procedural şi legislativ”, a mai afirmat ea.

Teodorovici: Expresia “Unde nu-i cap, vai de picioare” se dovedeşte prezentă în politica de astăzi

Ministrul în funcţie al Finanţelor, Eugen Teodorovici, susţine, într-un mesaj publicat, sâmbătă, pe Facebook, că expresia “Unde nu-i cap, vai de picioare” este prezentă în lupta politică de astăzi.

Lecţii de gramatică între instituţii, înainte de votul din 10 noiembrie. STS, ironizat de judecătorii BEC, într-un document oficial

BEC a publicat, vineri, pe site-ul propriu, un răspuns oficial adresat STS, în care dă lecţii de gramatică serviciului special condus de general de brigadă Ionel–Sorin Bălan în care cere să fie făcut acordul gramatical la plural. ”Se impune din realizarea acordului gramatical”, se arată în răspunsul BEC.

Se apropie deadline-ul. Iohannis, la sediul PNL, la cinci zile după ce l-a desemnat pe Orban să formeze Guvernul. Ce i s-a promis

Şedinţa PNL la care a participat şi preşedintele Klaus Iohannis s-a terminat, după două ore şi jumătate. Şeful statului, care este şi candidatul formaţiunii la alegerile prezidenţiale, a plecat de la sediul central al liberalilor fără să facă declaraţii de presă. În schimb, Ludovic Orban a susţinut că lista de miniştrii, precum şi programul de guvernare vor fi prezentate la finalul termenului constituţional, adică în cele 10 zile de la desemnare. În acest termen, premierul trebuie să ceară votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

Gabriel Toncean refuză propunerea de a fi ministru al Sportului: Nu este cel mai bun moment

Preşedintele FRTC,Gabriel Toncean, a rezufat, sâmbătă, propunerea de a fi ministru al Sportului. El spune că a luat această decizie din dorinţa de a petrece cât mai mult timp alături de familie şi pentru că, împreună cu echipa Federaţiei Română de Culturism şi Fitness trebuie să organizeze CM 2020.

Conducerea PSD Caracal a fost dizolvată

Biroul Permanent Judeţean al PSD Olt a dizolvat conducerea organizaţiei din Caracal şi l-a desemnat pe Doldurea Ion Marian ca preşedinte interimar.

Fifor: Ce pierdeţi din cauza lui Iohannis şi Orban, doi aventurieri politici

Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, susţine că, din cauza preşedintelui Klaus Iohannis şi a premierului desemnat Ludovic Orban, „incapabili să formeze o altă majoritate parlamentară, după ce au dat jos un guvern funcţional", România pierde.

Tomac face apel la votanţii USR să îl susţină pe Paleologu la prezidenţiale: Sunt dovezi care-l vulnerabilizează pe Barna

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a făcut sâmbătă un apel către votanţii USR să îl susţină pe Theodor Paleologu la alegerile prezidenţiale, în condiţiile în care în spaţiul public au apărut dovezi care îl vulnerabilizează şi mai mult pe candidatul Uinunii, Dan Barna.

Ce face un comisar european şi cât de important e portofoliul Transporturilor pentru România

România urmează să deţină portofoliul Transporturilor în cadrul Comisiei Europene. În total, 28 de comisari europeni propun iniţiative legislative, implementează politici, execută bugetul UE şi garantează că tratatele Uniunii sunt respectate.

Vicelider PMP cere înfiinţarea unei comisii de anchetă în cazul TAROM: Răzvan Cuc să răspundă penal

Viceliderul deputaţilor PMP Petru Movilă va depune luni o solicitare de înfiinţare a unei comisii de anchetă privind cazul TAROM, după ce fosta şefă a instituţiei l-a acuzat pe Răzvan Cuc că i-a cerut să ţină avioanele la sol în ziua moţiunii, pentru a împiedica parlamentarii să voteze.

Noi dezvăluiri ale lui Mezei. „Un contract total normal”: Mai mulţi PSD-işti au călătorit la Baia Mare cu o cursă specială charter a Tarom

Mai mulţi membri ai Partidului Social Democrat au călătorit la Baia Mare cu o cursă specială charter Tarom, pentru a participa la nunta preşedintelui CJ Maramureş, Gabriel Zetea, care a avut loc sâmbăta trecută, a declarat vineri, Mădălina Mezei într-o emisiune la Digi24.

Iohannis, către liberali, într-un limbaj atipic: În 2016 am greşit. De data aceasta nu vă mai las de capul vostru!

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat vineri că una dintre greşelile făcute de PNL în 2016 a fost că a crezut că a câştigat alegerile înainte de a le câştiga. Şeful statului le-a transmis liberalilor că alegerile prezidenţiale au o miză mare şi că de data aceasta nu îi mai lasă de capul lor.

Jocul lui Barna, în plină campanie: Guvernarea Orban va fi una slabă. Nu am spus niciodată că voturile USR sunt punguţa cu doi bani

Prezidenţiabilul Dan Barna a afirmat, vineri, că USR optează pentru alegeri anticipate, deoarece Guvernul Orban va fi unul slab, neavând o majoritate stabilă. El a adăugat că voturile USR nu sunt precum „punguţa cu doi bani”, iar negocierile cu PNL pentru investirea noului Guvern continuă.

Viorica Dăncilă îl atacă cu o vorbă din popor pe contracandidatul său: Înalt ca bradul, dar…

Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale din noiembrie, Viorica Dăncilă, l-a atacat dur, vineri, într-un discurs rostit la Braşov, pe preşedintele Klaus Iohannis, despre care a spus că este „înalt ca bradul, dar leneş”.

Dăncilă recurge la ameninţări: Niciun membru PSD nu va vota un guvern până nu-i vede programul. Cei care o fac, vor pleca

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a spus, vineri, la Braşov, că niciun membru al PSD nu va vota un guvern care nu îşi asumă că nu va lua măsuri împotriva românilor, iar cei care o vor face „vor pleca imediat din partid”.

Cumpănaşu şi-a lansat clipul oficial de campanie. Materialul electoral, bazat pe Cazul Caracal: Un om hotărât să găsească un înger | VIDEO

Alexandru Cumpănaşu şi-a lansat clipul electoral oficial pentru candidatura la preşedinţia României.

Carmen Avram, către Dan Barna: Nu mă bucur că vi se întâmplă asta, mă cutremur. Sper că înţelegeţi ce aţi creat

Europarlamentarul PSD Carmen Avram a afirmat, vineri, că regretă ce i se întâmplă lui Dan Barna, referitor la proiectele verificate de către DLAF, însă măcar acum ar trebui să conştientizeze „ceea ce a creat prin campania de ură adusă în ţară” de către liderul USR.

Viorica Dăncilă, după ce a trimis Corpul de control la Tarom şi la Transporturi: Voi fi neiertătoare

Premierul Viorica Dăncilă a spus, vineri, la Săcele, în judeţul Braşov, că va fi neiertătoare dacă se va dovedi că cineva a greşit în cazul scandalului dintre fosta directoare a Tarom, Mădălina Mezei, şi ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

Demersul lui Iohannis la Bruxelles, contrazis la Bucureşti de Dăncilă. Cine are „puterea” de a nominaliza un comisar european. „CE să ţină cont”

Viorica Dăncilă a declarat, vineri, că va discuta cu reprezentanţii Comisiei Europene să ţină cont de nominalizarea pentru funcţia de comisar european, respectiv Dan Nica, deoarece puterea de a desemna comisarul îi aparţine premierului interimar, nu celui desemnat.

Teodor Meleşcanu, alături de disidenţii din ALDE, s-au înscris în partidul Forţa Naţională

Preşedintele Senatului Teodor Meleşcanu s-a înscris, vineri, în Forţa Naţională, potrivit unui mesaj postat de către acesta pe Facebook. La acest proiect iniţiat de Remus Borza s-au alăturat recent mai mulţi parlamentari, precum Graţiela Gavrilescu, Ion Cupă sau Alexandru Băişanu.

Condiţiile puse de USR nu sunt pe placul lui Orban: PNL dă ceea ce poate da PNL

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat, vineri, după consultările cu liderii USR că impunerea unor condiţii de liderii Uniunii reprezintă ”o poziţie nerezonabilă”. ”Nu poţi să condiţionezi PNL de lucruri pe care nu le poate oferi PNL”, a punctat Orban.

Barna, după scandalul TAROM: E inacceptabil. Dăncilă şi PSD trebuie să plece de la conducerea României

Dan Barna a afirmat, vineri, că e inacceptabil ca un ministru să ţină avioanele la sol în ziua moţiunii doar pentru a împiedica parlamentarii să voteze. Liderul USR a addăugat că acest fapt este o dovadă clară că PSD şi Viorica Dăncilă trebuie să plece de la conducerea României.

Dispută între Gabriela Firea şi şefa PNL Bucureşti pe tema monumentului lui I.C Brătianu. Primarul îi scrie descendentei familiei marelui om politic

Gabriela Firea îi transmite urmaşei Brătienilor, Marie Helene Brătianu, printr-o scrisoare deschisă, că PNL nu a făcut prea multe demersuri pentru amplasarea monumentului dedicat lui I.C. Brătianu, iar în acelaşi timp spune despre şefa PNL, Violeta Alexandru, că este pe post de „Bau – Bau”.

INTERVIUL INTEGRAL. Gândurile lui Cristoiu. Cătălin Ivan, despre Iohannis: Este pentru prima dată în istoria României când cineva are şanse să ajungă preşedinte prin neprezentare

Candidatul la prezidenţiale, Cătălin Ivan, acuză existenţe unor înţelegeri şi interese oculte care să-i asigure preşedintelui Klaus Iohannis al doilea mandat la Cotroceni, din schemă făcând parte BEC, STS, PNL şi PSD-ul condus de Viorica Dăncilă pe care şeful statului ar dori-o neapărat adversar în turul al II-lea.

SCANDALUL înregistrărilor cu prezidenţiabili. Ramona Bruynseels, după convorbirile făcute publice în care îl critică pe Dan Voiculescu: Voi discuta cu avocaţii

Ramona Bruynseels, candidata la preşedinţie a Partidului Puterii Umaniste, a declarat, referitor la înregistrările prezentate de newsweek.ro în care îl critică pe Dan Voiculescu, că dacă apar probleme le rezolvă în interiorul formaţiunii, urmând să apeleze la avocaţi cu privire la înregistrări.

Iohannis, despre comisarul european: Ursula von der Leyen este foarte îngrijorată

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că s-a întâlnit cu preşedintele-ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, afirmând că este „foarte îngrijorată” de situaţia comisarului din partea României. „Îşi doreşte foarte mult să desemnăm o doamnă la Transporturi”, a mai spus el.

Dan Barna cere ca Departamentul de Luptă Antifraudă să trimită la DNA actele referitoare la proiectele verificate / DLAF: Controlul pe primul proiect a început înaintea articolului Rise Project. Şeful DLAF nu primeşte instrucţiuni

Liderul USR, Dan Barna, a declarat, vineri, că, după apariţia anchetei din Rise Project, strategia PSD să-l prezinte ca pe un politician cu probleme penale, „asemeni lor”. El cere ca DLAF să trimită de urgenţă documentele la DNA, pentru că ştie că „asta e comanda politică pe care au primit-o”. Totodată, DLAF susţine că verificările pe proiectul „Punţi comunitare”, al cărui beneficiar este Consiliul Judeţean Alba şi în care a fost implicată şi firma lui Dan Barna, liderul USR, au fost declanşate anterior publicării informaţiilor de către Rise Project şi fără legătură cu demersurile jurnalistice.

Interviu realizat de istoricul Marius Oprea. Ion Gheorghe Maurer: Eu l-am propus pe Ceauşescu la conducerea PCR după moartea lui Dej (Partea a II-a) | AUDIO

În a doua parte a interviului acordat istoricului Marius Oprea, fostul lider comunist, Ion Gheorghe Maurer, povesteşte cum l-a propus la şefia PCR şi cum s-a transformat Nicolae Ceauşescu după preluarea conducerii partidului în urma decesului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Pentru că intrase în conflict cu el şi dorea să demisioneze, Ceauşescu a pus la cale […]

Dăncilă îl felicită pe Geoană, după ce a preluat funcţia de secretar general adjunct al NATO: Această numire onorează România

Viorica Dăncilă l-a felicitat, joi noaptea, pe Facebook, pe Mircea Geoană pentru preluarea funcţiei de secretar general adjunct al NATO, afirmând că această numire onorează România, astfel reconfirmată un partener serios şi responsabil al Alianţei.

#vreaupreşedinte. Ce averi au candidaţii la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2019

Ramona Bruynseels,Viorel Cataramă,Viorica Dăncilă şi Dan Barna, cel mai bine plasaţi candidaţi la alegerile prezidenţiale în topul averilor. Agenţia MEDIAFAX şi Gândul.ro vă prezintă averile celor mai importanţi candidaţi la alegerile prezidenţiale, care vor avea loc în luna noiembrie a anului 2019.

Ludovic Orban îşi caută majoritatea. PNL continuă astăzi negocierile pentru susţinerea guvernului: Consultări azi cu liderii USR

Partidul Naţional Liberal are, vineri, o nouă rundă de negocieri cu partidele politice, în vederea susţinerii unui Guvern cu Ludovic Orban desemnat premier. Astfel, premierul desemnat de PNL va purta discuţii, vineri, cu liderii USR.

Gabriela Firea susţine că a fost ofertată de alte partide pentru a candida la Primăria Capitalei: „Am avut de multe ori tentaţia de a pleca”

Primarul general Gabriela Firea, ales din partea PSD, a declarat, joi seara, că a fost ofertată de alte partide pentru a candida la al doilea mandat şi chiar s-a gândit la o candidatură independentă. „Am avut de multe ori tentaţia de a pleca (...)dar nu am putut să fac acest lucru”, dezvăluie Firea.

Ivan: Nu mă tem de niciun candidat, ei fug de dezbateri. L-aş întreba pe Iohannis ce îl recomandă | VIDEO

Cătălin Ivan a declarat, joi, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”, că nu se teme de ceilalţi candidaţi la prezidenţiale, însă aceştia fug de dezbateri. El a adăugat că dacă ar avea o dezbatere electorală cu Klaus Iohannis l-ar întreba pe şeful statului ce îl recomandă pentru încă un mandat.

Prezidenţiabilul ADN: Interesul lui Iohannis, un guvern şi un comisar agreat de Germania. Mureşan va ajunge premier | VIDEO

Cătălin Ivan a declarat, joi, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”, că preşedintele Klaus Iohannis blochează numirea comisarului european din cauza intereselor străine. El a adăugat că cel mai probabil Iohannis îl va desemna în final pe Siegfried Mureşan premier, fiind „omul Germaniei”.

Cătălin Ivan: Alegerile nu sunt libere.Voturile, numărate de STS, înţelegere între Iohannis şi Dăncilă | VIDEO

Cătălin Ivan a declarat, joi, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”, că alegerile nu sunt libere în România, iar la prezidenţiale voturile vor fi numărate tot de STS, printr-o înţelegere între Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă. El a adăugat că cine nu are partid în Parlament nu are nicio şansă.

Gabriela Firea, despre o posibilă susţinere a Guvernului Orban: Tot PSD să fie salvatorul?

Primarul general Gabriela Firea a criticat, joi seara, partidele care au contribuit la căderea Guvernului Dăncilă şi a spus că acestea nu trebuie să aştepte PSD „să fie salvatorul”. Firea a mai spus, în privinţa politizării instituţiilor, că PNL trebuie „să se ascundă în gaură de şarpe”.