Politic

Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, audiat la DNA Ploieşti: Nici eu, nici soţia mea nu am comis vreodată nici cea mai mică ilegalitate – VIDEO

Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, în prezent senator, a ajuns la sediul DNA Ploieşti împreună cu soţia sa, surse judiciare declarând că este vorba despre cazul în care fosta noră a lui Virgil Măgureanu, Alina Petre, a depus mai multe denunţuri, transmite corespodentul MEDIAFAX.

Cioloş: SUA, gazda ceremoniei de la Deveselu. Am cerut Ministerului Apărării să ofere clarificări

Premierul Dacian Cioloş precizează că gazda ceremoniei de la Deveselu a fost Ambasada SUA, iar lista de invitaţi a fost decisă de reprezenţa diplomatică în consultare cu Ministerul Apărării Naţionale, minister căruia şeful Executivului i-a cerut să clarifice condiţiile organizării evenimentului.

Dragnea, reproş către Cioloş: La Deveselu ar fi trebuit invitaţi şi Traian Băsescu sau Victor Ponta

Preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, s-a arătat dezamăgit de faptul că premierul Dacian Cioloş nu a respectat minimele reguli de protocol şi nu i-a invitat la Deveselu pe adevăraţii artizani ai proiectului, Traian Băsescu şi Victor Ponta.

Secretarul adjunct al Apărării Statelor Unite, Robert O.Work, a confundat Bucureştiul cu Budapesta

Secretarul adjunct al Apărării Statelor Unite, Robert O.Work, a confundat Bucureştiul cu Budapesta, în discursul său de la inaugurarea scutului de la Deveselu, el afirmând că "seara trecută a petrecut un anume timp în Budapesta".

Rechizitoriu: După demisia Guvernului s-au distrus documente privind cheltuielile DIPI

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie menţionează în rechizitoriul prin care Gabriel Oprea, fost ministru al Afacerilor Interne, şi Gheorghe Nicolae, fost şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), au fost trimişi în judecată, că după demisia Guvernului Ponta au fost distruse documente privind cheltuielile DIPI.

Ponta: Cioloş a gafat impardonabil că nu i-a invitat la Deveselu pe cei care au contribuit la proiect

Fostul premier Victor Ponta îl critică în termeni duri pe actualul prim-ministru, Dacian Cioloş, acuzându-l de ''mitocănie'' pentru că nu i-a invitat pe cei care au contribuit la proiectul de la Deveselu - foştii miniştri Mircea Duşa, Titus Corlăţean şi Bogdan Aurescu.

Vicepreşedinte PSD: Când de subvenţia la vacă se ocupă un bou, subvenţia nu mai vine

Vicepreşedintele PSD, Mihai Tudose, a declarat joi, la Alba Iulia, că atunci când ”de subvenţia la vacă se ocupă un bou, nu mai vine”, specificând apoi că, în acest caz, "boul" este reprezentat de către APIA, Ministerul Agriculturii, dar şi de Guvern, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ANALIZĂ: Scutul antirachetă transformă România în zonă geostrategică importantă, cu avantaje şi riscuri

România devine o zonă geostrategică importantă prin găzduirea instalaţiilor antibalistice NATO, prezentate de Alianţă drept o formă de contracarare a ameninţărilor din ţări precum Iranul, dar nu este clar care va fi eficienţa sistemului, care atrage şi riscuri, fiind condamnat vehement de Rusia.

Candidatul PNL la Sectorul 4, Răzvan Sava: Piedone a decis să mă susţină. Conducerea PNL Bucureşti i-a transmis lui Răzvan Sava că nu „agreează” susţinerea oferită de Piedone

Candidatul PNL la primăria Sectorului 4, Răzvan Sava, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că va fi susţinut la alegerile locale de Cristian Popescu Piedone, în situaţia în care PPUSL nu are un candidat propriu în sectorul 4, precizând însă că nu există o înţelegere la nivel de partide.

Stejarul din mijlocul terenului de fotbal, trotuar pe câmp într-o comună din Gorj – Cele 7 minuni ale primarilor din România

La finalul a patru ani în care primarii au avut timp să facă în localităţile lor tot ce le-a trecut prin cap, cu mai puţin de o lună până la alegerile locale, edilii îşi fac calculele şi aruncă în vâltoarea electorală noi promisiuni. Unii alegători, însă, fac bilanţul realizărilor şi nereuşitelor, analizează ce-au primit din toate câte-au făgăduit primarii şi, mai ales, pe ce s-au dus în tot acest timp banii publici, scrie Gândul.

Scutul antirachetă de la Deveselu va fi inaugurat în prezenţa secretarului general NATO. Jens Stoltenberg: NATO se angajează solemn faţă de securitatea României – FOTO/VIDEO

Scutul de la Deveselu este inaugurat joi în prezenţa premierului Dacian Cioloş, a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, şi a unei delegaţii americane pentru a marca certificarea bazei, declarată operaţională în decembrie 2015, şase ani după ce SUA a anunţat proiectul.

Cioloş: Am întâlnit de foarte multe ori cazuri când femeile au fost mult mai eficiente decât bărbaţii

Premierul Dacian Cioloş afirmă că experienţa i-a arătat că în multe funcţii femeile au fost mult mai eficiente decât bărbaţii, şeful Executivului alăturându-se astfel campaniei UN Women ''ELpentruEA/#‎HeForShe'' pentru a promova egalitatea de gen.

Scutul antirachetă de la Deveselu este inaugurat joi, în prezenţa secretarului general NATO

Scutul de la Deveselu este inaugurat joi în prezenţa premierului Dacian Cioloş, a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, şi a unei delegaţii americane pentru a marca certificarea bazei, declarată operaţională în decembrie 2015, şase ani după ce SUA a anunţat proiectul.

Lansarea candidaţilor PMP la Bucureşti: Băsescu i-a oferit lui Turcescu doi ardei – FOTO

Fostul preşedinte Traian Băsescu i-a oferit lui Robert Turcescu nu unul, ci doi ardei, simbolul campaniei sale pentru Capitală, la evenimentul de lansare a candidaţilor PMP pentru Bucureşti, motivându-l cu afirmaţia că în 2000 PD avea 4% şi a câştigat Primăria Generală.

Palmer: Susţin interzicerea folosirii tehnologiei pe bază de cianuri în mineritul cu aur şi argint

Ministrul Mediului, Cristina Paşca Palmer, a declarat că susţine interzicerea utilizării tehnologiei pe bază de cianurare în mineritul cu aur şi argint şi în acest sens a trimis Parlamentului punctul de vedere al Ministerului Mediului, dar Guvernul încă analizează adoptarea unei poziţii.

Ministrul Mediului: Groapa de gunoi Glina e în procedură de reavizare, autoritatea de protecţie a mediului analizează

Groapa de gunoi Glina este în procedură de reavizare din punct de vedere al mediului, iar Autoritatea de Protecţie a Mediului are obligaţia să analizeze aspectele existente în acea zonă, a spus ministrul Mediului, Cristina Paşca Palmer, care a adăugat că va aştepta concluziile autorităţii.

Ministrul Agriculturii: România va avea 12 ataşaţi agricoli pe lângă misiunile din străinătate

Ministerul Agriculturii va înfiinţa 12 posturi de ataşat agricol, salarizate similar celor din cadrul misiunilor şi reprezentanţelor din străinătate, cu scopul de a reprezenta România în ţări precum Germania, Spania, Turcia, Federaţia Rusă, China, Egipt, Israel şi SUA.

Udrea: Kovesi să sesizeze Inspecţia Judiciară şi pentru că am negociat numirea ei în fruntea DNA

Elena Udrea a cerut, miercuri, DNA să sesizeze Inspecţia Judiciară a CSM şi pentru afirmaţia potrivit căreia a negociat cu fostul premier Victor Ponta, în biroul acestuia, numirea Laurei Codruţa Kovesi în fruntea instituţiei.

Tăriceanu vrea să-l cheme pe Cioloş în faţa Senatului pentru a prezenta situaţia dezinfectanţilor

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, intenţionează să-l cheme în Parlament pe premierul Dacian Cioloş, pentru prezentarea primelor rezultate în cazul dezinfectanţilor din spitale, reproşându-i acestuia că nu a constituit o celulă de criză, ci doar a unui grup de lucru.

Suciu explică de ce a fost modificată Legea referendumului

Stimularea democraţiei participative şi scăderea costurilor sunt scopurile care au determinat Guvernul să modifice Legea referendumului în sensul în care autorităţile pot organiza alegerile locale şi referendumuri locale în acelaşi timp, utilizând aceeaşi infrastructură electorală, a spus Dan Suciu

Remus Cernea, audiat la Parchet într-o anchetă in rem privind un conflict din Partidul Verde

Deputatul independent Remus Cernea a declarat că a fost audiat miercuri la Parchetul General, în calitate de martor, într-o anchetă in rem cu privire la un conflict intern, din anul 2012, din cadrul filialei judeţene Braşov a Partidului Verde, înainte ca el să fie ales preşedinte al formaţiunii.

Ionuţ Stroe: PNL va continua demersul legislativ pentru revenirea la alegeri în două tururi

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că PNL va continua demersul legislativ pentru revenirea la alegerile în două tururi, afirmând că în lipsa unei decizii CCR care să tranşeze speţa suspiciunea de neconstituţionalitate a alegerilor locale încă există.

Declaraţiile false în cazul produselor biocide vor fi sancţionate cu amenzi de 35.000-50.000 lei

Nerespectarea declaraţiei pe propria răspundere în ceea ce priveşte conţinutul şi concentraţia substanţei active în cazul biocidelor se consideră contravenţie şi se pedepseşte cu o amendă cuprinsă între 35.000 lei şi 50.000 lei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a născut un băieţel pe nume Noah

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a născut un băieţel pe nume Noah, anunţul fiind făcut, miercuri, printr-o postare pe Facebook.

Liviu Avram: CCR nu a vrut să judece şi a găsit un pretext. Eram candidat când am făcut sesizarea

Jurnalistul Liviu Avram a declarat, miercuri, că la data sesizării CCR avea calitatea de candidat la alegerile locale, afirmând că judecătorii nu a vrut să judece pe fond sesizarea sa privind alegerile într-un singur tur şi au găsit un pretext.

Curtea Constituţională a respins sesizarea PNL privind votul în cazul Monicăi Ghiurco la şefia TVR

CCR a respins, miercuri, sesizarea PNL privind votul prin care a fost respinsă candidatura Monicăi Ghiurco la şefia TVR, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din CCR

După ce l-a exclus din PSD, Gabriela Firea îi face campanie soţului „independent”. „Îi urez succes şi sunt convinsă că va câştiga aceste alegeri”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, miercuri, că este convinsă că soţul său, Florentin Pandele, va câştiga un nou mandat la Primăria Voluntari şi a spus că l-a dat afară din PSD pentru a-i respecta decizia de a candida ca independent.

Moţiunea împotriva ministrului Agriculturii – Constantin, despre Irimescu: Premierul ar trebui să ia taurul de coarne şi să facă schimbări

Daniel Constantin a declarat miercuri, referitor la moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii depusă de ALDE şi PSD, că premierul Dacian Cioloş trebuie "să ia taurul de coarne şi să facă schimbări", comentând că declaraţiile halucinante ale lui Irimescu vor rămâne pe site-urile de comedie.

CNCD s-ar putea autosesiza în privinţa sloganului candidatului PRU la Primăria Sectorului 5 – FOTO

Candidatul PRU la Primăria Sectorului 5 al Capitalei, Bogdan Lencu, îşi face campanie cu sloganul "Albim sectorul 5", apărut pe flyerele sale electorale, mesaj care ar putea atrage autosesizarea Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării.

Alegeri locale într-un singur tur. CCR a respins a doua sesizare a jurnalistului Liviu Avram

Judecătorii Curţii Constituţionale au respins, miercuri, ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a jurnalistului Liviu Avram privind alegerile locale, astfel încât acestea se vor desfăşura într-un singur tur de scrutin.

Robert Negoiţă, audiat în calitate de martor la DNA în dosarul fostei soţii a lui Liviu Dragnea. „O cunosc pe doamna Dragnea. Nu am avut niciun fel de discuţii profesionale sau politice”

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, este audiat miercuri la sediul DNA, în calitate de martor, în dosarul în care este cercetat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi fosta sa soţie, Bombonica Prodana.

Disponibilizaţii de la Complexul Energetic Hunedoara vor beneficia de ajutor financiar de la stat

Disponibilizaţii de la Complexul Energetic Hunedoara şi de la Compania Naţională a Uraniului vor beneficia de un ajutor de stat, complementar măsurilor de protecţie socială acordate de companii, care va fi egal cu diferenţa dintre indemnizaţia de şomaj şi câştigul salarial net pe ultimele 3 luni.

Maria Gheorghiu, una dintre iniţiatoarele Programului „Fiecare copil în grădiniţă”, numită consilier al premierului

Maria Gheorghiu, una dintre iniţiatoarele Programului "Fiecare copil în grădiniţă", a fost numită consilier de stat la Cancelarie printr-o decizie a prim-ministrului Dacian Cioloş, ea urmând să se ocupe de programele anti-sărăcie, dar şi de "comisia de tăiat hârtii".

Şedinţa Curţii Constituţionale, Liviu Avram: Admiterea excepţiei privind alegerile locale nu afectează jurisprudenţa CCR

Jurnalistul Liviu Avram a pledat, miercuri, în şedinţa CCR, pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin, afirmând că admiterea excepţiei de neconstituţionalitate nu ar însemna o schimbare a jurisprundenţei Curţii, în timp ce procurorul a cerut respingerea excepţiei ca fiind neîntemeiată.

DNA sesizează Inspecţia Judiciară după ce Udrea a declarat că Kovesi a dat ordin să fie arestată

DNA a anunţat, miercuri, că a sesizat Inspecţia Judiciară în legătură cu declaraţii făcute de Elena Udrea pe pagina de internet a unei publicaţii online, în care deputatul susţinea, printre altele, că procurorul şef al DNA a dat ordin să fie arestată.

Consiler parlamentar din Senat, reţinut pentru 24 de ore pentru trafic de influenţă

Zosim Vasile, consilier parlamentar în cadrul Senatului-Direcţia Generală de Control Juridic şi Securitate Internă, a fost reţinut, marţi, de procurorii de la Parchetul Gorj după ce a fost ridicat de ofiţerii DGA sub acuzaţia de trafic de influenţă după ce ar fi cerut 43.500 de lei de la o firmă.

Guvernul va permite organizarea referendumurilor locale concomitent cu alegerile locale

Guvernul va permite organizarea de referendumuri locale concomitent cu alegerile locale precum şi utilizarea aceleiaşi infrastructuri, decizia urmând a fi luată printr-o ordonanţă de urgenţă ce va fi aprobată miercuri, în şedinţa săptămânală.

Liviu Avram: CCR va judeca pe fond constituţionalitatea alegerilor într-un singur tur

Jurnalistul Liviu Avram a declarat, miercuri, că în cel de al doilea dosar care se va judeca la CCR ,Curtea este investită să judece pe fond şi articolul privind desfăşurarea alegerilor locale într-unul sau în două tururi de scrutin.

HG privind produsele biocide, pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de miercuri

Guvernul discută miercuri o hotărâre de Guvern privind punerea la dispoziţie pe piaţă şi utilizarea produselor biocide, ca parte a planului de măsuri pentru rezolvarea crizei legate de calitatea dezinfectanţilor folosiţi în spitalele din România.

Predoiu: Parlamentarii nu trebuie să mai stea izolaţi. Capitala trebuie să stea la masa Guvernului

Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Predoiu, a declarat marţi că parlamentarii nu trebuie să stea departe de oameni, înconjuraţi de ziduri şi de maşini, afirmând că greşelile din trecut trebuie îndreptate, iar ''Bucureştiul trebuie să stea la masa Guvernului''.