Mediafax Echipa

Cristian Petrescu: Auditul în MDRT, „parte din arsenalul de petarde mediatice” USL pentru referendum

Fostul ministru al Dezvoltării Cristian Petrescu susţine, într-un comunicat de presă, că auditul actualului ministru, Eduard Hellvig, "face parte din arsenalul de petarde mediatice lansat de USL pentru finalul de campanie pentru referendum", răspunzând punctual unor acuze din raport.

Examenul de definitivat: Peste 60 la sută dintre candidaţi au promovat, înainte de contestaţii

Peste 60 la sută dintre cei 5.464 de candidaţi care au susţinut, în 17 iulie, probele scrise ale definitivatului au promovat acest examen, 25 dintre ei obţinând nota 10, potrivit rezultatelor înainte de contestaţii, informează Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS).

CNAS: Asiguraţii pot cere spitalului rambursarea cheltuielilor personale făcute pe durata internării

Asiguraţii pot cere spitalului decontarea cheltuielilor pentru medicamente, materiale sanitare şi investigaţii paraclinice făcute pe durata internării, pe baza documentelor întocmite de medicul curant din secţia în care aceştia sunt internaţi şi avizate de şeful de secţie şi de managerul unităţii.

Actriţa Cybill Shepherd se va căsători pentru a treia oară

Actriţa americană Cybill Shepherd se va căsători pentru a treia oară şi a confirmat faptul că s-a logodit cu iubitul ei, Andrei Nikolajevic

Vicepreşedintele PDL Radu F. Alexandru susţine boicotarea referendumului

Vicepreşedintele PDL Radu F. Alexandru a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că, după părerea sa, singura soluţie este boicotul referendumului şi invalidarea acestuia prin refuzul cetăţenilor "de a se face complici la actul iresponsabil pus la cale de liderii USL".

Penelope Cruz va avea o statuie din ceară la Muzeul Grévin din Paris

O copie din ceară a actriţei Penelope Cruz va fi instalată, joi, la Muzeul Grévin din Paris, însă artista spaniolă nu va fi prezentă la eveniment, a anunţat conducerea instituţiei pariziene.

ANALIZĂ: Mai mulţi membri CNA deţin case şi terenuri. Excepţia e Valeriu Deacă, care pare a fi la limita supravieţuirii

Cei mai mulţi membri ai CNA - Constantin Duţu, Narcisa Iorga, Ioan Onisei, Răsvan Popescu, Mihai Mălaimare, Christian Mititelu, Cristina Trepcea şi Lorand Turos - deţin mai multe clădiri şi terenuri, însă unul dintre ei, Mircea Valeriu Deacă, pare că abia reuşeşte să supravieţuiască.

Anchetatori, despre atacul de la Burgas: Autorul atentatului venise în Bulgaria trecând prin România şi vorbea rusă

Autorul atentatului comis la Burgas ajunsese în Bulgaria trecând prin România, vorbea limba rusă şi era însoţit de o femeie, relatează presa bulgară, citând surse din cadrul comisiei de anchetă.

JOCURILE OLIMPICE 2012: Sportivii japonezi au primit câte o medalie făcută din rămăşiţe lăsate de tsunami

Toţi membrii echipei olimpice a Japoniei au primit deja câte o medalie chiar înainte de Jocurile Olimpice de la Londra: aceasta este din lemn şi este făcută din resturile rămase după tsunami-ul care a răvăşit partea de nord-est a ţării în martie 2011.

JOCURILE OLIMPICE 2012 – Sorana Cîrstea: Acum o să joc mai mult pentru România decât pentru mine

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a declarat, luni, înaintea plecării spre Londra, unde va participa la cea de-a XXX-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară, că faţă de turneele din circuitul WTA, acum va concura mai mult pentru România decât pentru ea.

JOCURILE OLIMPICE 2012: Daniela Dodean nu vrea să întâlnească asiatice. „Sper să nu avem parte de o tragere la sorţi nasoală”

Jucătoarea de tenis de masă, Daniela Dodean, a declarat, luni, înaintea plecării spre Londra, unde va participa la cea de-a XXX-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară, că îşi doreşte ca în primele tururi ale competiţiei să nu înfrunte sportivele din Asia.

Referendum: Numărul secţiilor de votare din Capitală. Au fost tipărite 1.973.380 de buletine de vot

Bucureştenii se vor putea pronunţa, în 29 iulie, cu privire la demiterea lui Traian Băsescu în 1.235 de secţii de votare organizate pentru referendum, în acest scop fiind tipărite 1.973.380 de buletine de vot, potrivit datelor făcute publice, luni, de Prefectura Capitalei.

Prima demisie a unui antrenor în sezonul 2012/2012. Claudiu Niculescu rămâne doar jucător la Universitatea Cluj

Claudiu Niculescu a declarat, luni, că a demisionat din funcţia de antrenor al formaţiei Universitatea Cluj, urmând să activeze în continuare ca jucător pentru echipa ardeleană.

Ungureanu despre referendum: Mă gândesc ce trebuie făcut: mergem cetăţeneşte la vot sau boicotăm?

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu spune că se gândeşte dacă să meargă la vot sau să boicoteze referendumul, afirmând că, deşi până acum a spus că datoria cetăţenească îl îndeamnă la vot, se gândeşte şi ce poate să însemne "legitimarea unui referendum constituit pe baze lipsite de etică".

Cel puţin 91 de morţi în atentatele în Irak

Seria de atentate care s-au produs în Irak a provocat moartea a 91 de persoane şi rănirea a 172, aceasta fiind ziua cea mai sângeroasă din ultimii doi ani, potrivit unui bilanţ transmis de autorităţile irakiene.

Universitatea Craiova somează FRF să convoace de urgenţă Comitetul Executiv

Clubul Universitatea Craiova a somat, luni, Federaţia Română de Fotbal, prin biroul executorului judecătoresc Violeta Pârvan, să convoace de urgenţă Comitetul Executiv pentru punerea în aplicare a sentinţei Curţii de Apel Bucureşti.

Marile bănci din SUA au creat peste 10.000 de subsidiare în toată lumea pentru a plăti taxe mai mici

Cele mai mari bănci din Statele Unite au înfiinţat în ultimii 22 de ani peste 10.000 de subsidiare la nivel global, odată cu extinderea afacerilor, pentru a plăti taxe mai mici şi pentru a scăpa de reglementări mai stricte, potrivit unui studiu al Rezervei Federale.

Bruce Springsteen a cântat în memoria victimelor lui Anders Behring Breivik

Peste 50.000 de norvegieni au asistat duminică, la Oslo, la un concert comemorativ - la care Bruce Springsteen a fost invitat special -, dedicat celor 77 de persoane ucise în urmă cu exact un an de Anders Behring Breivik.

BNR vrea să cumpere bilete de avion şi vouchere de cazare cu o valoare estimativă de 3 milioane lei

Banca Naţională a României (BNR) vrea să achiziţioneze servicii de emitere bilete de avion şi vouchere de cazare, contract cu o valoare estimativă de 3 milioane lei, fără TVA.

Blejnar: Nu am nicio legătură cu dosarul de evaziune, nu cunoşteam istoricul fiscal al companiilor

Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar a declarat, luni, la Curtea de Apel Bucureşti, că a solicitat, "ca o chestiune de principiu", să i se ridice interdicţia de a părăsi ţara impusă de procurorii anticorupţie, arătând că nu are nicio legătură cu acuzaţiile de complicitate la evaziune fiscală.

Studiu despre SIDA: riscuri cardiovasculare duble pentru persoanele seropozitive

Persoanele infectate cu HIV, care declanşează SIDA, prezintă un risc de două ori mai mare de a suferi o criză cardiacă sau un accident cerebral în comparaţie cu restul populaţiei, potrivit unui studiu publicat duminică în Statele Unite.

Sulfina Barbu: Doar dacă avem asigurarea că e referendum corect trebuie să ne mobilizăm electoratul

Vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că PDL trebuie să-şi mobilizeze electoratul şi susţinătorii să participe la referendum doar dacă democrat-liberalii au asigurări că este un referendum corect.

Un presupus complice căutat în urma atentatului din Burgas ar putea fi în drum spre Jocurile Olimpice

Un presupus terorist, suspectat că ar fi fost implicat în atentatul sincigaş de la aeroportul din Burgas, ar putea reprezenta unul dintre cele mai mari pericole la adresa securităţii Jocurilor Olimpice 2012 de la Londra.

Etichetele alimentelor, schimbate. Din decembrie vor conţine doar menţiunile de sănătate avizate de UE

Producătorii români şi din celelalte state ale Uniunii Europene sunt obligaţi ca, din decembrie, să schimbe etichetele produselor alimentare, pentru inscripţionare fiind acceptate numai menţiunile de sănătate aflate în lista permisă printr-un regulament adoptat la nivelul UE.

JOCURILE OLIMPICE 2012: Bogdan Juratoni vrea aurul la Londra. „Mă duc să mă bat, nu să vizitez oraşul”

Pugilistul Bogdan Juratoni a declarat, luni, înaintea decolării spre Londra, unde va participa la cea de-a XXX-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară, că nu merge în capitala Angliei pentru a vizita oraşul, ci pentru a se bate să câştige aurul olimpic.

Ford B-Max, maşina care apelează serviciul de urgenţă 112 în cazul unui accident

Maşinile Ford B-Max produse de constructorul auto american Ford la fabrica din Craiova (STS) au fost echipate cu un modul care să apeleze automat serviciul de urgenţă 112 în cazul unui accident, în urma unui parteneriat încheiat între companie şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS).

JOCURILE OLIMPICE 2012: Horia Tecău le dă speranţe românilor la o medalie. „Şanse mai mari sunt în proba de dublu mixt”

Tenismanul Horia Tecău a declarat, luni, înaintea plecării spre Londra, unde va participa pentru prima oară la Jocurile Olimpice, că şanse mai mari pentru obţinerea unei medalii sunt în proba de dublu mixt, deoarece numărul de meciuri este mai redus.

Preşedintele grupului PPE din Parlamentul European: Libertatea de exprimare, din nou ameninţată în România

Preşedintele grupului PPE din PE Joseph Daul s-a declarat "îngrozit" de faptul că în România, după 20 de ani de la prăbuşirea comunismului, libertatea de exprimare este ameninţată din nou, denunţând o încercare a Guvernului de a reduce opoziţia la tăcere, se arată într-un comunicat.

DOSARUL PROSTITUŢIEI DE LUX: Ce sumă cerea Andreea Marta când clienţii solicitau o tânără „premiantă”

Andreea Marta şi Maria Magdalena Lungu cereau minim 1.000 de euro când clienţii solicitau pentru practicarea prostituţiei o tânără "premiantă" sau "de nota 10", tariful minim perceput fiind 250-300 euro pentru fiecare tânără, acestea din urmă primind sume mult mai mici faţă de cele date de clienţi.

Un an de la decesul lui Amy Winehouse: vânzări postume de 1,7 milioane de copii

Albumele cântăreţei britanice Amy Winehouse s-au vândut în circa 1,7 milioane de copii, au dezvăluit reprezentanţii Official Charts Company - compania care alcătuieşte topurile muzicale britanice -, luni, în ziua în care se împlineşte exact un an de la tragica dispariţie a artistei.

Victor Ponta pentru Der Spiegel: Nu am comunicat suficient de bine cu Europa

Premierul român Victor Ponta, a cărui guvernare a fost criticată profund de Bruxelles, a explicat, într-un interviu acordat revistei germane Der Spiegel şi publicat în ediţia electronică de luni, că UE l-a înţeles greşit, declarând că nu a "comunicat suficient de bine cu Europa".

Călin Stoia, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul de trafic de influenţă

Omul de afaceri Călin Stoia, judecat pentru trafic de influenţă într-un dosar separat de cel de corupţie în care este judecat şi fostul primar al Clujului Sorin Apostu, a fost condamnat, luni, de Tribunalul Cluj, la doi ani de închisoare cu suspendare, sentinţa nefiind definitivă.

Siesta spaniolă, o nouă victimă a crizei datoriilor de stat

Comercianţii din Spania ar putea renunţa la siesta tradiţională de după-amiază pentru a încerca să revigoreze creşterea consumului, care a scăzut cu 23% din 2007 şi a contribuit la intrarea economiei în cea de-a doua rundă de recesiune din ultimii trei ani.

INTERVIU: Mihaela Lăcătuş, doamna cu mănuşi de box

Sportiva Mihaela Lăcătuş, prima care va reprezenta România la Jocurile Olimpice în concursul de box, vorbeşte într-un interviu acordat MEDIAFAX, despre cum e să fii femeie şi mamă când ringul e locul în care îţi petreci cel mai mult timp.

INTERVIU: Dumitrescu şi Mihalachi – doi într-o barcă împotriva Europei

Canoiştii Liviu Dumitrescu şi Victor Mihalachi au declarat într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX că se vor lupta la Jocurile Olimpice, în proba de 1.000 de metri, la care speră să obţină aurul olimpic, cu bărcile din Europa, care domină întrecerea.

INTERVIU: Scrimera Ana Maria, despre ce mare Brânză face la Londra

Scrimera Ana Maria Brânză, care va reprezenta România la Jocurile Olimpice, a declarat într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX că nu-i flutură tricolorul la colţul casei, dar ţine neapărat să-l înalţe cât mai sus posibil la Londra.

Cursul, la nou maxim istoric – Euro A DEPĂŞIT PRAGUL de 4,6 lei, dolarul a ajuns la 3,8 lei

Referinţele publicate de Banca Naţională a României (BNR) pentru euro şi dolar au urcat luni la un nou maxim istoric, de 4,6009 lei/euro şi respectiv 3,7999 lei/dolar, valori record fiind înregistrate şi pe piaţa interbancară. În sesiunea de vineri, cursurile pentru euro şi dolar s-au plasat la precedentele valori record, de 4,5848 lei/euro şi respectiv 3,7438 lei/dolar.

Chinezii şi-au exprimat furia pe Internet pentru incompetenţa autorităţilor în faţa inundaţiilor

Cetăţenii oraşului Beijing şi-au exprimat furia pe microbloguri, luni, la două zile după ploile torenţiale care s-au soldat cu 37 de morţi şi şapte dispăruţi, criticând lipsa totală de pregătire a capitalei pentru o astfel de situaţie.

Cel puţin 11 morţi într-un accident rutier în statul american Texas

Cel puţin 11 persoane au murit, iar alte 12 au fost rănite duminică seara într-un accident rutier în care a fost implicată o camionetă marca Ford, în care se înghesuiau toate aceste persoane, în Texas (sud-est).

Peugeot va produce furgonete pentru Toyota, destinate pieţei europene

PSA Peugeot Citroen va produce vehicule comerciale uşoare pentru compania japoneză Toyota, care le va comercializa în Europa sub brand propriu, în baza unui acord încheiat luni de cei doi constructori auto, transmite Bloomberg.