Mediafax Echipa

Pentagonul susţine că uciderea celor doi consilieri militari în Afganistan este inacceptabilă

Uciderea celor doi consilieri militari americani în Afganistan este inaceptabilă, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al Pentagonului, îndemnând autorităţile de la Kabul să protejeze mai bine forţele coaliţiei internaţionale aflate pe teren.

Peste 20.000 de ultranaţionalionalişti sârbi cer la Belgrad eliberarea lui Vojislav Seselj

Peste 20.000 de persoane s-au reunit sâmbătă la Belgrad şi au cerut eliberarea liderului ultranaţionalist Vojislav Seselj, care este judecat în prezent pentru crime de război de către Tribunalul Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie.

Hănescu a abandonat în primul tur al calificărilor la Acapulco

Tenismanul Victor Hănescu a abandonat, sâmbătă, în primul tur al calificărilor turneului ATP de la Acapulco, dotat cu premii în valoare totală de 1,15 milioane de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.

Un avion american fără pilot s-a prăbuşit în nord-vestul Pakistanului

Un avion american fără pilot s-a prăbuşit sâmbătă în regiunea tribală din nord-vestul Pakistanului, în apropiere de frontiera cu Afganistanul, anunţă o sursă oficială.

Dâmboviţa: Tânăr găsit spânzurat de trei bărbaţi aflaţi la vânătoare pe malul râului Ialomiţa

Un tânăr de aproape 30 de ani a fost găsit spânzurat, sâmbătă, de către trei bărbaţi aflaţi la vânătoare de fazani în zăvoiul de pe malul râului Ialomiţa în judeţul Dâmboviţa, primele cercetări arătând că fapta ar fi avut loc în urmă cu mai multe zile.

Tokes: Unealta principală a tuturor guvernelor româneşti faţă de populaţia maghiară este UDMR

Preşedintele CNMT, Tokes Laszlo, a spus, sâmbătă, la Congresul Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) de la Miercurea Ciuc, că UDMR este "unealta principală a tuturor guvernelor româneşti faţă de populaţia maghiară".

Forţele de securitate pakistaneze demolează refugiul lui Osama ben Laden din Abbottabad

Forţele de securitate pakistaneze au început sâmbătă demolarea casei din oraşul-garnizoană Abbottabad (nord-vest) în care Osama ben Laden a fost ucis în mai de un comando american, au anunţat poliţia şi martori.

Adolescent de 16 ani reţinut în cazul fetei găsite într-un şanţ, care a murit la spital

Un adolescent de 16 ani din Roznov, judeţul Neamţ, a fost reţinut, sâmbătă seară, de procurori, sub acuzaţia de omor calificat, în cazul fetei de 15 ani care a fost găsită într-un şanţ, în stare de inconştienţă, cu urme de violenţă pe corp şi cu hipotermie severă, aceasta murind la spital.

Test NEOBIŞNUIT al unei veste antiglonţ: Cum s-a ÎMPUŞCAT un bărbat în stomac pentru a vedea dacă aceasta îi protejează corpul – VIDEO

Un bărbat a testat în mod neobişnuit o vestă antiglonţ, împuşcându-se în stomac pentru a vedea dacă aceasta îi protejează corpul.

Becali: O să-i spun lui Ilie să nu-l mai pedepsească pe Tătăruşanu

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat sâmbătă că a discutat cu portarul Ciprian Tătăruşanu, care a fost în vizită la el, şi i-a spus acestuia că nu o să mai fie pedepsit, după ce în ultimele zile l-a criticat dur pe goalkeeper.

Nemeth Zsolt: Ne gândim la relaţiile maghiaro-române, că a venit timpul unui parteneriat strategic

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe din Ungaria Nemeth Zsolt a declarat, sâmbătă, la primul Congres al PPMT care a avut loc la Miercurea Ciuc, că a venit timpul realizării unui parteneriat strategic între România şi Ungaria.

NATO retrage temporar funcţionarii care activează în instituţii guvernamentale afgane

Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate în Afganistan a decis retragerea temporară a tuturor funcţionarilor care lucrează în instituţii guvernamentale afgane, după atacul în care au fost ucişi doi consilieri americani.

Arad: Cadavrul unei femei, recuperat de pompieri din Râul Mureş

Pompierii arădeni au recuperat, sâmbătă, din Râul Mureş cadavrul unei femei care a fost observat de un grup de copii care traversau un pod din centrul municipiului Arad.

Toro Tibor a fost ales preşedinte al Partidului Popular Maghiar din Transilvania la primul Congres al formaţiunii

Toro T. Tibor a fost ales, sâmbătă, preşedinte al Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), la primul Congres al formaţiunii care are loc la Miercurea Ciuc, el fiind singurul candidat la această funcţie.

Jocurile Olimpice de la Londra: România va debuta în concursul de gimnastică la masculin, la inele

Federaţia Internaţională de Gimnastică a anunţat, sâmbătă, rezultatele tragerii la sorţi din calificările de la Jocurile Olimpice, România având primii concurenţi la masculin, în subdiviziunea a treia.

Proteste la Sibiu faţă de ACTA. Manifestanţii cer renunţarea definitivă la aplicarea acordului

Aproximativ 30 de persoane protestează, sâmbătă, în Piaţa Mare din Sibiu, faţă de ACTA, acestea cerând autorităţilor să renunţe definitiv la aplicarea acestui acord.

Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc: Avem sarcina să facem o ţară mamă internă pentru maghiarii din România

Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Izsak Balazs, a declarat sâmbătă, la primul Congres al PPMT, că pe lângă obţinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc, o altă sarcină a reprezentanţilor comunităţii maghiare este de a crea "o ţară mamă internă pentru maghiarii din România".

Andronescu: Ministerul Educaţiei nu a pregătit suficient trecerea fără sincope la clasa pregătitoare

Ministerul Educaţiei nu a pregătit suficient trecerea fără sincope la clasa pregătitoare şi trebuie să lase părinţilor dreptul să aleagă şcoala în care vor învăţa copiii, a declarat sâmbătă fostul ministru al Educaţiei, senatorul PSD Ecaterina Andronescu.

Talibanii revendică atacul asupra Ministerului afgan de Interne

Talibanii au revendicat, sâmbătă, moartea consilierilor americani ucişi la Ministerul de Interne din Kabul, justificând-o ca replică la arderea Coranului într-o bază militară americană.

Robert Negoiţă: Mişcarea Populară este la noi, ce fac ei este o gaşcă de infractori

PDL, PNG, UNPR nu fac o mişcare populară, ci o gaşcă de infractori pentru a încerca să îi mai păcălească încă o dată pe români, a declarat, sâmbătă, vicepreşedintele PSD Robert Negoiţă.

Un pilot de 17 ani a murit înainte de prima etapă a Campionatului Mondial de superbike

Pilotul australian Oscar McIntyre, în vârstă de 17 ani, a decedat pe circuitul de la Phillip Island, sâmbătă, în timpul unei curse de superstock la clasa 600 cc, ce a precedat prima etapă a Campionatului Mondial de superbike, informează presa internaţională.

Kelemen Hunor: În cel mult zece zile vom semna protocolul coaliţiei

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă că "într-o săptămână, cel mult zece zile" va fi semnat protocolul coaliţiei guvernamentale, arătând că, în ansamblu, este mulţumit de "punctele care au fost atinse" în timpul guvernării.

Audienţă record de 6 milioane de telespectatori pentru emisiunea „Românii au talent” de la Pro TV

Emisiunea "Românii au talent" a înregistrat, vineri seară, o audienţă şi mai mare decât prima ediţie a celui de-al doilea sezon, la nivelul tuturor categoriilor de public, aproape 6 milioane de telespectatori urmărind acest program în minutul de aur, informează Pro TV.

Onţanu, Negoiţă, Piedone, Poteraş, candidaţii PDL la primăriile de sector ale Capitalei – surse

Nicolae Onţanu, Liviu Negoiţă, Cristian Popescu Piedone şi Cristian Poteraş vor fi candidaţii PDL la primăriile sectoarelor 2,3,4 şi 6 ale Capitalei, candidatul pentru Primăria Generală urmând a fi stabilit până la 15 martie au declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, surse din PDL.

Iranul avertizează că Israelul va fi distrus dacă va lansa un atac militar

Ministrul iranian al Apărării, Ahmad Vahidi, avertizează că un atac israelian asupra instalaţiilor nucleare iraniene va avea ca efect distrugerea Israelului.

Steven Gerrard vrea să fie căpitanul Angliei la Euro-2012

Fotbalistul echipei Liverpool, Steven Gerrard, a declarat sâmbătă că i-ar plăcea mult să aibă oportunitatea de a purta banderola de căpitan al naţionalei Angliei la Campionatul European din acest an.

Preda: Singura contribuţie pozitivă a lui Becali la politică ar fi tăcerea, îndrugă verzi şi uscate

Singura contribuţie "pozitivă a lui Gigi Becali la politica românească ar fi tăcerea", a declarat sâmbătă europarlamentarul Cristian Preda, în replică la criticile aduse de preşedintele PNG.

Marko: Alegerile de la UMF Târgu Mureş nu au fost recunoscute de Ministerul Educaţiei

Vicepremierul Marko Bela afirmă că alegerile de la Universitatea de Medicină din Târgu Mureş, în urma cărora a fost desemnat un nou rector, nu au fost recunoscute de Ministerul Educaţiei, spunând că intenţionează să iasă din Guvern dacă Legea Educaţiei nu e respectată la UMF.

Un fiu secret al lui Whitney Houston ar putea moşteni o parte din averea ei

Un fiu "secret" al lui Whitney Houston, Nick Gordon, crescut de cântăreaţă, dar care nu a fost adoptat oficial, va moşteni, cel mai probabil, o parte din averea de 20 de milioane de lire sterline pe care artista a lăsat-o moştenire.

Cher revine: Cântăreaţa pleacă din nou în turneu, la şase ani după ce l-a încheiat pe cel de adio

Legendara cântăreaţă Cher, în vârstă de 65 de ani, a anunţat că va pleca din nou în turneu, în toamnă, deşi în urmă cu şase ani îşi încheia seria de show-uri de adio.

Silvio Berlusconi beneficiază de prescrierea faptelor în procesul David Mills

Tribunalul din Milano a stabilit că Silvio Berlusconi beneficiază de prescrierea faptelor în procesul în care era acuzat de coruperea martorului. În acest proces, fostul premier italian era acuzat că i-a oferit mită în schimbul unor false mărturii fostului avocat britanic David Mills, în cadrul unor proceduri datând din anii 1990.

Tokes Laszlo: Să le dăm, simbolic, o interdicţie să intre în Transilvania celor care îşi atacă propria ţară, Ungaria

Preşedintele CNMT, Tokes Laszlo, le-a propus, sâmbătă, participanţilor la primul Congres al Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) să ia poziţie şi să le interzică, în mod simbolic, maghiarilor "care îşi atacă propria ţară să intre în Ardeal şi în Transilvania".

CRIMA DIN BRAŞOV: Femeia şi-a decapitat şi tranşat bebeluşul de şase luni pentru a-l oferi jertfă lui Dumnezeu

Femeia din Braşov care şi-a ucis bebeluşul de şase luni, apoi i-a tranşat cadavrul a fost arestată preventiv, sâmbătă după-amiază, pentru 29 de zile, de magistraţii Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov, sub acuzaţia de omor deosebit de grav.

Becali: Cei din PDL care au zis că PNG să nu fie în Mişcarea Populară nu au făcut nimic în viaţă

Preşedintele PNG George Becali a declarat, sâmbătă, că membrii PDL care au spus că PNG şi PP-DD n-ar trebui să fie parte dintr-o viitoare mişcare populară "sunt oameni care nu au făcut nimic nici în viaţă, nici în politică".

Poliţistul de la Secţia 10 din Capitală acuzat că a luat mită 2.000 de lei a fost arestat preventiv

Tribunalul Bucureşti a decis, sâmbătă, arestarea preventivă pentru 29 de zile a agentului şef principal de la Secţia 10 de Poliţie din Bucureşti acuzat că a luat mită 2.000 de lei de la administratorul unei firme.

Becali:M-am aliat cu PDL la locale. L-am susţinut pe Negoiţă la Primărie, dar nu el va fi candidatul

Preşedintele PNG George Becali, a declarat sâmbătă că, deşi susţinuse nominalizarea lui Liviu Negoiţă pentru primăria Capitalei, opţiunea PDL a fost alta, iar formaţiunea sa o va susţine, pentru că a decis să se alieze cu liberal-democraţii în alegerile pentru Bucureşti.

O fată de 15 ani a murit după ce a fost bătută şi probabil violată, apoi abandonată într-un şanţ

O fată în vârstă de 15 ani dintr-o comună din judeţul Neamţ a murit, sâmbătă, la spital, după ce a fost găsită într-un şanţ, în stare de inconştienţă, cu urme de violenţă pe corp şi cu hipotermie severă, poliţiştii luând în calcul că a fost victima unui viol.

Kelemen: Aşteptăm de la Parlament să asigure învăţământul în limba maghiară la UMF, nu de la Rectorat

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susţine că la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş "trebuie făcut loc şi învăţământului în limba maghiară", adăugând că nu aşteaptă de la Rectoratul sau Senatul UMF să asigure acest obiectiv, ci de la Parlamentul României.

Frunda: UDMR a pierdut ultima ocazie să părăsească coaliţia de guvernare

Senatorul UDMR Frunda Gyorgy a declarat, sâmbătă, la Târgu Mureş, că "UDMR a pierdut ultima ocazie să părăsească coaliţia de guvernare" după demisia premierului Emil Boc şi crede că nu mai poate ieşi "din horă" de acum înainte.

Hoţi prinşi cu focuri de armă: Un bărbat şi două femeie care au spart mai multe farmacii din Capitală, reţinuţi după ce au fost prinşi în flagrant

Trei hoţi care au spart mai multe farmacii din Capitală au fost reţinuţi de poliţiştii bucureşteni, care i-au prins în flagrant delict vineri noapte, în timp ce furau dintr-o farmacie o cutie de valori în care erau 9.800 de lei, liderul grupării fiind reţinut cu focuri de armă.