Mediafax Echipa

A murit fostul rugbist şi fotbalist Ioan Dumitrescu

Fostul arbitru şi jucător de rugby Ioan Dumitrescu, care în 1954 a câştigat Cupei României cu Metalul Reşiţa şi la fotbal, a încetat din viaţă la vârsta de 80 de ani.

Preţul petrolului a crescut cu peste un dolar după embargoul UE impus Iranului

Preţul petrolului a crescut luni cu peste un dolar după ce miniştrii de Externe din Uniunea Europeană au convenit să interzică importurile de petrol iranian, iar autorităţile de la Teheran au ameninţat din nou că vor bloca strâmtoarea Ormuz, calea de acces în Golful Persic, transmite Reuters.

Ludovic Orban demisionează din funcţia de deputat. PNL propune demisia parlamentarilor USL, urmează discuţii cu partenerii din Uniune

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni seară, că parlamentarii liberali doresc, după ce puterea a refuzat declanşarea de anticipate, ca deputaţii şi senatorii USL să demisioneze din funcţii, el precizând că vor urma discuţii cu partenerii din Uniune, înainte de hotărârea finală.

Susţinători ai fostului lider libian Muammar Kadhafi au preluat controlul asupra oraşului Bani Walid

Miliţiile fostului lider libian Muammar Kadhafi au preluat, luni, controlul total al oraşului Bani Walid, situat la sud-vest de Tripoli, omorând cinci foşti insurgenţi, anunţă un oficial local.

Răzvan Lucescu dezminte informaţiile potrivit cărora ar fi accidentat mortal o tânără de 21 de ani

Antrenorul echipei Rapid, Răzvan Lucescu, dezminte într-un comunicat remis, luni, agenţiei MEDIAFAX, informaţiile publicate de Evenimentul Zilei, conform cărora ar fi accidentat mortal o tânără de 21 de ani, Georgica Miu, şi cere să îi fie lăsată familia în pace.

„365 de Revelioane” de Negoescu sau cum filmezi trecerea în noul an, când afară e revoluţie

După ce a filmat live Revelionul de la Piaţa Constituţiei, pentru că bugetul nu le permitea o desfăşurare de forţe cu artificii, demnă de un final de an, echipa filmului "365 de Revelioane", debutul în lungmetraj al lui Paul Negoescu, s-a mutat într-o casă veche, lângă protestele din Capitală.

TVR, referitor la protestul cadrelor militare: TVR respectă dreptul la opinie al fiecărui cetăţean

Televiziunea Română spune, într-un comunicat remis MEDIAFAX, referitor la protestul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, anunţat pentru marţi, în faţa sediului central al TVR, că respectă dreptul la opinie şi informare corectă a fiecărui cetăţean.

Poliţia Vaslui confirmă că Zotta este cercetat pentru fals în înscrisuri oficiale

Preşedintele executiv al FC Rapid Bucureşti, Constantin Zotta, este cercetat de Serviciul de Investigaţii Criminale Vaslui sub acuzaţia de fals în înscrisuri sub semnătură privată, infracţiune pe care ar fi comis-o atunci când era director general la FC Vaslui.

NAUFRAGIUL COSTA CONCORDIA: Bilanţul naufragiului din Italia a ajuns la 15 morţi, după găsirea a încă două cadavre

Două noi cadavre au fost descoperite la bordul navei Costa Concordia, bilanţul victimelor ajungând la 15 morţi, anunţă comisarul guvernamental însărcinat cu această catastrofă, Franco Gabrielli.

Boc: De ce v-aţi angajat răspunderea în 2002 pe Codul Muncii? Năstase: A insistat Marian Sârbu (UNPR)

Premierul Emil Boc l-a întrebat pe deputatul PSD Adrian Năstase de ce în 2002, când acesta conducea Guvernul într-o perioadă neafectată de criză, şi-a angajat răspunderea pe Codul Muncii, fostul premier replicând că cel care a insistat atunci a fost ministrul Muncii Marian Sârbu, actual lider UNPR.

Uniunea Europeană a impus un embargou petrolier fără precedent împotriva Iranului

Statele Uniunii Europene au decis luni să impună un embargou petrolier gradual, fără precedent, împotriva Iranului şi să sancţioneze banca centrală din această ţară pentru finanţarea controversatului program nuclear iranian.

Ştefan Bănică susţine două concerte dedicate femeii, pe 8 şi 9 martie, în Bucureşti

Ştefan Bănică susţine două concerte dedicate femeii, sub titulatura "Te iubesc, femeie!", pe 8 şi 9 martie, la Circ & Variete Globus din Capitală, începând cu ora 19.30, potrivit unui comunicat.

Bercea Mondial rămâne în arest, a decis Curtea de Apel Craiova

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au admis, luni, recursul formulat de procurori la decizia magistraţilor de la Tribunalul Olt de a înlocui măsura arestării preventive cu interdicţia de a părăsi localitatea în cazul lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.

Boagiu, către opoziţie: Vă cer, cu prietenie şi respect, să opriţi denigrarea României

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, le-a cerut, luni, reprezentanţilor opoziţiei să oprească "denigrarea României" şi să nu o lase prin demersurile lor descoperită în faţa furtunii.

Udrea: De ani de zile politicienii vând ţara pe voturi în alegeri. Guvernul Boc a avut curaj

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat, luni, în Parlament, că Guvernul Boc, cu preţul voturilor pe care le-a sacrificat, a luat măsuri de austeritate, chiar dacă au fost nepopulare, afirmând că de ani de zile politicienii vând ţara pe voturi în alegeri.

Jurnalista agresată sexual la Cairo de 200 de bărbaţi declară că încă este traumatizată

Lara Logan, jurnalista agresată sexual în Cairo de un grup de 200 de participanţi la protestele din februarie 2011, recunoaşte că încă este traumatizată fizic şi psihic în urma acestei agresiuni

Replici dure şi atacuri la persoană între Antonescu şi Oltean în plen

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi secretaul general al PDL, Ioan Oltean, şi-au adresat, luni, în plenul comun al celor două Camere, reunit în şedinţă comună, o serie de replici dure şi atacuri la persoană, care au fost întrerupte de intervenţia preşedintelui Senatului, Vasile Blaga.

Igaş: Eu zic că Baconschi şi-a făcut datoria ca ministru, dar cel care ia decizia este premierul

Ministrul de Interne, Traian Igaş, a declarat că, în opinia sa, Teodor Baconschi şi-a făcut datoria de ministru de Externe, el menţionând însă că decizia privind revocarea unui membru al Guvernului aparţine premierului.

URMĂRILE PROTESTELOR DIN BUCUREŞTI: Primele imagini cu jaful magazinului din Piaţa Unirii. Poliţia a identificat 7 persoane – VIDEO

Şapte persoane care au spart un magazin din Piaţa Unirii, în timpul protestelor din noaptea de 15 spre 16 ianuarie, şi au furat telefoane mobile şi accesorii în valoare de 25.000 de lei au fost identificate, jumătate din prejudiciu fiind recuperat, a anunţat, luni, Poliţia Capitalei.

Germania şi Franţa fac presiuni pentru un acord rapid între Grecia şi creditorii privaţi

Germania şi Franţa au insistat luni ca Grecia şi creditorii privaţi să încheie rapid un acord prin care datoriile statului elen să fie reduse la un nivel sustenabil şi au reafirmat angajamentul pentru un nou program de sprijin menit să evite un default dezordonat al ţării.

Australian Open: Doar doi din primii opt favoriţi lipsesc din sferturi

Doar doi jucători, francezul Jo-Wilfried Tsonga (locul 6 ATP) şi americanul Mardy Fish (locul 8 ATP), din cei mai buni opt tenismeni din lume, conform ierarhiei ATP, nu sunt prezenţi în sferturile de finală ale primului turneu de Grand Slam al anului, Australian Open.

Romanian Health Ministry To Begin Talks On New Health Bill Thursday, With Doctors’ College

Romania's Health Ministry will begin discussions Thursday to develop a new healthcare bill and revise the basic service package, with the Doctors' College being the first partner invited for talks.

Justiţia militară israeliană, acuzată de abuzuri împotriva copiilor palestinieni deţinuţi

Justiţia militară israeliană este acuzată de abuzuri şi acte de tortură împotriva copiilor palestinieni arestaţi pentru atacuri cu pietre.

Uniunea Europeană adoptă noi sancţiuni împotriva Siriei

Statele Uniunii Europene au adoptat luni noi sancţiuni împotriva Siriei, care vizează 22 de membri ai aparatului de securitate şi opt organizaţii suplimentare, din cauza continuării represiunii, au anunţat surse diplomatice.

Anastase şi Boagiu au plecat la masă când vorbeau Ponta şi Antonescu

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, au plecat, luni, din sala de plen, mergând să mănânce, în timp ce la microfon vorbeau Victor Ponta şi Crin Antonescu.

Cristian Diaconescu şi Bogdan Aurescu, posibili înlocuitori ai lui Baconschi la MAE

Preşedintele de onoare al UNPR, Cristian Diaconescu, şi secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu sunt primele nume înaintate de membri ai coaliţiei de guvernare pentru preluarea portofoliului Afacerilor Externe, după demiterea lui Teodor Baconschi.

Aproape 2.450 de şcoli vor fi conectate la Internet prin fonduri UE de 135,4 milioane lei

Un număr de 2.446 de şcoli din mediul rural şi oraşe mici vor fi conectate la Internet prin intermediul unui proiect finanţat din fonduri europene în valoare de 135,4 milioane de lei, a anunţat luni Ministerul Comunicaţiilor.

Teatrul Masca sărbătoreşte Unirea la metroul bucureştean

Teatrul Masca va sărbători Ziua Unirii prin intermediul unui spectacol, pe care îl va susţine marţi, de la ora 17.00, la staţia de metrou Unirii 1 din Bucureşti, informează un comunicat remis MEDIAFAX de instituţia de spectacole.

Ministerul Sănătăţii: Consultările pentru elaborarea noului proiect al legii sănătăţii încep joi cu Colegiul Medicilor

Ministerul Sănătăţii începe de joi consultările pentru elaborarea noului proiect legislativ privind organizarea şi funcţionarea sistemului sanitar, dar şi pentru revizuirea pachetului de servicii de bază acordat asiguraţilor, primii fiind reprezentanţii Colegiului Medicilor din România.

Lagarde cere zonei euro să crească fondul de urgenţă şi să analizeze emisiuni de obligaţiuni comune

Guvernele din zona euro trebuie să crească resursele fondului de urgenţă pentru statele cu probleme financiare şi să analizeze măsuri care să conducă la o distribuţie a riscului între membri, precum introducerea de obligaţiuni comune, a declarat directorul FMI, Christine Lagarde.

Căpitanul navei Costa Concordia susţine că firma ştia că va trece prin apropierea insulei Giglio

Francesco Schettino, căpitanul navei naufragiate Costa Concordia, acuzat de laşitate pentru că a abandonat vasul înaintea pasagerilor, a susţinut în faţa anchetatorilor că firma proprietară ştia despre faptul că nava va trece aproape de insula Giglio.

Boc: Noul ministru de Externe va fi stabilit după discuţii în PDL şi coaliţie, dar şi cu Băsescu

Persoana care va fi nominalizată pentru postul de ministru al Afacerilor Externe, în locul lui Teodor Baconschi, va fi stabilită după consultările din cadrul PDL şi al coaliţiei, precum şi în urma discuţiilor cu preşedintele Traian Băsescu, a declarat luni premierul Emil Boc.

Site-ul companiei de media Vivendi, închis în urma unui atac al piraţilor informatici Anonymous

Grupul francez de media şi servicii de telecomunicaţii Vivendi, proprietar al Universal Music, devenit săptămâna trecută victima grupării de hackeri Anonymous, a anunţat luni că îşi va închide site-ul, în urma unui atac.

Julianne Moore va lansa un set de felicitări de Sf. Valentin, în scopuri caritabile

Actriţa Julianne Moore va lansa un set de felicitări de Sfântul Valentin (14 februarie, Ziua îndrăgostiţilor în SUA), în urma colaborării cu mai mulţi autori şi ilustratori de cărţi pentru copii, acestea fiind comercializate în scopuri caritabile

Discursul lui Boc, primit cu scandarea „Demisia, demisia! ” de parlamentarii opoziţiei

Discursul prim-ministrului Emil Boc în Parlament, luni, în prima zi a sesiunii extraordinare, a fost primit cu scandări precum "Demisia!", "Pleacă!" de parlamentarii USL din plen.

Risc de 70 la sută de producere a unui cutremur peste 7 în următorii patru ani la Tokyo

Cercetătorii japonezi evaluează la 70 la sută riscul producerii unui cutremur cu magnitudinea de cel puţin 7 în zona Tokyo, în următorii patru ani, din cauza intensificării activităţii seismice după 11 martie.

Ponta: Revocarea lui Baconschi este prea puţin, sper că funcţia lui nu va fi mită pentru trădători

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni, în plenul Parlamentului, în prima zi a sesiunii extraordinare, că revocarea lui Teodor Baconschi de la MAE este "prea puţin" şi vine "prea târziu".

Un bust al actorului Gheorghe Dinică va fi amplasat în faţa Teatrului de Comedie din Bucureşti

Un monument dedicat actorului Gheorghe Dinică, realizat de sculptorul Dragoş Cătălin Munteanu, a fost finanţat de Primăria Capitalei cu o sumă de aproape 440.000 de lei şi va fi amplasat în faţa Teatrului de Comedie din centrul istoric din Bucureşti.

Antonescu şi Ponta cer alegeri anticipate în cel mai scurt timp

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi preşedintele PSD, Victor Ponta, au declarat luni, la şedinţa comună a celor două Camere reunite în sesiune extraordinară, că România are nevoie de alegeri anticipate în cel mai scurt timp.

Prefectul de Arad şi-a înrămat un mesaj adresat lui de protestatari şi îl va premia pe autor – FOTO

Prefectul de Arad, Călin Bibarţ, a recuperat din Piaţa Revoluţiei, locul de desfăşurare a protestelor din municipiu, o coală cu mesajul "Bibarţ, va veni şi ziua ta, în pădure vei pleca şi lupul te va mânca! Vai şi amar de puşca ta!", spunând că l-a înrămat şi că îl va premia pe autor.