Mediafax Echipa

Peste 100 de susţinători ai Iuliei Timoşenko au protestat în faţa închisorii unde este deţinută

Peste 100 de simpatizanţi ai Iuliei Timoşenko s-au adunat, joi, în faţa penitenciarului Harkiv pentru a cere eliberarea fostului premier, condamnat la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere.

Euro scade sub 1,28 dolari pentru prima dată în ultimele 16 luni

Euro s-a depreciat joi în raport cu dolarul şi a coborât sub nivelul de 1,28 dolari pentru prima dată în ultimele 16 luni, din cauza reluării temerilor privind criza din zona euro şi stabilitatea sectorului bancar european.

Jean Michel Jarre, dorit într-o campanie de promovare a turismului din România

Organizarea în acest an în România a "evenimentului Jean Michel Jarre, de promovare a destinaţiei turistice România" este unul din obiectivele cuprinse în programul multianual de marketing si promovare turistică, care va beneficia de o finanţare de 11 milioane de lei de la buget în acest an.

Ion Iliescu rupe tradiţia de Sfântul Ion: Am decis ca anul acesta să nu mai fac nimic

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, pentru Gândul, că nu va organiza vreo petrecere cu ocazia onomasticii şi că va sta acasă alături de soţia sa.

Un ficat virtual, obţinut de cercetătorii europeni

Un "ficat virtual" a fost pus la punct de cercetătorii europeni cu scopul de a-i ajuta pe chirurgi să planifice şi să realizeze operaţii pe acest organ vital din organism, arătându-le cu un grad înalt de precizie mărimea şi locul în care se află tumorile, a anunţat, joi, Comisia Europeană.

Mai mult de o treime din angajaţii de la Arpechim Piteşti vor fi disponibilizaţi în ianuarie

Mai mult de o treime din angajaţii de la Arpechim Piteşti, unitate care aparţine OMV Petrom, vor fi disponibilizaţi începând cu 9 ianuarie, ei primind deja preavize în acest sens.

Un bărbat care a violat 11 băieţi minori în ultimii trei ani a fost trimis în judecată

Un bărbat a fost trimis în judecată de procurorii bucureşteni, care îl acuză că în ultimii trei ani a racolat, prin site-uri de socializare, 11 băieţi cu care a întreţinut acte sexuale prin constrângere sau cu acordul acestora, la domiciliile minorilor, în parcuri sau în toalete publice.

De Bobotează, fetele îşi visează alesul, iar bărbaţii se întrec să scoată crucea din apă

Sărbătoarea Botezului Domnului cuprinde, pe lângă sfinţirea apei, o serie de credinţe populare şi obiceiuri, printre care spectaculoasa întrecere înot a bărbaţilor care încearcă să scoată din apă o cruce aruncată de preot şi cel practicat de fetele care pun busuioc sub pernă pentru a-şi visa alesul.

Romania’s New Criminal Code To Take Effect In March-June 2013

Romania's new Criminal Code and Criminal Procedure Code will be implemented in March-June 2013, Justice Minister Catalin Predoiu announced Thursday.

Raluca Turcan: PDL este ca un pacient sub anestezie. Trebuie remaniere până în 15 ianuarie

Deputatul PDL Raluca Turcan a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că PDL este "ca un pacient sub anestezie" şi trebuie să se trezească pentru a câştiga alegerile, ceea ce ar înseamna o remaniere până în 15 ianuarie şi închiderea unor subiecte ca reorganizarea teritorială şi modificarea Constituţiei.

Analiştii nu se aşteaptă la scăderea ratelor la credite după reducerea dobânzii BNR

Reducerea ratei de politică monetară cu 0,25 puncte, de la 6% la 5,75% pe an, nu se va resimţi în dobânzile practicate de bănci la creditele acordate firmelor şi populaţiei, întrucât nu se îmbunătăţeşte lichiditatea din sistem, iar piaţa se bate pentru resursele în lei, potrivit analiştilor.

Tânăra care a căzut de la etajul unei pensiuni din Râşnov a fost violată – VIDEO

Bărbatul în vârstă de 28 de ani din Republica Moldova reţinut de poliţişti, joi, după ce ar fi violat-o pe tânăra care a căzut, miercuri dimineaţă, de la etajul al doilea al unei pensiuni din localitatea Râşnov a fost arestat preventiv pentru 29 de zile de Judecătoria Zărneşti.

Noile coduri penal şi de procedură penală vor intra în vigoare în perioada martie-iunie 2013

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat, joi, că studiile de impact au indicat ca dată rezonabilă pentru punerea în aplicare a codurilor penal şi de procedură penală martie-iunie 2013, demnitarul precizând că va propune prin legea de aplicare a codurilor data de 1 martie 2013.

Germanii construiesc în Argeş un terminal auto pentru Dacia, Ford şi importatori

Grupul german specializat în transportul de automobile ARS Altmann construieşte în localitatea Leordeni, judeţul Argeş, un terminal auto cu acces la calea ferată, care va servi în principal ca punct de depozitare temporară pentru Dacia, Ford şi importatorii auto.

Primarul din Snagov poate fi eliberat provizoriu

Curtea de Apel Bucureşti a decis, joi, că primarul din Snagov, Muşat Apostol, poate fi eliberat provizoriu sub control judiciar, hotărârea putând fi însă contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul cere pedeapsa capitală împotriva lui Hosni Mubarak

Procurorul a cerut joi pedeapsa capitală împotriva fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak, acuzat că ar fi responsabil de uciderea unor manifestanţi în timpul revoltei contra regimului său.

CAZUL CRIMELOR DIN TIMIŞ: Anchetatorii au avut două variante

Anchetatorii au avut două variante în cazul de la Şag, una dintre ele fiind că băiatul de şapte ani a murit asfixiat cu monoxid de carbon, iar tatăl său i-a omorât pe bunicii acestuia, însă, în final, procurorii au stabilit că bărbatul de 29 de ani i-a ucis pe copil şi pe bunici, apoi s-a sinucis.

ANALIZĂ: România, văzută de afară după şedinţa BNR – Exemplu pentru Ungaria, dar vulnerabilă la criza euro

România pare să navigheze "pe drumul cel bun", însă nu poate face mare lucru în privinţa riscurilor externe, se arată într-un comentariu apărut joi pe blogul Financial Times, iar analiştii Capital Economics Londra sugerează că Budapesta ar trebui să ia exemplu de la Bucureşti.

Scrisorile şocante ale criminalului din Timiş: Nimeni nu a fost mulţumit de acest copil. Am decis să îl omor pentru că nu are niciun viitor

Bărbatul din Şag care şi-a ucis socrii, apoi s-a sinucis a lăsat două scrisori adresate Poliţiei în care explica faptul că a decis să îşi omoare copilul întrucât "nimeni nu a fost mulţumit" de acesta şi "nu are niciun viitor", menţionând că înainte de crime i-a dat băiatului două pastile de dormit.

Ce filme se află pe lista a propunerilor pentru nominalizare la Oscarul pentru efecte speciale – VIDEO

Cel mai recent film din franciza "X-Men" şi filmul 3D regizat de Martin Scorsese "Hugo" se regăsesc pe lista scurtă a propunerilor pentru o nominalizare la premiul Oscar pentru cele mai bune efecte speciale.

O miniserie despre persecuţiile religioase din secolul al 13-lea va fi filmată în România

O miniserie despre persecuţiile religioase din secolul al 13-lea, care se va intitula "The Heretics", ar urma să fie filmată în România şi în sudul Franţei, în luna iunie, fiind o coproducţie canadiano-europeană, informează C21 Media.

Flutur: Promovarea turistică a Bucovinei, succes confirmat de gradul de ocupare la sfârşitul lui 2011

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, joi, că proiectele de promovare turistică a Bucovinei au avut succes, acest fapt fiind confirmat, la sfârşitul anului 2011, de gradul de ocupare al unităţilor de cazare, respectiv 98 la sută, cel mai mare din ţară.

Muzeul Aviaţiei – clasat ca monument istoric de importanţă locală

Cinci clădiri ale Muzeului Aviaţiei din Capitală au fost clasate în Lista monumentelor istorice, categoria "Ansamblu", grupa valorică B - reprezentând monumentele de importanţă locală, conform unui ordin al ministrului Culturii, Kelemen Hunor, publicat, joi, în Monitorul Oficial.

Patriarhia va împărţi credincioşilor, de Bobotează, peste 6.000 de litri agheasmă

Peste 6.000 de litri de apă vor fi pregătiţi pentru sfinţire de Bobotează, agheasma mare fiind împărţită credincioşilor care vor putea gusta din ea dimineaţa pe nemâncate timp de opt zile, iar apoi o vor folosi numai pentru sfinţirea caselor şi a gospodăriilor şi în cazul persoanelor grav bolnave.

IKEA va înlocui centurile de siguranţă ale unor scaune pentru copii, vândute inclusiv în România

Retailerul suedez de mobilier şi decoraţiuni IKEA va înlocui centurile de siguranţă ale unor scaune pentru copii, produse în China şi comercializate inclusiv în România, clienţii urmând să primească gratuit noile produse.

Referinţa BNR pentru dolar a urcat la nivelul maxim din iulie 2010

Cursul de referinţă pentru dolar a crescut joi cu aproape 6 bani şi a înregistrat maximul de după 5 iulie 2010, iar pentru euro BNR a afişat o rată în urcare cu 1,79 bani, la 4,3398 lei/euro, cel mai ridicat nivel din ultimele trei săptămâni.

Sorin Apostu şi Călin Stoia rămân în arest

Primarul suspendat al municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, şi omul de afaceri Călin Stoia, trimişi în judecată pentru fapte de corupţie, rămân în arest, au decis, joi, magistraţii Curţii de Apel Cluj.

PROGNOZA METEO: Vremea se va răci. Ce temperaturi vor fi vineri

Vineri, vremea se va răci. Cerul va fi mai mult noros şi se vor semnala precipitaţii pe arii extinse în sudul şi estul ţării, local în centru şi izolat în rest. Acestea vor fi sub formă de ploaie în Dobrogea, predominant ploi în Oltenia şi Muntenia şi precipitaţii mixte în rest.

Dănănae a semnat un contract pe patru ani şi jumătate cu Steaua

Fundaşul Ovidiu Dănănae a semnat, joi, un contract pe o perioadă de patru ani şi jumătate cu FC Steaua, informează site-ul oficial al echipei "roş-albastre".

Laser, ultrasunete şi microunde! Arme neletale, prezentate într-un raport al Pentagonului publicat pe Internet

Un raport al Pentagonului, care prezintă o listă cu posibile îmbunătăţiri ale echipamentului militar şi propuneri de noi tehnologii neletale, a fost publicat pe Internet, de site-ul Public Intelligence, specializat în dezvăluirea documentelor de securitate naţională.

Bărbat reţinut la Arad, după ce a furat bijuterii de 45.000 de dolari dintr-o locuinţă

Un bărbat a fost reţinut de poliţiştii arădeni, în noaptea de miercuri spre joi, după ce a furat dintr-o locuinţă din oraş bijuterii în valoare de 45.000 de dolari, iar din faţa blocului a furat microbuzul de 30.000 de euro al familiei păgubite.

Meryl Streep a păşit pe un covor albastru, la premiera europeană a filmului „The Iron Lady”

Meryl Streep a păşit pe un covor de culoare albastră, miercuri seară, la Londra, cu ocazia premierei europene a filmului "The Iron Lady", în care actriţa americană o interpretează pe Margaret Thatcher, într-un rol care ar putea să îi aducă cel de-al treilea Oscar din carieră.

Peste 100.000 de români s-au alăturat campaniei „Salvează Crăciunul”, iniţiată de gândul şi Pro TV

Peste 100.000 de oameni au arătat, înaintea sărbătorilor de iarnă, că le pasă de copiii aflaţi în nevoie şi s-au alăturat campaniei "Salvează Crăciunul", iniţiată de gândul şi Ştirile Pro TV pentru a-i ajuta pe micuţii de la Valea Plopului şi Valea Screzii, potrivit unui comunicat.

Kate Middleton, pe urmele prinţesei Diana. Soţia prinţului William a devenit patroana mai multor asociaţii de caritate

Kate Middleton, soţia prinţului William al Marii Britanii, a devenit, miercuri, patroana mai multor asociaţii de caritate, urmând astfel exemplul prinţesei Diana şi marcând o etapă importantă pentru rolul ei de soţie a viitorului moştenitor al tronului britanic.

Oraşul Christchurch va primi 314.000 de dolari pentru reconstrucţia infrastructurilor sportive – VIDEO

International Rugby Board a anunţat, joi, că în perioada Cupei Mondiale din 2011 s-au strâns 314.000 de dolari din donaţiile fanilor şi echipelor participante, sumă ce va reveni oraşului Christchurch în scopul reconstrucţiei infrastructurilor sportive, afectate de cutremurul din februarie 2011.

Preţul plătit pentru rămânerea Greciei în zona euro: Noi scăderi ale veniturilor

Premierul elen Lucas Papademos a declarat, într-o întâlnire cu lideri sindicali şi oameni de afaceri, că singura modalitate ca Grecia să rămână în zona euro şi să primească în continuare finanţare externă, evitând falimentul, este acceptarea unor reduceri mai mari de venituri, transmite Bloomberg.

CRABUL YETI ŞI CARACATIŢA ALBĂ: Cele mai ciudate noi specii descoperite în Antarctica – GALERIE FOTO

O stea de mare cu şapte braţe, o caracatiţă albă şi un crab "Yeti" cu cleşti uriaşi se numără printre speciile marine ciudate descoperite de cercetătorii britanici în Oceanul Antarctic, în apropiere de izvoare cu apă caldă.

Chiriţoiu: Procurorii mi-au cerut date privind piaţa gazelor din timpul mandatului lui Vosganian

Şeful Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat că a cerut efectuarea unei anchete interne privind cazul de subminare a economiei naţionale în care este implicată compania InterAgro şi omul de afaceri Ioan Niculae, precizând că în 2010 procurorii i-au cerut date despre piaţa gazelor.

Predoiu: Noul Cod de procedură civilă intră în vigoare la 1 iunie

Noul Cod de procedura civilă intră în vigoare la 1 iunie, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.

Cum a ajuns un minereu rar de pe Lună pe Terra, acum peste un miliard de ani

Un mineral adus pe Terra de primii astronauţi care au ajuns pe Lună şi despre care mult timp s-a crezut că este specific exclusiv satelitului natural al Pământului, a fost descoperit în Australia, în roci vechi de peste un miliard de ani.