Mediafax Echipa

Fosta studentă condamnată pentru uciderea şi tranşarea unui bărbat cere eliberarea pentru că este însărcinată. Deţinuta avea dreptul la vizite conjugale

Carmen Bejan, fosta studentă la Medicină condamnată după ce ar fi participat la uciderea şi tranşarea unui bărbat, a beneficiat de vizite intime în închisoare şi astfel a rămas însărcinată, afirmă surse din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Arad.

Boc: Fondurile rambursate României de CE sunt la un nivel redus. Banii pot fi pierduţi dacă ritmul de absorbţie nu creşte

Fondurile rambursate României de către Comisia Europeană s-au menţinut, la sfârşitul anului trecut, la un nivel redus, de doar 700 milioane euro, astfel că există riscul major al pierderii de fonduri dacă ritmul de absorbţie nu va fi îmbunătăţit în acest an, a afirmat joi premierul Emil Boc.

Înapoi în viitor

De curand am avut ideea de a vizita impreuna cu niste preteni fosta noastra scoala generala. Speram sa retraim emotii de mult uitate, anticipam cu entuziasm revederea fostilor nostri profesori. Ne imaginam multe, dar nu o sclipire a viitorului.

Obiect furat dintr-o biserică din Marea Britanie, descoperit la un târg de antichităţi din România

Un pupitru având în partea sus un vultur cu aripile deschise, furat în septembrie dintr-o biserică din Wiltshire, în sudul Marii Britanii, a fost descoperit la un târg de antichităţi din România.

MAŞINA CARE TE ASCUNDE ÎN TIMP! Fizicienii americani au inventat invizibilitatea temporală

Fizicienii americani finanţaţi de Pentagon au anunţat, miercuri, că au conceput un sistem de "invizibilitate temporală", care are capacitatea de a face ca un eveniment să devină complet nedetectabil timp de o fracţiune de secundă.

Rezultatul investigaţiei privind piaţa carburanţilor, anunţat săptămâna viitoare. Raportul recomandă amenzi

Consiliului Concurenţei va prezenta săptămâna viitoare rezultatul investigaţiei de pe piaţa carburanţilor, raportul final recomandând sancţiuni care nu ajung la amenda maximă, de 10% din cifra de afaceri, a anunţat joi preşedintele autorităţii de reglementare, Bogdan Chiriţoiu.

Transportatorii solicită introducerea unui sistem de taxare în funcţie de distanţa parcursă

Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) solicită Guvernului să introducă un sistem de încasare a taxei de drum în funcţie de numărul de kilometri parcurşi de transportator, eliminând astfel taxarea fixă, potrivit unui comunicat al organizaţiei.

Maşină furată sub ameninţarea armei: Doi soţi au fost blocaţi în trafic şi ameninţaţi cu pistolul

Două persoane, soţ şi soţie, au fost blocate în trafic, miercuri seară, pe un drum judeţean din Călăraşi, de un bărbat care le-a ameninţat cu arma şi le-a furat maşina, ulterior autoturismul fiind găsit abandonat în Capitală.

Tonele de peşti morţi de pe o plajă din Norvegia au dispărut în câteva zile

Miile de peşti morţi care au fost descoperiţi pe o plajă din Norvegia de Revelion au dispărut după numai câteva zile şi nimeni nu ştie cum au ajuns acolo sau unde se află acum.

Tânăr operat de o tumoră ce cântăreşte 90 de kilograme

Un vietnamez este operat joi de o tumoră ce cântăreşte 90 de kilograme de către un profesor american la spitalul France-Vietnam din Ho Chi Minh City, în sudul ţării, a anunţat instituţia.

BNR a redus rata dobânzii de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, la 5,75% pe an

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis joi să reducă cu 0,25 puncte procentuale rata dobânzii de politică monetară, de la 6% la 5,75% pe an, şi să menţină nivelurile actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii.

Tenorul mexican José Manuel Chú debutează pe scena Operei Naţionale Bucureşti

Tenorul mexican José Manuel Chú va debuta pe scena Operei Naţionale Bucureşti, pe 14 ianuarie, de la ora 19.00, în rolul lui Pinkerton din opera "Madama Butterfly" de Giacomo Puccini, informează instituţia de spectacole.

Actriţa Zooey Deschanel divorţează

Viaţa actriţei Zooey Deschanel, a cărei carieră a urmat o traiectorie ascendentă în ultimii ani, trece printr-o perioadă mai puţin fastă, întrucât artista americană a depus în instanţă actele prin care a solicitat divorţul de soţul ei, rockerul Ben Gibbard.

Cadavrul găsit pe domeniul casei regale britanice ar putea fi al unei imigrante est-europene

Femeia găsită moartă pe domeniul casei regale britanice de la Sandringham ar putea fi o studentă letonă în vârstă de 17 ani sau o lituaniană de 29 de ani, ambele dispărute în acea zonă în august.

Avocat din Baroul Bucureşti, reţinut de DNA pentru trafic de influenţă

Avocatul Cristian Stoicescu, din Baroul Bucureşti, a fost reţinut de procurorii DNA care-l acuză că a cerut 20.000 de euro din care a primit jumătate, de la o persoană căreia i-a promis că va interveni pe lângă doi judecători de la Tribunalul Capitalei, pentru o soluţie favorabilă într-un dosar.

Reprezentant al României la Jocurile Paralimpice, umilit la un cinematograf din Cluj

Unul dintre reprezentanţii României la Jocurile Paralimpice în proba de tenis de masă, Makszin-Roman Dacian Eneea, a declarat că el şi alţi colegi imobilizaţi în cărucioare cu rotile au fost umiliţi la un cinematograf din Cluj, fiind obligaţi să folosească lifturile de marfă.

De ce cumpără SRI prezervative? „Se bagă pe ţeavă şi se trage”

O unitate SRI din Bucureşti a achiziţionat de curând câteva zeci de prezervative, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Marius Bercaru, precizând pentru publicaţia "Ring" că acestea vor fi folosite pentru "trageri în dispozitive explozive improvizate".

Cesena – Savignanese, scor 5-1, într-un meci amical. Mutu – pasă decisivă la primul gol

Formaţia Cesena a învins, miercuri, cu scorul de 5-1, echipa Savignanese, din liga a şasea italiană, într-un meci amical disputat în localitatea Savignano sul Rubicone, în care atacantul Adrian Mutu a pasat decisiv la primul gol, informează site-ul oficial al clubului din Serie A.

Justin Timberlake şi Jessica Biel s-au logodit

Cântăreţul american Justin Timberlake s-a logodit cu actriţa Jessica Biel, cu care are o relaţie ce durează de mai mulţi ani, marcată de câteva împăcări şi despărţiri, a anunţat presa americană.

Preşedintele PayPal, Scott Thompson, numit CEO al Yahoo

Yahoo l-a numit în poziţia de director general executiv (CEO) pe Scott Thompson, preşedintele PayPal, în speranţa că expertul în internet şi comerţ electronic, creditat cu succesul diviziei de plăţi online a eBay, va reuşi o nouă performanţă semnificativă, revigorând compania.

ETNA SE PREGĂTEŞTE DE ERUPŢIE: O coloană de cenuşă se ridică deasupra vulcanului

O coloană de cenuşă s-a ridicat joi dimineaţă deasupra vulcanului Etna din Sicilia, care încă de miercuri prezenta semne de reluare a activităţii, a anunţat institutul de geofizică şi vulcanologie din Catania.

Cum va arăta noua Dacia Lodgy? Primele poze oficiale cu versiunea de serie a maşinii – FOTO

Automobile Dacia a prezentat joi primele poze oficiale cu versiunea de serie a Lodgy, care va intra în fabricaţie la uzina Renault din Maroc, fiind primul model al brandului românesc care nu va fi produs şi în ţară.

Şomerii de la Nokia vor primi câte 100 sau 200 de euro de la UE pentru haine, tuns şi bărbierit

Persoanele disponibilizate de la fabrica Nokia din comuna clujeană Jucu vor primi câte 100 sau 200 de euro din Fondul European de Ajustare la Globalizare (FEAG) ca "alocaţie de interviu" pentru haine, tuns şi bărbierit, astfel încât să fie cât mai prezentabili la viitoarele interviuri pentru slujbe.

Kodak se pregăteşte să ceară protecţie sub legea falimentului

Grupul american Eastman Kodak, un nume emblematic în industria fotografiei, se pregăteşte să solicite protecţie potrivit legii falimentului dacă nu va reuşi să vândă portofoliul de brevete de invenţii, scrie Wall Street Journal (WSJ).

Îngrijitorul vinovat de scăparea tigrului de la Grădina Zoologică din Sibiu a fost concediat

Îngrijitorul de la Grădina Zoologică din Sibiu vinovat de scăparea unui tigru din cuşcă, incident petrecut în 13 decembrie, a fost concediat şi va trebui să plătească valoarea de inventar a animalului, adică suma de 50 de lei.

Explozie într-un bar din Târgovişte: Două persoane au fost rănite

Doi bărbaţi au fost răniţi, joi, în urma unei explozii urmate de un incendiu care a avut loc într-un bar în care se aflau şi aparate de jocuri mecanice din municipiul Târgovişte, primele cercetări ale pompierilor militari arătând că deflagraţia a fost provocată de o acumulare de gaze.

Incendiu puternic la o pensiune din judeţul Braşov, fără a exista victime

Un incendiu puternic a izbucnit, joi dimineaţă, la o pensiune aflată pe DN1A, în localitatea braşoveană Brădet, unde erau cazaţi şase turişti, focul puternic cuprinzând tot acoperişul, fără a exista victime.

Biserica vrea să reia vechea tradiţie a clinicilor medicale patronate de locaşurile de cult

Biserica vrea să înfiinţeze cât mai multe unităţi medicale, reluând astfel o mai veche tradiţie privind clinicile medicale patronate de locaşurile de cult, unde vor fi consultaţi gratuit pelerinii bolnavi care vin la slujbe, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Bulgaria: Trei lideri romi, arestaţi pentru că au plănuit asasinarea unui procuror

Trei lideri romi au fost arestaţi miercuri fiind suspectaţi că au ordonat asasinarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie din Bulgaria.

Politicienii neozeelandezi îi aduc un omagiu biologului român Mihai Muncuş-Nagy

Politicienii neozeelandezi i-au adus un omagiu biologului român Mihai Muncuş-Nagy, care s-ar fi înecat în timpul unei misiuni de cercetare efectuate pe insula Raoul, relatează The Marlborough Express, în ediţia electronică de joi.

SUA salută acordul european de principiu cu privire la un eventual embargo asupra petrolului iranian

Statele Unite au apreciat miercuri ca fiind "o veste foarte bună" acordul de principiu încheiat între ţările europene pentru a impune un embargo asupra achiziţionării petrolului iranian dacă Teheranul nu va coopera cu privire la programul său nuclear controversat.

GAFĂ SCANDALOASĂ într-o reclamă pentru copii: Detaliul pe care nimeni nu se aştepta să-l vadă – VIDEO

Un detaliu surprinzător dintr-o reclamă la îmbrăcăminte pentru copii a stârnit un adevărat scandal.

Preşedintele Argentinei, Cristina Kirchner, operată cu succes de cancer tiroidian

Preşedintele Argentinei Cristina Kirchner a fost operată cu succes, miercuri, de cancer la glanda tiroidă într-o clinică din Pilar, la 50 de kilometri nord de Buenos Aires, la o lună după ce a depus jurământul pentru un al doilea mandat de patru ani, a anunţat preşedinţia.

Luptă într-o închisoare din Mexic: Cel puţin 31 de deţinuţi au murit şi alţi 13 sunt răniţi

Cel puţin 31 de deţinuţi au fost ucişi şi alţi 13 au fost răniţi miercuri în timpul unei lupte într-o închisoare din Altamira, în statul Tamaulipas (nord-vestul Mexicului), a anunţat guvernul acestui stat într-un comunicat.

Cel mai periculos drum din lume: Momentul în care un AUTOBUZ cade în PRĂPASTIE – VIDEO

Un video şocant arată cum un autobuz cade într-o prăpastie pe cel mai periculos drum din lume.

Editorial Cristian Tudor Popescu: Te iubesc – gen. Epic

Mie, ins pe cale de a ieşi din targetul agenţiilor de publicitate, 18-55 de ani, tinerii zilei de azi, înainte de a fi violenţi sau apatici, mi se par apatetici. În situaţii care pe mine mă emoţionează până la lacrimi, ei rămân indiferenţi sau ironici. Nu pun la inimă, nu fac caz, nu o iau în tragic. Refuză să se implice într-un sentiment.

Parchetul şi apărarea nu vor o nouă examinare psihiatrică a lui Anders Behring Breivik

Parchetul şi apărarea autorului atacurilor din 22 iulie în Norvegia nu susţin o nouă examinare psihiatrică a lui Anders Behring Breivik, declarat iresponsabil penal de către o expertiză oficială, în contradicţie cu cererile avocaţilor victimelor.

Cel puţin 25 de morţi şi 100 dispăruţi într-o alunecare de teren în Filipine – FOTO

Cel puţin 25 persoane au murit iar 100 sunt date dispărute joi în urma unei alunecări de teren în sudul Filipinelor care a devastat o comunitate de căutători de aur, au declarat autorităţile

John McCain îl susţine pe Mitt Romney la învestitura republicană pentru alegerile prezidenţiale

Senatorul John McCain şi-a manifestat miercuri sprijinul pentru Mitt Romney, candidat republican la Casa Albă şi câştigător al consultărilor organizate în Iowa (centru) marţi.

Mario Monti susţine că Europa nu are niciun motiv să se teamă de colapsul economic al Italiei

Europa "nu are niciun motiv să se teamă de Italia" care "şi-a făcut tema" în ceea ce priveşte bugetul, a estimat preşedintele Consiliului italian Mario Monti într-o declaraţie pentru ediţia de joi a cotidianului parizian Le Figaro.