Mediafax Echipa

Rihanna îşi lansează noul single, „You Da One”

Rihanna lansează vineri noul single "You Da One" de pe viitorul ei album "Talk That Talk", după ce primul single "We Found Love", lansat pe 22 septembrie, a ajuns pe primul loc în topul Billboard Hot 100 cu o săptămână în urmă, potrivit Universal Music România.

EXCLUSIV – BUGET 2012: Guvernul taie bugetul Educaţiei, Culturii, Justiţiei, dar urcă alocările la Preşedinţie şi servicii

Guvernul va tăia pentru anul viitor din alocările bugetare pentru jumătate dintre ministere, inclusiv la Educaţie, Cultură, Agricultură şi Justiţie, dar şi pentru Parlament, comparativ cu fondurile din acest an, majorând însă bugetele Administraţiei Prezidenţiale şi serviciilor de informaţii.

BUGETUL 2012, construit pe venituri în creştere cu 13,5% şi cheltuieli în stagnare

Bugetul de stat pentru anul viitor a fost construit pe un deficit de 17,1 miliarde lei, cu venituri de 95,65 miliarde lei, în creştere cu 13,5% faţă de încasările prognozate pentru acest an, de 84,26 miliarde lei, şi cheltuieli totale de 112,8 miliarde lei, similare cu nivelul din acest an.

BIOGRAFIE: Lucas Papademos, economist, bancher şi fost vicepreşedinte al BCE, devine premier al Greciei

Lucas Papademos, fost bancher şi fost vicepreşedinte al BCE, devine şeful noului Guvern de coaliţie al Greciei într-o perioadă în care Uniunea Europeană exercită presiuni imense pentru aplicarea de către Atena a măsurilor de austeritate necesare salvării monedei euro.

Poliţist cercetat pentru abuz în serviciu, falsificare de monedă şi favorizarea infractorului

Un agent de poliţie din Braşov a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Judecătoriei Braşov pentru mai multe infracţiuni, printre care abuz în serviciu, falsificare de monedă şi favorizarea infractorului, fiind acuzat că a falsificat câteva bonuri de masă.

Igaş: Vrajba din USL se va accentua o dată cu apropierea alegerilor. Ponta va pleca din PSD

Vicepreşedintele PDL Traian Igaş susţine că vrajba din USL se va accentua o dată cu apropierea alegerilor pentru că există o mare rivalitate între cele două partide, dar şi o tensiune în PSD între tabăra condusă "de imaturul Ponta" şi cea reprezentată de Ion Iliescu şi Adrian Năstase.

Traseele montane din Masivul Bucegi se închid începând din acest weekend

Traseele montane din Masivul Bucegi se închid începând din acest weekend şi până în luna mai, salvamontiştii sfătuindu-i pe turişti să nu urce pe munte întrucât este ceaţă, vizibilitatea este redusă, iar potecile sunt acoperite cu gheaţă.

Bute spune că a fost în pericol să-şi încheie cariera în 2008

Campionul mondial în versiunea IBF, Lucian Bute, a declarat, vineri, la sosirea în România, că în 2008, în timpul partidei cu brazilianul Librado Andrade a fost la un pas să-şi încheie cariera, deoarece a dorit prea mult să câştige prin knock-out.

BUGET 2012: Guvernul estimează o scădere uşoară a şomajului. Câte persoane fără loc de muncă vor fi anul viitor

Guvernul estimează că rata medie a şomajului va înregistra anul viitor o scădere uşoară, de la 4,9% prognozat pentru acest an la 4,5%, numărul de şomeri înregistraţi urmând să reducă în 2012 cu doar 35.000 persoane pentru a ajunge astfel la un total de 410.000 persoane fără loc de muncă înregistrate.

Zotta: În cazul unei oferte din partea Rapidului nu aş sta mult pe gânduri, dar acum ea nu există

Directorul general al FC Vaslui, Constantin Zotta, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că în cazul unei oferte venite din partea FC Rapid nu ar sta mult pe gânduri, dar a precizat că până acum nu a primit nicio propunere din partea grupării giuleştene.

Premiera noului film Twilight: Mii de fani aşteaptă lansarea în corturi

Câteva mii de fani ai francizei "Amurg/ Twilight" şi-au instalat corturile în faţa complexului LA Live din Los Angeles, cu trei zile înainte de premiera oficială a celui de-al patrulea film din serie, "Saga Amurg: Zori de Zi - Partea I", ce va avea loc pe 14 noiembrie.

Grecia importă petrol din Iran, pentru că alţi furnizori se tem că ţara ar putea intra în faliment

Grecia se bazează pe Iran pentru cea mai mare parte a necesarului de petrol, deoarece traderii au renunţat să mai aprovizioneze ţara, iar băncile refuză să asigure finanţare ca urmare a temerilor că statul elen va intra în faliment.

BUGET 2012: Guvernul achită bugetarilor salariile câştigate în justiţie doar în tranşe trimestriale

Plata integrală a drepturilor salariale câştigate în instanţă de către bugetari, cu titluri judecătoreşti executorii, al căror cuantum a fost deja redus pentru anul viitor de la 33% la doar 5%, va fi împinsă de Guvern până la finele anului, banii urmând să fie achitaţi în tranşe trimestriale egale.

Oltean: Eu cred că săptămâna viitoare ori Ponta, ori Geonă pleacă. Eu pariez că pleacă Geoană

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că, în opinia sa, săptămâna viitoare se va tranşa situaţia de la Senat, respectiv că "ori Ponta, ori Geoană pleacă", adăugând că el pariază că pleacă Geoană.

BUGET 2012: Guvernul impune din nou companiilor de stat să îngheţe angajările şi limitează cheltuieli cu salarii

Companiile de stat şi regiile autonome vor fi obligate să îngheţe şi anul viitor angajările, astfel încât să nu depăşească numărul de personal stabilit pentru 2011, iar societăţilor cu pierderi ori care sunt subvenţionate le va fi impus să limiteze cheltuielile cu salariile la nivelul din acest an.

BUGET 2012: Pensiile vor fi îngheţate. Documentul nu cuprinde indicii de majorare a salariilor

Proiectul de buget pregătit de Guvern prevede îngheţarea pensiilor pe întreaga perioadă a anului viitor, fără indicii de majorare a acestora şi a salariilor în al doilea semestru, pentru susţinerea plăţii pensiilor fiind din nou transferate de la bugetul de stat 13,8 miliarde lei.

Geoană poate contesta doar la Congres o eventuală sancţiune de la Comisia de integritate

Statutul PSD prevede că hotărârile Comisiei Naţionale de Arbitraj şi Integritate Morală pot fi contestate doar la Congres, singura cale de atac pe care o are Mircea Geoană, în eventualitatea unei sancţiuni a comisiei, la şedinţa care va avea loc duminică.

Înmatriculările de autoturisme au scăzut în primele zece luni cu aproape 10%, la 63.709 unităţi

Înscrierile de autoturisme noi au scăzut în primele zece luni cu 9,8%, la 63.709 unităţi, iar în octombrie s-au redus cu 5,5%, la 7.828 unităţi, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Al doilea terminal pentru plecări de la Aeroportul Otopeni va fi deschis în iulie 2012

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti va deschide în iulie 2012 al doilea terminal de plecări internaţionale la aeroportul din Otopeni, cu o suprafaţă de 19.600 metri pătraţi, în urma unei investiţii de 62 milioane euro.

Membrii noului Guvern grec au depus jurământul

Membrii noului Guvern grec, condus de Lucas Papademos, au depus jurământul. Ceremonia de învestitură a noului Cabinet, condus de Lucas Papademos, s-a încheiat în urmă cu puţin timp, la reşedinţa oficială a preşedintelui ţării.

Cerşetorul fals: Se prefăcea că este infirm şi cerea bani trecătorilor. VEZI FILMUL DEMASCĂRII

Un tânăr care se prefăcea că este infirm şi cerşea pe stradă a fost prins de poliţişti şi sancţionat. Vezi în filmul de mai jos cum păcălea trecătorii că nu are un picior.

Cursele low cost vor fi mutate pe aeroportul din Otopeni în martie 2012. Cu cât va creşte preţul biletelor

Zborurile low cost vor fi mutate de pe Aeroportul Băneasa pe cel din Otopeni în luna martie a anului viitor şi, potrivit ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, costul suplimentar pentru un bilet va fi de doar 4 euro.

Univ. Craiova a sesizat Comisia de Disciplină pentru declaraţiile lui Sandu despre UEFA şi FIFA

Conducerea clubului Universitatea Craiova a sesizat Comisia de Disciplină a FRF pentru declaraţiile, considerate defăimătoare, pe care preşedintele federaţiei le-a făcut la adresa FIFA şi UEFA, informează prosport.ro.

Cât ai plăti pentru o după-amiază în compania lui Brad Pitt? Timpul actorului, scos la licitaţie

O după-amiază în compania actorului Brad Pitt a fost scoasă la licitaţie pe site-ul eBay, din dorinţa starului american de a strânge fonduri pentru Make It Right, fundaţia pe care a înfiinţat-o în 2005 pentru a reconstrui casele devastate de uraganul Katrina.

Ministerul Transporturilor a anulat licitaţia pentru selectarea intermediarului la listarea a 20% din Tarom

Ministerul Transporturilor a anulat licitaţia pentru selectarea intermediarului la listarea unui pachet reprezentând 20% din acţiunile Tarom, întrucât a existat o singură ofertă, şi aceea neconformă şi scumpă, potrivit ministrului Transporturilor, Anca Boagiu.

Guvernul taie în anul electoral 2012 aproape două miliarde lei din veniturile proprii ale primarilor

Guvernul va reduce anul viitor cota acordată autorităţilor locale din impozitul pe venit şi va sista plăţile către bugetul local din impozitul pe pensii, astfel că primarii vor pierde, în an electoral, o sursă sigură de aproape 2 miliarde lei şi vor depinde de banii împărţiţi de Executiv.

Guardiola îşi doreşte să poată să-şi aleagă momentul despărţirii de Barcelona

Antrenorul echipei FC Barcelona, Josep Guardiola, a declarat, în cadrul unui discurs ţinut, joi, la un forum economic şi publicat vineri de presa spaniolă, că şi-ar dori să-şi aleagă momentul despărţirii de gruparea catalană.

Povestea Nadiei Comăneci, care la 14 ani a uimit lumea sportului

Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976 fac parte din istoria momentelor magice din sportul mondial. Un moment de răscruce pentru gimnastica artistică, al cărei viitor avea să fie schimbat total în acea zi călduroasă de iulie, în care o puştoaică înăltuţă, cu părul strâns codiţă, avea să revoluţioneze un sistem.

Deputaţii au soluţii de reducere a cheltuielilor pentru cazarea lor, dar nu fac nimic concret

Deputaţii consideră că există soluţii de reducere a cheltuielilor pentru cazarea lor, unii propunând concret introducerea unui sistem cu sume forfetare sau construirea unui hotel dedicat lor, însă nu fac şi demersuri în acest sens.

Reţea de traficanţi de metamfetamine pe ruta Turcia-Bulgaria-România-Japonia, anihilată. Liderul grupării era o femeie – VIDEO

O reţea de traficanţi de metamfetamine pe ruta Turcia-Bulgaria-România-Japonia a fost anihilată de procurorii DIICOT şi ofiţerii DCCO, liderul grupării fiind o femeie al cărei fiu a fost arestat în 6 noiembrie în Tokyo pentru zece kilograme de droguri.

IMAGINI APOCALIPTICE: Mometul prăbuşirii unui hotel în timpul cutremurului din Turcia – VIDEO

Prăbuşirea unui hotel din Turcia, în urma cutremurului de miercuri, a fost suprinsă de o cameră de securitate.

Deputat PDL: Peste 200.000 de semnături vor fi strânse pentru adoptarea Legii câinilor fără stăpân

Secretarul general adjunct al PDL şi preşedintele PDL Sălaj, deputatul Lucian Bode, a declarat, vineri, că peste 200.000 de semnături vor fi strânse, în regiunea de vest, pentru susţinerea Legii de adoptare a OUG nr. 155/2011privind gestionarea problemei câinilor fără stăpân.

Bute, la sosirea în România: A fost un an perfect, cu trei meciuri perfecte

Campionul mondial IBF, Lucian Bute, a declarat vineri, la întoarcerea în România după meciul cu Glen Johnson, în care şi-a apărat pentru a noua oară centura, că 2011 a fost "un an perfect cu trei meciuri perfecte" pentru cariera lui.

Şeful Daimler crede că Grecia ar trebui să iasă din zona euro, iar blocul monetar va rezista

Directorul general al concernului auto Daimler, Dieter Zetsche, susţine că Grecia ar trebui să părăsească zona euro şi nu crede că blocul monetar s-ar destrăma odată cu revenirea statului elen la drahmă.

Senatul italian a adoptat pachetul de măsuri solicitat de Uniunea Europeană

Senatul italian a adoptat vineri măsurile financiare promise Uniunii Europene pentru reducerea deficitului şi relansarea economiei, proiectul de amendare a Legii stabilităţii urmând să fie trimis în Camera Deputaţilor, unde va fi dezbătut sâmbătă.

Comisia Europeană: Anunţul eronat al S&P privind ratingul Franţei, un incident foarte serios care va fi anchetat

Anunţul eronat prin care agenţia Standard & Poor's (S&P) a indicat joi retrogradarea ratingului de credit al Franţei reprezintă un incident foarte serios şi va fi investigat, a anunţat vineri Comisia Europeană (CE).

Artistul care câştigă cei mai mulţi bani pe minut. Cine urmează în top – FOTO

Editorii unei platforme sociale au realizat un top al artiştilor cu cele mai mari onorarii pe minut. Vezi cine se află pe prima poziţie.

Angelina Jolie, în prima ei vizită în Vietnam, după ce a adoptat un orfan din această ţară

Angelina Jolie a ajuns în Vietnam, însoţită de partenerul ei de viaţă, Brad Pitt, cu ocazia primei vizite oficiale pe care o efectuează în această ţară din 2007, anul în care a adoptat un băiat dintr-un orfelinat din oraşul Ho-Şi-Min, a anunţat, vineri, presa locală.

Refunds For Romanian Scheme Scrappage Vouchers Disbursed Until December 23

Romanian Environment Minister Laszlo Borbely said Friday that the last refunds for vouchers through the car scrappage program will be disbursed on December 23, instead of December 12, following requests from voucher holders.

Nokia despre sechestrul ANAF: Colaborăm pentru a ne asigura că situaţia e soluţionată satisfăcător

Reprezentanţii Nokia România afirmă, referitor la sechestrul aplicat de ANAF pentru o datorie de 10 milioane de dolari, că situaţia este analizată şi că se va colabora cu autorităţile pentru a fi soluţionată în mod satisfăcător.