Mediafax Echipa

Incendiu în Gara Iaşi: Trei vagoane cuprinse de flăcări

Trei vagoane de tren care erau trase pe o linie secundară din Gara Iaşi şi în care nu se afla nicio persoană au fost cuprinse de un incendiu, vineri după-amiază.

O tânără din Iaşi s-a sinucis pentru că nu-şi găsea un loc de muncă. Femeia era doctorandă în economie

O tânără în vârstă de 26 de ani din Iaşi s-a sinucis, vineri după-amiază, aruncându-se de la etajul al cincilea al unui bloc din municipiu, apropiaţii acesteia susţinând că femeia, doctorandă în economie, era afectată întrucât nu îşi găsea un loc de muncă.

Judecătorii Corina Corbu şi Niculae Măniguţiu de la ICCJ, vizaţi în ancheta DNA

Judecătorii Corina Corbu şi Niculae Măniguţiu de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt vizaţi în ancheta procurorilor anticorupţie referitoare la fapte de corupţie în legătură cu dosare aflate pe rolul Secţiei de Contencios Administrativ a ICCJ, a cărei preşedinte este Gabriela Bârsan.

Judecătoarea Iuliana Puşoiu, acuzată oficial de trafic de influenţă

Judecătoarea Iuliana Puşoiu, de la Secţia de Contencios Administrativ a ICCJ, a fost pusă oficial sub acuzaţie pentru infracţiunea de trafic de influenţă, respectiv că ar fi primit un colier şi o excursie în Malaezia de la un om de afaceri, în schimbul unor decizii în dosarele acestuia.

Boc: Politicienii au mers pe politica cornului abundenţei oferind ajutoare, promisiuni fără acoperire

Premierul Emil Boc a declarat, vineri, la Timişoara, în timpul unei întâlniri cu oameni de afaceri, că una dintre cauzele crizei economice o reprezintă şi faptul că politicienii "au mers pe politica cornului abundenţei", oferind ajutoare sociale şi promisiuni electorale fără acoperire.

Numărul de locuri de muncă create în SUA în septembrie a depăşit aşteptările

Numărul de locuri de muncă create în Statele Unite în septembrie este peste aşteptări, iar datele pentru lunile anterioare au fost revizuite în urcare, potrivit datelor guvernamentale publicate vineri care reduc temerile că economia ar putea reintra în recesiune.

Participanţii la AP NATO au cerut să mănânce în special produse vegetariene, dar şi raţă şi peşte

Participanţii la Adunarea Parlamentară a NATO care a început, vineri, la Bucureşti, au cerut să mănânce, la restaurantul "Rustic" de la Senat, produse vegetariene, în special pacheţele de primăvară şi legume, iar la felul principal piept de raţă şi peşte.

Actriţa australiană Diane Cilento, fosta soţie a lui Sean Connery, a murit

Actriţa australiană Diane Cilento, fosta soţie a actorului scoţian Sean Connery, nominalizată în 1963 la premiile Oscar, a murit în Australia, joi, la vârsta de 78 de ani.

CASMB va sesiza poliţia în cazul unor reţete false pentru un medicament pe bază de testosteron

Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB) va sesiza Poliţia şi procurorii după ce în urma unor controale a identificat mai multe reţete false în valoare estimată iniţial la 1,2 milioane de lei pentru eliberarea unui medicament recomandat pentru sterilitate sau mastită cronică.

Bărbatul incendiat în iulie în curtea unei şcoli din Bucureşti era mort deja

Medicii legişti au stabilit, după finalizarea testelor speciale de laborator, că bărbatul găsit, în luna iulie, într-o curte a Grupului Şcolar Electronică Industrială din Bucureşti avea răni provocate de arsuri, dar acestea nu aveau "caracter vital".

Mai multe rusoaice blonde l-au felicitat pe Putin de ziua lui: Cum faceţi să arătaţi aşa puternic la vârsta asta? – VIDEO

Mai multe tinere rusoaice blonde i-au transmis dragostea şi admiraţia lor premierului Vladimir Putin, care împlineşte vineri 59 de ani, felicitându-l pentru anunţata întoarcere la Kremlin - peste şase luni -, într-o înregistrare video, postată pe internet.

Posturile de televiziune şi radio şi-au făcut Cod deontologic

Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA), care reuneşte cele mai importante televiziuni şi radiouri din România, a realizat un Cod deontologic în sprijinul staţiilor TV şi radio, ce trebuie să îşi publice pe paginile lor de internet astfel de coduri, la solicitarea CNA.

Borbely: Până în aprilie sper să fie ridicată suspendarea tranzacţionării certificatelor CO2

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că speră ca până la sfârşitul lunii martie 2012 României să îi fie ridicată suspendarea tranzacţionării certificatelor de emisii de carbon, decisă în august de Comitetul de Conformare al Protocolului de la Kyoto.

Helen Mirren este Prospero în „Furtuna”. Regizoarea Julie Taymor: Shakespeare este mai sofisticat decât majoritatea scenariştilor – VIDEO

Julie Taymor, regizoarea filmului "Furtuna", cu Helen Mirren în rolul principal, a declarat, vineri, la o conferinţă de presă care a avut loc în Capitală, că William Shakespeare este mai sofisticat decât mulţi scenarişti, personajele fiind nuanţate şi evitând obişnuita formulă "alb sau negru".

Mihai Marinescu: Vreau să reprezint România în Formula 1

Pilotul Mihai Marinescu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul MDRT, unde i-a oferit cadou ministrului Elena Udrea trofeul câştigat în cursa de Formula 2 de la Monza, că speră ca în viitor să poată reprezenta România în Marele Circ.

Vladimir Putin împlineşte vineri 59 de ani. Silvio Berlusconi participă la aniversarea premierului rus

Premierul Italiei, Silvio Berlusconi, a plecat vineri dimineaţă în Rusia, pentru a participa la aniversarea prietenului şi omologului său Vladimir Putin, care împlineşte 59 de ani, informează presa italiană.

Judecătoarea Gabriela Bârsan, audiată la DNA

Judecătoarea Gabriela Bârsan, preşedinta Secţiei de Contencios Administrativ a instanţei supreme, s-a prezentat, vineri, la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a fi audiată.

Mutu: Aş fi rămas pe viaţă la Fiorentina

Atacantul Adrian Mutu a declarat, într-un interviu acordat publicaţiei Gazzetta dello Sport, că a crezut că va rămâne toată cariera la Fiorentina, unde se simţea apreciat şi unde avea o relaţie extraordinară cu fanii.

Speranţă pentru persoanele paralizate: maimuţele pot simţi obiectele prin puterea gândului

Prin "puterea gândului" şi cu ajutorul unor electrozi fixaţi pe craniu, câteva maimuţe au putut să perceapă textura unor obiecte virtuale pe care trebuia să le atingă - o descoperire care ar putea conduce la fabricarea unor proteze cu senzaţii tactile pentru pacienţii umani.

Anna Politkovskaia, comemorată prin proiecţii de film şi dezbateri, la Bucureşti

Jurnalista rusă Anna Politkovskaia, asasinată în urmă cu cinci ani, va fi comemorată în cadrul evenimentului "O lună cu Anna", care cuprinde proiecţii de film, lecturi publice şi mese rotunde, în Bucureşti, informează organizatorii, editura Meteor Press.

Sebastian Ghiţă, despre afirmaţiile lui Schwartzenberg: Prea multe declaraţii şi prea puţine fapte

Sebastian Ghiţă a declarat pentru MEDIAFAX, referitor la scrisoarea transmisă vineri de Elan Schwartzenberg angajaţilor Realitatea Media, că sunt "prea multe declaraţii şi vorbe şi prea puţine fapte".

Purtătorul de cuvânt al PSD: Rolul BNR este altul decât acela de a încerca politicile criminale ale Guvernului Boc

Purtătorul de cuvânt al PSD Radu Moldovan a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că îi atrage atenţia guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, că rolul BNR este altul decât "acela de a încerca politicile criminale ale Guvernului Boc".

Johnny Depp l-ar putea interpreta pe Dr. Seuss, într-un film pe care îl va produce

Johnny Depp l-ar putea interpreta pe Dr. Seuss, într-un film despre celebrul autor şi ilustrator de cărţi pentru copii, în a cărui producţie este implicat şi actorul.

Emil Boc s-a întâlnit cu o delegaţie a protestatarilor de la Timişoara

Premierul Emil Boc s-a întâlnit, vineri, la Centrul Regional de Afaceri Timişoara, cu o delegaţie a sindicaliştilor care au protestat în faţa clădirii unde are loc o convenţie a PDL, liderii sindicali afirmând, la finalul întrunirii, că şi-au expus problemele, fără ca Boc să facă promisiuni.

Bijuterii de peste un milion de lei, posibil false, confiscate pentru experiză de poliţişti

Peste 7,5 de kilograme de bijuterii în valoare de aproximativ un milion de lei, susceptibile a fi falsificate, au fost ridicate în vederea expertizării, de la o societate dintr-un complex comercial bucureştean, informează un comunicat al Poliţiei Române remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX.

Schwartzenberg: Ghiţă a încercat fraudulos să folosească Realitatea pentru a-şi face propriul post TV

Elan Schwartzenberg, proprietarul Realitatea, a anunţat vineri că avocaţii lui depun "multiple plângeri penale" la adresa lui Sebastian Ghiţă, care a încercat "fraudulos" să utilizeze angajaţii, sigla, licenţa, studiourile şi echipamentele Realităţii "pentru a naşte fără niciun drept" alt post TV.

Un revoluţionar braşovean, cercetat într-un dosar de fals privind certificatele, s-a spânzurat

Revoluţionarul braşovean Nicolae Samson, membru al unei asociaţii de revoluţionari din Braşov, cercetat într-un dosar de fals şi înşelăciune privind certificatele de revoluţionar, care urma se prezinte, vineri, la Parchetul Tribunalului Braşov, a fost găsit spânzurat, joi, într-o hală dezafectată.

Băsescu: România îşi bazează securitatea şi pe relaţia bilaterală cu SUA

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus, vineri, unor congresmeni americani, că România este una dintre ţările care îşi bazează securitatea nu numai pe realitatea dată de faptul că este membru NATO, "dar şi pe relaţia bilaterală cu SUA".

BIOGRAFIE: Ellen Johnson Sirleaf, prima femeie aleasă preşedinte într-un stat african

Ellen Johnson Sirleaf, 72 de ani, care a primit vineri Premiul Nobel pentru Pace alături de activistele Leymah Gbowee şi Tawakkol Karman, a intrat în istorie devenind în 2006 prima femeie aleasă preşedinte în Africa, într-o ţară - Liberia - afectată de 14 ani de război civil.

Ioan Rus: Comportamentul de prădător industrial al Nokia, una dintre cele mai mari ţepe luate de stat

Fostul ministru de Interne Ioan Rus (PSD) a criticat, vineri, comportamentul de "prădător industrial" al Nokia, considerând că este una dintre cele mai mari "ţepe" luate vreodată de statul român.

Costel Corduneanu a fost eliberat

Liderul grupării Cordunenilor Constantin Corduneanu, arestat săptămâna trecută de Tribunalul Maramureş întrucât nu respectase condiţiile impuse de judecători la eliberarea din închisoare, a fost pus în libertate în urma unei decizii a Curţii de Apel Cluj, care a admis recursul acestuia.

Cum s-a asigurat Steve Jobs că averea sa nu va fi făcută publică după moarte

Steve Jobs şi soţia sa au plasat în 2009 cel puţin trei proprietăţi în trust-uri (administrare privată, n.r.), strategie prin care cofondatorul Apple a încercat să se asigure că averea şi succesiunea nu vor fi făcute publice după moarte.

Eşti student la Drept? Poţi obţine burse de studii pentru anii terminali la facultăţile din Bucureşti, Iaşi şi Cluj

Studenţii din anii III şi IV ai Facultăţii de Drept din Universitatea Bucureşti, respectiv anul IV al Universităţii A.I.Cuza din Iaşi şi Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj vor primi şi în acest an patru burse de merit în valoare de câte 200 euro lunar, anunţă casa de avocatură "Boştină şi Asociaţii"

Băsescu: Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI între România şi SUA – un fel de Plan Marshall

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, în timpul unei întâlniri cu câţiva congresmeni americani, că Parteneriatul Strategic pentru secolul al XXI-lea dintre România şi SUA poate fi considerat "un fel de Plan Marshall".

Brigitte Bardot, preocupată de caii de tracţiune. Actriţa i-a cerut preşedintelui columbian să oprească suferinţele acestora

Actriţa franceză Brigitte Bardot, o renumită militantă pentru drepturile animalelor, i-a cerut, joi, preşedintelui columbian Juan Manuel Santos să intervină pe lângă autorităţile locale pentru "a opri suferinţele pe care le îndură caii de tracţiune" din ţara lui.

Boc le cere membrilor PDL să renunţe la tentaţiile populiste şi să aibă curaj pentru reforme

Preşedintele PDL, premierul Emil Boc, le cere membrilor de partid să renunţe la "tentaţiile populiste" şi să aibă curaj mai mult pentru reforme, afirmând, totodată, că "parteneriatul dintre PDL şi preşedinte" a fost cheia depăşirii crizei.

CRONOLOGIE: Ultimii zece câştigători ai Premiului Nobel pentru Pace

Preşedintele Liberiei, Ellen Johnson Sirleaf, activista Leymah Roberta Gbowee (Liberia) şi activista Tawakul Karman (Yemen) au câştigat, vineri, Premiul Nobel pentru Pace, după disidentul chinez Liu Xiaobo (2010) şi preşedintele american, Barack Obama, în 2009.

Ponta: Sunt convins că vom câştiga alegerile. Sunt foarte îngrijorat de ce va trebui să facem după

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că este convins că USL va câştiga alegerile de anul viitor, dar a spus că este îngrijorat de ce va trebui să facă după, în condiţiile în care România nu a fost niciodată după 1989 atât de distrusă din punct de vedere social, economic şi politic.

Noi inculpări în cazul asasinării jurnalistei Anna Politkovskaia, la cinci ani de la crimă

Comitetul de anchetă al Parchetului rus a anunţat vineri, ziua în care se împlinesc cinci ani de la asasinarea jurnalistei Anna Politkovskaia, noi inculpări pentru această crimă, deşi cel care a comandat-o şi motivul nu au fost încă stabilite.

Udrea: Poate 2012 nu aduce o creştere a nivelului de trai, dar aduce locuri de muncă pentru şomeri

Ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, scrie, pe blogul său, că anul 2012 poate nu va aduce o creştere spectaculoasă a nivelului de trai pentru majoritatea românilor, dar cu siguranţă pentru şomerii de acum care îşi vor găsi locuri de muncă situaţia se va schimba radical.