Mediafax Echipa

Traian Băsescu l-a numit pe Valeriu Turcan în Consiliul de conducere al ICR

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, Decretul privind numirea lui Valeriu Turcan în calitatea de membru în Consiliul de conducere al Institutului Cultural Român, anunţă Administraţia prezidenţială.

DNA cere CSM să ia măsuri pentru a fi înlăturate suspiciunile legate de judecătoarea Viorica Costiniu

Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să ia măsuri corespunzătoare pentru a înlătura suspiciunea cu privire la afectarea imparţialităţii soluţionării dosarelor DNA de către judecătoarea Viorica Costiniu, de la Curtea de Apel Bucureşti.

Judecătorii Anton Pandrea, Gabriel Ionescu şi Elisabeta Ioaniţiu de la ICCJ cer pensionarea

Judecătorii Anton Pandrea, Gabriel Ionescu şi Elisabeta Ioaniţiu de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au solicitat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să fie pensionaţi, cererile lor urmând a fi luate în discuţie marţi.

Companiile din România vor face mai puţine angajări în ultimele trei luni ale anului

Companiile din România vor încetini ritmul angajărilor în ultimele trei luni ale anului, fiind prognozată o reducere de nouă puncte procentuale faţă de trimestrul al treilea, dar un angajator din cinci va continua să suplimenteze personalul până la finele lui 2011, potrivit unui studiu al Manpower.

Predoiu: Un regulament european în domeniul repatrierii minorilor neînsoţiţi, soluţie pentru Franţa

Ministrul Cătălin Predoiu afirmă că în Franţa aspectul cheie al problemei este eficienţa aplicării legii, iar o soluţie faţă de invalidarea acordului de repatriere a minorilor neînsoţiţi de către Consiliul Constituţional Francez ar fi adoptarea unei directive sau regulament european în domeniu.

Steagul dacic, noua emblemă Bitdefender. Peste 100 de ţări la Bucureşti, pentru lansarea noului logo al unei companii românesti

Compania românească Bitefender, un producător de soft de securitate vândut în peste 100 de ţări din întreaga lume, va lansa marţi la Bucureşti noi versiuni ale aplicaţiilor sale şi o nouă identitate de brand în cadrul unui eveniment la care vor participa 150 de invitaţi din străinătate, printre care şi jurnalişti de la publicaţii din străinătate, precum USA Today şi New York Times (SUA), El Pais (Spania) sau Computer Bild (Germania).

Antreprenorii englezi au găsit o „mina de aur” în staţiile dezafectate ale metroului londonez

Un fost executiv al JP Morgan Chase & Co. şi-a propus să transforme 26 de staţii de metrou dezafectate din capitala Marii Britanii în atracţii turistice, după o investiţie de 200 de milioane de lire sterline (echivalentul a 319 milioane de dolari). Fostul director speră să reuşească să strângă această sumă de la investitori interesaţi de proiect.

Şase pasageri, reţinuţi în SUA după ce au stat prea mult în toaleta avionului

Şase pasageri au fost reţinuţi pentru scurt timp, duminică, în Statele Unite, după ce au devenit suspecţi pentru că au stat prea mult în toaleta avionului, provocând chiar decolarea unor avioane de vânătoare F-16.

Amnesty International: Regimul Kadhafi şi susţinătorii CNT au făcut crime împotriva umanităţii

Amnesty International a acuzat, marţi, regimul lui Muammar Kadhafi de crime împotriva umanităţii în Libia, dar şi pe rebelii susţinători ai CNT pe care îi critică pentru comiterea de abuzuri care, în unele cazuri, constituie crime de război.

BNR, aşteptată să ieftinească creditarea în lei. De ce nu poate fi dobânda la creditele în lei 5% pe an?

Continuarea trendului de scădere a inflaţiei în august este o veste foarte bună, iar Banca Naţională este aşteptată să reducă cât mai repede dobânda-cheie, rămasă neschimbată de mai bine de un an de zile, pentru a impulsiona creditarea în lei.

Zece ani de la atentatele din 11 septembrie: Al-Qaida a difuzat o înregistrare video cu Osama ben Laden şi Ayman al-Zawahiri

Reţeaua Al-Qaida a difuzat o înregistrare video pentru a marca zece ani de la atentatele din 11 septembrie, care conţine imagini cu Osama ben Laden şi un mesaj cu succesorul acestuia, Ayman al-Zawahiri, a anunţat marţi SITE, centrul american de supraveghere a site-urilor islamiste.

Secretary Clinton, Romanian FM Baconschi To Sign U.S.-Romanian Ballistic Missile Defense Agreement

U.S. Secretary of State Hillary Clinton and Romanian Foreign Minister Teodor Baconschi Tuesday will sign the agreement on the deployment of the U.S. Ballistic Missile Defense System in Romania, according to a press release on the U.S. Department of State website.

Mii de locuri de muncă disponibile. În ce domenii salariile depăşesc 1.500 de euro

La începutul toamnei, companiile au nevoie de tot mai mulţi angajaţi şi scot la concurs mii de locuri de muncă, atât pentru cei cu experienţă, cât şi pentru absolvenţii la început de carieră.

Procesul lui Anders Breivik: Criminalul din Oslo va compărea public pentru prima dată pe 19 septembrie

Extremistul Anders Behring Breivik, autorul a două atacuri sângeroase la 22 iulie în Norvegia, va compărea pentru prima dată "public" la viitoarea sa audiere la tribunalul din Oslo, la 19 septembrie, a decis luni judecătorul.

Zeci de mii de sinistraţi în Brazilia, din cauza inundaţiilor

Zeci de mii de sinistraţi se înregistrau, luni, în statul Santa Catarina, devastat de inundaţii grave, dar nivelul fluviului Itajai-Açu a început să scadă. Potrivit unui bilanţ al Apărării Civile, ploile torenţiale au provocat o viitură care s-a soldat cu trei morţi şi a afectat aproape un milion de persoane din 91 de comune, dintre care 175.000 au fost evacuate.

Cât a cheltuit România ca aliat în războaiele SUA. Ce va obţine preşedintele Băsescu din vizita la Washington

Din 2004 până în prezent România a cheltuit în jur de 800 mil. dolari pentru a-şi susţine trupele în teatrele de operaţiuni în principal în războaiele deschise de Statele Unite în Irak şi Afganistan, după cum poate fi estimat din bugetele aprobate pentru Armată.

RCS&RDS pe Wi-Fi: Compania a instalat 400 de hotspoturi în trei luni

Compania românească RCS&RDS a instalat în trei luni de zile în cele mai intens circulate zone din 26 de localităţi mari din România aproape 400 de puncte de acces wireless (Wi-Fi) prin care cei 1,2 milioane de abonaţi la net fix ai operatorului pot intra gratuit pe internet de pe orice echipament compatibil (smartphone, lap top, player audio sau tabletă PC).

Marea Britanie, afectată de uraganul Katia. O persoană a murit

Un şofer a murit, luni, din cauza uraganului Katia, ale cărui rafale de vânt de până la 132 de kilometri pe oră au afectat o mare parte din Marea Britanie. Şoferul a decedat după ce un copac a căzut peste maşina sa la Durham, în nord-estul Angliei.

Scutul antirachetă, amplasat în România. Hillary Clinton şi Teodor Baconschi vor semna acordul la Washington

Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, şi ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, vor semna, marţi, la Washington acordul privind amplasarea unui scut antirachetă în România, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Departamentului de Stat.

Istoricul relaţiilor diplomatice româno-americane

Vizita de lucru pe care preşedintele Traian Băsescu o face, marţi, la Washington, pentru definitivarea unor acorduri bilaterale, este prima din actualul mandat şi, potrivit datelor oficiale, nu include o întrevedere cu Barack Obama.

Preşedintele Traian Băsescu, în vizită la Washington. Cine face parte din delegaţia prezidenţială

Preşedintele Traian Băsescu a plecat, marţi dimineaţă, în vizita de lucru în Statele Unite dedicată semnării unor acorduri bilaterale, şeful statului fiind însoţit de şeful SMG, de miniştrii Apărării şi de Externe, de directorii SIE şi SRI şi de ambasadorul american la Bucureşti.

Braşov: Avocatul Teodorescu şi bărbatul plătit de acesta pentru a-i ucide soţia, audiaţi nouă ore

Avocatul braşovean Victor Teodorescu şi bărbatul plătit de acesta ca să-i ucidă soţia pentru a-i încasa poliţele de asigurare au fost audiaţi, luni, la Curtea de Apel Braşov, timp de nouă ore, avocatul susţinând în continuare că este nevinovat, în timp ce Erwin Preşemereanu şi-a recunoscut fapta.

Pandurii Târgu Jiu – CS Mioveni, scor 5-1, în Liga I

Echipa Pandurii Târgu Jiu a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 5-1 (1-0), formaţia CS Mioveni, în ultimul meci al etapei a VI-a a Ligii I.

Vechea gardă din PDL nu susţine schimbarea culorii şi a simbolurilor PDL în campanie

Renunţarea la culoarea portocaliu şi înlocuirea simbolurilor PDL în campania de anul viitor sunt primite cu mari rezerve de vechea gardă a partidului, notează "Gândul", precizând că Vasile Blaga, Radu Berceanu şi Cezar Preda se opun unui astfel de demers.

Raport UEFA: Gazonul Arenei Naţionale va avea nevoie de o „reînnoire majoră” în primăvară

Raportul remis UEFA cu privire la starea gazonului Arenei Naţionale estimează că peluza stadionului din Bucureşti va avea nevoie de o reînnoire majoră în primăvară şi recomandă ca terenul să nu găzduiască meciuri cu 10-12 săptămâni inaintea disputării finalei Ligii Europa, programată la 9 mai 2012.

Petrolul Ploieşti – Ceahlăul Piatra Neamţ, scor 0-1, în Liga I

Echipa Petrolul Ploieşti a fost învinsă, luni, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), de formaţia Ceahlăul Piatra Neamţ, într-un meci din etapa a VI-a a Ligii I disputat la Buzău.

Ion Caramitru: Japonia este un exemplu de umanitate fără egal

Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), a declarat, luni, când a primit un premiu din partea Ministerului Afacerilor Externe din Japonia, că poporul nipon este "un exemplu de umanitate fără egal".

Oprişan: Dacă vrea gazon pe Naţional Arena, beneficiarul trebuie să mai cheltuie 900.000 de euro

Arhitectura Naţional Arena nu permite ventilaţia şi iluminatul propice creşterii plantelor, astfel că, cel mai probabil, pentru a revitaliza gazonul şi pentru a-l păstra şi folosi într-un ritm normal beneficiarul va trebui să mai cheltuie 900.000 de euro pe un sistem complex, susţine Adrian Oprişan.

Creţu îi cere demisia ministrului Vreme pentru declaraţii făcute la deschiderea anului şcolar

Eurodeputatul Corina Creţu, vicepreşedinte al PSD, îi solicită demisia ministrului Comunicaţiilor, Valerian Vreme, în urma unor declaraţii ale acestuia, făcute la o festivitate de deschidere a noului an şcolar, referitoare la persoanele în vârstă.

Buffet alege încă un succesor necunoscut la conducerea grupului Berkshire Hathaway

Berkshire Hathaway a anunţat extinderea echipei care îi va succeda directorului general Warren Buffett după retragere, al doilea membru urmând să fie managerul de fond de investiţii Ted Weschler, care se va alătura grupului la începutul anului următor.

Elena Caragiu: Am venit să fac casa memorială Toma Caragiu, nu am pretenţie la nimic

Văduva lui Toma Caragiu, Elena Caragiu, invitată, luni, la emisiunea "Happy Hour" de la Pro TV, a declarat că se află în ţară, după peste 30 de ani de absenţă, ca să-i facă actorului o casă memorială şi că nu are pretenţie la averea rămasă de pe urma acestuia.

Muammar Kadhafi declară că nu are altă alegere decât să lupte până la victorie

Liderul libian înlăturat de la putere Muammar Kadhafi a declarat că nu are altă alegere decât să lupte "până la victorie", într-un mesaj difuzat de postul de televiziune Arrai, cu sediul la Damasc, care a dat asigurări că fostul lider se află în continuare în Libia.

Secretar de stat: Statul elen are bani pentru a funcţiona până în octombrie

Statul elen are bani pentru a funcţiona până în octombrie, a declarat, luni, secretarul de stat din Ministerul de Finanţe Filippos Sachinidis, subliniind astfel necesitatea ca Grecia să primească următoarea tranşă a ajutorului financiar extern de la UE şi FMI.

Duetul înregistrat de Amy Winehouse şi Tony Bennett va fi lansat miercuri

Un duet înregistrat de Amy Winehouse cu muzicianul de jazz Tony Bennett, în urmă cu câteva luni, va fi lansat miercuri, când cântăreaţa britanică ar fi împlinit 28 de ani.

Andrei Plăcintă a fumat canabis la 15-16 ani, când învăţa la un liceu din Elveţia

Fiul fostului ministrul al Tineretului, Andrei Plăcintă, a recunoscut, luni, la Tribunalul Bucureşti, că a fumat canabis cu prietenii, la vârsta de 15-16 ani, când era elev la un liceu din Elveţia, ţară care tolerează consumul de droguri uşoare.

Bank of America va pierde poziţia de cea mai mare bancă din SUA, prin reorganizare

Bank of America, cea mai mare bancă din Statele Unite în funcţie de active, va pierde poziţia de lider în urma reorganizării orchestrate de directorul general, Brian Moynihan, care desface imperiul neperformant construit de predecesorul său Kenneth Lewis, transmite Bloomberg.

Preşedintele „Amphitheatrrom”: Se doreşte înfiinţarea unui teatru rom de stat, finanţat de la buget

Preşedintele Asociaţiei Culturale "Amphitheatrrom", Sorin-Aurel Sandu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că se doreşte înfiinţarea unui teatru rom de stat, finanţat de la buget, proiectul fiind realizabil în maximum cinci ani.

Noul gazon al Arenei Naţionale va fi montat de o firmă olandeză

Firma olandeză Hendriks-Graszoden se va ocupa de furnizarea şi montarea noului gazon pentru Arena Naţională, a declarat, luni, pentru Ziarul Financiar, directorul general al constructorului stadionului Max Bogl, Romeo Boţocan.

UE prelungeşte cu 20 de ani durata de protejare a drepturilor de autor pentru muzicieni

Durata de protecţie a drepturilor de autor pentru interpreţii şi producătorii de înregistrări muzicale a fost prelungită cu 20 de ani în Uniunea Europeană, trecându-se de la 50 la 70 de ani, potrivit unei legi adoptate, luni, în Consiliul Europei, unde România s-a pronunţat împotrivă.

Plăcintă Jr., despre tentativa de a-şi „salva” prietena: Eram tot numai adrenalină. Mi-am zis că ce o fi o fi. Eram în stare de orice. Vezi declaraţiile lui Andrei Plăcintă

Fiul fostului ministru al Tineretului, Andrei Plăcintă, a povestit, luni, scenele din 6 decembrie 2010, totul fiind pus sub umbrela excesului de adrenalină, de sentimente protective faţă de fosta sa prietenă şi de dorinţa lui de a o "salva" pe aceasta.