Mediafax Echipa

Bucureştiul nu va găzdui Jocurile Olimpice de vară din 2020. Vezi de ce!

Consilierii generali au respins, vineri, proiectul privind depunerea candidaturii municipiului Bucureşti pentru găzduirea Jocurilor Olimpice de vară pentru 2020, pe care l-au catalogat ca fiind un "proiect futurist", "de nerealizat".

Mititelu: Există disensiuni între mine şi Victor Piţurcă

Finanţatorul echipei Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, vineri, că între el şi managerul general Victor Piţurcă sunt disensiuni, dar a precizat că acestea nu vor influenţa în niciun mod relaţia contractuală dintre cei doi.

Cârţu: Mi-am făcut treaba bine la CFR. Nu ar fi fost probleme dacă nu se spărgea geamul la Basel

Fostul tehnician al echipei CFR Cluj, Sorin Cârţu, a declarat că el şi-a făcut destul de bine treaba la gruparea ardeleană şi ar fi rămas în funcţie dacă la meciul din deplasare cu FC Basel, din Liga Campionilor, în momentul în care a lovit un geam al băncii de rezerve acesta nu ar fi cedat.

Liber la download pe Go4it.ro: licenţe gratuite de la BitDefender

De sărbatori, Go4it.ro şi BitDefender fac utilizatorilor o ofertă pe care nu o pot refuza: licenţe gratuite de BitDefender Internet Security 2011! În perioada 17 decembrie - 5 ianuarie orice user poate descărca în voie licenţe BitDefender Internet Security 2011 valabile 6 luni, de pe www.go4it.ro. Mai mult decât atât, beneficiază de o reducere de 35% pentru orice licenţă cumpărată ulterior de la BitDefender.

Cântăreaţa Anahi adoră sarmalele româneşti

Cântăreaţa Anahi, aflată în România pentru un concert pe care-l va susţine vineri seară, de la ora 19.00, la Arenele Romane, a mărturisit la emisiunea "Povestiri de noapte" că adoră sarmalele româneşti, informează postul Acasă.

Manea: Între Steaua şi Rapid, bineînţeles că l-aş sfătui pe Moraes să meargă la Rapid

Antrenorul echipei Gloria Bistriţa, Nicolae Manea, a declarat, vineri, că dacă jucătorul Junior Moraes ar fi pus în situaţia de a alege să meargă la Steaua sau la Rapid, el l-ar sfătui să opteze pentru un transfer la gruparea giuleşteană.

Morgan Freeman, nevoit să dezmintă zvonurile despre propriul deces

Morgan Freeman s-a văzut nevoit să dezmintă informaţiile potrivit cărora ar fi murit, pe care televiziunea americană CNN le-a postat, miercuri, pe platforma de micro-blogging Twitter, informează contactmusic.com.

O punte de legătură între universul cuantic şi cel vizibil, desemnată descoperirea anului 2010

Crearea primei punţi de legătură între universul cuantic (microcosmos) şi cel vizibil, o reuşită a fizicienilor americani, a fost desemnată descoperirea ştiinţifică a anului 2010, a anunţat joi, revista Science, în palmaresul ei anual.

Băsescu: La Consiliu s-a definitivat decizia de instituire a mecanismului european de stabilitate

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că în cadrul şedinţei Consliului European de la Bruxelles s-a definitivat decizia de instituire a unui mecanism european de stabilitate, menit să prevină crizele economice din statele membre.

O străveche statuie romană, scoasă la lumină de o furtună puternică – FOTO

O străveche statuie romană, care a petrecut ultimele două milenii îngropată într-un fost port israelian, a fost readusă la lumină de o furtună puternică de iarnă, care a afectat, în această săptămână, regiunile din apropierea oraşului Ashkelon, informează dailymail.co.uk.

Peste 6.400 de locuri de muncă vacante. Vezi aici care sunt domeniile cu cele mai multe locuri disponibile

Peste 6.400 de locuri de muncă vacante sunt înregistrate, la nivel naţional, în perioada 17 - 23 decembrie, cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Iaşi, Argeş, Timiş, Bacău, Vaslui şi Cluj, informează, vineri, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Preşedintele COSR: Organizarea JO din 2020 la Bucureşti, idee generoasă, dar necesită infrastructură

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Octavian Morariu, a declarat, vineri, la RFI, că ideea organizării Olimpiadei din 2020 la Bucureşti este "generoasă", dar ideile precipitate au un final "mai puţin fericit", precizând că este nevoie de infrastructură de transport şi de hoteluri.

Vezi aici succesul de care se bucură iPhone pe piaţa românească

Sute de bucureşteni au cumpărat, joi seară, smartphone-urile Apple iPhone 4 din magazinele Cosmote şi Vodafone de pe bulevardul Magheru din Capitală, acestea fiind vândute şi de cei doi operatori, după mai bine de doi ani de când Orange vinde în exclusivitate produsele Apple, scrie Ziarul Financiar.

Preşedintele Bancpost: Dobânzile la creditele noi ar putea creşte dacă refinanţarea împrumuturilor va fi obligatorie

Băncile ar putea opta pentru majorarea dobânzilor la creditele noi dacă va fi adoptat în plenul Camerei Deputaţiilor amendamentul care obligă băncile să refinanţeze gratuit împrumuturile din portofoliu în condiţiile afişate la ofertele curente, consideră preşedintele Bancpost, Mihai Bogza.

Raed Arafat: Pacienţii sunt obligaţi să poarte centură în ambulanţă, chiar şi cei care sunt pe targă

Pacienţii sunt obligaţi să poarte centură de siguranţă atunci când sunt duşi cu ambulanţa, chiar şi cei care sunt pe targă, şoferul putând refuza transportul bolnavului care ignoră indicaţia, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, subsecretarul de stat Raed Arafat.

Vezi aici programul complet al 16-imilor de finală din Liga Europa

Formaţia FC Porto, la care evoluează Cristian Săpunaru, va întâlni echipa FC Sevilla în 16-imile Ligii Europa, iar VfB Stuttgart, cu atacantul Ciprian Marica, va juca în aceeaşi fază cu gruparea Benfica Lisabona, conform tragerii la sorţi ce a avut loc, vineri, la sediul UEFA de la Nyon.

Lucescu: Steaua a primit un gol penibil în meciul cu Napoli

Antrenorul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a declarat, vineri, că Steaua a primit un gol penibil în partida cu SSC Napoli, contând pentru ultima etapă a grupelor Ligii Europa, în urma căreia gruparea bucureşteană a ratat calificarea în 16-imile competiţiei.

Primăria Capitalei, obligată să plătească 76 milioane de lei unor moştenitori ai Mariei Tănase

Primarul Sorin Oprescu a declarat, vineri, în şedinţa CGMB că municipalitatea a fost obligată să plătească 38 de milioane de lei unor moştenitori ai Mariei Tănase, alte 38 de milioane de lei fiind blocate printr-o decizie a unui executor, pentru un teren în Parcul Tineretului.

Joseph Blatter sprijină ideea organizării CM din 2022 pe timp de iarnă

Preşedintele FIFA, Joseph Blatter, a declarat, joi, că nu ar fi împotriva organizării pe timp de iarnă a Cupei Mondiale din 2022, care va avea loc în Qatar, unde temperaturile ajung vara la 40 sau chiar 50 de grade Celcius, informează BBC.

Winona Ryder: Mel Gibson este homofob şi antisemit

Actriţa americană Winona Ryder a afirmat, într-un interviu acordat revistei GQ, că Mel Gibson este "homofob şi antisemit", informează accesshollywood.com.

Vezi aici de unde vine frica

Complexul amigdalian, o zonă din creier, joacă un rol cheie în declanşarea sentimentului de frică - considerat o emoţie esenţială pentru a supravieţui -, au anunţat cercetătorii de la Universitatea Iowa (SUA).

Saviana Stănescu, pe lista personalităţilor anului 2010 din teatrul independent newyorkez

Dramaturgul Saviana Stănescu, stabilită la New York din 2001, a fost inclusă pe lista celor mai importante 15 personalităţi din teatrul newyorkez independent, informează nytheatre.com.

Marea Britanie este afectată de un nou val de frig

Un nou val de frig afectează Marea Britanie şi perturbă grav transporturile rutiere, aeriene şi feroviare, toate zborurile de pe aeroportul din Belfast fiind anulate.

Ialomiţianu: Consiliul de politici fiscale va rescrie Codul Fiscal

Consiliul de politici fiscale va răspunde, printre altele, de rescrierea Codului Fiscal, care nu mai corespunde realităţilor actuale, a declarat, vineri, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu.

Ialomiţianu: Planul B este împrumutul de pe piaţă, dar nu ar fi bine pentru România

România va avea probleme cu accesarea tranşelor dacă nu va îndeplini condiţionalităţile din acordul cu FMI şi CE, iar "planul B" ar fi împrumuturile de pe piaţă, "ceea ce nu este un lucru bun", a declarat, vineri, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu.

Conducerea FC Braşov a ajuns la un acord cu Antonio Conceicao

Conducerea grupării FC Braşov a ajuns, vineri, la un acord verbal cu antrenorul portughez, Antonio Conceicao da Silva Oliveira, care urmează să semneze un contract valabil cinci luni.

Boc le-a vorbit prefecţilor despre nihilism, populism şi negativism

Premierul Emil Boc le-a vorbit prefecţilor, vineri, despre "nihilism", "populism" şi "negativism", tendinţe care în opinia sa sunt "dăunătoare" şi se manifestă, azi, în România, dar totodată el a precizat că este de un "optimism moderat" în ceea ce priveşte evoluţia ţării în perioada următoare.

România, preferată de Intel pentru investiţii, în defavoarea Irlandei

Pierderea unei investiţii Intel în favoarea României, după ce autorităţile de la Dublin nu au putut asigura gigantului IT american suficienţi absolvenţi bine pregătiţi şi condiţii financiare atractive, a alarmat mediul academic şi de afaceri din Irlanda, potrivit cotidianului local Independent.

Băsescu: Am spus, la Consiliul European, că nu acceptăm obligaţii suplimentare pe Schengen

Şeful statului a declarat, vineri, la finalul lucrărilor Consiliului European de iarnă, că a afirmat, la summit, că România nu acceptă obligaţii suplimentare în ceea ce priveşte intrarea în Schengen şi că nu vrea să fie victima colaterală a ceea ce nu merge bine în UE în prezent.

Indira Crasnea, redactor-şef adjunct al Mediafax, realeasă în funcţia de preşedinte al CRP

Indira Crasnea, redactor-şef adjunct al agenţiei de presă Mediafax, a fost realeasă, vineri, în funcţia de preşedinte al Clubului Român de Presă, pentru un mandat de doi ani, informează CRP.

S.O. Vîntu a depus la dosar un act medical pentru probleme cardiologice semnat de un ginecolog

Magistratul care judecă dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu este acuzat de favorizarea infractorului a cerut lămuriri vineri în legătură cu un bilet medical, depus anterior la dosar, care ar proveni de o clinică vieneză unde sunt tratate probleme cardiologice, dar care este semnat de un ginecolog.

Şaisprezece persoane la spital, după ce microbuzul în care se aflau a intrat într-un copac

Şaisprezece persoane au ajuns la spital, vineri dimineaţă, după ce microbuzul în care se aflau şi care circula dinspre Tecuci spre Galaţi a intrat într-un copac pe DN 25, în comuna gălăţeană Piscu, din cauza ninsorii.

Angelina Jolie şi Brad Pitt se vor căsători la începutul anului 2011

Angelina Jolie şi Brad Pitt se vor căsători la începutul anului 2011, în India, în cadrul unei ceremonii organizate într-un templu din provincia Rajasthan, informează contactmusic.com.

Boc: Dacă nu plăteam pentru FNI şi aveam banii de la Rompetrol, nu modificam indemnizaţia şi CASS

Premierul Emil Boc a susţinut, vineri, că indemnizaţia pentru mame şi plata CASS nu erau regândite de Guvern dacă statul nu trebuia să plătească 95 de milioane euro păgubiţilor FNI şi dacă avea 590 milioane de dolari din privatizarea Rompetrol, dar marii analişti financiari ai mogulilor nu o spun.

George Clooney îl înlocuieşte pe Robert Downey Jr. în „Gravity”

La aproape un deceniu după ce a jucat în thrillerul SF "Solaris", actorul american George Clooney va juca din nou într-o astfel de producţie, urmând să îl înlocuiască pe Robert Downey Jr. în "Gravity", un film 3D regizat de Alfonso Cuaron, informează Reuters.

Bebeluş abandonat într-un container de gunoi la Târgu Jiu

Un bebeluş a fost găsit, vineri, abandonat într-un container de gunoi dintr-o zonă de blocuri din Târgu Jiu, nou-născutul fiind transportat cu o ambulanţă la maternitatea din municipiu.

Prime „îngheţate” la Real Madrid

Clubul Real Madrid nu va face "nebunii" în acest sezon cu primele jucătorilor, oferind aceleaşi sume ca în 2009, susţin, vineri, mai mult publicaţii spaniole, citate de AFP.

Şahtior Doneţk va întâlni AS Roma în optimile Ligii Campionilor. Vezi aici programul optimilor de finală

Echipa Şahtior Doneţk, antrenată de Mircea Lucescu, va întâlni formaţia italiană AS Roma, la care este legitimat Bogdan Lobonţ, în optimile de finală ale Ligii Campionilor, conform tragerii la sorţi de vineri de la sediul UEFA de la Nyon.

Cum a ajuns un „băiat” care căuta fete pe internet să câştige 41 mld $. Povestea Omului anului 2010

Pentru conectarea a mai mult de jumătate de miliard de oameni şi pentru cartografierea relaţiilor sociale dintre ei, pentru crearea unui nou sistem de schimb al informaţiilor şi pentru felul în care a modificat vieţile noastre, ale tuturor, Mark Elliot Zuckerberg este Omul anului 2010, potrivit revistei Time, informează Gândul.

Un fotomodel cu părul în flăcări la o petrecere a lui „Diddy” Combs – VIDEO

Un fotomodel s-a trezit cu părul în flăcări pe când se afla la o petrecere a lui Sean "Diddy" Combs, organizată în urmă cu câteva zile la un hotel din Manhattan (New York), informează tmz.com.