Mediafax Echipa

Şaisprezece persoane reţinute pentru contrabandă cu ţigări aduse din Ucraina

Şaisprezece membri ai unei grupări de traficanţi de ţigări au fost reţinuţi, fiind prinşi de poliţiştii de frontieră maramureşeni în timp ce transportau aproximativ 35.000 de pachete de ţigări aduse din Ucraina, în valoare de peste 60.000 de euro.

Peste o mie de persoane au participat la mitingul de susţinere a primarului din Baia Mare

Peste o mie de persoane au participat, duminică, la un marş al tăcerii pe străzile din Baia Mare, organizat pentru susţinerea primarului Cristian Anghel, condamnat la închisoare pentru fapte de corpuţie, unii dintre participanţi având pancarte pe care scria "Libertate primarului", "Anghel liber".

Preşedintele Germaniei vrea elaborarea unei proceduri de insolvenţă pentru ţări

Preşedintele Germaniei, Horst Koehler, fost şef al Fondului Monetar Internaţional (FMI), a declarat sâmbătă, într-un interviu acordat revistei Focus, că ar trebui elaborat un "mecanism de insolvenţă" pentru ţările care nu mai fac faţă datoriilor de stat.

Mihai Voicu: Foştii liberali, „copiii săraci” ai UNPR; fie se duc la PDL, fie încearcă o întoarcere în PNL

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu susţine că foştii liberali care au plecat pentru a forma un nou partid cu Gabriel Oprea par stingheriţi pentru că nu au primit funcţii de conducere, fiind "copiii saraci" ai UNPR, şi având în opinia sa ca alternative, fie întoarcerea în PNL, fie înscrierea în PDL.

Moştenitorii Annei Nicole Smith nu vor mai primi bani din averea fostului soţ al acesteia

Moştenitorii starletei americane Anna Nicole Smith nu vor mai primi niciun ban pe lângă cele 300 de milioane de dolari pe care aceasta le-a obţinut din partea soţului său, magnatul petrolului J. Howard Marshall, potrivit unei decizii a instanţei.

Prodan: Gheorghe Flutur se mişcă bine şi are cele mai multe şanse să fie ales prim-vicepreşedinte PDL

Senatorul de Suceava Tiberiu Prodan, membru PDL, a apreciat, duminică, într-o conferinţă de presă, că Gheorghe Flutur este persoana care are cele mai multe şanse pentru a fi ales prim-vicepreşedinte al PDL pentru că "se mişcă cel mai bine din punct de vedere politic şi administrativ".

Liderul PCM Covasna: Ţinutul Secuiesc a existat întotdeauna, este şi va rămâne

Liderul PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, susţine că Ţinutul Secuiesc "a existat întotdeauna, este şi va rămâne", contrar afirmaţiilor unor politicieni români, adăugând că este regretabil că UDMR a sprijinit, la alegerile prezidenţiale, PSD, care este "un partid antimaghiar".

Criza din Grecia descurajează statele candidate la intrarea în zona euro

Criza din Grecia a schimbat semnificativ atitudinea din şi faţă de zona euro, determinând statele din uniunea monetară să fie mai prudente în privinţa altor ţări care vor să adopte moneda unică şi reducând aşteptările acestora de a fi acceptate, potrivit unei analize a Wall Street Journal (WSJ).

Lucia Hossu-Longin: Acuzaţiile Guvernului la adresa fostei conduceri a IICCMER sunt „nefondate”

Lucia Hossu-Longin a declarat, pentru MEDIAFAX, după ce Guvernul a sesizat Curtea de Conturi asupra activităţii foştilor directori PNL ai IICCMER, că acuzaţiile sunt o continuare a modului "mişelesc" în care fosta conducere a fost obligată să părăsească instituţia.

Cererea lui Nuri al-Maliki de renumărare a tuturor voturilor, respinsă

Preşedintele comisiei electorale irakiene, Faraj al-Haidari, a respins duminică cererea premierului în exerciţiu, Nuri al-Maliki, de renumărare manuală a voturilor în toată ţara, în urma alegerilor legislative din 7 martie.

Insurgenţi talibani, antrenaţi în Iran pentru ataca militarii NATO din Afganistan – presă

Sute de insurgenţi au fost antrenaţi în Iran să ucidă militari din cadrul NATO în Afganistan, au declarat doi comandanţi talibani într-un interviu acordat ediţiei electronice a Sunday Times.

Partenera lui Johnny Depp în „Piraţii din Caraibe 4” trebuie să nu aibă silicoane

Partenera lui Johnny Depp în filmul "Piraţii din Caraibe 4" trebuie să aibă dimensiuni de fotomodel, vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani şi să nu aibă implanturi în sâni, potrivit echipei de casting a peliculei care continuă cunoscuta franciză, informează timesonlie.co.uk.

Guvernul reclamă la Curtea de Conturi foştii şefi PNL de la IICCMER

Guvernul a sesizat Curtea de Conturi asupra activităţii foştilor directori PNL ai Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului, reclamând costuri nejustificate de conducere în deplasări externe, contracte de achiziţii nelegale, venituri neîncasate şi date lipsă în gestiune.

Vladimir Voronin, chemat să depună mărturie în dosarul contrabandei cu ţigări

Procuratura din Republica Moldova a anunţat sâmbătă că îl va chema pe fostul preşedinte al ţării Vladimir Voronin să depună mărturie în dosarul contrabandei cu ţigări către România, după ce acesta l-a acuzat pe premierul Vlad Filat de implicare în acest caz, relatează PRO TV Chişinău.

Grecia ar trebui să declare insolvenţa, consideră un oficial al Bundesbank

Grecia ar trebui să declare insolvenţa, decizie care ar servi drept avertisment pentru alte state aflate într-o situaţie dificilă, a declarat Thilo Sarrazin, membru al consiliului director al Bundesbank, banca centrală a Germaniei, potrivit agenţiei AFP, preluată de Les Echos.

400 de agricultori vor picheta marţi sediul Ministerului Agriculturii şi cel al Finanţelor

Un număr de 400 de agricultori, membri ai federaţiei Agrostar, vor picheta marţi, 23 martie, între orele 11:00 şi 13:30, sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi al Ministerului Finanţelor Publice.

Vladimir Klitschko l-a învins pe Eddie Chambers şi şi-a păstrat titlurile IBF, WBO şi IBO

Pugilistul ucrainean Vladimir Klitschko şi-a păstrat titlurile IBF, WBO şi IBO la categoria grea, învingându-l pe challengerul său oficial, americanul Eddie Chambers, prin knock-out în repriza a 12-a, ultima a unui meci disputat, sâmbătă, la Dusseldorf.

Biserica Catolică din Elveţia anchetează patru cazuri suspecte de pedofilie

Biserica Catolică din Elveţia anchetează patru cazuri suspecte de pedofilie şi alte cinci cazuri de presupuse abuzuri sau hărţuiri sexuale asupra adulţilor, a anunţat sâmbătă un purtător de cuvânt al instituţiei.

Sarah Palin ar putea fi protagonista unui reality show american

Reţelele de televiziune A&E şi Discovery Communications intenţionează să achiziţioneze drepturile de difuzare ale unui reality show, care o are ca protagonistă pe Sarah Palin, în postura de ghid al ţării ei natale, Alaska, informează Hollywood Reporter.

Eva Braun, partenera lui Adolf Hitler, nu era „o blondă proastă”

Eva Braun, partenera lui Adolf Hitler, a fost considerată, în numeroase documentare şi cărţi, drept o persoană lipsită de importanţă, însă aceasta era departe de a fi "o blondă proastă", au declarat autorii unei noi biografii a acesteia.

Antal: Ceauşescu nu a reuşit să ne convingă să nu mai vorbim în maghiară, nu va reuşi nici Ponta

Liderul UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat că nici Ceauşescu nu a reuşit să îi convingă pe maghiari "să nu mai vorbească, să nu mai viseze, să nu mai plângă în limba maghiară" şi nu vor reuşi acest lucru nici Victor Ponta şi nici alţii.

Chinezii au descoperit cum pot să îi lase pe americani fără curent!

Un strateg militar american a avertizat Comisia pentru Afaceri Externe din Camera Reprezentanţilor în legătură cu o lucrare academică a unor cercetători chinezi, ce descria metode care să ducă la căderea întregului sistem de electricitate american, relatează ediţia online a New York Times.

Pericol de avalanşe pe toate văile din Bucegi

Salvamontiştii avertizează că viscolul din ultimele zile a determinat formarea de cornişe pe crestele Munţilor Bucegi şi, în condiţiile în care vremea a început să se încălzească, există riscul ca zăpada să se disloce şi să se producă avalanşe.

CNS: Memorandumul de la Topliţa, o declaraţie nedemnă pentru românii care trăiesc în Ţinutul Secuiesc

Secretarul Biroului Permanent al Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Andrassy Arpad, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că memorandumul adoptat la adunarea de la Topliţa constituie o declaraţie "nedemnă" pentru românii care trăiesc în Ţinutul Secuiesc.

FMI: Statele cu deficite mari ar trebui să-şi pregătească populaţia pentru austeritate

Statele cu economii dezvoltate care se confruntă cu deficite bugetare ridicate ar trebui să înceapă să pregătească cetăţenii pentru măsurile de austeritate de care va fi nevoie începând de anul viitor, a avertizat duminică John Lipsky, first deputy managing director al FMI.

OTP Bank: Clienţii premium plătesc dobânzi mai mici de 10% la creditele în lei

Clienţii premium plătesc deja dobânzi mai mici de 10% la creditele în lei, în condiţiile în care marjele practicate au scăzut de la circa 5 puncte procentuale la 2,5-3 puncte, a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al OTP Bank România, Lazslo Diosi.

Distribuitorul Rolex vrea să investească în extindere până la 10 mil.euro

Chronolink, distribuitorul mărcii de ceasuri Rolex în România, estimează că va investi în următorii cinci ani aproximativ zece milioane euro pentru extinderea la nivel naţional şi în noi branduri de lux, a declarat pentru MEDIAFAX directorul general, Loucas Ellinas.

Percheziţii în Chiajna, zece persoane duse la audieri în cazul unei tentative de omor

Poliţiştii au făcut, duminică, şase percheziţii în comuna ilfoveană Chiajna, pentru prinderea unor persoane suspectate în cazul unei tentative de omor petrecute în urmă cu o săptămână, opt dintre acestea fiind duse deja la audieri la Poliţia Capitalei, alte două urmând să fie aduse de la Vatra Dornei.

Franţa a încheiat Turneul celor Şase Naţiuni cu o victorie şi a reuşit Marele Şlem

Reprezentativa de rugby a Franţei a realizat Marele Şlem la Turneul celor Şase Naţiuni, învingând Anglia, sâmbătă, cu scorul de 12-10 (12-7), în etapa a V-a, ultima a competiţiei pe care a şi câştigat-o.

Un avion şi-a anulat decolarea după ce mai mulţi pasageri s-au plâns de dureri de stomac

Circa 20 de turişti japonezi care sufereau de crampe la stomac au împiedicat, sâmbătă, decolarea unui avion al companiei Lufthansa cu destinaţia Tokyo (Japonia), a anunţat poliţia germană.

Ban Ki-moon: Blocada israeliană „provoacă suferinţe umane inacceptabile”

Blocada israeliană împotriva Fâşiei Gaza "provoacă suferinţe umane inacceptabile", a afirmat, duminică, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, în timpul unei vizite în enclava palestiniană.

Cea mai lungă barbă din lume!

Bhai Sarwan Singh, stareţul templului Guru Nanak Sikh, din Surrey, fusese deja declarat deţinătorul celei mai lungi bărbi din lume, însă, acum, parul facial al clericului a crescut şi mai mult, stabilind un nou record, potrivit descoperă.ro.

Sute de persoane evacuate din cauza erupţiei unui vulcan în Islanda

Un vulcan a intrat în erupţie, duminică dimineaţa, în sudul Islandei, determinând evacuarea a circa 500 de persoane din zonă, au anunţat autorităţile.

Benjamin Netanyahu va continua colonizarea în Ierusalim

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat că politica Guvernului său în domeniul contrucţiilor la Ierusalim este "aceeaşi ca la Tel-Aviv", reiterându-şi astfel, duminică, refuzul de a opri colonizarea în Oraşul Sfânt.

Românca şi pakistanezul inclupaţi pentru răpire de minori s-au comportat ca nişte turişti la Paris

Românca arestată în legătură cu răpirea copilului britanic Sahil Saeed şi partenerul ei au încercat să se comporte ca nişte turişti normali la Paris, unde au mers să recupereze răscumpărarea cerută pentru eliberarea băiatului, a declarat un comisar de la brigada franceză de crimă organizată.

Nicolăescu cere lui Boc să respingă actele normative pentru medicamentele compensate şi coplată

Fostul ministru liberal al Sănătăţii Eugen Nicolăescu i-a cerut, duminică, premierului Boc, prin intermediul unei scrisori deschise, să respingă actele normative privind reglementarea compensării medicamentelor şi coplata, în opinia sa aceste proiecte fiind "iraţionale" şi "inumane".

Permise de conducere pentru copii de 5 ani!

Cotidianul naţional din Emiratele Arabe Unite anunţă că începând cu acest an, inclusiv copii de 5 ani din emirat vor avea voie să ia lecţii de conducere auto în noul sat de vacanţă Traffic City, informează descoperă.ro.

A fost dezvăluit misterul inelelor lui Saturn

Spectaculoasele inele ale lui Saturn sunt compuse mai ales din apă îngheţată, potrivit unui studiu coordonat de NASA şi publicat în revista Science. Studiul este rodul colaborării dintre NASA, Agenţia Spaţială Europeană (ESA) şi Agenţia Spaţială Italiană (ASI) şi s-a bazat pe datele transmise de sonda Cassini, informează descopera.ro.

Răpitorii copilului britanic au ameninţat că îl vor mutila dacă nu le vor fi respectate cererile

Tatăl copilului britanic răpit în Pakistan de o bandă din care face parte şi o româncă a povestit pentru prima dată despre momentele tensionate în care răpitorii i-au spus să facă ceea ce îi spun ei sau altfel va primi doar părţi corpul băiatului, relatează Mail on Sunday, în ediţia online.

Semnificaţiile zilei de 21 martie

1685 - S-a născut, la Eisenach, compozitorul Johann Sebastian Bach (m. 28 iul. 1750)