Mediafax Echipa

Drulă: După aproape o lună, şi-a dat seama şi Iohannis că Bode a furat

„După aproape o lună, şi-a dat seama şi Iohannis, şeful României Educate, că Bode a furat şi nu e chiar în regulă treaba asta şi dă semnal la partid să facă ceva”, afirmă liderul USR, Cătălin Drulă, după declaraţiile şefului statului.

Replica lui Ciolacu: De desemnarea premierului depinde stabilitatea asigurată de PSD

Desemnarea premierului aparţine în mod exclusiv preşedintelui, însă de această decizie depinde dacă stabilitatea asigurată de PSD actului de guvernare va continua, afirmă Marcel Ciolacu, în replică la declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis.

Bilanţul cutremurelor din Turcia şi Siria a depăşit 17.000 de morţi

Bilanţul victimelor cutremurelor devastatoare care au lovit luni Turcia şi Siria se ridică acum la cel puţin 17.176 de morţi, potrivit autorităţilor, citate de CNN

SpaceX stopează utilizarea Starlink la Kiev pentru controlarea dronelor

„Serviciul prin satelit nu este menit să fie folosit ca armă”, afirmă şefii SpaceX.

Sala Polivalentă din Bucureşti va fi renovată energetic cu fonduri provenite din PNRR

Sala Polivalentă din Bucureşti va fi supusă unui proces de renovare energetică aprofundată, a anunţat Ministerul Sportului, care a precizat că finanţarea este făcută cu fonduri din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în urma unui contract semnat miercuri, 8 februarie.

Synology anunţă disponibilitatea modelului DS223, un NAS accesibil cu 2 bay-uri

Synology anunţă disponibilitatea modelului DS223, un NAS accesibil cu 2 bay-uri

Fetiţa despre care se crede că este fiica lui Kim Jong Un, în centrul atenţiei la un banchet militar

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a adus marţi fata despre care se crede că este fiica sa la un banchet fastuos într-o cazarmă, cel mai recent semn că aceasta ar putea fi pregătită pentru a deveni succesorul său în cadrul unui regim autoritar de familie care datează de zeci de ani, scrie CNN.

Iohannis: Îl vom asigura pe Zelenski. Îl vom asigura de solidaritatea noastră, de sprijinul nostru

Îl vom asigura pe preşedintele Zelennski de solidaritatea noastră, de sprijinul nostru, de unitatea noastră.

CNSU a aprobat ajutorul pentru Siria: Corturi, paturi, saltele, pături, saci de dormit şi căciuli

CNSU a aprobat, joi, ajutorul pentru Siria prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, pentru acordarea de asistenţă internaţională: corturi, paturi, saltele, pături, saci de dormit, căciuli, costume vătuite, precum şi conserve din legume.

Kevin Durant cumpărat de Suns de la Nets, potrivit presei americane

La câteva ore după ce Mat Ishbia a preluat funcţia de proprietar al Phoenix Suns, echipa a făcut o achiziţie remarcabilă, obţinând transferul starului NBA Kevin Durant de la Brooklyn Nets, miercuri seara târziu, potrivit The Athletic şi ESPN.

Iohannis, despre disputa OMV: Solicitarea mea a fost ca actul să fie legal şi clar

Preşedintele Klaus Iohannis spune că Ministerul Finanţelor (PSD) a elaborat actul privind taxa de solidaritate pentru companiile din energie, iar Miniserul Energiei (PNL) nu a fost cooptat: „Solicitarea mea a fost ca acest act să fie legal şi clar. Rezultatul îl vedem cu toţii la televizor...”.

Zelenski a primit Legiunea de Onoare a Franţei

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost decorat cu Legiunea de Onoare a Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron.

Ciolacu, tras de urechi pentru gura slobodă: unii politicieni merg la televizor şi-i ia gura pe dinainte

„Câteodată, unii politicieni merg la televizor şi-i ia gura pe dinainte”, spune Klaus Iohannis, după ce Marcel Ciolacu a spus că mandatele preşedintelui „au fost ani pierduţi” din cauza unor „ranchiune şi discuţii politice şi a unor decizii luate în acel moment”.

Pică Bode? Iohannis aşteaptă ca până la rocadă să se ia o decizie

Preşedintele Klaus Iohannis a spus joi că se aşteaptă ca până la rocada guvernamentală să se ia o decizie în cazul acuzaţiilor de plagiat la adresa ministrului de Interne Lucian Bode. „Am încredere că în PNL şi domnul Bode personal vor analiza aceste chestiuni şi impactul politic”, a spus Iohannis.

Austria, propusă pentru a fi sancţionată de Consiliul Uniunii Europene

După ce în decembrie, Austria a primit o recomandare din partea Consiliului UE prin care a fost atenţionată că încalcă legislaţia Schengen privind returnarea, o lună mai târziu, la 30 ianuarie, guvernul Nehammer este din nou propus pentru a fi sancţionat, arată europarlamentarul PMP Eugen Tomac.

Alţi zece români, printre care doi copii, au fost repatriaţi din Turcia

Încă zece români, printre care doi copii, au fost repatriaţi în cursul nopţii de miercuri spre joi din Turcia, cu aeronave ale Forţelor Aeriene Române.

Numărul companiilor care au accesat o procedură de insolvenţă în 2022, este în creştere cu 16,3%

Numărul companiilor care au accesat o procedură de insolvenţă în 2022, este în creştere cu 16,3% la nivelul UE, în trimestrul al III-lea faţă de trimestrul anterior

Cealaltă faţă a războiului: 102 persoane cercetate pentru că ar fi obţinut pe nedrept bani pentru cazarea refugiaţilor

Poliţiştii din Maramureş fac joi dimineaţa 117 percheziţii într-un dosar în care sunt cercetaţi mai mulţi funcţionari şi 102 persoane care ar fi obţinut pe nedrept fonduri de la stat pentru cazarea refugiaţilor ucraineni.

Acuzaţii politice: Capitala a ajuns pe mâinile unor falşi salvatori şi toate proiectele majore sunt blocate

Capitala a ajuns pe mâinile unor falşi salvatori şi toate proiectele majore sunt blocate, afirmă Gabriela Firea, fost primar general: „Bucureştiul trebuie salvat cu adevărat”.

Preşedinta Taiwanului donează o lună de salariu pentru Turcia. Cât câştigă Tsai Ing-wen

Preşedintele Taiwanului, Tsai Ing-wen, şi vicepreşedintele William Lai vor dona fiecare o lună de salariu pentru a ajuta după cutremurul din Turcia, au anunţat joi birourile prezidenţiale, gest care se adăugă la ajutorul deja trimis de pe insulă.

Drumul unei biciclete furate din Germania s-a oprit în Galaţi

Poliţiştii de frontieră gălăţeni au descoperit şi indisponibilizat o bicicletă, marca Ghost Lector, în valoare de aproximativ 4.000 de euro, care era declarată furată de către autorităţile din Germania, informează, joi, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi.

Obiectiv ratat de Messi: Paris Saint Germain eliminată din Cupa Franţei

Paris Saint Germain continuă perioada slabă de formă cu care a început anul, de data aceasta fiind eliminată miercuri seara din Cupa Franţei de rivala Olympique de Marseille, în faza optimilor de finală.

De ce li s-a tăiat turcilor accesul la o resursă importantă de comunicare

Twitter a fost blocat în Turcia, iar decizia ar aparţine guvernului.

MApN: Încă 10 cetăţeni români repatriaţi cu aeronave ale Forţelor Aeriene Române

Aeronave ale Forţelor Aeriene Române au repatriat, în cursul nopţii de miercuri spre joi, 8/9 februarie, încă 10 cetăţeni români, dintre care doi copii, care au fost îmbarcaţi de pe aeroporturile din Adana şi Malatya, anunţă MApN.

Dr Denisa Zaharia, de Ziua Internaţională a Stomatologului: „Procedura „fast & fixed”, aparatele invizibile detaşabile, terapia laser şi implanturile digitale sunt serviciile-vedetă ale anului!”

Dr. Denisa Zaharia, medic stomatolog, specializat în ortodonţie şi estetică dentară, subliniază că trendurile mondiale în stomatologia 2023 sunt disponibile şi realizate la cele mai înalte standarde şi în România. Fenomenul „fast & fixed”, mai precis datura fixă realizată într-o singură zi la clinica stomatologică, aparatele dentare invizibile şi detaşabile, terapia laser adjuvantă tratării bolii paradontale şi implanturile ghidate digital sunt considerate de specialişti ca revelaţiile domeniului medicinei stomatologice în întreaga lume.

O carte pe zi; „Har/Jar. Phoenix”

Nu-mi imaginam, la jumătatea lunii decembrie, când îi anunţam pe iubitorii rockului românesc şi mai ales pe cei ai formaţiei Phoenix despre apariţia cărţii Phoenix Har/Jar - un concept dual (tie-in) film-carte, cu lansare simultană şi conţinut complementar, că în mai puţin de o lună, vom reveni.

Părerea analiştilor: BNR va menţine joi dobânda-cheie la 7%

BNR ar putea să menţină la şedinţa de politică monetară de astăzi dobânda-cheie la 7%, anticipează majoritatea analiştilor.

O greşeală a chatbot-ului AI Google Bard şterge 100 de miliarde de dolari din valoarea companiei

Acţiunile companiei-mamă Alphabet au pierdut peste 7%, reducând valoarea de piaţă a firmei cu 100 de miliarde de dolari (82 de miliarde de lire sterline), din cauza unei greşeli a chatbot-ului Google Bard, prevăzut cu inteligenţă artificială, scrie BBC.

Turcia: echipa de salvatori români a scos de sub dărmături un tânăr de 16 ani

Cu eforturi susţinute şi peste 20 ore de muncă continuă, echipa din România a reuşit să salveze un tânăr de 16 ani blocat sub dărâmături, acesta fiind conştient şi cooperant.

Alarmă de incendiu declanşată în această noapte la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa

Alarma de incendiu s-a declanşat în această noapte la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa, în jurul orei 03:00, anunţă ISU Constanţa.

Chinezii spionează pe cinci continente: balonul Beijingului face parte dintr-o flotă care acoperă întreaga lume

Statele Unite consideră că balonul de supraveghere chinez care a fost doborât deasupra teritoriului său face parte dintr-o flotă mai largă care s-a răspândit pe cinci continente, scrie BBC.

Disney va desfiinţa 7.000 de locuri de muncă în cadrul unei reorganizări a companiei

Directorul general al Disney, Bob Iger, a declarat că va elimina 7.000 de locuri de muncă în cadrul unei restructurări majore a gigantului din domeniul divertismentului, relatează BBC.

Celebrul naţionalist rus Igor Manguşev, împuşcat în cap, a murit în Ucraina

Celebrul căpitan al armatei ruse şi mercenar Igor Manguşev a murit în spital, la câteva zile după ce a fost împuşcat în cap de la mică distanţă în Ucraina ocupată, au declarat prietenii săi, citaţi de BBC.

Ion Cristoiu: Va folosi Cutremurul America pentru a scăpa, în fine, de incomodul Erdogan?

Vineri, 3 februarie 2023, cu trei zile înaintea Cutremurului din Turcia a avut loc, tot în Turcia, un Cutremur la fel de mare precum cel de luni, 6 februarie 2023. Petrecut însă nu în spaţiu geologic, ci în cel politic, el a constat, ca şi cutremurul, într-o tresărire a unor plăci tectonice avînd efecte uriaşe. […]

Roger Waters, de la Pink Floyd la ONU, solicită un acord de armistiţiu

Rocker-ul a avut poziţii pro-ruse în războiul din Ucraina, socotind că „invazia rusă este ilegală, dar îi condamn şi pe provocatori”.

Balonul-spion chinezesc a fost recuperat de Marina SUA şi luat la puricat

Într-un laborator guvernamental din Quantico, Virginia, o echipă de elită de ingineri FBI examinează cu atenţie rămăşiţele balonului recuperat, încercând să descopere cât mai multe despre informaţiile pe care le-ar fi putut colecta.

Ce spun Casa Albă şi CIA, după ce un câştigător al Premiului Pulitzer a acuzat SUA că se află în spatele exploziei de la Nord Stream

Pe blogul său, reporterul american de investigaţie Seymour Hersh lansează o teorie negatp de Casa Albă.

Prima ţară din lume care protejează copiii de filmele porno de pe Internet

Accesul la pornografie va fi reglementat de un sistem de verificare în ceea ce priveşte vârsta.

Preşedintele FIA, Ben Sulayem, demisionează din conducerea Formulei 1

Numărul 1 al Federaţiei Internaţionale de Automobilism anunţă că activităţile legate de Campionatul Mondial de Formula 1 vor fi încredinţate către două persoane: Nikolas Tombazis - pentru partea tehnică şi Steve Nielsen - pentru cea sportivă.

Prietenul lui Neşu munceşte cot la cot cu salvatorii pentru a ajuta victimele cutremurului

Belgianul Dries Mertens, fotbalistul echipei Galatasaray, şi soţia Katrin s-au pus la dispoziţia autorităţilor turce într-un centru de colectare din Istanbul, după ce, la Napoli, oraşul pentru care a jucat după plecarea de la Utrecht (formaţie unde a fost coleg cu Mihăiţă Neşu), aducea pizza celor fără adăpost.