Mediafax Echipa

Cine sunt campioni la empatia cognitivă: bărbaţii sau femeile?

Indiferent de locul în care trăiesc în lume, indiferent de influenţele lor culturale sau familiale, în general, femeile sunt mai bune decât bărbaţii la empatizarea cu alte persoane, potrivit unui studiu publicat luni în revista PNAS.   Cercetătorii de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie au declarat că studiul de acest gen este cel mai […]

Cel puţin 16 persoane au murit într-un accident în Sudan

Cel puţin 16 persoane au murit într-un accident în Sudan, după ce un autocar cu pasageri s-a izbit marţi de un camion oprit pe o autostradă din oraşul Omdurman.

Adulţii din Republica Moldova vor putea învăţa din 2023 limba română la cursuri gratuite

„Din 2023, şi adulţii vor putea învăţa limba română la cursuri gratuite, oferite de Ministerul Educaţiei. Programul naţional de predare a limbii române pentru alolingvi a fost extins pentru a include şi cursuri pentru adulţi, iar în bugetul pentru 2023 au fost prevăzute 10 milioane de lei în acest scop. Guvernul urmează să adopte o […]

Poliţia din Ghana interzice profeţiile de Anul Nou care pot provoca frică

Milioane de creştini se adună adesea în bisericile din Ghana pentru a-i asculta pe pastori făcând proclamaţii despre noul an. Mesajele pot fi optimiste şi pesimiste. Ordinul poliţiei a intrat în vigoare după ce, anul trecut, publicul a fost asaltat cu previziuni privind decese şi calamităţi, a relatat site-ul My Joy Online. Poliţia a lăudat […]

Tot mai multe ţări cred că măsurarea PIB şi-a pierdut relevanţa

Pentru o reţea restrânsă, dar în creştere de ţări, PIB-ul nu mai reprezintă măsurătoarea potrivită pentru sănătatea economiilor lor, notează CNBC.

Cel puţin un mort şi mai mulţi răniţi în urma bombardamentelor ruse în estul Ucrainei

Cel puţin o persoană a fost ucisă, iar altele au fost rănite în urma bombardamentelor efectuate de armata rusă în mai multe regiuni din Ucraina, informează agenţia de presă Ukrinform, citată de cotidianul Le Monde.

O prezentare de modă atipică. Ţinutele au fost create cu ajutorul software-ului de inteligenţă artificială AiDA

Potrivit directorului executiv al AiDLab, Calvin Wong, software-ul a fost creat pentru a servi drept „instrument de sprijin” pentru designeri.   „AiDA este un asistent pentru creatorii de modă doar pentru a-i ajuta să lucreze împreună„, a spus Wong. „Designerii şi AI pot lucra împreună pentru a ajunge la colecţia finală”.   Sistemul AiDA este […]

Brexitul a şubrezit din temelii economia Marii Britanii

Au trecut doi ani de când fostul premier britanic Boris Johnson a semnat acordul pentru Brexit şi a declarat triumfător că Marea Britanie va fi “prosperă, dinamică şi mulţumită” după ieşirea din UE.

Cătălin Drulă: coaliţia PSD-PNL riscă banii din PNRR ca să păstreze privilegiile specialilor

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, acuză coaliţia PSD-PNL că „riscă banii din PNRR ca să păstreze privilegiile specialilor”, făcând referire la pensiile speciale.

Zeci de misiuni Salvamont în ultimele 24 de ore: 23 de persoane au fost salvate

23 de persoane, aflate în dificultate, au fost salvate de echipele Salvamont în ultimele 24 de ore.

Germania alocă 35 de milioane de euro pentru sprijinirea copiilor din Ucraina

Germania a contribuit cu 35 de milioane de euro (37,3 milioane de dolari) pentru fondul ONU pentru copii (UNICEF) din Ucraina pentru a sprijini copiii ucraineni în timpul războiului din Rusia, a anunţat ambasada Germaniei în Ucraina.

Japonia va solicita un test COVID călătorilor chinezi

Chinezii care călătoresc în Japonia vor fi nevoiţi să prezinte un test COVID cu rezultat negativ la intrarea în ţară.

Media anuală a contrabandei, cea mai mică din ultimii 15 ani

În 2022, media anuală a comerţului ilegal cu ţigarete este de 7,1%, cea mai scăzută din ultimii 15 ani. Piaţa neagră a ţigaretelor a scăzut uşor în noiembrie cu 0,3 p.p. până la 6,8% din totalul consumului, comparativ cu 7,1% în septembrie, conform studiului realizat de compania de cercetare Novel.

COMENTARIU Marius Oprea: 2022, anul în care ne-am recîştigat patria

Ce să aştept de la 2023? Europa nu mai are secrete. Asimilarea ”valorilor europene” include şpaga, care e transfrontalieră şi nu a ocolit Bruxelles-ul. Oamenii politici sînt la fel peste tot, de multe ori mai vulgari şi incompetenţi decît cel din urmă alegător al lor. Ucraina, vecina noastră, alături de care am fost şi sîntem, ne tratează conaţionalii ca pe un bun propriu, răpindu-le în mod voit limba şi tradiţiile. Sîntem singuri, conduşi de un preşedinte atît de imobil, încît a ajuns să semene cu propria lui statuie. Singurul lucru care ne mişcă, într-o lume care-şi înghite, rînd pe rînd, valorile ca pe bomboane, e conştiinţa noastră de sine, care se dovedeşte singura noastră putere.

Autorităţile din Taiwan extind serviciul militar obligatoriu la un an

Autorităţile din Taiwan au decis să extindă serviciul militar obligatoriu de la patru luni la un an, a declarat preşedintele Tsai Ing-wen, potrivit BBC.

“The Perfect Escape”, noul film al Cristinei Jacob, din 14 februarie 2023 în cinematografe (vezi trailer)

Regizoarea Cristina Jacob, cunoscută publicului pentru filmele de succes ”Oh, Ramona”, ”Selfie 69” sau ”Poveste de dragoste”, revine pe ecrane cu ”The Perfect Escape”. Da, e o nouă comedie! Şi da, e romantică sau, mai bine zis, e o comedie de iubire.

Proiect depus de USR prin care se asigură accesul românilor în pădurile din ţară

Parlamentarii USR au depus un proiect de lege care va permite accesul românilor în pădurile din ţară.

China apelează la lămâi, piersici şi medicina tradiţională în urma valului de Covid

Cazurile de Covid în China au înregistrat o creştere bruscă în urma relaxării regulilor de toleranţă zero. De asemenea, au crescut şi preţurile medicamentelor tradiţionale chinezeşti şi ale lămâilor, în timp ce cetăţenii încearcă să se protejeze împotriva virusului, scrie CNBC.

Coreea de Sud ridică interdicţia privind importul de păpuşi sexuale pentru adulţi

Oficialii sud-coreeni au anulat o interdicţie care viza importul păpuşilor sexuale pentru adulţi. Decizia vine la finalul unei lungi dezbateri naţionale despre viaţa privată a oamenilor.

Războiul din Ucraina: lupte grele se dau în estul ţării

Luptele din timpul Crăciunului s-au concentrat în jurul oraşului Bakhmut din estul Ucrainei, a anunţat Ministerul Apărării din Mare Britanie, potrivit Sky News.

Patru soldaţi ucraineni au fost ucişi într-o misiune specială în Rusia

Serviciile de securitate ale Rusiei, sau FSB, au raportat primele decese, iar colegul soldat ucrainean Evhen Karas le-a confirmat ulterior pe Telegram.    Cei patru soldaţi au fost identificaţi ca fiind Iuriy Horovets, 34 de ani, Maksym Mykhaylov, 32 de ani, Taras Karpyuk, 38 de ani, şi Bohdan Lyahov, 19 ani.    Karas crede că, […]

New Delhi: temperaturile scăzute şi ceaţa densă au perturbat traficul aerian şi feroviar

Temperaturile scăzute şi ceaţa din New Delhi au afectat marţi dimineaţă circulaţia aeriană şi feroviară. Un val de frig a lovit capitala indiană, cu temperaturi minime de la 5-6 grade Celsius, potrivit Reuters.

Coreea de Sud va avea o unitate militară specializată în drone

Armata din Coreea de Sud va avea o unitate specializată în drone ca urmare a incidentului de luni provocat de Coreea de Nord.

Anca Dragu: Proiectul pensiilor speciale nu rezolvă în nici un fel problema de fond

Proiectul pensiilor speciale nu rezolvă în nici un fel problema de fond, declară la RFI senatoarea USR Anca Dragu. Ea spune că pensiile trebuie plătite ”în funcţie de cât a contribuit fiecare”.

Cel puţin 27 de persoane au murit în vestul statului New York din cauza viscolului

Viscolul care a paralizat vestul statului New York în weekendul de Crăciun a provocat moartea a cel puţin 27 de persoane, au anunţat autorităţile locale. Regiunea se confruntă cu cea mai puternică furtună din ultimele decenii.

METEO Vremea se menţine mai caldă decât cea normală în următoarele patru săptămâni

Vremea se menţine mai caldă decât cea specifică pentru această perioadă, se arată în prognoza pe patru săptămâni publicată marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Ucraina afirmă că a neutralizat peste 4.500 de atacuri cibernetice în acest an

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a neutralizat peste 4.500 de atacuri cibernetice asupra ţării în acest an, a declarat un oficial, conform CNN.

O pictură improvizată a stârnit o dispută culturală în Olanda

O decizie luată pe moment de personalul academic de a retrage o pictură din anii 1970 care înfăţişa bărbaţi membri ai consiliului de administraţie al Universităţii din Leiden fumând trabucuri a declanşat o dezbatere în Olanda cu privire la cultura de anulare. Pictura a fost luată de pe perete şi întoarsă în timpul unei întâlniri […]

Retrospectivă: Creşterea costurilor legate de climă, o provocare pentru ţări şi companii

Într-un an marcat de încă mai multe inundaţii, uragane şi secete, guvernele şi companiile au fost nevoite să analizeze mai atent riscurile financiare şi expunerea lor la schimbările climatice.

Raspberry Pi, micul computer ieftin care a revoluţionat predarea codării, a împlinit 10 ani

Un computer ieftin, de mărimea unei cărţi de credit, care a făcut codarea accesibilă pentru mii de oameni, a împlinit 10 ani.

Sfântul Ştefan, sărbătorit pe 27 decembrie. Cine a fost şi ce obiceiuri şi ce tradiţii respectă românii în această zi

Sfântul Ştefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii creştine, este sărbătorit pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun. Se spune că acesta îi ajută pe bolnavi şi pe cei care se judecă de multă vreme, iar, în această zi, persoanele certate trebuie să se împace.

Ion Cristoiu: Şi-n perioada interbelică funcţiona comparaţia cu bulgarii

Ce s-a întîmplat cu personajele îndrăgite. Am primit, mai repede decît mă anunţau, cele două volume ale lui Anatolii Rîbakov din seria Copiii din Arbat. Le comandasem pe Amazon.com, în franceză, după ce eşuasem în strădania de a găsi varianta lor on-line. Spre deosebire de alte dăţi, nu mai sînt grăbit să desfac pachetul, pentru […]

O carte pe zi: „Când vine primăvara” de Tony Mott

Al patrulea volum dintr-o serie pe care editorul britanic Corylus Books a ales s-o traducă în limba engleză. Şi se poartă negocieri pentru adaptarea pentru televiziune a seriei.

Sfântul Ştefan 2022. Urări şi felicitări pe care le puteţi trimite familiei şi prietenilor

MESAJE DE SFÂNTUL ŞTEFAN. Sfântul Ştefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii creştine, este sărbătorit pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun. Se spune că acesta îi ajută pe bolnavi şi pe cei care se judecă de multă vreme, iar, în această zi, persoanele certate trebuie să se împace.

China pune capăt carantinei, începe redeschiderea în ianuarie

China va renunţa la carantina pentru călători începând cu 8 ianuarie, au anunţat oficialii, marcând cea mai mare schimbare faţă de politica de zero-Covid a ţării, scrie BBC

Kosovo: Serbia pune trupele în stare de alertă din cauza tensiunilor în creştere

Armata sârbă se află la "cel mai înalt nivel de pregătire de luptă" după săptămâni de escaladare a tensiunilor dintre Serbia şi Kosovo, scrie BBC.

Şapte persoane au murit în urma prăbuşirii unui autocar în Spania

Serviciile de urgenţă din Spania au confirmat un al şaptelea deces după ce un autocar a plonjat de pe un pod într-un râu în ajunul Crăciunului, relatează BBC.

Ucraina ar vrea un summit internaţional pentru pace, dar condiţionează participarea Rusiei

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a anunţat luni că Administraţia de la Kiev ar vrea un summit pentru pace până la sfârşitul lunii februarie, cu medierea Naţiunilor Unite, dar condiţionează prezenţa reprezentanţilor Rusiei de lansarea unui proces internaţional pentru crime de război.

HOROSCOP 27 decembrie – Inspiraţie şi empatie azi pentru zodii. Intuiţia le dezvăluie lucruri importante

Luna ajunge azi în semnul Peştilor, astfel că zodiile de Apă (Rac, Scorpion, Peşti) au parte de o zi inspirată.

Cadou de 250.000 de lire sterline de Crăciun primit de Ronaldo de la partenera sa Georgina Rodriguez

Fostul superstar al lui Manchester United, Cristiano Ronaldo, rămas liber de contract după plecarea de pe Old Trafford, s-a bucurat de primul său Crăciun ca jucător liber, adăugând la colecţia sa o supermaşină în valoare de 250.000 de lire sterline.