Mediafax Echipa

Bulai: Pregătim o acţiune de transparentizare a tezei de doctorat a lui Lucian Bode

Un ministru ar trebui să-şi publice singur lucrarea de doctorat, nu să o trimită prin biblioteci imposibil de accesat, declară la RFI preşedintele Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaţilor, Iulian Bulai, membru USR.

Primul şef de stat care l-a felicitat pe Putin de ziua lui: lider respectat şi puternic susţinut de mase largi

Între două teste cu rachete, Kim a avut timp să-i trimită un mesajul lui Putin, pentru cea de-a 70-a aniversare

Teroare pentru fotbaliştii Di Maria şi Vlahovic, speriaţi de o tentativă de jaf armat

Argentinianul se afla în vila sa din Torino împreună cu colegul său de la Juventus, când tâlharii au încercat să intre; la declanşarea alarmei, poliţia a intervenit şi l-a arestat pe unul dintre infractori.

Trafic de persoane. 10 oameni între care şapte copii, exploataţi sexual în ţară şi în străinătate

Timp de doi ani, zece persoane, între care şapte copii, ar fi fost exploatate sexual în ţară şi în străinătate, de un grup infracţional din Brăila, care a fost destructurat de poliţişti şi procurorii DIICOT.

O carte pe zi: „Inteligenţele multiple. Noi perspective”, de Howard Gardner

„Oricând Howard Gardner face apel la capacitatea sa de sinteză şi la vasta erudiţie de care dă dovadă indiferent de subiect, putem fi siguri că avem de-a face cu o nouă aventură intelectuală care ne va captiva cu totul” - Mihaly Csikszentmihalyi.

Singurul lider mondial care discută atât cu Putin, cât şi cu Zelenski

Un apel telefonic este programat pentru astăzi între Putin şi Erdogan.

Zeci de descinderi DIICOT: 11 kg de canabis oprit de la vânzare,cultură descoperită şi 25 de reţinuţi

Peste 80 de descinderi ale poliţiştilor şi procurorilor DIICOT au oprit de la vînzare peste 11 kilograme de canabis şi alte produse cu efecte psihoactive, iar 25 de persoane au fost reţinute.

Luptă decisivă la Raliul Clujului pentru titlu între Tempestini şi Sebastian Barbu

Titlul în Campionatul Naţional de Raliuri se poate decide la Raliul Clujului, care are loc în acest weekend şi unde s-au înscris 79 de echipaje. Toţi ochii vor fi aţintiţi spre duelul dintre favoritul local Simone Tempestini şi sibianul Sebastian Barbu, cei doi fiind principalii pretendenţi pentru a deveni campioni la finalul acestui sezon competiţional.

UE trimite o misiune în Armenia pentru a ajuta la demarcarea frontierelor cu Azerbaidjanul

Uniunea Europeană va trimite o „misiune civilă” în Armenia, de-a lungul frontierei cu Azerbaidjanul, pentru a „consolida încrederea” între cele două ţări şi a contribui la demarcarea frontierelor, au anunţat vineri părţile interesate. în urma unei reuniuni cvadripartite cu Franţa la Praga.

Investiţie de 21 milioane euro pentru creşterea capacităţii de procesare bagaje pe Aeroportul Otopeni

O investiţie de 21 milioane euro va asigura creşterea cu 40% a capacităţii de procesare a bagajelor la Aeroportul Henri Coandă (Otopeni), anunţă, vineri, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Cameră de tortură în Harkov: ruşii au furat dinţii de la un stomatolog crezând că sunt din aur. Adevărul i-a doborât

O altă cameră cu orori ruseşti a fost descoperită la Pisky-Radkivski, unde poliţia ucraineană a descoperit tortura la care erau supuşi prizonierii, zona fiind descrisă ca un „mini-Auschwitz”.

Şefa FMI, prognoză sumbră pentru 2023: economia globală va simţi recesiunea din cauza „şocurilor multiple”

Vorbind înainte de reuniunile anuale ale fondului şi Băncii Mondiale, Kristalina Georgieva a declarat că o treime din economia mondială va suferi cel puţin două trimestre de contracţie economică în 2023. Georgieva a adăugat că, din păcate, combinaţia dintre „scăderea veniturilor reale şi creşterea preţurilor” va însemna că multe alte ţări vor avea senzaţia că […]

Criza de la Roşia Montană: nivelul apei în lacul Tăul Mare a scăzut cu 433 de centimetri

Nivelul apei în lacul Tăul Mare – Roşia Montană a scăzut cu 433 de centimetri în urma operaţiunilor desfăşurate de pompieri, iar misiunea continuă, anunţă, vineri, ISU Alba.

Prognoza meteo pentru patru săptămâni

Temperaturile vor fi mai mari decât cele obişnuite pentru finalul lunii octombrie, potrivit prognozei pentru următoarele 4 săptămâni, transmisă vineri de Administraţia Naţionallă de Meteorologie (ANM).

Un şarpe de doi metri a fost găsit într-o casă din Slatina

Un şarpe care măsura aproximativ 2 metri a fost găsit de un bărbat în locuinţa lui din oraşul Slatina, judeţul Olt. Reptila a fost scoasă de jandarmi.

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Berendel, Grigoriu, Ghiţă – ”tripleta de aur” din siajul SRI şi MIG-urile puse pe butuci ale Armatei române

Recent, a izbucnit un scandal, legat de ”afacerea NIS”, în care grupul sîrb Naftna Industrija Srbije, de fapt o franciză a ruşilor de la Gazprom este cercetată de DIICOT, pentru suspiciuni de spionaj în favoarea Federaţiei Ruse. NIS a operat mai mulţi ani, pe şase cîmpuri petrolifere din Banat. Acum a izbucnit un alt scandal, […]

Google lansează Pixel Watch, primul său smartwatch

Google a lansat Pixel Watch, primul smartwatch pe care l-a fabricat singur. Acesta se bazează pe tehnologia Fitbit.

Napolitane cu cremă de alune de pădure, retras de Lidl de la vânzare. A fost detectată Salmonella

Produsul „Tastino Napolitane cu 72% cremă cu aromă de alune de pădure, 800g“ a fost retras de Lidl, indiferent de termenul de valabilitate, după ce, în urma analizelor, s-a detectat Salmonella Typhimurium. Produsul poate fi returnat în magazine fără prezentarea bonului fiscal.

Ion Cristoiu: Caragiale despre „starea bolnăvicioasă a publicisticii româneşti”

1. Regretatul Ion Raţiu mi-a atras atenţia asupra unui truc folosit cu hărnicie de Pamfil Şeicaru în comentariile sale de la Curentul: invocarea unui autor străin pentru a conferi autoritate punctelor de vedere ale gazetarului român în chestiuni tipic dîmboviţene. În istoria gazetăriei noastre, Pamfil Şeicaru nu e, în această privinţă, un inovator. Şmecheria cu […]

Joe Biden, cel mai dur avertisment de pâna acum: Riscul unui „Armageddon” nuclear este la cel mai ridicat nivel de la criza rachetelor din Cuba din 1962 / Putin nu glumeşte atunci când vorbeşte despre utilizarea armelor nucleare tactice

Preşedintele Joe Biden a declarat joi că riscul unui "Armageddon" nuclear este la cel mai ridicat nivel de la criza rachetelor din Cuba din 1962, în timp ce oficialii ruşi vorbesc despre posibilitatea de a folosi arme nucleare tactice după ce au suferit eşecuri masive în invazia de opt luni în Ucraina, scrie AP.

E Macron prieten sau duşman al Marii Britanii? Liz Truss spune că a găsit răspunsul, după ce în campanie spunea că nu se ştie

Preşedintele francez Emmanuel Macron este un prieten al Marii Britanii, a declarat joi premierul Liz Truss, după ce la începutul acestui an, în timpul campaniei pentru a deveni lider, declarase că nu se ştie dacă este prieten sau duşman.

HOROSCOP Vineri, 7 octombrie. Trei zodii reuşesc să treacă azi peste unele greutăţi. Primesc sfaturi valoroase în acest sens

Mercur din Fecioară aderă la un trigon armonios cu Pluto retrograd din Capricorn, astfel că zodiile de Pământ (Taur, Fecioară, Capricorn) primesc astăzi sprijinul necesar pentru a face faţă unor greutăţi.

Jack Grealish se pregăteşte să devină DJ şi şi-a anunţat numele de scenă – „DJ Grealo”

Jack Grealish a impresionat miercuri în confruntarea dintre Manchester City împotriva celor de la Copenhaga, în Liga Campionilor, dar se pare că în afara terenului e decis să impresioneze şi mai multă lume, cu noua sa pasiune.

Orice pentru a evita înrolarea. Doi ruşi trecut cu o barcă strâmtorea Bering pentru a cere azil în Alaska

Doi cetăţeni ruşi au cerut azil în SUA după ce au ajuns cu o ambarcaţiune în Alaska. Ei au parcurs peste 300 de mile.

Erdogan, despre Macron: „Soţiile noastre se înţeleg bine, nu şi noi” / Preşedintele a propus în glumă aderarea Franţei la Consiliul Turcic / Reacţie ironică a lui Macron

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a glumit joi pe seama relaţiei sale dificile cu şeful statului francez Emmanuel Macron, spunând într-o conferinţă de presă: "Soţiile noastre se înţeleg bine, nu şi noi".

Olaf Scholz: Comunitatea Politică Europeană este benefică pentru „pace” şi „dezvoltare economică”

Comunitatea Politică Europeană este o "inovaţie majoră", benefică pentru "pace", pentru ordinea în materie de securitate, dar şi pentru "dezvoltare economică" şi "prosperitate", a afirmat cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, la reuniunea paneuropeană desfăşurată în capitala Cehiei, Praga.

UPDATE: Oficiali SUA confirmă raiduri antiteroriste în Siria şi eliminarea unor militanţi Stat Islamic

Oficiali de la Washington au confirmat, joi seară, efectuarea de către armata americană a unor raiduri antiteroriste în Siria, inclusiv într-o zonă rurală aflată sub control guvernamental, afirmând că au fost eliminaţi trei militanţi ai reţelei teroriste Stat Islamic, iar alţii au fost capturaţi.

CFR Cluj – prima victorie în grupele Conference League. Egalitate perfectă în clasamentul grupei

Campioana României CFR Cluj s-a impus la limită, joi seara, în deplasare la Slavia Praga, cu scorul de 1-0, obţinând prima victorie a sezonului în faza grupelor Conference League, într-un meci contând pentru etapa a 3-a a competiţiei.

Forţele americane au ucis joi trei lideri de rang înalt ai Statului Islamic în două operaţiuni militare separate în Siria

Forţele americane au ucis joi trei lideri de rang înalt ai Statului Islamic în două operaţiuni militare separate în Siria, inclusiv un raid terestru rar ce qa avut loc într-o porţiune din nord-estul ţării controlată de guvernul sirian, au declarat oficiali americani.

Helmut Duckadam – Reacţie dură: „Steaua NU MAI EXISTĂ!”

Unul din simbolurile echipei de fotbal Steaua Bucureşti, care în 1986 câştiga Cupa Campionilor Europeni, fostul portar Helmut Duckadam, a reacţionat dur joi seara, după înfrângerea suferită de FCSB, cu 5-0, în Conference League, în faţa danezilor de la Silkeborg.

Astăzi este ziua de naştere a lui Vladimir Putin. Împlineşte 70 ani

Putin - colonel KGB, consilier, secretar, prim-ministru şi preşedinte.

Liz Truss îl consideră pe Emmanuel Macron „prieten” al Marii Britanii

Premierul Marii Britanii, Liz Truss, s-a întâlnit joi după-amiază, la reuniunea de la Praga a Comunităţii Politice Europene (CPE), cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, pe care l-a catalogat drept un "prieten" cu care intenţionează să colaboreze pentru avansarea relaţiilor bilaterale.

FCSB, scor umilitor cu Silkeborg, în Danemarca

Vicecampioana din Superliga de fotbal a României a cedat joi seară, pe stadionul „Jysk Park” din Silkeborg, scor 0-5, şi este ultima în Grupa B.

Jucătorii din Premier League vor îngenunchea din nou înaintea meciurilor din acest weekend

Gestul, care a fost abandonat înainte de fiecare meci la începutul sezonului, va reveni pentru următoarea rundă de meciuri, ca parte a campaniei No Room For Racism.

Macron, la reuniunea Comunităţii Europene: Transmitem un mesaj privind „unitatea Europei”

Reuniunea organizată în cadrul platformei Comunitatea Politică Europeană are rolul de a transmite un mesaj privind "unitatea Europei", afirmă preşeditele Franţei, Emmanuel Macron, cel care a lansat acest proiect paneuropean.

Federaţia britanică de canotaj cere crearea unei categorii „deschise” pentru sportivii transsexuali

Preşedintele British Rowing (federaţia britanică de canotaj) a cerut organismului de conducere mondial al sportului să urmeze exemplul nataţiei şi să creeze o categorie „deschisă" pentru sportivii transsexuali, relatează Reuters.

Ruşii şi-au pierdut răbdarea cu şeful armatei: ar trebui să se împuşte!

Succesul contraofensivei ucrainene stârneşte revoltă în rândul invadatorilor.

Preşedintele Klaus Iohannis a participat la prima reuniune a Comunităţii Politice Europene

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a participat, joi, la prima reuniune a Comunităţii Politice Europene, care a avut loc la Praga. Liderii europeni au discutat despre războiul din Ucraina, criza energiei, economie şi schimbările climei.

Taiwanul va trata zborurile militare chineze în spaţiul său aerian ca pe un „prim atac”, a spus ministrul Apărării

Avioanele de luptă sau dronele chineze care pătrund în spaţiul aerian teritorial al Taiwanului vor fi considerate un „prim atac”, a avertizat miercuri ministrul Apărării din Taiwan, în timp ce insula încearcă să-şi intensifice apărarea ca răspuns la presiunea militară a Beijingului.

Zelenski: Putin nu îşi va putea salva viaţa după un atac nuclear

Preşedintele Volodimir Zelenski a spus că se îndoieşte de capacitatea dictatorului rus Vladimir Putin de a conduce o lovitură nucleară tactică.