Mediafax Echipa

VIDEO | Soluţie neobişnuită. Un BMW în flăcări a fost stins cu… vidanja

Glume nepublicabile s-au făcut pe seama unei întâmplări din Rusia, unde un şofer de BMW în flăcări nu a găsit pe altcineva să-i salveze maşina decât o vidanjă.

Ultima îmbrăţişare a unui cuplu | Intervenţia salvatorilor români în Albania: Au scos de sub dărâmături două cadavre

Echipajele de salvare din România trimise în Albania intervin în zonele afectate de cutremur şi au reuşit, după câteva ore de căutări, să recupereze două persoane decedate de sub dărâmături. Este vorba despre un cuplu, cei doi fiind găsiţi îmbrăţişaţi.

Simona Halep susţine dezvoltarea tenisului din România. Ce sumă a donat sportiva

Simona Halep (28 de ani) se implică în dezvoltarea tenisului românesc.

VIDEO | Oraşul din Italia care vinde case pe „un espresso”. Condiţia pe care o pun autorităţile

Văi împădurite, soluri fertile, livezi de măslini, câmpuri de levănţică, linişte şi natură, aer curat şi posibilităţi nelimitate de distracţie, plus o istorie lungă, de aproape 2000 de ani şi o oarecare curiozitate turistică, încă prea mică pentru cât ar vrea autorităţile.

O femeie de 84 de ani, rănită, după ce a explodat o butelie într-un apartament din Timişoara

Locatarii unui bloc din Timişoara s-au autoevacuat, miercuri seara, după ce într-un apartament a explodat o butelie. În urma deflagraţiei, o femeie de 84 de ani a suferit arsuri uşoare.

Roger Federer, despre retragerea sa: Mă simt ca la 25 de ani, deşi corpul meu îmbătrâneşte

Roger Federer a declarat recent că se simte foarte bine şi că nu se gândeşte la retragere. Elveţianul a mai anunţat că anul viitor va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Klaus Iohannis: Ar fi foarte bine să fie alegeri anticipate în primăvara anului viitor

Klaus Iohannis a declarat că ar fi foarte bine să fie organizate alegeri anticipate în primăvara anului care urmează. Şeful statului a precizat că va avea discuţii cu toţi liderii politici pe acest subiect.

Grav accident în Braşov: Trei răniţi după ce un TIR şi trei maşini s-au ciocnit

Trei persoane au fost rănite, miercuri, în urma unui accident rutier în care au fost implicate un TIR şi trei maşini, produs pe DN 1, în judeţul Braşov.

Interviu integral | „Marius Tucă Show”. Gen. C-tin Lucescu, despre procesul Ceauşeştilor: Nu a existat niciun fel de dosar. Nu am ştiut nici eu, nici procurorul

Gen. (r) Constantin Lucescu, fostul avocat al familiei Ceauşescu în procesul de la Târgovişte, din 25 decembrie 1989, a afirmat în exclusivitate la Marius Tucă Show ca procesul a fost o execuţie politică pe care a regretat-o, dezvăluind că nimeni nu a ştiut ce urma să se întâmple la Târgovişte.

VIDEO | O adolescentă a avut un şoc când s-a dus la veterinar cu cele două „pisici” pe care le adoptase. Ce erau de fapt

Florencia Lobo, o adolescentă din Argentina, nu avea habar, atunci când a luat acasă doi pisoi de câteva zile cărora le murise mama, că, de fapt, salvase doi pui de pumă.

FOTO | O răzbunare copilărească a devenit virală pe internet. Un capac de toaletă a fost agăţat de statuia lui Zlatan Ibrahimovic

Fanii echipei suedeze Malmo şi-au exprimat nemulţumirea faţă de hotărârea lui Zlatan Ibrahimovic de a investi la clubul rival Hammarby, miercuri, agăţând un capac de toaletă pe statuia fotbalistului amplasată în oraş.

A murit Clive James, celebru scriitor şi realizator de televiziune

Scriitorul şi realizatorul de televiziune australian Clive James, celebru pentru umorul său sec, a murit la vârsta de 80 de ani, anunţă BBC.

Iohannis: Generalul Daniel Petrescu este noul şef al Statului Major al Apărării / Vor fi cumpărate încă cinci avioane F-16

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, numirea generalului Daniel Petrescu în funcţia de şef al Statului Major al Apărării, după trecerea în rezervă a generalului Nicolae Ciucă.

Şefa TVR, Doina Gradea, în faţa deputaţilor: „Tot timpul sunt calomnii la adresa noastră”

Doina Gradea, preşedinte – director general al Societăţii Române de Televiziune a fost audiată miercuri în Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă de la Camera Deputaţilor, din Parlamentul României: ”Tot timpul sunt calomnii la adresa noastră”

VIDEO | Proteste sângeroase în Irak. Şase manifestanţi, împuşcaţi mortal în ultimele 24 de ore

Şase protestatari au fost împuşcaţi mortal, în ultimele 24 de ore, de autorităţile din Irak, informează site-ul agenţiei Associated Press.

Asistentă socială atacată cu un cutter de un bărbat cu probleme psihice. Victima, rănită pe piept şi la mână

O asistentă socială a Primăriei Borşa, judeţul Cluj, a fost atacată cu un cutter, miercuri, în sediul instituţiei, de un bărbat cu probleme psihice, care i-a tăiat hainele în zona umărului stâng şi a rănit-o la mână şi pe piept. Acesta solicitase Primăriei să intervină ca el să meargă la spital.

Ministerul Muncii începe sacrificarea. 44 de posturi vor fi desfiinţate. Câţi secretari de stat rămân fără job

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a publicat, miercuri, în dezbatere publică, un proiect de hotărâre prin care se desfiinţează 44 de posturi, între care 14 de conducere.

VIDEO | 7.000 de persoane arestate în urma protestelor din Iran faţă de scumpirea carburanţilor

Aproximativ 7.000 de persoane au fost arestate după protestele din Iran, la care au participat circa 200.000 de persoane, au anunţat miercuri autorităţile de la Teheran, informează site-ul agenţiei Reuters.

Mama Luizei Melencu spune că îl cunoaşte pe bărbatul reţinut pentru că i-ar fi violat fiica

Monica Melencu, mama Luizei Melencu,tânăra care a dispărut fără urmă în luna aprilie, de pe o stradă din Caracal, a reacţionat după ce DIICOT a anunţat că a reţinut un nou suspect care ar fi violat-o pe fată. Monica Melencu spune că îl ştie pe bărbat şi este de părere că a fost forţat să recunoască.

Un consilier al guvernatorului BNR explică de ce bursa locală nu este o soluţie pentru finanţarea afacerilor în România

Afacerile trebuie să fie finanţate dacă vor să meargă înainte, bursa de valori fiind o soluţie în acest sens, însă în România nu este cazul, a apreciat miercuri, Adrian Vasilescu, consilier de strategie al guvernatorului Băncii Naţională a României (BNR), la o conferinţă de specialitate.

VIDEO | Explozie într-un bloc din Satu Mare: Două persoane au suferit arsuri

O explozie a avut loc, miercuri, într-un bloc de garsoniere din Satu Mare, două persoane suferind arsuri iar alte două atacuri de panică, imobilul fiind evacuat.

Alina Bica a fost dată în urmărire internaţională. Fotografia fostei şefe DIICOT, pe site-ul Poliţiei Române

Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, a fost dată în urmărire internaţională, miercuri, după ce instanţa supremă i-a respins apelul, aceasta rămânând cu pedeapsa 4 ani de închisoare cu executare, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Scriitorul şi regizorul Jonathan Miller a murit la 85 de ani

Scriitorul şi regizorul britanic Jonathan Miller, cunoscut pentru emisiunea satirică Beyond the Fringe, a murit la 85 de ani, anunţă The Guardian.

Dosarul Colectiv | Procurorii au anunţat câţi ani de închisoare cer pentru patronii clubului Colectiv şi administratorul firmei care a montat artificiile

Procurorii au cerut, la dezbaterile din dosarul Colectiv de la Tribunalul Bucureşti, pedeapsă de câte 12 ani de închisoare pentru cei trei patroni ai clubului şi 14 ani de detenţie pentru Daniela Niţă, administratorul firmei care a montat artificiile în noaptea de 30 octombrie 2015.

Şi vacilor le plac gadgeturile. Experimentul inedit prin care o fermă din Rusia a crescut producţia de lapte

Experimentele cu vacile cărora li se pune muzică clasică pentru a le îmbunătăţi lactaţia sunt istorie, de acum. O fermă din Rusia foloseşte realitatea virtuală pentru a spori producţia de lapte, transmite BBC.

Marcel Ciolacu: PSD şi-a primit plata pentru 10 august. Am pierdut alegerile

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, miercuri, că PSD a pierdut alegerile prezidenţiale şi din cauza evenimentelor de la mitingul organizat pe 10 august 2018.

Descoperirea şocantă a specialiştilor, după ce au făcut autopsia unei căprioare. Ce au găsit în stomacul animalului

Moartea unei căprioare într-un parc naţional din Thailanda a fost de natură să aducă o nouă şi tristă confirmare a efectului devastator pe care-l are gestionarea proastă a plasticului asupra vieţii de pe planetă.

Ilan Laufer a demisionat din PSD: Lupta pentru reforma partidului a fost omorâtă încă din faşă

Ilan Laufer a anunţat că demisionează din PSD deoarece reforma în acest partid a început cu un „CEx paralel”. El consideră că lupta pentru reformarea formaţiunii este una care „a fost omorâtă încă din faşă”.

VIDEO | Păţania unui bărbat la metrou. Ce se poate întâmpla atunci când mergi pe peron cu ochii în telefon

Un bărbat din Buenos Aires, Argentina, a fost la un pas de moarte după ce, atent la telefon, a căzut pe linia de tren într-o staţie de metrou. Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere.

Răsturnare de situaţie în cazul Caracal | DIICOT: A fost reţinut un bărbat care a violat-o pe Luiza Melencu în casa lui Gheorghe Dincă, împreună cu acesta / Ce spune mama fetei / Când va fi încheiat dosarul Caracal

Giorgiana Hosu, adjunctul DIICOT, a anunţat, miercuri, că a fost reţinut un bărbat în vârstă de 46 de ani, pentru că a violat-o pe Luiza Melencu atunci când fata era în casa lui Gheorghe Dincă. Atât cel reţinut, cât şi Dincă, au violat-o pe tânără.

Un senator USR îi cere lui Iohannis ca CSAT să analizeze problema tăierilor ilegale de păduri

Senatorul USR Allen Coliban, membru în comisia pentru mediu, i-a adresat lui Klaus Iohannis două scrisori deschide pe tema poluării aerului şi a tăierilor ilegale de păduri, ambele considerate riscuri de siguranţă naţională. El îi cere şefului statului să discută şi să analizeze subiectele în CSAT.

MONITORUL APĂRĂRII | Angela Merkel vrea o strategie comună a ţărilor UE faţă de China

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a îndemnat miercuri ţările Uniunii Europene să adopte o strategie comună faţă de China, avertizând că abordările unilaterale riscă să aibă "efecte dezastruoase".

Dăncilă înţeapă noua conducere a PSD: Demisia mea, firească. Va permite noii conduceri să-şi asume scorul la alegerile viitoare

Viorica Dăncilă a afirmat că demisia ei de la şefia PSD a fost un gest firesc şi necesar. Ea a precizat că partidul a crescut şi e exprimat speranţa că noua conducere va continua acest trend şi îşi va putea asuma scorul la alegerile de anul viitor.

Scad amenzile pentru biciclişti. Proiectul USR a trecut de Parlament

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, decizional, un proiect de lege care prevede reducerea amenzilor pentru biciclişti. Astfel, în loc de amenzi cuprinse între 870 lei şi 1.160 lei, bicicliştii vor plăti pentru nerespectarea normelor de circulaţie amenzi cuprinse între 580 lei şi 725 lei.

Celebra sufragerie a lui Gabriel Oprea, scoasă la vânzare. Politicianul o dă la pachet cu vila în valoare de 1,8 milioane de euro | FOTO

Gabriel Oprea, actual vicepreşedinte PSD, şi-a scos imobilul ce conţine celebra sufragerie, subiect al unei comisii de anchetă, la vânzare. Site-ul riseproject.ro anunţă că preţul este de 1.799.999 euro.

FOTO | A fost inaugurată cea mai mare podea cinetică din lume: Oaspeţii vor fi întâmpinaţi de robotul Pepper

Clădirea de birouri Globalworth a inaugurat cel mai inteligent lobby din regiune, care include o serie de inovaţii şi premiere tehnologice printre care primul anagajat robot al companiei, Pepper. Clădirea gestionează un trafic de aproximtaiv 30.000 de persoane zilnic.

Iohannis anunţă că românii din Marea Britanie sunt protejaţi atât în caz de Brexit cu acord cât şi fără acord

Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că drepturile românilor din Marea Britanie vor fi protejate în cazul unui Brexit cu acord sau fără. Preşedintele a mai afirmat că din discuţiile pe care le-a avut cu ultimii doi prim-miniştrii britanici reiese că se doreşte protejarea drepturilor bilateral.

Un elev a primit despăgubiri de peste 22.000 lei, după ce şi-a dat în judecată şcoala

Tânărul din Olt care a dat în judecată liceul în care învăţa, după ce a fost mutat disciplinar pentru că a cerut decontarea banilor de transport, trebuie să primească peste 20.000 lei despăgubiri de la şcoală. Sentinţa Curţii de Apel Craiova este definitivă.

Ce spune Marcel Ciolacu despre posibila revenire a lui Mihai Tudose în PSD

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că nu a discutat cu Mihai Tudose despre revenirea fostului premier în partid, dar că prima condiţie este ca acesta să şi vrea, şi că acesta nu şi-a manifestat intenţia până în prezent.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk: Trump reprezintă cea mai mare provocare pentru Uniunea Europeană

Preşedintele american Donald Trump reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru Uniunea Europeană, a afirmat miercuri preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, relatează site-ul agenţiei Reuters.