Mediafax Echipa

Sicriu, PIERDUT în intersecţie. Un coşciug în care se afla o persoană decedată, căzut dintr-o maşină a unei firme de pompe funebre | VIDEO

Un sicriu în care se afla o persoană decedată a căzut, duminică seara, dintr-o maşină a unei firme de pompe funebre într-o intersecţie din oraşul Arad, transmite corespondentul MEDIAFAX

Dinamo are un nou antrenor. Conducerea „câinilor” a renunţat la varianta Gigi Mulţescu

Gigi Mulţescu (66 de ani) a fost favorit să preia postul lui Vasile Miriuţă pe banca lui Dinamo. Tehnicianul a discutat cu şefii "câinilor" şi i s-a promis că luni va fi chemat la runda decisivă de negocieri, dar planurile şefilor din Ştefan cel Mare s-au schimbat şi Florin Bratu (36 de ani) a bătut palma cu oamenii lui Negoiţă în cursul serii de duminică. "Bratone" va fi prezentat oficial luni!

CFR Călători: Mai multe trenuri, ANULATE. Întârzieri de zeci de minute în Gara de Nord: TABELA Sosiri- Plecări / TRAFICUL AERIAN grav perturbat de viscol. O cursă de pe Aeroportul Otopeni şi una din Craiova, ANULATE

CFR Călători anunţă că, din cauza vremii nefavorabile, au fost anulate mai multe trenuri, fiind totodată înregistrate întârzieri de zeci de minute în Gara de Nord din Capitală.

DRUMURI blocate sau închise din cauza viscolului / Judeţele unde se înregistrează cele mai grave situaţii / Autostrada Soarelui, închisă total/ MAI: 215 persoane, în situaţii de risc | FOTO, VIDEO

În ultimele 24 de ore s-au semnalat efecte ale ninsorii şi vântului puternic în mai multe ocalităţi din şapte judeţe, constând în derapaje uşoare ale maşinilor în afara carosabilului, blocaje pentru perioade scurte de timp, restricţii rutiere pe anumite sectoare de drum sau arbori doborâţi de vânt. Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ilfov anunţă că Autostrada Soarelui a fost închisă total, începând cu ora 20.00, din cauza condiţiilor meteorologice.

Nicolae Dică, antrenor FCSB, după victoria cu Sepsi: Nu mai avem voie să arătăm ca în această seară

FCSB a învins Sepsi şi pleacă la drum în play-off de la două puncte în spatele CFR-ului, dar Nicolae Dică nu e pe deplin mulţumit de prestaţia fotbaliştilor săi în partida jucată pe Arena Naţională

ROMA închide şcolile. Măsuri similare şi în alte regiuni ale Italiei / Circulaţia autobuzelor, restrânsă. Mai multe staţii de metrou, transformate în adăposturi pentru oamenii străzii

Autorităţile de la Roma au anunţat că scolile din capitală vor fi închise, luni, din cauza condiţiilor meteo, unde zăpada a ajuns deja la un strat de 4 centimetri, cel mai afectat fiind centrul oraşului, dar şi câteva periferii, relatează site-ul agenţiei de ştiri ANSA.

Casa Albă: Discuţiile cu Phenianul trebuie să ducă la încheierea programului nuclear

Casa Albă a afirmat că orice discuţie cu Phenianul trebuie să ducă la încheierea programului nuclear, la o zi după ce oficialii nord-coreeni prezenţi la PyeongChang au declarat că sunt dispuşi să poarte un dialog cu oficialii de la Washington, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Galaxy S9 şi Galaxy S9+. Samsung a lansat noile sale smartphone-uri high-end, la MWC 2018. Caracteristici tehnice, preţ şi disponibilitate

Galaxy S9 şi S9+. După luni de zvonuri, care au dezvăluit aproape toate detaliile despre cele două noi smartphone-uri high-end, Samsung a lansat astăzi oficial, la debutul MWC 2018, modelele Galaxy S9 şi Galaxy S9+, scrie go4it.ro.

ŞCOLI ÎNCHISE | Judeţele unde cursurile au fost suspendate şi miercuri/ MEN: Orele vor fi recuperate după calendarul stabilit de unităţile de învăţământ, cu aprobarea inspectoratelor şcolare

Luni şi marţi şi miercuri, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, cursurile şcolare vor fi suspendate integral în mai multe judeţe, potrivit unui anunţ al Ministerului Educaţiei Naţionale.

Jean-Claude Juncker: Statele din Balcanii de Vest pot adera la Uniunea Europeană în 2025

Aderarea Statelor din Balcanii de Vest la Uniunea Europeană este posibilă în 2025, a declarat, duminică, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Forţele de securitate franceze au dejucat două atacuri teroriste de la începutul acestui an

Forţele de securitate franceze au dejucat două atacuri teroriste de la începutul acestui an, a anunţat, duminică, Gerard Collomb, ministrul de Interne al Franţei, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Statele Unite susţin că trebuie menţinute presiunile economice împotriva Coreei de Nord

Presiunile economice impuse împotriva Coreei de Nord trebuie păstrate până când Phenianul va renunţa la programul nuclear, se arată într-un comunicat emis, duminică, de Casa Albă, în contextul în care Phenianul a semnalat că este dispus să poarte discuţii cu SUA, relatează site-ul agenţiei Yonhap.

Igor Dodon: Suntem ademeniţi cu noi învăţături false, precum liberalismul, toleranţa, egalitatea de gen

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat că există încercări de a-i ademeni pe ortodocşii din Republica Moldova cu noi învăţături false, cum ar fi liberalismul, toleranţa şi egalitatea de gen, relatează Unimedia.info.

Mii de ruşi au participat la un marş în memoria lui Boris Nemţov, asasinat în urmă cu trei ani în apropierea Kremlinului

Mii de oameni au participat, duminică, în Moscova la un marş în memoria lui Boris Nemţov, opozant al regimului condus de Vladimir Putin ce a fost asasinat în urmă cu trei ani în apropierea Kremlinului, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Trupa The Humans va reprezenta România la Eurovision 2018 | FOTO

Trupa The Humans va reprezenta România la Eurovision Song Contest 2018, de la Lisabona (Portugalia), cu piesa "Goodbye", câştigătoare a finalei selecţiei naţionale Eurovision, care s-a desfăşurat duminică seară, la Sala Polivalentă din Bucureşti şi a fost difuzată în direct la TVR.

Explozie în Leicester: cel puţin patru morţi / Inspector: Încă sunt persoane care nu au fost găsite, operaţiunile de salvare continuă / Mai multe clădiri, distruse sau avariate | VIDEO

UPDATE: Cel puţin patru persoane au murit, iar alte patru au fost rănite, după ce o explozie a distrus un magazin şi o casă aflate în centrul oraşului britanic Leicester, au informat autorităţile locale, relatează site-ul agenţiei Reuters şi cotidianul The Telegraph.

Dăncilă, despre noua lege a pensiilor: Nimănui nu-i va scădea pensia

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, duminică seară, că vrea ca până la sfârşitul anului să fie prezentată în Parlament noua lege a pensiilor, afirmând că niciunui pensionar din sistemul public nu-i va scădea pensia.

Cutremur cu magnitudinea de 7,5 grade pe scara Richter în Papua Noua Guinee

Un cutremur cu magnitudinea de 7,5 grade pe scara Richter a avut loc, duminică, în Papua Noua Guinee, a anunţat Institutul american de Geofizică, potrivit site-ului agenţiei de presă Reuters.

Dăncilă, despre noua legea a pensiilor: Nimănui nu-i va scădea pensia

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, duminică seară, că vrea ca până la sfârşitul anului să fie prezentată în Parlament noua legea a pensiilor, afirmând că niciunui pensionar din sistemul public nu-i va scădea pensia.

Accident în Apuseni: O femeie a murit după ce a fost lovită de un şofer băut care apoi a fugit de la locul faptei

O femeie a murit duminică seara după ce a fost lovită în timp ce se deplasa pe DN 75, în Munţii Apuseni, de un şofer băut care a fugit apoi de la locul accidentului, fiind prins la scurt timp de poliţişti. Aceştia au constatat că şoferul băuse, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dăncilă despre declaraţia eurodeputatei socialiste Ana Gomes: Total neinspirată; Este membră a fundaţiei patronată de Soros; Însăşi Portugalia a vrut de două ori să îi retragă imunitatea, tocmai pentru defăimarea propriei ţări

Premierul Viorica Dăncilă a comentat, duminică seară, declaraţia europarlamentarului Ana Gomes, afirmând că aceasta şi-a atribuţiile şi că declaraţia privind situaţia justiţiei din România a fost "total neinspirată".

ANM: Se resimt -39 GRADE C pe Călimani / Cod portocaliu de GER, NINSORI ŞI VISCOL: harta judeţelor vizate / Peste 5.000 de pompieri militari, gata să intervină în zonele cu probleme

Bucureştiul şi judeţele Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa şi Tulcea au intrat luni, la ora 10:00, sub cod portocaliu de vânt puternic, ninsori viscolite şi vizibilitate scăzută. O altă atenţionare cod portocaliu e valabilă deja în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman.

Viorica Dăncilă, de la catalogul electronic la şcolile cu veceuri în spatele curţii, pe toate le doreşte rezolvate

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, duminică seara, că unul dintre obiectivele sale este să nu mai existe de unitate de învăţământ, care să nu îndeplinească minime condiţii de funcţionare, precizând că 2.188 de şcoli funcţionează fără apă, canal şi cu veceuri în curte.

Dăncilă îl ameninţă pe ministrul Transporturilor că va răspunde cu funcţia, dacă nu vor fi realizaţi 60 km de autostradă. Ce termen i-a dat acestuia

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, duminică seara, că ministrul Transporturilor va răspunde cu funcţia, dacă nu va realiza 60 de km de autostradă, afirmând că până pe 11 martie va fi prezentată o etapizare a obiectivelor care trebuie îndeplinite în domeniul transporturilor.

Dăncilă, despre Dragnea: Întotdeauna preşedintele partidului a candidat la preşedinţia României

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, duminică, solicitată să comenteze o eventuală candidatura a liderului PSD Liviu Dragnea, la preşedinţia României, că este prematură o astfel de discuţie, precizând însă că „întodeauna preşedintele partidului a candidat la preşedinţia României”.

Una dintre victimele accidentului din Vaslui a murit; cinci adulţi şi 2 copii, la spital

Una dintre victimele accidentului care a avut loc duminică seara, în Vaslui, pe Drumul European 81,a murit, iar alte şapte persoane, între care doi copii, au fost transportate la spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dăncilă apreciază raportul lui Tudorel Toader drept unul „bine argumentat” şi îi sugerează preşedintelui Iohannis să-l citească „cu foarte multă atenţie”

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, duminică seara, că decizia pe care o va lua preşedintele Klaus Iohannis cu privire la procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, trebuie să respecte Constituţia, afirmând că Iohannis trebuie să citească cu foarte multă atenţie raportul ministrului Justiţiei.

Cod ROŞU şi PORTOCALIU, în două ţări vecine. Atenţionare de călătorie pentru şoferii care vor să tranziteze Serbia sau Bulgaria

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Bulgaria că, în perioada 26 - 27 februarie 2018, întreg teritoriul acestei ţări se va afla sub avertizare cod roşu şi cod portocaliu.

Premier League: Manchester United-Chelsea 2-1

Manchester United a câştigat derby-ul etapei a 25-a din Premier League, 2-1 cu Chelsea, a revenit pe locul doi, "furat" sâmbătă de Liverpool, iar Mourinho l-a trimis pe Antonio Conte în afara locurilor de Liga Campionilor.

NUMERELE CÂŞTIGĂTOARE la LOTO extrase duminică, 25 februarie. Rezultate LOTO, LOTO 6 DIN 49, LOTO 6/49

REZULTATE LOTO, LOTO 6 DIN 49, LOTO 6/49. Duminică, 25 februarie 2018, a avut loc o nouă extragere Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. Iată numele care au ieşit şa extragerea de duminică:

PROTEST în Piaţa Victoriei faţă de solicitarea de revocare a procurorului-şef al DNA. Manifestanţii au cerut DEMISIA ministrului Justiţiei, Tudorel Toader/ Mesaje anti-PSD, anti-guvernamentale şi pro-DNA la Cluj, Sibiu şi Timişoara

Câteva mii de persoane au protestat duminică seara, în Piaţa Victoriei, faţă de solicitarea de demitere a şefei DNA şi au cerut demisia ministrului Justiţiei, iniţiatorul acestui demers.

VIDEO Ivanka Trump a făcut un baieţel din Coreea de Sud să plângă

Prezentă la Jocurile Olimpice de iarnă din Coreea, fiica şi consiliera preşedintelui american, Ivanka Trump, a făcut un baiat mic să plângă atunci când l-a întâmpinat la ieşirea din clădirea care găzduia echipa USA, conform The Telegraph.

Oficial nord-coreean: Coreea de Nord deschisă către un dialog cu USA

Reprezentantul nord-coreean Kim Yong-Chol, a declarat, aflat în vizită în Coreea de Sud pentru a participa la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice, că oficialii de la Phenian sunt dispuşi să discute cu cei de la Casa Albă, relatează site-ul postului BBC.

Universitatea Politehnică din Bucureşti nu întrerupe cursurile pe perioada avertizărilor de ger

Universitatea Politehnică din Bucureşti a anunţat că nu se vor suspenda cursurile din cauza avertizărilor meteorologice, astfel, programul celor 15 facultăţi se va desfăşura normal, orice modificare în acest sens urmând să fie luată la nivelul instituţiei.

Bărbat filmat în timp ce conducea maşina de pe scaunul din dreapta

Caz bizar filmat pe o stradă din Constanţa. Poliţiştii au deschis o anchetă după ce un bărbat a fost surprins de o cameră de luat vederi în timp ce conducea o maşină de pe scaunul din dreapta, iar pe scaunul şoferului nu se afla nicio persoană. În imaginile surprinse se poate vedea că automobilul aparţine unei şcoli de şoferi.

ANM: -15 grade C ziua şi -20 grade C noaptea, în Capitală/ Serviciul de ambulanţă, suprasolicitat: peste 1.700 de apeluri în fiecare zi

Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că, în următoarele zile, în Bucureşti, temperaturile vor scădea până la -15 grade pe timpul zilei şi până la -20 de grade noaptea, urmând ca de marţi după-amiaza să rămână în vigoare codul portocaliu de ger. Recomandările Ministerului Sănătăţii, pentru populaţie, în zilele cu GER, sunt ca oamenii să evite deplasările în spaţii deschise. Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti, Alis Grasu, a declarat că numărul solicitărilor a crescut până la 1.700, în fiecare zi, depăşindu-se astfel capacitatea de intervenţie, chiar dacă, zilnic, se suplimentează numărul de echipaje.

Rusia a câştigat titlul olimpic la hochei pe gheaţă. Norvegia termină pe locul 1 în clasamentul pe naţiuni. Cum arată ierarhia finală la Jocurile Olimpice din 2018

Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang s-au încheiat, cel puţin în ceea ce priveşte competiţiile. Duminică – 25 februarie au fost programate ultimele patru finale, între care şi cea de la hochei pe gheaţă, masculin.

Exodul românilor confirmat: din 2007 până în 2017 au plecat din ţară 3,4 milioane de români, aproximativ 17% din populaţie. România, locul doi mondial la emigraţie, după Siria

Estimările legate de numărul românilor care au plecat din ţară sunt de aproximativ 3,4 milioane de oameni din 2007 până în 2017, cifră care plasează România pe locul doi în lume, după Siria, în ceea ce priveşte emigraţia, conform ONU, a spus Luciana Lăzărescu, de la Centrul de cercetare şi documentare în domeniul integrării imigranţilor (CDCDI), în cadrul conferinţei finale a proiectului internaţional de cercetare „Move”.

O mare actriţă de la Boollywood, Sridevi Kapoor, a murit la vârsta de 54 de ani

Actriţa indiană Sridevi Kapoor a murit la vârsta de 54 de ani în urma unui stop cardiac, informează BBC. Aceasta era considerată prima vedetă din industria de film indiană dominată de bărbaţi.

Vladimir Putin a discutat prin telefon cu liderii europeni Emmanuel Macron şi Angela Merkel, despre situaţia din Siria/ Papa Francisc cere încetarea violenţei „inumane” din Siria: „Nu putem lupta împotriva răului cu alt rău”

Preşedintele rus Vladimir Putin a discutat despre situaţia de criză din Siria cu omologul său francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel, la o zi după ce ONU a adoptat o rezoluţie prin care cere instituirea unui armistiţiu de 30 de zile pentru regiunea Ghouta, relatează agenţia Tass.