Mediafax Echipa

Camera şi Senatul nu au transmis invitaţii instituţiilor şi ambasadelor pentru mesajul lui Iohannis

Camera Deputaţilor şi Senatul nu au transmis nicio invitaţie instituţiilor importante ale statului sau ambasadelor pentru participarea la şedinţa comună de marţi în care preşedintele Klaus Iohannis va adresa un mesaj Parlamentului, potrivit unor surse politice.

Sesizare în cazul protestatarului care a adus o cucuvea la protestul din faţa Palatului Cotroceni

Societatea Ornitologică Română a sesizat Garda de Mediu în cazul bărbatului care la protestul din faţa Palatului Cotroceni de susţinere a Guvernului a adus o cucuvea, instituţia precizând că dezaprobă folosirea animalului de post de "recuzită de protest".

Iohannis, discurs în Parlament în absenţa PSD: „Retragerea ordonanţei 13 şi eventual demiterea chinuită a unui ministru este prea puţin. Alegeri anticipate sunt prea mult”. Avertismentul dat PSD

Preşedintele Klaus Iohannis s-a adresat Parlamentului marţi, de la ora 12.00, aşa cum solicitase. Preşedintele Klaus Iohannis a fost întâmpinat marţi, la sosirea la Parlament, de către doi vicepreşedinţi ai Camerelor aparţinând opoziţiei, Cătălin Predoiu (PNL- Camera Deputaţilor), respectiv Mihai Goţiu (USR-Senat) şi nu cum este cutuma, de preşedinţii celor două camere: Dragnea şi Tăriceanu.

Craiovean prins când încerca să vândă 25 de monede romane

Un bărbat din Craiova a fost prins în timp ce încerca să vândă 25 de monede romane, iar poliţiştii au găsit la locuinţa acestuia două brăţări din monede antice şi un lot de 24 de monede antice, posibil furate din situri arheologice clasate în patrimoniul cultural.

Direcţia Juridică a CSM: Dacă Parlamentul respinge prin lege OUG 14, ordonanţa 13 intră în vigoare

Direcţia Juridică a CSM susţine, într-un punct de vedere referitor la ordonanţa de abrogare a OUG 13, că în cazul în care actul normativ de abrogare va fi respins de Parlament, ordonanţa de urgenţă 13, de modificare a codurilor penale, va intra în vigoare.

Raluca Turcan: PSD incită la ură şi la nerespectarea instituţiilor statului/ Mesajul parlamentarilor social-democraţi este unul lipsit de dorinţă de reconciliere

Preşedintele interimar al PNL Raluca Turcan a declarat marţi că PSD pregăteşte boicotarea discursului preşedintelui Klaus Iohannis din Parlament.

Ministrul Apărării din Austria: Ruta balcanică nu este încă la fel de bine închisă pe cât ar trebui

Ministrul Apărării din Austria a declarat că ţara sa intenţionează să intensifice eforturile de protecţie a frontierelor cu statele situate de-a lungul rutei balcanice a imigranţilor, susţinând că ruta "nu este încă la fel de bine închisă pe cât ar trebui", relatează The Associated Press.

Cristina Tarcea, preşedintele ÎCCJ despre OUG 14: Nu ar fi motiv de îngrijorare dacă s-ar urma procedurile. Dar totul e posibil

Preşedintele ÎCCJ, Cristina Tarcea, a declarat, marţi, la sediul CSM, că ordonanţa prin care se abrogă OUG 13 nu ar fi motiv de îngrijorare dacă s-ar urma procedurile obişnuite, însă a precizat că "totul e posibil în ziua de azi."

Comisiile juridice au avizat favorabil iniţiativa referendumului propus de Klaus Iohannis

Comisiile juridice au dat aviz favorabil, marţi, în unanimitate, iniţiativa preşedintelui Iohannis de a organiza un referendum privind continuarea luptei anticorupţie, cu recomandarea ca întrebarea care va fi pusă să respecte Constituţia, deciziile CCR şi recomandarile Comisiei de la Veneţia.

Banca Centrală Europeană: Următoarea criză ar putea fi generată de măsurile administraţiei Trump

Banca Centrală Europeană (BCE) a respins acuzaţiile de manipulare a cursului valutar venite din partea Statelor Unite, avertizând că relaxarea reglementărilor sistemului bancar, măsură discutată acum de autorităţile de la Washington, ar putea pune bazele următoarei crize financiare, scrie Reuters.

Un bărbat a încercat să se autoincendieze în incinta Marii Moschei din Mecca

Un bărbat a încercat să se autoincendieze în apropiere de lăcaşul de cult Kaaba din incinta Marii Moschei din Mecca, dar a fost oprit de forţele de ordine înainte de reuşi să-şi îndeplinească planul, a anunţat poliţia, potrivit agenţiei de ştiri Reuters.

Cod galben de ceaţă şi de ninsori în mai multe judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis marţi o atenţionare cod galben de ceaţă pentru judeţele Tulcea şi Constanţa, valabilă până la ora 14.00. Şi judeţele Mureş şi Alba sunt sub avertizare de ceaţă până la ora 12.00. De asemenea, în şase judeţe din ţară va intra în vigoare de la ora 15.00 un cod galben de ninsori până miercuri, la ora 11.00.

UDMR participă la dezbaterea moţiunii de cenzură, dar se abţine de la vot

Parlamentarii UDMR vor participa la dezbaterea moţiunii de cenzură, însă nu vor vota nici împotrivă, nici pentru demiterea guvernului Grindeanu, liderul Uniunii, Kelemen Hunor, afirmând că, deşi au un protocol de colaborare parlamentară, guvernul Grindeanu a făcut "greşeli majore".

Bashar al-Assad, preşedintele Siriei, laudă intenţia lui Donald Trump de a face o prioritate din lupta împotriva Stat Islamic

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a declarat că intenţia lui Donald Trump de a face o prioritate din lupta împotriva reţelei teroriste State Islamic este promiţătoare, adăugând că este prea devreme pentru a putea observa efecte practice, relatează Tass, citând agenţia siriană de ştiri SANA.

Traian Băsescu, mesaj pentru soţia premierului: „Fiţi bărbată, doamna Grindeanu! Dacă aveţi nevoie de curaj, sunaţi-o pe Maria”

Fostul preşedinte Traian Basescu i-a îndemnat, marţi, pe PSDistii care s-au plâns ca li s-au făcut publice numerele de telefon să nu se sperie de popor şi să nu se mai plângă la TV, îndemnând-o pe soţia premierului Grindeanu să fie "bărbată".

Hassan Rouhani, preşedintele Iranului: Spre deosebire de ce crede Trump, acordul dintre Iran şi P5+1 este de tip câştig-câştig

Acordul nuclear dintre Iran şi marile puteri din grupul P5+1este unul de tip câştig-câştig, spre deosebire de ce crede preşedintele american Donald Trump, a declarat marţi preşedintele Iranului, Hassan Rouhani, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Amnesty International: Mii de deţinuţi,spânzuraţi într-o închisoare guvernamentală din Siria

Organizaţia umanitară Amnesty International a publicat marţi un raport în care acuză Guvernul sirian că duce o "politică de exterminare", indicând că până la 13.000 de deţinuţi au fost executaţi prin spânzurare într-o închisoare din apropiere de Damasc, relatează postul de televiziune France 24.

Şapte percheziţii în Neamţ şi Gorj la persoane care au falsificat acte pentru dosare de pensionare

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie fac, marţi dimineaţă, şapte percheziţii domiciliare în judeţele Neamţ şi Gorj la persoane bănuite că au falsificat acte pentru unele dosare de pensionare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ZF: 450.000 în stradă contra celor 450.000 din birourile administraţiei publice. Cum poate fi oprit abuzul în cheltuirea a 55 miliarde euro pe an, bugetul României?

Este foarte posibil ca mulţi dintre sutele de mii de oameni din stradă să nu fi citit ordonanţa de urgenţă retrasă între timp de guvern privitoare la dezincriminarea parţială a abuzului în serviciu, însă energia şi persistenţa protestelor provin din surse de nemulţumire mult mai adânci decât o schimbare de legislaţie, scrie Ziarul Financiar.

Parlamentul israelian a legalizat retroactiv coloniile evreieşti ilegale din Cisiordania

Parlamentul de la Tel Aviv, Knesset, a votat în favoarea unei legi prin care au fost retroactiv legalizate coloniile evreieşti construite pe terenuri private palestiniene în Cisiordania, măsură care este de aşteptat să atragă critici din partea comunităţii internaţionale, scrie The Associated Press.

Oana Hăineală, fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei, a fost audiată la DNA în dosarul deschis după adoptarea OUG 13: Toate persoanele implicate trebuie audiate ca martori

Oana Hăineală, procuror şi fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei, a ajuns, marţi dimineaţa, la sediul DNA, magistratul fiind citat în dosarul deschis după adoptarea ordonanţei 13 privind modicarea codurilor penale. Hăineală a fost retrasă de la minister, la cererea procurorului general.

INTERVIU: Arhitectul Oana Bogdan, expert UNESCO, zguduie aroganţa unora ca Trump şi Dragnea

Arhitectul Oana Bogdan, expert UNESCO al oraşului Bruges, ne traduce ce-nseamnă revolta şi Patrimoniul cultural în ţara unde istoria ne-o explicăm ca-n filmele lui Sergiu Nicolaescu. Şi, tot Oana Bogdan, zguduie aroganţa unora ca Trump şi Dragnea.

Războiul lui Donald Trump cu presa. Preşedintele SUA acuză mass-media că omite intenţionat să relateze despre atacurile teroriste

Preşedintele american Donald Trump a declarat că mass-media minimizează în mod intenţionat ameninţarea reprezentată de Stat Islamic, spunând că instituţiile media "au motivele lor" a nu relata despre ceea ce a numit "genocidul" comis de grupările islamiste, scrie AP.

Cum deosebeşti adevărul de fals. TOPUL presei de calitate

Forbes publică “10 publicaţii unde vei găsi fapte reale”, cercetând piaţa SUA. Iar The New Yorker arată cum întrebările esenţiale ale unui jurnalist pentru a crea o ştire s-au transformat într-un delir de dubii astfel încât a fi jurnalist înseamnă a te întreba dacă nu cumva oficialii nu-şi bat joc.

Preşedintele Klaus Iohannis va adresa, marţi, un mesaj Parlamentului cu privire la modificările legislaţiei penale

Preşedintele Klaus Iohannis se va adresa Parlamentului marţi, de la ora 12.00, aşa cum solicitase, au decis luni membrii Birourilor Permanente Reunite ale celor două Camere ale Parlamentului.

Dieta lui Donald Trump: nu face sport, trăieşte cu ciocolată, doarme puţin şi preferă Bloody Mary fără alcool

Cu toate că este cel mai în vârstă preşedinte care a fost învestit la Casa Albă, Donald Trump nu acordă o atenţie sporită alimentaţiei sale, rămânând cu obiceiurile deprinse din timpul campaniei prezidenţiale, scrie Independent.

Presa internaţională a continuat să relateze şi luni despre protestele din România. The Guardian: „Protestatarii români par să fi câştigat, după ce Guvernul a renunţat la legislaţia privind corupţia”

Evenimentele din România au continuat să fie în atenţia presei internaţionale, care a relatat pe larg despre cea de-a şaptea zi consecutivă de manifestaţii, semnalând că în pofida retragerii ordonaţei, demonstranţii nu par să renunţe la proteste, deoarece nu mai au încredere în Guvern.

Departamentul de Justiţie din SUA apără interdicţia „legală” impusă de Trump privind refugiaţii şi intrarea pe teritoriul american

Departamentul de Justitie din SUA a apărat interdicţia de călătorie impusă prin ordinul semnat de preşedintele Donald Trump şi a cerut în instanţă ca noile reglementări să se aplice în interesul securităţii naţionale.

Judecătoria Sectorului 4 a început judecata pe fond în dosarul Colectiv. Procurorii au cerut reunirea dosarelor, iar pe 21 martie se va discuta solicitarea

Primul termen pe fond din dosarul Colectiv, în care sunt judecaţi patronii clubului şi ai firmei de artificii, a început cu o amânare, urmând ca pe 21 februarie să aibă loc un alte termen. Ulterior, pe 21 martie se va discuta cererea parchetului de reunire a cauzei cu cea de la Tribunalul Bucureşti. Judecătoria Sectorului 4 a început, marţi, judecata pe fond în dosarul Colectiv,în care patronii clubului, Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu sunt acuzaţi de ucidere din culpă, vătămare corporală şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

FOTO Un celebru actor de la Hollywood îşi arată susţinerea pentru protestele din România

Actorul de origine română Sebastian Stan, care a jucat în filmul "Captain America: Civil War", nu şi-a uitat originile şi a postat pe o reţea de socializare un mesaj de susţinere pentru protestatarii care se află de zile bune în Piaţa Victoriei.

Roboţii ar putea înlocui aproape 250.000 de angajaţi din sectorul public în următorii 15 ani

Roboţii şi computerele ar putea înlocui aproape 250.000 de angajaţi din sectorul public în următorii 15 ani, îmbunătăţind eficienţa şi economisind miliarde de lire sterline, potrivit unui raport citat de The Independent.

Contractul de revizuire a studiului de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Piteşti a fost atribuit prin procedură de licitaţie publică

Contractul de revizuire a studiului de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Piteşti a fost atribuit prin procedură de licitaţie publică asocierii Spea Ingegneria Europea, sucursala din Bucureşti, contractul având o durată de implementare de 17 luni, potrivit unui comunicat transmis luni de CNAIR.

Mihai Chirica, preşedintele PSD Iaşi: Încredere ieşenilor în PSD a scăzut cu 23 de procente după adoptarea ordonanţei 13

În urma unui sondaj de opinie realizat de PSD Iaşi la nivelul judeţului, încrederea în partid a scăzut cu 23 de procente după adoptarea ordonanţei 13, iar după retragerea ei, "s-a văzut relaxarea", transmite corespondentul MEDIAFAX, citându-l pe preşedintele PSD Iaşi, Mihai Chirica.

Românca Miruna Mănescu reprezintă Elveţia la concursul Eurovision: Sper din suflet ca şi România va începe să susţină artiştii pe care îi are

Miruna Mănescu aka Runa şi trupa TimeBelle reprezintă Elveţia cu piesa „Apollo”, după selecţia naţională din Elveţia. Piesa va fi interpretată în cea de-a doua semifinală Eurovision, care va avea loc pe 11 mai la Kiev.

Economia şi afacerile îşi văd de treaba lor, dar nu trebuie puse la încercare. Trei scenarii pentru următoarele săptămâni

Protestele continuă, dar nici proiectele de lege incriminate nu sunt retrase şi nici ministrul de justiţie nu dă înapoi. Economia nu înregistrează şocuri, dar dacă se ajunge la confruntare deschisă, situaţia se poate degrada sever şi rapid, spun economiştii. Prelungirea incertitudinii este cel mai prost scenariu, scrie Ziarul Financiar.

Dacian Coloş, despre modificarea Codului penal de către Guvernul său: Nu am avut „elefanţi” ascunşi

Fostul premier al României, Dacian Cioloş, a scris un comentariu pe pagina personală de Facebook despre decizia actualului Guvern de a desecretiza stenograma şedintei în care a fost aprobată OUG prezentată de Raluca Pruna, o ordonanţă care făcea modificări în Codul penal şi în Codul de procedură penală cu scopul de a le pune în acord cu 15 decizii ale Curţii Constituţionale.

VIRAL: Un călugăr budist ascundea 4 milioane de comprimate de metamfetamină în mănăstire

Un călugăr budist din Myanmar a fost reţinut de poliţie, după ce forţele de ordine au descoperit 4 milioane de comprimate de metamfetamină ascunse într-o mănăstire, relatează AFP, citat de Daily Maverick.

CSM analizează marţi Ordonanţa de anulare a OUG 13 pentru modificarea Codurilor

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunţat că a primit, luni, spre avizare de la Ministerul Justiţiei proiectul de lege pentru modificarea codurilor penale şi Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru abrogarea OUG 13/2017, acesta din urmă fiind pe ordinea de zi a plenului CSM de marţi.

Firmele americane de tehnologie se opun interdicţiei de imigraţie semnată de Trump

Aproape 100 de companii tehnologice, printre care Apple, Google şi Microsoft, au decis să conteste în justiţie interdicţia temporară de imigraţie semnată de preşedintele Donald Trump, susţinând că firmele americane vor avea de suferit, potrivit Reuteres.

Parlamentul Scoţiei votează simbolic împotriva Brexit, premierul regional avertizând cu independenţa

Parlamentul Scoţiei a respins, marţi seară, într-un vot cu valoare simbolică, planul Guvernului Marii Britanii de iniţiere a procedurii de ieşire din Uniunea Europeană, premierul scoţian, Nicola Sturgeon, sugerând din nou organizarea unui referendum proindependenţă.