Mediafax Echipa

Amenzi de 5.500 de lei la trei localuri din Alba pentru nereguli privind incendiile

Inspectorii de prevenire a incendiilor au efectuat, în perioada 21-23 ianuarie, şapte controale în cluburi şi localuri din Alba în urma cărora au aplicat cinci avertismente şi trei amenzi în valaore de 5.500 de lei, informează corespondentul MEDIAFAX.

Donald Trump şi Benjamin Netanyahu, premier israelian, au discutat telefonic despre ameninţarea reprezentată de Iran

Preşedintele american Donald Trump şi premierul israelian Benjamin Netanyahu au discutat telefonic despre ameninţarea reprezentată de Iran şi au fost de acord asupra necesităţii ca procesul de pace între Israel şi palestinieni să fie "negociat direct", a comunicat Casa Albă, potrivit postului France24.

Jandarmii au intervenit la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi, unde zeci de romi au venit să îşi plângă builbaşa

Echipaje de la Jandarmerie şi Poliţie au intevenit luni pentru a calma spiritele în faţa spitalului "Sfântul Spiridon" din Iaşi, unde a murit Colea Stănescu, bulibaşa din Zanea, una dintre cele mai mari comunităţi de romi din judeţ, după ce a fost internat de mai multe zile.

Viktor Orban: UE trebuie să „renunţe la iluzia federalismului” şi să negozieze un nou acord cu SUA

Uniunea Europeană trebuie să "renunţe la iluzia federalismului" şi să permită continentului să aibă "mai mulţi poli (de putere)", a declarat premierul ungar Viktor Orban, care a îndemnat UE să negocieze un nou acord cu Washingtonul, întrucât acordul de liber schimb SUA-UE a eşuat.

Trafic îngreunat pe DN1, pe sensul către Capitală. Maşinile circulă în coloană în zona Predeal

Traficul rutier este îngreunat, luni, pe Drumul Naţional 1 (DN1), pe sensul de mers către Bucureşti, în zona staţiunii Predeal circulându-se în coloană, potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române.

Autorităţile din Statele Unite investighează Yahoo din cauza celor două atacuri cibernetice

Autorităţile din Statele Unite investighează Yahoo Inc, pentru a afla dacă cele două atacuri cibernetice asupra companiei trebuiau raportate investitorilor mai devreme, potrivit surselor Wall Street Journal, citate de agenţia de presă Reuters.

Headis, cea mai noua senzaţie în lumea sportului

Headis este un sport ce începe să capete tot mai mult teren. Nu este nici tenis de masă şi nici fotbal, ci un hibrid ce le include pe ambele. Cea mai importantă regulă: ai voie să-ţi foloseşti doar capul!

PNL cere demisia ministrului Justiţiei şi retragerea ordonanţelor privind graţierea şi Codurile

PNL cere demisia minsitrului Justiţiei, Florin Iordache, a declarat luni preşedintele interimar al partidului, Raluca Turcan, cerând guvenului să retragă cele două ordonanţe privind graţierea şi modificarea legilor din domeniul penal.

Peste 300 de persoane au donat sânge la Centrul de Transfuzii Sanguine din Capitală

Cele patru zile libere ar putea duce la o criză de sânge în spitale, astfel Centrul de Transfuzii Sanguine este deschis luni pentru toţi cei care doresc să doneze. Aproximativ 300 de persoane au venit încă de la primele ore să li se recolteze sânge.

EXCLUSIV Retailerul C&A, profit de milioane de euro în România, pierderi în Spania şi Portugalia

Retailerul de modă C&A şi-a dublat profitul net în România în ultimii doi anii. În schimb, în Spania şi Portugalia, din cauza pierderilor, se închid 28 de magazine. Thorsten Rolfes, Head of Corporate Communications C&A Europe a explicat, pentru MEDIAFAX, de ce merg afacerile mai bine în România.

BUGET 2017. Ce ministere vor avea bugete mai mici în 2017 decât în 2016

Mai multe ministere vor avea în acest an un buget mai mic decât în 2016. Printre acestea se află: Ministerul Energiei, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Ministerul de Externe şi cel al Afacerilor Interne.

Local înnorări, ceaţă, burniţă şi fulguieli. PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri

În zonele joase de relief, vor fi înnorări, local ceaţă şi izolat burniţă şi fulguieli. În restul teritoriului, mai cu seamă la deal şi la munte, cerul va fi variabil spre senin, informeaza ANM.

Pe 24 ianuarie va circula, pe ruta Bucureşti-Iaşi, Trenul Unirii. Cine vor fi pasagerii speciali din acest an

CFR Călători va numi simbolic, pentru ziua de 24 ianuarie, garnitura IR 10661, care circulă pe ruta Bucureşti-Iaşi, Trenul Unirii, pentru a marca 158 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, potrivit unui comunicat la companiei.

Individ, rănit de un glonţ în timp ce se afla într-un tramvai din oraşul francez Nantes

Un individ a fost rănit de un glonţ în timp ce se afla într-un tramvai din oraşul francez Nantes, relatează France Bleu Loire Océan.

Liderii PSD din ţară aşteaptă o decizie de la Bucureşti în privinţa unei contra-manifestaţii: „USR şi Iohannis promovează umflatul de muşchi în stradă, politizând protestele”

Liderii filialelor PSD din ţară aşteaptă decizia conducerii centrale în privinţa unei contra-manifestaţii ca răspuns la protestele celor care au ieşit duminică în stradă."Ţara asta nu poate să fie lăsată aşa, să-şi bată oricine joc de ea", declară liderul PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor.

Ernst & Young: Variaţiile valutare ar putea crea momente prielnice pentru tranzacţiile anului 2017

Variaţiile valutare ar putea crea momente prielnice pentru tranzacţii, presiunea exercitată asupra modei europene şi a lirei putând avea o influenţă pozitivă asupra activelor europene, potrivit unei prezentări a tendinţelor pe piaţa globală a fuziunilor şi tranzacţiilor din 2017 a firmei Ernst & Young.

DECLARAŢIA ZILEI Traian Băsescu: Miza la noi este justiţia şi nu UE şi NATO

Traian Băsescu, fost preşedinte al României şi actual senator PMP a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj despre „batălia“ care „ruinează statul“.

VIDEO Igor Dodon: România încearcă să subestimeze statalitatea Republicii Moldova

Preşedintele moldovean, Igor Dodon,a declarat, într-un interviu acordat postului de televiziune Russia Today, că singura problemă a ţării sale cu România este încercarea acesteia din urmă de a submina statalitatea Republicii Moldova şi că va adopta o poziţie fermă şi critică legat de acest aspect.

Studiu Imobiliare.ro: Unul din trei români, interesat să cumpere, vândă sau închirieze o proprietate

Un studiu derulat de Imobiliare.ro relevă că, după suişurile şi coborâşurile consemnate pe parcursul ultimilor ani, interesul românilor pentru încheierea de tranzacţii imobiliare este la un nivel ridicat.

Premiile Gopo 2017. „#Selfie69” şi „Sieranevada”, printe filmele eligibile pentru a fi nominalizate

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat industriei cinematografice din România, ajunsă la cea de-a XI-a ediţie, va avea loc la sfârşitul lunii martie 2017, în Bucureşti. "#Selfie69", în regia Cristinei Iacob, se numără printre lungmetrajele eligibile pentru a fi nominalizate.

VIDEO Momente emoţionante în Brazilia! Echipa Chapecoense a avut primul meci de fotbal, după accidentul aviatic

Echipa de fotbal braziliană, Chapecoense, a disputat primul meci după tragedia aviatică din Columbia, în care şi-au pierdut viaţa 71 dintre cele 77 de persoane aflate la bordul aeronavei, potrivit BBC.

Brexit: Theresa May promite sprijin industriei britanice printr-un fond de strategie industrială

Premierul Marii Britanii, Theresa May, va prezenta, luni, o strategie industrială nouă, realizată astfel încât să sprijine economia ţării după ieşirea din Uniunea Europeană, transmite BBC.

Patronul clubului Bamboo, Joshua Castellano, audiat la Poliţia Capitalei

Joshua Castellano, patronul clubului Bamboo din Bucureşti care a ars în întregime în noaptea de vineri spre sâmbătă, 44 de persoane având nevoie de îngrijiri medicale, s-a prezentat, luni, la sediul Poliţiei Capitalei pentru audieri.

Un actor a fost împuşcat mortal în timpul filmărilor la un videoclip. Incidentul s-a petrecut în apropierea locului unde se filma sequelul „Pacific Rim”

Un actor a murit după ce a fost împuşcat în timpul filmării unui videoclip al unei formaţii de muzică hip-hop, în oraşul australian Brisbane. Bărbatul, care avea în jur de 20 de ani, a suferit o rană la piept, pe când se afla în interiorul unui bar, au declarat poliţiştii.

BUGET 2017 Ce ministere vor avea bugete mai mari în 2017 decât în 2016. Bugetul Ministerului Apărării creşte la 2,18% din PIB

Mai multe ministere vor avea anul acesta bugete mai mari, comparativ cu 2016, conform proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2017. Printre acestea se numără Ministerul Economiei, al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, cel al Agriculturii etc.

Madonna revine asupra declaraţiei în care afirmă că vrea să arunce în aer Casa Albă: „Era o metaforă”

Madonna a explicat declaraţia din discursul vehement anti-Trump pe care l-a susţinut în timpul marşului de protest al femeilor, în Washington, afirmând că pasajul în care a declarat că s-a gândit să arunce în aer Casa Albă era o metaforă, informează People.

VIDEO Cercetătorii chinezi au inventat hârtia rezistentă la apă şi foc

După ce au inventat hârtia acum aproape 2.000 de ani, chinezii au dezvoltat acum o versiune îmbunătăţită a acestui material, potrivit go4it.ro.

Sorin Pâslaru, editorialist ZF: Un buget suprarealist. Guvernul Grindeanu insistă în proiectul de buget pe venituri de 254 de miliarde de lei în 2017, cu 14% mai mari decât anul trecut

Guvernul Grindeanu estimează în proiectul de buget publicat astăzi pe site-ul Ministerului de Finanţe venituri de 254,7 miliarde de lei în 2017, cu 14% mai mari decât în 2016, aceasta fiind cea mai mare rată de creştere în valoare nominală a veniturilor an la an din ultimii zece ani.

Marius Şumudică, dispus să colaboreze cu George Becali: Dacă echipa se va numi altfel, nu am nicio problemă

Antrenorul echipei Astra Giurgiu, Marius Şumudică, a anunţat, luni, că este dispus să colaboreze cu George Becali, în cazul în care acesta va schimba numele clubului Steaua sau va prelua o altă formaţie.

VIDEO Legăturile neştiute dintre filmele Pixar. Ce au în comun Nemo şi Ratatatouille

Fanii Pixar au elaborat o serie de teorii privind legături între diferite producţii ale studioului. Ei sunt convinşi că filme ca „În căutarea lui Nemo“ şi „Ratatatouille“ au loc în acelaşi univers, chiar dacă la prima vedere nu au nimic în comun. Dacă aceste teroii au fost multă vreme doar deliciul fanilor, Pixar s-a hotărât să pună capăt speculaţiilor prezentând un videoclip care arată exact cum sunt aceste filme sunt interconectate.

UPDATE ISU Bucureşti-Ilfov: Incendiul de la clubul Bamboo a fost declarat stins la ora 12.30

Incendiul de la clubul Bamboo a fost declarat stins luni, la ora 12.30, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov. Dimineaţă ISU anunţa că mai există un singur focar în zona centrală a localului, de unde se degajă fum, supravegherea zonei continuând şi luni.

Rebelii sirieni refuză să discute direct cu emisarii lui Assad la primele negocieri de la Astana

Rebelii sirieni refuză să discute direct cu emisarii preşedintelui Bsshar-al-Assad în cadrul primei sesiuni de negocieri de pace de la Astana, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al delegaţiei de rebeli.

Directorul SRI Eduard Hellvig va fi audiat de Comisia parlamentară de control. Verestoy Attila: „În situaţia de faţă, comisia ar putea cere informaţii şi cu privire la protestele recente”

Comisia pentru controlul activităţii SRI îl va audia miercuri pe directorul SRI Eduard Hellvig, pe tema bugetului şi a situaţiei instituţiei, senatorul UDMR Verestoy Attila declarând luni, pentru MEDIAFAX, că lui Hellvig i s-ar putea fi cerute lămuri şi despre protestele de la sfârşitul săptămânii.

Proiectele de OUG pentru graţiere şi modificarea codurilor penale, analizate miercuri de plenul CSM

Plenul CSM va analiza miercuri solicitarea Ministerului Justiţiei privind avizarea Proiectului de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală şi a Proiectului de Ordonanţă de Urgenţă pentru graţierea unor pedepse.

Circulaţie blocată pe DN7 în Arad. Trei persoane au fost rănite într-un accident

Trei persoane au fost rănite, luni dimineaţa, în comuna arădeană Vladimirescu, după ce o maşină s-a ciocnit de un TIR, după care a ricoşat într-un alt autoturism, circulaţia pe DN7 fiind blocată, iar în zonă s-au format coloane de maşini, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cristian Pârvan, AOAR: Bugetul proiectat pe o creştere nerealistă a ponderii industriei în PIB

Proiectul de buget prevede un deficit bugetar sub 3% din PIB şi o creştere importantă a contribuţiei la PIB a industriei. Cristian Pârvan, secretarul general al AOAR spune că deficitul va fi menţinut prin tăierea investiţiilor, iar datele privind creşterea industriei sunt nerealiste.

Samsung a dezvăluit cauza incidentelor Note 7 după ce a încheiat investigaţia

Investigaţia Samsung asupra incidentului care a implicat modelul Galaxy Note 7 a confirmat că supraîncălzirea şi explozia telefoanelor a fost cauzată de probleme cu bateriile, scrie BBC.

Cinci militari egipteni, ucişi în Peninsula Sinai

Cinci militari egipteni au fost ucişi duminică în Peninsula Sinai de către "elemente fundamentaliste", a anunţat armata, citată de Le Figaro.

Cântăreaţa Geri Halliwell a devenit mamă pentru a doua oară

Geri Horner, cu numele de scenă Geri Halliwell, supranumită Ginger Spice, şi-a anunţat o nouă poreclă: Mama Spice. Cântăreaţa a devenit mamă pentru a doua oară, la doar un an după ce s-a căsătorit cu preşedintele Formula 1, Christian Horner, relatează revista People.

Trenurile, verificate de poliţişti pentru două zile. La cât se ridică amenda pentru cei care circulă fără bilet

Peste 443 de persoane care călătoreau fraudulos cu trenul au fost prinşi de către poliţişti în doar două zile, potrivit Poliţiei Române.