Mediafax Echipa

Strategia lui Lewis Hamilton cu care a câştigat Marele Premiu de Formula 1 al Canadei

Pilotul Lewis Hamilton (Mercedes) a obţinut victoria în Marele Premiu de Formula 1 al Canadei după ce a pornit din pole-position şi a avut o strategie cu o singură oprire la boxe, ţinându-l în spate pe Sebastian Vettel (Ferrari), care a oprit de două ori, în condiţiile unor temperaturi scăzute.

Aglomeraţie la DNA: Preşedintele PSD Liviu Dragnea, cercetat în dosarul fostei soţii / Deputatul PSD Constantin Niţă, audiat într-un dosar de trafic de influenţă. La intrare s-a format coadă – VIDEO

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a ajuns luni dimineaţa la Direcţia Naţională Anticorupţie unde este audiat în dosarul în care este cercetat pentru instigare la abuz în serviciu şi la fals intelectual, cauză în care este cercetată şi fosta lui soţie, Bombonica Prodana.

ATENŢIONARE ANM: Instabilitate atmosferică şi ploi însemnate cantitativ. Iată zonele vizate

Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o atenţionare de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă în intervalul 13 iunie, ora 12 – 14 iunie, ora 21.

Liviu Dragnea, după audierea de la DNA: Aşa cum se stătea la coadă la pâine, se stă la coadă la DNA astăzi – VIDEO

Liviu Dragnea a fost înştiinţat, luni dimineaţa, că a fost pusă în mişcare acţiunea penală în dosarul în care este cercetat alături de fosta sa soţie, după audieri preşedintele PSD precizând că "e o regie frumoasă, chiar astăzi de ziua preşedintelui Iohannis".

Festivalul Internaţional de Statui Vivante începe cu Noaptea Statuilor la Casa Filipescu – Cesianu

Joi, 16 iunie, începând cu ora 20.00, Teatrul Masca va da startul celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Statui Vivante. Deschiderea oficială va avea loc în Grădina Casei Filipescu - Cesianu cu noaptea statuilor vivante.

Inundaţii lângă Timişoara; în localitatea Giarmata, 10 curţi au fost acoperite de ape – FOTO

Pompierii din cadrul ISU Banat au intervenit, luni dimineaţa, cu două autospeciale şi o motopompă după ce au fost sesizaţi că un număr de 10 curţi din localitatea Giarmata, aflată la circa 10 kilometri de Timişoara, au fost inundate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cercetătorii au descoperit secretul sex appealului la bărbaţi

Un studiu realizat în comun de cercetătorii de la Universitatea din Carolina de Nord, la Chapel Hill, şi de Universitatea din Buffalo, a constatat că abilitatea bărbaţilor de a povesti este un factor important în percepţia statutului lor şi atractivităţii pentru sexul opus.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk: O nouă relaţie UE-Marea Britanie, posibilă în şapte ani, în cazul unui Brexit

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat că ieşirea Marii Britanii din UE ar fi o contralovitură geopolitică pentru statul britanic şi că o nouă relaţie între Marea Britanie şi UE ar fi posibilă în şapte ani în acest caz, relatează Associated Press.

Astronomii americani se pregătesc să obţină prima imagine a unei găuri negre

Astronomii se pregătesc să producă prima imagine a unei găuri negre situate în zona centrală a Căii Lactee, Sagittarius A*, fotografia urmând să fie realizată anul viitor de către specialiştii implicaţi în misiunea Event Horizon Telescope (EHT).

Confruntări armate la graniţa dintre Pakistan şi Afganistan; un mort şi 17 răniţi

O persoană a murit şi alte 17 au fost rănite în schimburile de focuri dintre forţele de ordine la frontiera dintre Pakistan şi Afganistan, în cursul nopţii de duminică spre luni, susţin oficiali afgani şi pakistanezi, potrivit Associated Press.

Tatăl lui Darijo Srna, căpitanul Croaţiei, a decedat în timp ce fiul său juca împotriva Turciei

Căpitanul echipei naţionale de fotbal a Croaţia, Darijo Srna, a aflat după încheierea partidei Turcia-Croaţia, scor 0-1, duminică, în grupele Euro 2016, că tatăl său a decedat, notează Pro Sport.

Iohannis: Peste 45.000 elevi din clasele a XII-a şi a XIII-a nu vor intra în examenul de bacalaureat

Preşedintele Klaus Iohannis le urează mult succes celor înscrişi la bacalaureat şi subliniază că este nevoie să investim mai mult efort pentru a asigura tuturor elevilor un parcurs educaţional complet şi pe măsura potenţialului lor, având în vedere că peste 45.000 de elevi nu vor intra în examen.

INS: Raportul dintre pensionari şi salariaţi a fost de 9 la 10, în primul trimestru

Numărul de pensionari a scăzut în primul trimestru cu 16.000 de persoane, la 5,2 milioane, iar pensia medie s-a cifrat la 942 lei, în creştere cu 5,4% faţă de trimestrul precedent.

Bacteria E.Coli, la două fântâni publice în localitatea Merişani – Argeş. La o şcoală din aceeaşi localitate, rezultatul analizelor a arătat că apa este nepotabilă

Prezenţa bacteriei E.Coli la două fântâni publice din localitatea argeşeană Merişani a fost confirmată de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Argeş, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tatăl lui Omar Mateen, atacatorul din Orlando, este un oponent al Pakistanului şi al lui Ashraf Ghani

Tatăl lui Omar Mateen, atacatorul identificat de poliţie care a ucis 50 de persoane într-un club de noapte din Orlando, este un activist politic de origine afgană care se opune vehement Pakistanului şi preşedintelui afgan, Ashraf Ghani.

Povestea fascinantă a cronometrului care aniversează 200 de ani şi încă mai funcţionează – Descoperă

În 1816, Louis Moinet a creat un dispozitiv cunoscut sub numele ”al treilea contor” (compteur de tierces ), iar de atunci a început epoca cuantificării timpului.

Luni se inaugurează Teatrul „Stela Popescu”

Luni, la Teatrul Stela Popescu, de la ora 10:00, va avea loc avanpremiera musicalului „Aladin” la Sala Mare a Palatului Naţional al Copiilor, marcând astfel inaugurarea noului teatru ce poartă numele actriţei române şi al cărui sediul se află în incinta Palatului Naţional al Copiilor.

Proiecţie-maraton cu 37 de scurt-metraje după piesele lui Shakespeare, la Festivalul de Teatru de la Sibiu

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu organizează cu ocazia a 400 de ani de la moartea lui William Shakespeare un amplu program pentru a celebra opera şi moştenirea marelui dramaturg alcătuit din piese de teatru, lansări de carte şi conferinţe ce gravitează în jurul marelui bard englez.

Euro 2016: Arbitrul Serghei Karasev din Rusia va conduce la centru partida România – Elveţia

Echipele naţionale de fotbal ale României şi Elveţiei se vor întâlni, miercuri, 15 iunie, la Paris, pe stadionul Parc des Princes, în meciul al doilea pentru cele ambele formaţii la Campionatul European, iar UEFA a decis să-l delege pe centralul Serghei Karasev, din Rusia, pentru a oficia partida.

Câteva zeci de gospodării şi mai multe străzi din municipiul Arad, inundate – VIDEO

Câteva zeci de gospodării şi mai multe străzi au fost inundate, duminică seara, în municipiul Arad ca urmare a unei ploi torenţiale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Angelina Jolie va juca în „Orient Express”, regizat de Kenneth Branagh, după romanul Agathei Christie

Actriţa americană Angelina Jolie ar putea juca în adaptarea cinematografică a romanului Agathei Christie, "Orient Express", într-un rol făcut faimos de Lauren Bacall în filmul regizat de Sidney Lumet în 1974, noul film fiind regizat de Kenneth Branagh, care va juca rolul detectivului Hercule Poirot.

Constanţa: Trei morţi şi cinci răniţi într-un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Trei persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte cinci au fost rănite, într-un accident rutier petrecut, duminică seară, în zona localităţii Mihai Viteazu din judeţul Constanţa, în care au fost implicate trei autoturisme, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Peste 20 de morţi în raiduri aeriene efectuate în nord-vestul Siriei

Peste 20 de persoane, printre care cel puţin cinci copii, au murit în raidurile aeriene efectuate duminică de forţele siriene sau ruse în oraşul Idlib, din nord-vestul Siriei, susţine Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, citat de Reuters.

Senatul a decis reducerea CAS cu 3% la angajat şi 2% la angajator pentru „stimularea creşterii economice prin consum”

Senatorii au adoptat luni un proiect de lege iniţiat de patru deputaţi PSD prin care contribuţiile de asigurările sociale scad cu 3% la angajat şi 2% la angajator pentru "stimularea creşterii economice prin consum". Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest act normativ.

Festivalul Internaţional DobroJazz, a III-a ediţie, va avea loc între 23 şi 26 iunie

Cea de-a treia ediţie a Festivalului Dobrojazz (festival internaţional de ethno-jazz) va avea loc între 23 şi 26 iunie, în Tulcea, pe terasa Casei Avramide, cu recitaluri, proiecţie de film, discuţii şi unde artişti internaţionali vor mixa într-un mod inedit folclorul cu muzica jazz.

Soarta Marii Britanii şi a Uniunii Europene stă în votul britanicilor indecişi. Pe măsură ce referendumulul se apropie, atitudinea pare să se cristalizeze

Opinia publică britanică este încă mult prea divizată pentru a spune cu certitudinedirecţia în care se îndreaptă ţara înaintea referendumului din 23 iunie. Separe că decizia stă în mâinile celor indecişi dacă vor rămânerea sau ieşirea Marii Britanii din UE, scrie Bloomberg.

Dragnea, mesaj de ziua lui Iohannis: Ştiţi ce-i doresc? Exact ce-mi doreşte dumnealui mie

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, îi transmite "sănătate" lui Klaus Iohannis, care împlineşte luni 57 de ani, adăugând că nu-i va trimite flori şi că-i doreşte exact ceea ce îi doreşte şi preşedintele lui.

Vyacheslav Koloskov, fost vicepreşedinte UEFA: Rusia riscă cel mult o amendă. Nu se pune problema ca echipa naţională să fie depunctată din pricina incidentelor provocate de suporteri

Preşedintele de onoare al Federaţiei de Fotbal de la Moscova şi fost vicepreşedinte al UEFA, Vyacheslav Koloskov a spus în presa din Rusia că nu se pune problema ca echipa naţională să fie depunctată din pricina incidentelor în care au fost implicaţi fanii ruşi.

Un japonez a găsit o soluţie ingenioasă pentru a scăpa de încălzirea excesivă a computerului

Majoritatea deţinătorilor de calculatoare se confruntă cu problema încălzirii excesive a dispozitivului, dar acum un japonez susţine că a găsit soluţia pentru a trece peste această dificultate, aşezând monede de cupru pe carcasa computerului său.

Primul om din lume care va primi 1.250 de dolari pe lună pentru a nu face nimic

Pentru următoarele 12 luni, un bărbat pe nume Edwin din Sarasota, Florida, va primi 1.250 de dolari pe lună fără a fi nevoit să facă ceva în schimbul banilor.

Galaxy S8 ar putea fi primul smarpthone Samsung cu ecran 4K

Necesar sau nu, saltul la ecranele 4K pentru smartphone este inevitabil, vârfuri de gamă ca Samsung Galaxy S8 fiind printre primele care să beneficieze de acest „upgrade”.

Euro 2016: Germania – Ucraina, scor 2-0, în al doilea meci din grupa C

Echipa naţională de fotbal a Germaniei a învins, duminică seară, scor 2-0, reprezentativa Ucraina, în al doilea meci din grupa C. Shkodran Mustafi, fundaşul de la Valencia, a marcat unicul gol al partidei, în minutul 19.

BAC 2016: Peste 137.000 de absolvenţi de liceu susţin astăzi examenul oral de limba română

Astăzi, 13 iunie, începe prima sesiune a examenului de Bacalaureat la care s-au înscris 137.444 de absolvenţi de liceu, prima probă fiind evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, anunţă Ministerul Educaţiei.

Dragnea, mesaj pentru ziua lui Iohannis: Ştiţi ce-i doresc? Exact ce-mi doreşte dumnealui mie

Președintele PSD, Liviu Dragnea, îi transmite "sănătate" lui Klaus Iohannis, care împlineşte luni 57 de ani, adăugând că nu-i va trimite flori şi că-i dorește exact ceea ce îi dorește și preşedintele lui.

Mii de persoane au părăsit oraşul irakian Fallujah, în prima zi a deschiderii rutei de evacuare

Armata irakiană a reuşit să asigure prima rută de evacuare pentru locuitorii oraşului Fallujah, aflat sub asediu de când forţele irakiene au lansat o ofensivă de amploare pentru a recupera oraşul de la militanţii SI,iar mii de persoane au părăsit oraşul în prima zi a deschiderii rutei,scrie Reuters.

Traian Băsescu: Kovesi minte cu nonşalanţă.Nimeni nu a cerut dezincriminarea abuzului în serviciu. Livia Stanciu a fost numită la CCR pentru că i-a făcut două servicii majore lui Klaus Iohannis

Fostul preşedinte Traian Băsescu a acuzat-o, duminică seara, pe Laura Codruţa Kovesi că minte în privinţa abuzului în serviciul care, în opinia fostului şef al statului, este definit incorect în Codul Penal şi a susţinut că nimeni nu a cerut dezincriminarea infracţiunii, ci redefinirea acesteia.

Traian Băsescu, despre faptul că Victor Ponta l-a făcut bandit: La capacitatea lui intelectuală, probabil aşa gândea. Nu a fost în practica mea să dau înregistrările de la Cotroceni

Traian Băsescu a comentat afirmaţiile lui Victor Ponta despre "episodul MTO" precizând că nu ar fi făcut publică acea înregistrare dacă Ponta nu ar fi minţit atunci când a ieşit de la consultări, adăugând că nu-l miră faptul că acesta l-a făcut "bandit",având în vedere "capacitatea lui intelectuală"

Euro 2016: Guvernul francez a interzis băuturile alcoolice în apropierea stadioanelor. Măsura vine după valul de violenţe dintre suporteri

Guvernul francez a decis, duminică, să interzica vânzarea de băuturi alcoolice în jurul stadioanelor cu risc, iar măsura vine după valul de violenţe dintre suporteri, din ultimele zile, când 31 de suporteri au fost răniţi la Marsilia, însă incidente au avut loc şi la Nisa.

Gospodării inundate şi trafic îngreunat după ploaia torenţială care a lovit Capitala – GALERIE FOTO, VIDEO

Trafic îngreunat la intrarea în Capitală, două benzi de circulaţie fiind inundate pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti, în zona Fântâna Mioriţa, circulaţia desfăşurându-se cu dificultate din cauza ploii torenţiale şi pe strada Coralilor din Sectorul 1 dar şi în cartierul Colentina.

Drumul din România aflat în topul celor mai bune din Europa. Are peste 100 de curbe periculoase şi privelişti spectaculoase – VIDEO

Transfăgărăşanul este considerat unul dintre cele mai bune drumuri pentru şofat din Europa, conform unui top realizat de Ford, notează Carmew.com