Mediafax Echipa

Parlamentari germani: Marea Britanie nu va beneficia de niciun tratament privilegiat dacă iese din UE

Marea Britanie nu va beneficia de niciun tratament preferenţial dacă cetăţenii vor decide ieşirea din Uniunea Europeană, avertizează parlamentari din cadrul coaliţiei de guvernământ din Germania, salutând poziţia preşedintelui SUA, Barack Obama, care a cerut ferm, la Londra, rămânerea în UE.

Guvernul discută miercuri o OUG care suspendă restricţia pentru portbagaj aplicată taxiurilor

Guvernul discută în şedinţa de miercuri un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care suspendă restricţia pentru portbagaj aplicată taxiurilor de la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti.

Opt ani de închisoare, în Franţa, pentru „dentistul groazei”, acuzat că a mutilat 100 de pacienţi

Un stomatolog olandez supranumit "dentistul groazei" după ce a mutilat intenţionat circa 100 de pacienţi a fost condamnat în Franţa la opt ani de închisoare şi la plata unei amenzi de 10.500 de euro, urmând ca justiţia să îl oblige la plata unor daune, informează site-ul agenţiei AP.

SCANDALUL de la Operă: Vasile Dîncu a fost prezent, marţi, în Sala Mare. Bilanţul „pledoariilor” artiştilor ONB – VIDEO

Vicepremierul Vasile Dîncu s-a întâlnit marţi,cu angajaţii ONB pentru a rezolva "situaţia de criză".Disensiunile dintre facţiunile de artişti au dus la protest.La întâlnire,mai mulţi artişti ONB şi-au expus poziţile.Alina Cojocaru a fost prezentă, însă protestatarii furioşi i-au întrerupt discursul.

Pandele: Candidez independent. Am fost tentat să mă opresc în plină glorie

Primarul din Voluntari, Florentin Pandele, anunţă că a decis că candideze ca independent pentru un nou mandat pentru a pune capăt ''oricăror speculaţii privind legătura partinică'' dintre candidatura sa şi cea a soţiei sale, Gabriela Vrânceanu Firea, la Primăria Capitalei.

Inspecţia Judiciară, sesizată de CSM în privinţa unor declaraţii ale lui Tăriceanu. Reacţia preşedintelui Senatului

Şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, afirmă, după ce CSM a sesizat Inspecţia Judiciară în legătură cu declaraţiile sale pe tema sentinţei definitive în dosarul Referendumului, că nu aşteaptă din partea acestei instituţii ''cuvenitul respect pentru dreptul constituţional la liberă exprimare''.

Un islamist algerian aflat în detenţie în Austria intenţiona să participe la atentatele de la Paris

Un islamist algerian arestat preventiv în Austria a mărturisit că intenţiona să participe la atacurile teroriste comise în noiembrie 2015 la Paris, afirmă surse citate de ziarul Le Monde.

Vanghelie susţine că PSD nu mai reprezintă stânga în România: „Se bat între ei”. Ce spune despre candidatura lui Firea la Primăria Capitalei

Primarul suspendat al sectorului 5, Marian Vanghelie, a declarat, marţi, că nu este de părere că liderul PSD, Liviu Dragnea, ar trebui să îşi dea demisia din fruntea partidului şi că nici preşedintele executiv, Valeriu Zgonea, nu ar trebuie să fie dat afară de către social-democraţi.

Edward Iordănescu: Sunt siderat. Nu e vina mea că regulamentul este interpretabil

În urma suspendării pe care a primit-o antrenorul Edward Iordănescu, oficialii clubului Pandurii Târgu Jiu au emis, marţi, un comunicat un comunicat de presă în care susţin că decizia Comisiei de Disciplină a FRF este surprinzătoare şi vor face apel, iar tehnicianul gorjean susţine că este siderat.

Rusia avertizează România cu privire la sistemele antirachetă. „Moscova intenţionează să ia toate măsurile necesare pentru garantarea securităţii”

Moscova este "extrem de preocupată" de instalarea sistemelor antibalistice NATO în România şi Polonia, care sunt interzise prin Tratatul privind Forţele nucleare intermediare (INF), anunţă Ministerul rus de Externe, avertizând că Rusia va lua măsuri pentru a se apăra.

Doi militari din regiunea Nagorno-Karabakh, ucişi în schimburi de focuri cu forţele azere

Doi militari din regiunea Nagorno-Karabakh au fost ucişi, marţi, în schimburi de focuri cu forţele azere, anunţă autorităţile din regiunea separatistă Nagorno-Karabakh, citate de Reuters online.

Blaga: 90 la sută din eşaloanele 2 şi 3 ale Guvernului sunt ocupate de pesedişti, care candidează

Vasile Blaga a declarat, marţi, la Timişoara, că în timp ce PNL nu are niciun om în Guvernul tehnocrat, PSD, "care în fiecare zi spune că e în opoziţie", are membri de partid în eşaloanele 2 şi 3, membri care acum se suspendă din funcţiile deţinute pentru a putea candida la locale.

Blaga: Ponta e iresponsabil, să nu fi avut Băsescu dreptate când a zis că e acoperit

Copreşedintele PNL Vasile Blaga, a declarat, marţi, la Timişoara, că Victor Ponta este „iresponsabil” atunci când afirmă că atât în PSD cât şi în alte partide activează ofiţeri acoperiţi şi începe să creadă că Băsescu a avut dreptate când a spus că fostul lider al PSD a fost „acoperit”.

Sindicatul TVR îi răspunde premierului şi face „un nou apel pentru salvarea de la dezastru”

SPUSTv, sindicatul reprezentativ din TVR, face "un nou apel pentru salvarea de la dezastru", răspunzându-i public prim-ministrului Dacian Cioloş, care ar fi declarat că doar Parlamentul e răspunzator pentru situaţia financiară a SRTv, că şi Guvernul a contribuit la această situaţie.

E aproape luna mai, dar NINGE la Londra. Căderi masive de zăpadă în Marea Britanie – GALERIE FOTO, VIDEO

Zăpada şi lapoviţa au lovit mai multe regiuni din Marea Britanie, iar la Londra oamenii au fost nevoiţi să se întoarcă la garderoba de iarnă.

Vanghelie: Candidez pentru că vreau să-mi iau demnitatea înapoi şi să ies din politică cu curaj

Primarul suspendat al sectorului 5, Marian Vanghelie, şi-a depus, marţi, candidatura pentru un nou mandat de primar, afirmând că intră în cursa electorală să îşi reia demnitatea şi că a primit scrisori de susţinere cât a stat în arest.

SIE: Nu monitorizăm cetăţenii români aflaţi în străinătate. Practica ar fi specifică fostei Securităţi

"SIE nu monitorizează cetăţenii români aflaţi în străinătate, această practică fiind una specifică fostei Securităţi, aşa cum nu monitorizează conturile şi transferurile bancare, achiziţiile imobiliare sau de altă natură efectuate de cetăţenii români în străinătate", anunţă SIE, într-un comunicat.

Ministerului Sănătăţii: Trei spitale au fost închise în urma controalelor şi au fost date 578 de amenzi

Trei spitale din Bucureşţi şi Bacău au fost închise din cauza neregulilor, ca urmare a controalelor privind infecţiile nosocmiale, în România fiind doar 113 epidemiologi, se arată, marţi, într-un raport al Ministerului Sănătăţii.

Ministerul Sănătăţii a lansat Planul Strategic de Prevenire şi Combatere a Infecţiilor Nosocomiale

Ministerul Sănătăţii a lansat, marţi, Planul Strategic de Prevenire şi Combatere a Infecţiilor Nosocomiale 2016 – 2018, care include şi măsuri în privinţa prevenţiei infecţiilor, reducerea incidenţei, dar şi monitorizarea şi creşterea capacităţii de diagnostic a infecţiilor nosocomiale.

Bute: Voi încerca să-l surprind pe Badou Jack. Mă pot adapta foarte uşor stilului său

Lucian Bute (36 de ani), fostul campion mondial IBF la categoria supermijlocie, s-a arătat foarte încrezător în şansa de a cuceri o nouă centură la aceeaşi categorie în lupta cu Badou Jack, actualul deţinător al centurii WBC, şi a declarat că îşi poate surprinde adversarul, fiind mai experimentat.

Predoiu: Ştiu să transform acest oraş într-un oraş al visurilor noastre

Liberalul Cătălin Predoiu şi-a depus marţi la Biroul Electoral Municipal candidatura pentru Primăria Capitalei, el declarând că îşi propune să facă din Bucureşti ''un oraş al viitorului în care oamenii să trăiască cu plăcere''.

Tăriceanu cere CCR să respingă contestaţia privind localele: Semnatarul are comportament civic abuziv

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, cere Curţii Constituţionale să respingă sesizarea jurnalistului Liviu Avram pe tema alegerilor locale, pe motiv că semnatarul excepţiei are ''un comportament electoral şi civic abuziv''.

Mihai Răzvan Ungureanu, chemat la Comisia SIE pentru lămuriri privind acuzaţiile lui Kovesi

Preşedintele Comisiei parlamentare de control a activităţii SIE, Mihăiţă Calimente, a precizat, marţi, pentru MEDIAFAX, că îl va invita pe şeful Serviciului, Mihai Răzvan Ungureanu, la discuţii pentru a lămuri acuzaţiile aduse de şefa DNA Laura Codruţa Kovesi.

Cătălin Cherecheş: Cristian Şpan a venit să îmi înapoieze nişte bani şi m-am trezit cu DNA la uşă

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a precizat, pe contul său de Facebook, că marţi dimineaţa Cristian Şpan a mers să îi înapoieze o parte dintr-un împrumut, moment în care au intervenit procurorii DNA.

De unde vin produsele de la Lidl. Care este adevărul de la raft

Retailerul german Lidl, prezent pe piaţa locală cu o reţea de aproape 200 de magazine de tip discount, a fost anul trecut al zecelea cel mai mare importator din România, aducând de pe alte pieţe produse cu o valoare de aproape jumătate de miliard de euro.

Cine este singura femeie de care ascultă Vladimir Putin

Prima întâlnire a Elvirei Nabiullina cu capitalismul a avut loc în timpul studiilor universitare, când s-a înscris la un curs numit „teoria critică a economiei occidentale”. Un început neobişnuit pentru un bancher central.

Obama: SUA vor instala un sistem antirachetă pentru contracararea Coreei de Nord

Statele Unite pregătesc un sistem antirachetă pentru contracararea ameninţărilor balistice nord-coreene, afirmă preşedintele Barack Obama, într-un interviu acordat CBS.

Biserici amendate de pompieri înainte de Paşte, preoţii sunt sfătuiţi să ţină slujbele în exterior

Mai multe biserici din judeţul Constanţa au fost amendate de reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” pentru deficienţele constatate, preoţilor fiindu-le prezentate măsurile ce trebuie respectate pe timpul şi după terminarea slujbelor.

De la fantomele nocturne la „Am intrat cu coatele în Operă”. REPORTAJ cu vicepremier la Opera Română – VIDEO

Vicepremierul Vasile Dîncu s-a întâlnit marţi cu angajaţii Operei pentru a rezolva "situaţia de criză" generată de disensiunile dintre facţiunile de artişti ONB. Deşi un document sub ştampila şi sigla Operei îi interzicea accesul în instituţie, Alina Cojocaru a intrat la întâlnirea cu vicepremierul.

Israelienii acuzaţi că ar fi încercat intimidarea Codruţei Kovesi rămân în arest

Weiner Ron şi Geclowicz David, cei doi israelieni acuzaţi că au încercat să o intimideze pe Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA, vor rămâne în arest după ce Curtea de Apel Bucureşti le-a respins contestaţia la prelungirea mandatelor de arestare preventivă.

Vremea se va încălzi faţă de intervalul precedent. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

Vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi faţă de intervalul precedent, informează ANM.

Udrea, despre denunţătoarea ei: Topoliceanu, singurul om pe care l-am susţinut într-o funcţie publică

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, le-a declarat judecătorilor, plângând, că Ana Maria Topoliceanu, unul dintre denunţătorii din dosarul Gala Bute, a fost singurul om pe care l-a susţinut într-o funcţie publică.

Cristian Ghinea, propunerea transmisă preşedintelui pentru Ministerul Fondurilor Europene

Premierul Dacian Cioloş a transmis, marţi, preşedintelui Klaus Iohannis propunerea pentru Ministerul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, în prezent consilier de stat pentru afaceri europene.

Tânăr din Alba, amendat după ce a încercat să adune melci din Cetatea Alba Carolina

Un tânăr din Alba Iulia a fost amendat cu 500 de lei după ce a încercat să adune melci din perimetrul Cetăţii Alba Carolina, responsabilii alertând jandarmii când l-au văzut, deoarece au crezut că vrea să fure bunuri materiale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul preşedinte al CJ Brăila, Bunea Stancu, trimişi în judecată

Omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, au fost trimişi în judecată de DNA, alături de alte persoane, dosarul urmând să fie judecat de Tribunalul Bucureşti.

Preşedintele Iohannis a fost internat şi operat la umărul drept. „Operaţia a fost una reuşită, mă simt bine”

Preşedintele Klaus Iohannis a fost internat marţi la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" şi operat la nivelul umărului drept, informează Administraţia Prezidenţială.

Moscova: NATO tratează Rusia ca „ameninţare” şi construieşte „linie de confruntare” la Marea Neagră

Alianţa Nord-Atlantică tratează Rusia ca fiind o "ameninţare" şi construieşte o "nouă linie de confruntare" în zona Mării Negre, acuză Administraţia de la Kremlin, în contextul în care NATO a trimis două avioane F-22 Raptor, invizibile pe radar, la baza de la Mihail Kogălniceanu.

Firea deschide lista candidaţilor PSD pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti.Niciunul din consilierii actuali nu mai candidează

Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, deschide lista pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti, iar niciunul dintre actualii consilieri ai partidului nu mai candidează pentru un nou mandat.

Achimaş: Am dispus controale mixte pentru analiza dezinfectanţilor din spitale

Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, a dispus, luni, analiza soluţiilor dezinfectante folosite în spitale prin intermediul unor verificări realizate de Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii şi de direcţiile de sănătate publică.

Unsprezece români acuzaţi de furturi de la turişti, arestaţi în centrul Romei

Unsprezece imigranţi români acuzaţi de furturi de la turişti au fost arestaţi în cursul unor operaţiuni efectuate de poliţia italiană în oraşul Roma, informează site-ul cotidianului La Repubblica.