În urma încheierii partidelor din cele opt grupe preliminare la Campionatul Mondial de handbal feminin IHF 2023, a fost stabilit programul pentru cele patru grupe principale. România va juca în continuare cu Germania, Japonia şi Polonia, pentru un loc în sferturile de finală.
Birourile vamale de frontieră Albiţa, Sculeni şi Giurgiuleşti din România şi birourile vamale Leuşeni, Sculeni şi Giurgiuleşti din Republica Moldova au beneficiat de fonduri de 10 milioane de euro pentru reabilitare şi modernizare în cadrul unui proiect co-finanţat de Uniunea Europeană.
Fostul prim-ministru britanic, Boris Johnson, a declarat miercuri că îi pare profund rău pentru pierderile de vieţi omeneşti din timpul pandemiei COVID-19, în timp ce a fost audiat privind modul în care Marea Britanie a gestionat pandemia, potrivit Reuters.
Papa Francisc, care suferă de o inflamaţie la plămân, a declarat, miercuri, că se simte mult mai bine. Asta chiar dacă a sosit în sala de audienţe de la Vatican sprijinindu-se într-un baston.
Şeful diplomaţiei britanice David Cameron va anunţa miercuri un pachet de finanţare în valoare de 37 de milioane de lire sterline pentru Ucraina, potrivit Sky News.
Tanzania, considerată de cele mai multe ori drept "comoara ascunsă a Africii," nu este doar o destinaţie fascinantă, ci şi o ţară cu o bucătărie variată şi bogată. În această călătorie culinară virtuală, ne vom opri la cinci delicatese must-try care definesc autenticitatea gastronomică din Tanzania.
Grigori Iavlinski, liderul partidului rus de opoziţie, a pledat pentru o încetare a focului în Ucraina ca parte a candidaturii sale la preşedinţie împotriva lui Vladimir Putin, potrivit Institute for the Study of War (ISW).
Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au împiedicat civilii să se deplaseze pe anumite porţiuni ale drumului Salah al Din, avertizând că este „extrem de periculos", potrivit Sky News.
România este în risc de infringement pentru necolectarea datelor de monitorizare a calităţii aerului, au anunţat, miercuri, în Comisia pentru mediu a Camerei Deputaţilor, reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), se arată într-un comunicat al USR.
Organismul de conducere al Formulei 1 a anunţat marţi o anchetă de conformitate care a atras un răspuns înverşunat din partea proprietarilor de echipe din Formula 1, a echipei de top Mercedes şi a uneia dintre cele mai importante femei din motorsport.
Salvamontiştii cer o întâlnire cu reprezentanţii Guvernului. Ei susţin că dacă prevederile Legii nr.296/2023 s-ar aplica şi Salvamontului, prin comasarea cu alte instituţii şi, mai ales, reducerea numărului de posturi cu 15%, activitatea acestuia ca structură de urgenţă ar fi grav perturbată.
Creditarea de consum în lei a continuat avântul în lunile de toamnă, după revigorarea din vara acestui an, marcând ritmuri de creştere anuală de 30-50%, în condiţiile în care dobânzile medii au coborât uşor sub 13%, dar au rămas la niveluri încă mari, scrie Ziarul Financiar.
Reclame ale companiilor aeriene au fost interzise pentru că au indus în eroare consumatorii cu privire la impactul asupra mediului, scrie miercuri BBC.
Poliţele de asigurare emise de Societatea Euroins Asigurare Reasigurare S.A. încetează de drept, joi, 7 decembrie, a anunţat Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a explicat miercuri că declararea epidemiei de rujeolă în România face posibilă accelerarea campaniei de vaccinare.
Federaţia Română de Fotbal a anunţat miercuri că tricolorii echipei naţionale calificate la Campionatul European din Germania vor fi cazaţi pe perioada EURO 2024 în Bavaria, la Würzburg, un oraş de aproximativ 130.000 de locuitori, la hotel Melchior Park.
Fostul premier al Marii Britanii, Boris Johnson, a fost chemat miercuri la audieri în cadrul unei anchete privind gestionarea pandemiei de coronavirus, potrivit Reuters.
Oficiali din Statele Unite ale Americii şi Suedia au semnat marţi un acord de cooperare în domeniul apărării, a anunţat Departamentul de Stat al SUA, potrivit Reuters.
O acţiune de protest organizată de Sindicatul ICA, afiliat BNS, are loc miercuri dimineaţa în faţa sediului Societăţii CARFIL, producător de tehnică militară.
Fostul premier Florin Cîţu a fost miercuri la sediul DNA. Politicianul a fost citat în dosarul vaccinurilor anti-COVID. În urmă cu o săptămână, senatorii au aprobat prin vot solicitarea privind ridicarea imunităţii parlamentare a senatorului Florin Cîţu.
600.000 de persoane aflate sub ordin de evacuare nu au unde să se ducă, avertizează ONU. Este vorba despre refugiaţii palestinieni aflaţi în sudul Fâşiei Gaza, care au fost îndemnaţi să plece din anumite zone de către armata israeliană.
Portul Constanţa a avut anul trecut a treia cea mai mare creştere la nivel european din punct de vedere al cantitătii de marfă manipulate, cu un plus de 15%, depăşit doar de Gdańsk din Polonia (+40%) şi Cartagena din Spania (+17%), arată datele publicate de Biroul European de Statistică Eurostat.
Preşedintele american Joe Biden a declarat marţi că ar fi putut să renunţe la candidatura pentru un nou mandat dacă nu s-ar fi confruntat cu Donald Trump, deoarece republicanul reprezintă o ameninţare unică pentru Statele Unite.