Mediafax Echipa

Robert de Niro şi Chazz Palminteri se reîntâlnesc, după 20 de ani de la „Poveste din Bronx”

Robert de Niro şi Chazz Palminteri, partenerul său din "Poveste din Bronx" (1993), se vor întâlni cu publicul pe 24 februarie, la Village East Cinema din New York, pentru o proiecţie aniversară a filmului, de la premiera căruia au trecut 20 de ani, urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri.

Căutările aeriene ale avionului pilotat de Andrei Postelnicu au fost suspendate în Comitatul Martin

Patrula aviaţiei civile a anunţat joi că va suspenda căutările avionului pilotat de jurnalistul de origine română Andrei Postelnicu, dispărut în noaptea de vineri spre sâmbătă în largul Floridei, în sud-estul Statelor Unite.

Berlinale2014: Porumboiu, despre „Al doilea joc”: Un tip de document, un meci care devine cumva film

Regizorul Corneliu Porumboiu, aflat la Festivalul de la Berlin, unde cel mai recent lungmetraj al său "Al doilea joc" a fost proiectat în secţiunea necompetiţională Forum, a declarat pentru MEDIAFAX că pelicula regizată de el este un "tip de document", "un meci de fotbal care devine cumva un film".

Cele două Corei au reluat negocierile. Reunirea familiilor despărţite, menţinută în pofida tensiunilor

Cele două Corei au reluat, vineri, negocieri în vederea găsirii unui acord care ar permite reuniunea familiilor separate de război, în pofida viitoarelor exerciţii militare între Coreea de Sud şi Statele Unite.

Pistorius la un an de la uciderea Reevei Steenkamp: Durerea mă consumă în fiecare zi

Campionul paralimpic sud-african Oscar Pistorius, care va fi judecat în martie pentru uciderea iubitei sale Reeva Steenkamp, a rupt tăcerea, vineri, la exact un an de la eveniment, vorbind despre durerea care îl consumă în fiecare zi.

Transelectrica şi Transgaz au fost mutate de Guvern de la Finanţe la SGG

Companiile Transelectrica (TEL) şi Transgaz (TGN) au fost trecute de Guvern, prin ordonanţă de urgenţă, de la Ministerul Finanţelor la Secretariatul General al Guvernului, argumentul fiind că transferul este necesar pentru realizarea cablului submarin cu Turcia şi conexiunilor energetice cu Moldova.

Premieră pentru România – seminar online pentru şoferi

Veşti excelente pentru şoferii români. Pentru prima oară în România, toţi cei care îşi doresc accesul imediat la informaţii profesioniste şi sfaturi competente în domeniul reparaţiilor auto pot participa în direct la un seminar online specializat.

Un portret pictat de Francis Bacon, vândut cu peste 51 de milioane de euro, la Londra

Un portret pictat de Francis Bacon, reprezentându-l pe amantul său, George Dyer, a fost vândut cu peste 42 de milioane de lire sterline (51,12 milioane euro), joi, de Christie's, la Londra, şi a stabilit un nou record european pentru această casă de licitaţii.

Deutsche Telekom vrea să devină lider de piaţă în Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România

Deutsche Telekom vrea să devină, până în anul 2018, lider pe toate pieţele din Europa Centrală şi de Est unde are operaţiuni, prin continuarea achiziţiei de active şi investiţii în reţele telecom, potrivit Bloomberg.

Megan Fox a născut un băieţel

Actriţa Megan Fox, căsătorită cu Brian Austin Green, a dat naştere, joi, unui băieţel, acesta fiind al doilea copil pe care îl are cu starul serialului de succes "Beverly Hills 90210".

DOSARUL „CARPATICA”: Laura Chiţoiu, informată la DNA privind calitatea sa de suspect

Laura Chiţoiu a mers joi dimineaţă la DNA pentru a i se aduce la cunoştinţă calitatea sa de suspect în dosarul "Carpatica", căpătată în urma intrării în vigoare a noilor coduri în materie penală, după ce soţia fostului ministru de Finanţe a fost învinuită în acest caz.

Rusia şi Egiptul se apropie de încheirea unor contracte de armament de peste trei miliarde de dolari

Rusia şi Egiptul se apropie de încheierea unor contracte privind achiziţionarea de armament în valoare de peste trei miliarde de dolari (2,18 miliarde de euro), scrie în ediţia de vineri cotidianul economic rus Vedomosti.

Tişe: PDL cere demisia lui Dragnea, a promovat un proiect ilegal al Legii descentralizării

Vicepreşedintele PDL Alin Tişe a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că democrat-liberalii cer demisia de urgenţă a vicepremierului Liviu Dragnea, care a promovat un proiect "ilegal" al Legii descentralizării.

Zegrean: Verificăm nu doar limitele revizuirii, ci şi respectarea principiilor constituţionale

Preşedintele CC, Augustin Zegrean, a declarat, vineri, înaintea şedinţei în care este analizat proiectul de revizuire a Constituţiei, că judecătorii constituţionali nu vor verifica doar limitele revizuirii, ci şi respectarea principiilor constituţionale, comentând astfel menţinerea bicameralismului.

Schiorul german Felix Neureuther, unul dintre favoriţii pentru titlul olimpic la Soci, implicat într-un accident rutier

Sportivul german Felix Neureuther, unul dintre favoriţii pentru titlul olimpic la slalom, a fost implicat într-un accident rutier în Germania, plecarea lui spre Soci fiind amânată, a anunţat agenţia SID.

Perdanţii de la Oscarurile 2014 vor primi cadouri de consolare de peste 55.000 de dolari

Artiştii nominalizaţi la premiile Oscar 2014 la categoriile de interpretare şi regie, care nu vor câştiga preţioasa statuetă, vor primi sacoşe cu cadouri de consolare în valoare de peste 55.000 de dolari.

Nivel fără precedent de cesiu radioactiv într-un puţ situat între centrala Fukushima şi Pacific

Compania care gestionează centrala accidentată Fukushima a anunţat că a măsurat joi un nivel de cesiu radioactiv fără precedent, până în prezent, într-un puţ situat între reactoarele devastate şi Oceanul Pacific, cu care se învecinează.

Germania şi Franţa anunţă creştere economică peste aşteptări în trimestrul al patrulea

Germania şi Franţa, cele mai mari economii europene, au înregistrat rate de creştere economică peste estimările analiştilor în trimestrul al patrulea al anului trecut, semn că revenirea din zona euro accelerează.

Inovaţia în întreprinderile româneşti, în declin

Inovaţia în întreprinderile din România a înregistrat un declin în perioada 2010-2012, comparativ cu 2008-2010, astfel că doar 4 din 10 firme mari şi 2 din 10 firme mici şi mijlocii au implementat un produs, un proces, o metodă de organizare sau de marketing noi sau îmbunătăţite semnificativ.

MESAJE DE VALENTINE’S DAY. Ce urări poţi face de Ziua Îndrăgostiţilor

VALENTINE'S DAY se apropie cu paşi repezi, iar mediafax.ro îţi propune câteva mesaje pe care le poţi trimite persoanei iubite cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor.

Economia a CRESCUT anul trecut cu 3,5%, peste estimări

Produsul Intern Brut (PIB) a crescut anul trecut cu 3,5%, potrivit primelor estimări ale Institutului Naţional de Statistică (INS), semnificativ peste cele mai recente prognoze ale autorităţilor (2,8%) şi analiştilor, după un avans de 5,2% în ultimul trimestru, faţă de octombrie-decembrie 2012.

Petiţia prin care 1,1 milioane de persoane cer Braziliei să-i acorde azil lui Snowden a fost depusă

Site-ul de petiţii Avaaz a depus în mod simbolic, joi, 1,1 milioane de semnături provenind din întreaga lume la sediul Ministerului de Externe, la Brasilia, cerând ca Brazilia să îi acorde azil informaticianului american Edward Snowden.

Porturile din Constanţa, închise din cauza ceţii

Operaţiunile portuare au fost sistate, vineri dimineaţă, în porturile constănţene, din cauza ceţii dense, vizibilitatea pe mare scăzând sub o jumătate de milă marină.

Poliţia Capitalei cere sprijinul cetăţenilor pentru găsirea elevei de la „Sf. Sava” – FOTO

Poliţia Capitalei solicită sprijinul cetăţenilor pentru a o găsi pe eleva de la Colegiul "Sf. Sava", dată dispărută după ce nu a mai ajuns miercuri la şcoală, şi face publice în acest sens semnalmentele fetei de 15 ani.

Cod portocaliu şi roşu de furtună în Japonia

Companiile aeriene japoneze Japan Airlines şi All Nippon Airways (ANA) au anulat peste 100 de zboruri vineri, în Japonia, din cauza ninsorilor înregistrate în mare parte a arhipelagului, inclusiv în regiunea capitalei, Tokyo.

Sute de mii de persoane evacuate şi aeroporturi închise în Indonezia, după erupţia Vulcanului Kelud – FOTO

Autorităţile indoneziene au dispus vineri evacuarea a sute de mii de persoane, iar trei aeroporturi internaţionale au fost închise, după erupţia spectaculoasă a Vulcanului Kelud, pe Insula Java.

Militarii portughezi, indignaţi de politicile de austeritate

Aproximativ 200 de militari portughezi au protestat joi, la Lisabona, faţă de restricţiile bugetare impuse forţelor armate în cadrul politicii de austeritate a Guvernului.

Silviu Ionescu s-a predat joi noapte la arestul central al Poliţiei Capitalei

Fostul însărcinat cu afaceri al României în Singapore Silviu Ionescu, condamnat definitiv, joi, de Curtea de Apel Bucureşti la şase ani de închisoare, s-a predat în jurul orei 23.00 la arestul central al Poliţiei Capitalei.

COD GALBEN de ceaţă în nouă judeţe

Meteorologii au emis atenţionare de cod galben de ceaţă pentru nouă judeţe din estul ţării, fenomenul determinând vizibilitate redusă sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Membrii reţelei româneşti „Obezu”, condamnaţi la Nancy pentru furt de utilaje agricole

Cei 19 membri români ai unei reţele specializate în furturi de utilaje agricole au fost condamnaţi joi la pedepse cuprinse între 18 luni şi şase ani de închisoare de Tribunalul Corecţional de la Nancy (vest).

Afirmaţiile antisemite ale unui deputat pro-Kremlin provoacă scandal în Rusia

Un deputat pro-Kremlin a provocat un adevărat scandal în Rusia, după ce i-a acuzat în mod public pe colegii săi din opoziţie că sunt "spioni străini" care au "distrus (fosta) Uniune Sovietică".

Curtea de Justiţie a UE: Taxa auto instituită în ianuarie 2012 contravine Tratatului de Funcţionare al Uniunii Europene

Taxa auto instituită de Guvernul României în ianuarie 2012 contravine Articolului 110 al Tratatului de Funcţionare al Uniunii Europene, a stabilit Curtea de Justiţie a UE, la întrebările preliminare a două instanţe româneşti.

Joe Biden a purtat o conversaţie telefonică cu Traian Băsescu

Vicepreşedintele american Joe Biden a purtat joi o conversaţie, la telefon, cu preşedintele român Traian Băsescu, anunţă Biroul vicepreşedintelui Statelor Unite într-un scurt comunicat postat pe site-ul Casei Albe.

Ambasadorul ungar, convocat la Ministerul israelian de Externe în legătură cu incidente antisemite

Ambasadorul ungar la Tel Aviv, Andor Nagy, a fost convocat joi la Ministerul israelian de Externe în legătură cu ascensiunea antisemitismului în Ungaria.

Alegerea noului preşedinte egiptean nu ţine de competenţa lui Vladimir Putin, afirmă Washingtonul

Statele Unite au apreciat joi că alegerea noului preşedinte egiptean nu ţine de competenţa lui Vladimir Putin, după ce liderul de la Kremlin a declarat că susţine candidatura mareşalului Abdel Fattah al-Sisi la prezidenţialele din Egipt.

Israelul, indignat de declaraţii ale lui Schulz cu privire la inegalitatea accesului la apă potabilă

Lideri israelieni s-au arătat nemulţumiţi de anumite declaraţii ale preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz, referitoare la faptul că palestinienii nu beneficiază de un acces liber la apă potabilă.

FURTUNĂ de zăpadă în SUA: Aproximativ 6.500 de zboruri, anulate

Furtuna de zăpadă care a început miercuri seara în Statele Unite a perturbat traficul aerian pe întreg teritoriul ţării, aproximativ 6.500 de zboruri fiind anulate joi după-amiază.

Google sărbătoreşte Valentine’s Day printr-un logo care îi invită pe utilizatori să ofere ciocolată

Motorul de căutare Google le urează utilizatorilor săi "La mulţi ani de Ziua îndrăgostiţilor", vineri, printr-un logo special, în care internauţii sunt invitaţi să îşi prepare ciocolata preferată şi să o ambaleze într-o cutie în formă de inimă, pe care să o distribuie apoi pe reţele de socializare.

O adolescentă a ajuns la spital, după ce a fost lovită pe trecerea de pietoni de maşina condusă de tatăl şefului CNAS

O adolescentă în vârstă de 16 ani a ajuns, joi seară, la spital după ce a fost lovită pe o trecere de pietoni din Drobeta Turnu Severin de un autoturism condus de tatăl preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Buşoi.

David Cameron cere ajutorul UE pentru a face faţă intemperiilor din Marea Britanie

Premierul britanic David Cameron a cerut joi ajutor financiar din partea Uniunii Europene, pentru a face faţă intemeriilor cu care se confruntă Marea Britanie în ultimele săptămâni.