Cosmin Pirv

N-a ieşit fum alb de la Cotroceni. Liderii coaliţiei, discuţii fără rezultat cu Iohannis pe tema grevei din învăţământ. Negocierile se mută la Palatul Victoria

Liderii coaliţiei au fost convocaţi miercuri la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis la o întâlnire pe tema grevei din învăţământ, susţin surse politice, protest care se află în derulare de o săptămână şi jumătate.

Studiu: Mamaia, Eforie Nord şi Costineşti, destinaţiile de pe litoral preferate de români

Mamaia este staţiunea de pe litoral preferată de români, urmată de Eforie Nord şi Costineşti, potrivit unui studiu recent.

Trafic intens de mărfuri la graniţa cu Ungaria şi cu Bulgaria. Câte puncte de trecere sunt deschise în minivacanţă

Poliţia de Frontieră Română anunţă că şi-a adaptat misiunile în scopul fluidizării traficului în punctele de trecere a graniţei, în minivacanţa de 5 zile.

ANP, despre greva poliţiştilor: Siguranţa locurilor de deţinere nu este şi nu va fi periclitată

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) dă asigurări că siguranţa locurilor de deţinere nu este şi nu va fi periclitată, în condiţiile în care poliţiştii din penitenciare au început miercuri o acţiune de protest.

Imobiliarele au luat-o la vale. Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere mare

În luna aprilie au fost eliberate 2.677 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 20% faţă de luna martie 2023 şi cu 32,3% faţă de luna aprilie 2022, potrivit datelor INS.

INS: şomajul a crescut în România. În aprilie era de 5,6%

Rata şomajului în luna aprilie 2023 a fost de 5,6%, în creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna martie, a anunţat miercuri Institutul Naţional de Statistică.

Interdicţie în Parcul Herăstrău. Este vizată intrarea dinspre Şoseaua Nordului

Viceprimarul Capitalei, Horia Tomescu, a anunţat că a dispus luarea de măsuri pentru interzicerea maşinilor în Parcul Herăstrău pe aleile cu intrare dinspre Şoseaua Nordului.

Oficial rus: Incendiu la o rafinărie din Rusia, provocat de o dronă

O dronă a provocat un incendiu la o rafinărie de petrol din sudul Rusiei, iar bombardamentele au lovit un oraş rusesc din apropierea graniţei pentru a treia oară într-o săptămână, avariind clădiri şi incendiind vehicule, au declarat miercuri oficiali ruşi, citaţi de Reuters.

Accident între o locomotivă şi o maşină în Teleorman. O fată de 15 ani a murit

Un accident în care au fost implicate o locomotivă şi o maşină a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri în localitatea Botoroaga, judeţul Teleorman. O fată de 15 ani a murit, iar alţi patru tineri au fost transportaţi la spital.

Ioan Ovidiu Sabău a anunţat că renunţă la funcţia de antrenor principal al Universităţii Cluj

După ce a salvat echipa de la retrogradare, Ioan Ovidiu Sabău a anunţat că se retrage din funcţia de antrenor principal al Universităţii Cluj, a informat marţi clubul.

Trei milioane de plăţi cu carduri de energie. Sumele achitate ajung la 678 de milioane de lei

În perioada 20 februarie – 25 mai 2023 au fost efectuate 3 milioane de plăţi prin intermediul cardului de energie, valoarea totală a sumelor achitate ajungând la 678 de milioane de lei, a anunţat marţi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

Iată cum arată lotul României pentru EURO U21. Turneul final are loc în ţara noastră şi în Georgia

Selecţionerul Emil Săndoi a trimis 27 de convocări pentru 27 de jucători pentru Campionatul European Under 21, găzduit în iunie de România şi Georgia.

Nicoleta Cîrciumaru, propusă de ministrul Finanţelor preşedinte interimar la ANAF / Lucian Heiuş a demisionat luni din funcţie

Ministrul Finanţelor Adrian Câciu spune că i-a propus premierului numirea în funcţia de preşedinte interimar al ANAF a Nicoletei Cîrciumaru. „Astăzi s-au luat deciziile necesare pentru ca lucrurile să intre în normalitate”, susţine ministrul, după ce preşedintele AVR a fost demis.

O nouă ofertă a Guvernului către profesori: 4.000 de lei net pentru personalul didactic şi auxiliar şi 1.500 lei net, în două tranşe

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit marţi cu liderii federaţiilor sindicale din Educaţie, aflate în grevă de mai bine de o săptămână. Acesta le-a propus sindicaliştilor, până la intrarea în vigoare a noii grile de salarizare, un venit net de 4.000 de lei, alocat în două tranşe.

ANM: Prognoza pe patru săptămâni. Cum va fi vremea în iunie în România

Temperaturile vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, iar în unele zone va ploua mai mult, se arată în prognoza pe patru săptămâni publicată marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie.

BREAKING NEWS Sindicaliştii din Educaţie: Greva continuă / Negocierile de astăzi au eşuat

Sindicaliştii care au participat marţi la negocieri cu reprezentanţii Guvernului susţin că acestea au eşuat şi că acţiunea de protest va continua.

Fifor, parlamentar PSD: Dascălii să revină la clase. Protestul profesorilor nu trebuie să îngrădească dreptul elevilor la educaţie

Parlamentarul PSD Mihai Fifor crede că a sosit vremea ca „dascălii să revină la clase, în special pentru elevii din anii terminali ai ciclurilor gimnazial şi liceal”: „Protestul profesorilor nu trebuie să îngrădească dreptul elevilor la educaţie”.

Studiu: Un simplu „Mulţumesc” îmbunătăţeşte starea de spirit la locul de muncă

81% dintre angajaţi sunt de acord că un „Mulţumesc” din partea managerului lor poate avea un impact pozitiv asupra întregii zile de muncă, arată un studiu recent, realizat pe 4.000 de adulţi din Europa.

Ateliere şi jocuri pentru copii, de 1 iunie, la Muzeul Antipa. Toate detaliile

Copiii vor intra gratuit la Muzeul Antipa pe 1 iunie şi vor putea participa la ateliere şi jocuri organizate speciale pentru ei de Ziua Internaţională a Copilului.

După ANAF pleacă un alt şef. Ciucă: L-am demis, azi, pe şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat marţi că l-a demis din funcţie pe şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor şi că a luat act de demisiile şefilor ANAF şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale. „Avem nevoie de un sistem de colectare mai eficient”, a transmis şeful Guvernului.

Elevii şi studenţii se solidarizează cu profesorii aflaţi în grevă: „Statul român este dator să îşi asume responsabilitatea faţă de această situaţie”

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Consiliul Tineretului din România (CTR) şi Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) se solidarizează cu cadrele didactice din România şi organizaţiile lor sindicale şi îşi exprimă sprijinul faţă de revendicările acestora.

Atenţie şoferi! Restricţii de circualţie marţi pe A1, A2, DN7, DN 67 şi DN 67B pentru efectuarea unor lucrări

Vor fi restricţii de circulaţie marţi pe autostrăzile A1, A2, DN7, DN 67 şi DN 67B, unde vor fi efectuate lucrări de reparaţii, a anunţat Centrul Infotrafic din IGPR.

Lucian Heiuş, şeful ANAF, a demisionat

Surse politice susţin că Heiuş a demisionat de la ANAF pe motiv că, la rotativă, postul de conducere de la ANAF va reveni PSD, iar el va ocupa o altă funcţie.

MAE: Şase propuneri pentru poziţia de ambasadori ai României

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a făcut şase propuneri pentru poziţia de ambasadori ai României în Egipt, Franţa, Thailanda, China, Columbia şi Nigeria.

Case, curţi şi subsoluri din Timişoara, inundate în urma ploii torenţiale

Pompierii de la ISU Timiş intervin luni seara pentru evacuarea apei din mai multe case, curţi şi subsoluri. Apa s-a acumulat în urma ploilor abundente din ultimele ore.

VIDEO Inundaţii puternice în Caraş-Severin: Străzi inundate în Reşiţa

ISU Caraş-Severin intervine luni după-amiaza pentru îndepărtarea apei pe mai multe străzi din municipiul Reşiţa. Pe strada Mihail Kogălniceanu, mai multe maşini au fost luate de ape. Nu au fost înregistrate victime.

Schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în acvacultură a fost aprobată

Guvernul a aprobat în şedinţa de vineri o Hotărâre prin care se instituie o schemă de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în acvacultură.

ALERTĂ METEO. Cod roşu de furtună în patru localităţi din Caraş-Severin

Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roşu de furtună pentru localitatea Şopotu Nou din judeţul Caraş-Severin.

Avertizare hidrologică: Cod galben de inundaţii pe râuri din 15 judeţe

Hidrologii au emis o avertizare Cod galben de inundaţii valabilă vineri pe râuri din 15 judeţe din ţară.

Modificări în ceea ce priveşte reevaluarea medicală a persoanelor cu handicap

Evaluarea medicală a persoanei adulte cu handicap va putea fi efectuată, în cazul apariţiei unor neclarităţi, de către Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, după ce Guvernul a adoptat vineri o ordonanţă în acest sens.

Ministerul Muncii: Salariile din administraţia publică cresc din 1 iunie

Salariile din administraţia publică cresc, din 1 iunie, la nivelul stabilit pentru anul 2022 prin legea salarizării unitare în sectorul public, a anunţat vineri Ministrul Muncii.

Ministerul Educaţiei anunţă modificarea Calendarului înscrierii în învăţământul primar 2023 – 2024

Ministerul Educaţiei a anunţat vineri că a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial ordinul privind modificarea Calendarului înscrierii în învăţământul primar 2023 - 2024.

Sondaj: Peste 80% dintre români ar fi dispuşi să-şi ajute vecinii în cazul unor urgenţe

63% dintre români cunosc detalii despre vecinii lor sau se vizitează ocazional, iar peste 80% ar fi dispuşi să-şi ajute vecinii în cazul unor urgenţe, potrivit unui sondaj recent.

Drulă: Guvernanţii spun că prioritare sunt problemele societăţii, dar vorbesc doar despre funcţii

Preşedintele USR Cătălin Drulă spune că a ascultat „stupefiat” declaraţia lui Nicolae Ciucă de vineri dimineaţa şi că realitatea stă complet opus: Liderii coaliţiei spun că priorităţile lor sunt problemele societăţii, dar nu vorbesc decât despre funcţii.

Kelemen Hunor, după amânarea rotativei: E nevoie de predictibilitate, e nevoie de responsabilitate

Preşedintele UDMR Kelemen Hunor spune că este nevoie de predictibilitate şi de responsabilitate şi că liderii coaliţiei au decis să continue în această formulă, cu Nicolae Ciucă premier.

ANM. METEO, 26 mai: Cod galben de ploi, vijelii şi descărcări electrice în 31 de judeţe

Meteorologii au emis vineri dimineaţa o avertizare Cod galben de ploi, descărcări electrice şi vijelii, valabilă în 31 de judeţe din ţară.

Ciolacu, prima reacţie după ce Ciucă a anunţat că nu demisionează

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu susţine că decizia de amânare a rotativei guvernamentale este cea corectă: „Cred că este decizia corectă ca să nu intrăm în discuţii politice până nu rezolvăm această grevă a profesorilor”.

Japonia condamnă desfăşurarea de arme nucleare în Belarus şi impune sancţiuni suplimentare Rusiei

Japonia va impune sancţiuni suplimentare Rusiei după ce summitul G7 pe care ţara l-a găzduit săptămâna trecută a convenit să intensifice măsurile de pedepsire a Moscovei, a declarat vineri Hirokazu Matsuno, şeful de cabinet al premierului, citat de Reuters.

Prognoza METEO: Temperaturile vor fi mai mari decât cele normale în următoarele două săptămâni

Temperaturile medii înregistrate vor fi mai mari decât cele normale în următoarele două săptămâni, se arată în prognoza pentru perioada 29 mai-26 iunie, publicată vineri de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Greva din Educaţie continuă toată săptămâna. Sindicaliştii au respins oferta Guvernului, dar se mai negociază. Cu profesorii în stradă, rotativa Coaliţiei se amână

Greva din Educaţie va continua joi, zi în care este aşteptat răspunsul sindicaliştilor la oferta făcută de Guvern: acordarea unor carduri cu o valoare de 2.500 de lei, sumă alocată în două tranşe.