Departamentul Corespondenţi

Elicopter SMRUD, solicitat pentru salvarea unui biciclist rănit pe Transfăgărăşan

Un elicopter SMURD a fost solicitat să intervină pentru salvarea unui biciclist în vârstă de 29 de ani, grav rănit după ce s-a izbit, sâmbătă, de parapeţii de protecţie de pe Transfăgărăşan, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Stolojan despre o posibilă candidatură a lui Băsescu la Primăria Capitalei: Ar fi inoportună

O eventuală candidatură a fostului preşedinte Traian Băsescu la Primăria Capitalei ar fi "inoportună", declară europarlamentarul PNL Theodor Stolojan, în contextul în care acesta a fost şeful statului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

70 de angajaţi ai Spitalului Timişoara, audiaţi în cazul decesului arhitectei Casei Poporului

Aproximativ 70 de angajaţi ai Spitalului Judeţean Timişoara au fost chemaţi la audieri la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş într-un dosar ce vizează decesul arhitectei Anca Petrescu, care, printre altele, a proiectat şi Casa Poporului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Alba: Inspectorul de la Administraţia Fondului pentru Mediu arestat pentru mită, trimis în judecată

Andreea Hannelore Burcuş Săvulescu, inspector fiscal în cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu, acuzată de DNA Alba Iulia de luare de mită, în contextul în care a cerut bani unui om de afaceri să îi reducă obligaţiile fiscale, a fost trimisă în judecată.

20 de persoane reţinute în urma descinderilor la Depoul de Locomotive Timişoara

Douăzeci de persoane au fost reţinute până joi seara în cazul furtului de motorină din Depoul de Locomotive Timişoara, alte 24 de persoane fiind în continuare audiate, printre acestea numărându-se şi cei din conducerea unităţii, dar şi liderul Sindicatului Mecanicilor de Locomotive Timişoara.

Arad: O cisternă încărcată cu motorină a ieşit de pe carosabil pe DN 79. Circulaţia, reluată după şase ore – VIDEO

Traficul pe DN 79, în zona localităţii arădene Şimand, unde o cisternă încărcată cu motorină a ieşit de pe carosabil, a fost reluat după circa şase ore, primele concluzii arătând că şoferul a pierdut controlul asupra volanului din cauza neatenţiei.

Platformă online pentru diagnosticarea celor care suferă de PERFECŢIONISM

Facultatea de Sociologie şi Psihologie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara a realizat o platformă online pentru diagnosticarea şi ajutorarea celor care suferă de perfecţionism, anxietate sau depresie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fostul preşedinte al CJ Botoşani, Florin Ţurcanu, a fost trimis în judecată

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă în formă continuată şi spălarea banilor în formă continuată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Geoană: Firea şi Munteanu, dovadă a împuţinării resursei umane de calitate în partidele tradiţionale

Preşedintele Partidului Social Românesc, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, la Sibiu, că soluţiile Firea şi Munteanu sunt o „dovadă a împuţinării resursei umane de calitate în partidele tradiţionale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Procurorii au confirmat că poliţistul din Arad s-a sinucis cu arma din dotare. El a lăsat un bilet de adio

Poliţistul Cristian Tamaş, care s-a sinucis, marţi, cu arma din dotare, a lăsat un bilet în care spune că el este "vinovat pentru ce s-a întâmplat", în vreme ce administratorul blocului în care locuia spune că agentul avea datorii mari la întreţinere, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Arad: 200 de gospodării din localitatea Nadăş sunt afectate de inundaţii

Aproximativ 200 de gospodării din localitatea Nadăş, comuna Tauţ, din judeţul Arad, au fost inundate, sâmbătă seara, fiind avariate poduri şi podeţe, autorităţile urmând să stabilească bilanţul complet al inundaţiilor în cursul zilei de duminică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Inundaţii în ţară după ploile abundente de astăzi. Pompierii intervin cu bărcile în Arad, două persoane salvate în Cluj

Zeci de gospodării din satul Nadăş, comuna Tauţ, din judeţul Arad au fost inundate sâmbătă seara, ca urmare a deversării unei văi şi a unei furtuni care s-a abătut asupra unei părţi a judeţului Arad, pompierii intervenind şi în localitatea Aldeşti din comuna Bârsa.

Băsescu: Migranţii au intrat şi au pornit prin Europa ca o hoardă

Fostul preşedinte Traian Băsescu, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că Europa este afectată, în prezent, de o criză a migraţiei ilegale, care a scăpat de sub control şi care nu are soluţie, mulţi dintre lideri neasumându-şi decizii decisive.

Blaga, despre o remaniere: Unii miniştri ar trebui să înveţe să mai şi tacă

Copreşedintele PNL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Sibiu, că unii miniştri din Guvernul Cioloş ar trebui să înveţe „să mai şi tacă”, referindu-se, printre alţii, la ministrul Agriculturii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Afaceristul Iosif Armaş, reţinut. Vicepreşedintele CJ Caraş-Severin, sub control judiciar în dosar

Procurorii DIICOT au dispus reţinerea pentru 24 de ore a omului de afaceri Iosif Armaş, precum şi a altor cinci persoane, alţi şase suspecţi, printre care şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ilie Iova, fiind cercetaţi sub control judiciar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Opt migranţi şi călăuza lor au fost prinşi în timp ce încercau să intre ilegal în România. Refugiaţii au plătit 1.000 de euro fiecare

Opt migranţi din Sri Lanka, Irak şi Siria, care au oferit 1.000 de euro fiecare pentru a ajunge în Germania, precum şi călăuza lor, un sârb, au fost prinşi, în noaptea de miercuri spre joi, în timp ce încercau să intre ilegal în România, venind dinspre Serbia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Scorniceşti: Nepotul lui Ceauşescu, condus pe ultimul drum de rude şi nostalgici ai vechiului regim – FOTO, VIDEO

Aproximativ 150 de persoane au participat la Scorniceşti la înmormântarea lui Emil Bărbulescu, nepotul fostului dictator Nicolae Ceauşescu. Pe lângă rude, la funeralii au participat şi nostalgici ai vechiului regim, dar şi colegi de promoţie ai lui Bărbulescu, de la Şcoala Militară de Miliţie.

Inspectorii DSVSA Timiş au închis două depozite de alimente după ce au găsit carne tratată cu medicamente

Inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Timiş au închis, în ultima perioadă, două depozite de alimente din judeţ, după ce au descoperit în acestea carne tratată cu diferite medicamente, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Parchetul Judecătoriei Brăila a deschis dosar penal după accidentul cu 5 morţi din staţia de autobuz

Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a deschis un dosar penal după accidentul petrecut în Brăila, soldat cu decesul a cinci persoane şi vătămarea corporală a alteia, în cauză efectuându-se urmărirea penală pentru fapte sub acuzaţiile de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Slatina: 50 de tablete pentru medicii de pe ambulanţe. Datele pacienţilor, introduse în timp real

Medicii şi asistentele de pe ambulanţele din judeţul Olt vor primi tablete cu ajutorul cărora vor introduce date despre pacienţi sau manevrele medicale aplicate în timpul intervenţiilor, în cadrul unui proiect privind implementarea unui nou sistem informatic, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vicepreşedintele CJ Vaslui, Vasile Mihalachi, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Vasile Mihalachi, a fost condamnat, luni, la doi ani de închisoare cu suspendare de magistraţii Tribunalului Iaşi, pentru abuz în serviciu, infracţiune comisă în perioada în care a fost preşedinte al CJ.

Cinci victime într-un accident pe DN 1. Şoferul era băut şi avea permisul suspendat tot pentru alcool

Cinci persoane au fost transportate la spitalul din Sibiu în urma unui accident care a avut loc luni seara pe Drumul Naţional 1, în localitatea Scoreiu din judeţul Sibiu, şoferul vinovat fiind băut şi având permisul suspendat de duminică, tot pentru alcool, transmite corespondentul MEDIAFAX.

DSP Sibiu lansează alerta epidemiologică pentru boala Lyme

Direcţia de Sănătate Publică Sibiu a lansat, luni, alerta epidemiologică pentru boala Lyme, numită şi borelioză, după ce, în 2015, numărul persoanelor care au fost înţepate de căpuşă s-a dublat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Actele prin care statul intră în posesia casei pierdute de Iohannis, la Ministerul Finanţelor

Documentele prin care statul român intră în posesia casei din centrul Sibiului, pierdută în instanţă de familia preşedintelui Klaus Ioahnnis, au fost trimise la Ministerul Finanţelor Publice, după ce Fiscul din Sibiu a cerut radierea dreptului de proprietate.

Nepotul fostului dictator Nicolae Ceauşescu, Emil Bărbulescu, a murit la Scorniceşti – GALERIE FOTO

Nepotul fostului dictator Nicolae Ceauşescu, Emil Bărbulescu, a murit la vârsta de 58 de ani, la Scorniceşti, după ce a suferit mai mulţi ani de o boală care deteriorează organismul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Băsescu: Obiectivul de ţară este restabilirea frontierei de răsărit pe Nistru, nu pe Prut

Fostul preşedinte Traian Băsescu declară că unificarea României cu Republica Moldova poate reprezenta "o politică de ţară" pentru "restabilirea frontierei de răsărit pe Nistru, nu pe Prut", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Parade cavalereşti şi spectacole la redeschiderea Cetăţii Deva, după trei ani de lucrări – FOTO

Circa trei mii de persoane au participat, duminică, la redeschiderea Cetăţii Deva, sărbătorită cu parade ale mai multor ordine cavalereşti, lupte între cavaleri şi spectacole, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Clădiri iluminate, concerte şi expoziţii de Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului

Mai multe clădiri sunt iluminate în albastru, cu ocazia Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului, la Cluj urmând să aibă loc concerte, expoziţii de pictură sau proiecţii de filme, în timp ce la Arad se organizează demonstraţii de zumba, dar şi o lansare de baloane cu heliu.

Timiş: Un copil de doi ani a murit după ce tatăl său a trecut peste el cu un utilaj agricol

Un copil de doar doi ani şi şase luni a murit, sâmbătă, în localitatea Dudeştii Noi din judeţul Timiş, după ce tatăl său a trecut peste el cu un utilaj agricol, transmite corespondentul MEDIAFAX.

PSD Covasna se declară solidar cu primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu

Liderul PSD Covasna, deputatul Horia Grama, a declarat, vineri, că organizaţia pe care o conduce este alături de primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, arestat la domiciliu pentru luare de mită şi spălare de bani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Anchetă la Arad după ce mai multe femei ar fi declarat fals că sunt abuzate pentru a primi bani UE

Procurorii din Arad cercetează o situaţie din comuna Macea, unde mai multe femei ar fi declarat în fals că ar fi abuzate de către soţi pentru a primi bani printr-un program cu finanţare europeană, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fostul şef al magazinului Profi, despre declaraţiile lui Irimescu: Vorbeşte în cunoştinţă de cauză – VIDEO

Fostul şef al magazinului Profi din Arad, care a spus că a fost obligat să pună în vânzare carne stricată, spălată cu detergent, a declarat că ministrul Agriculturii, care a precizat că "România este o piaţă de mâna a zecea în care se aduc produse expirate", a vorbit în cunoştinţă de cauză.

Steag secuiesc arborat în Consiliul Judeţean Covasna. Prefect: Nu există temei legal pentru aşa ceva

Steagul secuiesc oferit Consiliului Judeţean Covasna de către liderul Partidului Civic Maghiar Covasna, Kulcsár-Terza József, şi arborat în sala Consiliului, a fost acceptat, miercuri, ca donaţie, prefectul judeţului declarând că nu există temei legal pentru asta.

Elevi şi profesori mutaţi dintr-un liceu din Slatina. Clădirea riscă să se prăbuşească

Una dintre clădirile în care funcţionează Colegiul Economic „P.S. Aurelian” Slatina este în pericol de a se prăbuşi, autorităţile luând decizia de a muta elevii şi dascălii în altă instituţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Accident de muncă la Timişoara: Un angajat în vârstă de 27 de ani a murit după ce a căzut de pe acoperişul noului mall din oraş

Un tânăr de 27 de ani, angajat al unei firme care efectua lucrări la noul centru comercial aflat în construcţie în Timişoara, a murit, marţi, după ce a căzut de la aproximativ opt metri, poliţiştii începând o anchetă în acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şeful unui magazin din Arad acuză că i s-a cerut să pună în vânzare carne stricată, spălată cu detergent. Ce spune conducerea lanţului de magazine

Şeful suspendat al unui magazin Profi din centrul municipiului Arad acuză conducerea magazinelor că l-ar fi obligat să vândă carne expirată pe care să o spele cu detergent şi oţet, conducerea lanţului de magazine negând acuzaţiile "absolut şi foarte ferm", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Curaj, despre grădiniţa unde directoarea a fost filmată bătând copii: Instituţia aceea nu există

Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a declarat, marţi, la Craiova, că grădiniţa din Bucureşti în care directoarea a fost filmată de camerele de supraveghere bătând copiii pe care îi avea în grijă nu doar că nu era acreditată, "dar nici nu există".

O fetiţă de şase ani a fost găsită inconştientă într-un canal de drenaj din Haţeg. Va fi transportată cu elicopterul SMURD la Timişoara

O fetiţă de şase ani a fost găsită într-un canal de drenaj în zona oraşului hunedorean Haţeg, ea fiind găsită de un trecător, care a scos-o din canal, până la sosirea echipajului de prim-ajutor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Centrele de informare turistică din Arad, de milioane de euro, stau închise – VIDEO

Câteva milioane de euro, fonduri europene, au fost investite în judeţul Arad, în centre de informare turistică amenajate în mai multe localităţi, multe fiind construite în zone greu accesibile pentru turişti sau fără prea multe obiective turistice.

CNADNR: Lucrările de reabilitare pe A2, tronsonul Drajna-Lehliu, vor începe probabil în septembrie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a informat că lucrările de reabilitare pe Autostrada 2, tronsonul Drajna-Lehliu, nu vor fi executate în perioada estivală, ele urmând a fi începute cel mai devreme în luna septembrie.