Elvira Gheorghiţă

Alexandru Pesamosca, unul dintre cei mai buni chirurgi ai României, internat la Spitalul Floreasca

Profesorul Alexandru Pesamosca a fost internat, sâmbătă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, din cauza unei tulburări cardiace, un prim diagnostic fiind insuficienţă cardiacă şi renală, a declarat pentru MEDIAFAX managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, doctor Alis Grasu.

Care sunt cele patru bănci care participă la noul program „Prima Casă”

Patru bănci au semnat până în prezent contractul cu Fondul Naţional de Garantare a Creditelor IMM pentru a intra în noul program "Prima Casă", dintr-un total de 12 bănci care şi-au anunţat intenţia de a acorda în continuare credite cu garanţia statului, a anunţat, vineri, premierul Emil Boc.

Ce sume s-au investit în spitalele preluate. Bucureştiul este pe primul loc, la polul opus Olt şi Vrancea cu 0 lei

Autorităţile din Bucureşti au investit, în 2010, cei mai mulţi bani în spitalele preluate, respectiv 129.701.000 de lei, la polul opus fiind cele din Olt şi Vrancea care nu au dat niciun leu, a spus, vineri, într-o conferinţă de presă, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.

A venit vacanţa! Aproximativ trei milioane de elevi nu mai merg la şcoală de vineri

Cursurile acestui an şcolar se încheie, vineri, elevii urmând să revină în clase pentru anul şcolar 2011 - 2012, în 12 septembrie.

Gelurile antiinflamatoare cu ketoprofen, eliberate din august numai pe bază de reţetă

Zece medicamente sub formă de unguent care conţin ketoprofen vor fi eliberate din august numai pe bază de reţetă, după ce autoritatea europeană a medicamentului a impus restricţii în utilizarea unor antiinflamatoare sub formă de gel folosite în tratarea durerilor, informează, marţi, ANM.

Papan Chilibar, actorul din „Eu când vreau să fluier, fluier”, a murit

Papan Chilibar, actorul amator care a jucat în filmul "Eu când vreau să fluier, fluier", regizat de Florin Şerban, a murit duminică seara, în Bucureşti, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai Strada Film.

Să regreţi că nu ai făcut ceva sau să regreţi că ai făcut ceva greşit. Ce doare mai mult?

Durerea provocată de regretul unui lucru care nu a fost făcut durează mai mult timp decât cea provocată de un lucru făcut greşit, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la două universităţi americane.

Criticul literar Mircea Iorgulescu a murit la 67 de ani

Criticul literar Mircea Iorgulescu, fost coordonator al redacţiei române a Radio France Internationale (RFI) de la Paris, a murit marţi, la vârsta de 67 de ani, şi a fost înmormântat miercuri, la Paris, au declarat pentru MEDIAFAX apropiaţi ai familiei.

Liderii medicilor de familie, Doina Mihăilă şi Rodica Tănăsescu, şi-au anunţat demisiile

Liderii medicilor de familie, Doina Mihăilă şi Rodica Tănăsescu, şi-au anunţat demisiile, vineri, la întâlnirea lor cu primarul general al Capitalei, pe motiv că nu au putut aduce mai mulţi bani pentru cabinete.

Elevii claselor a VIII-a încheie cursurile gimnaziale vineri. Vezi când încep examenele

Elevii claselor a VIII-a încheie cursurile gimnaziale vineri, iar zece zile mai târziu, adică în 20 iunie, începe evaluarea naţională, potrivit calendarului de organizare şi desfăşurare a examenului.

Medicii de familie nu renunţă la protest. Nu semnează noile contracte, ci doar depun dosarele

Reprezentanţii medicilor de familie precizează că nu s-a pus problema semnării noilor contracte, ci a disponibilităţii de a facilita procesul de contractare după ce vor încheia protestul, în sensul de a depune dosarele fără cererea de contractare sau cu cererea nesemnată, pentru a evita aglomeraţia.

Medicii de familie renunţă la protest şi semnează noile contracte

Medicii de familie au decis să semneze noile contracte de servicii cu casele de asigurări de care aparţin, iar de joi vor depune actele pentru contractare, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele Patronatului Medicilor de Familie, Doina Mihăilă.

Duţă: 35% dintre medicii de familie din România au semnat contractul, în Bucureşti sunt 40%

Statisticile CNAS arată că 35% din medicii de familei din România au semnat contractele de servicii cu casele de asigurări de care aparţin, ponderea semnatarilor în Capitală fiind de 40%, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duţă.

Ce scria Hitler în prima scrisoare referitoare la „ameninţarea evreiască”

Scrisoarea în care Adolf Hitler îşi dezvăluia pentru prima dată planurile de "îndepărtare a evreilor" a fost prezentată marţi, la New York.

Măsurile de reformare a sistemului de sănătate, dezbătute la evenimentul Mediafax şi Eureko

Măsurile de reformare a sistemului de sănătate şi consecinţele introducerii coplăţii vor fi analizate de reprezentanţi ai autorităţilor publice şi jucători privaţi din domeniul serviciilor medicale şi al asigurărilor la evenimentul "Reforma sănătăţii la analiză", organizat joi de Eureko şi Mediafax.

Discuţiile de la Ministerul Sănătăţii au eşuat. Medicii de familie vor percepe, de marţi, taxe pentru consultaţii

Întâlnirea de la Ministerul Sănătăţii dintre reprezentanţii medicilor de familie, ministrul Cseke Attila şi preşedintele CNAS, Lucian Duţă, s-a încheiat fără a se ajunge la un acord, astfel că doctorii nu vor semna contractul cadru, iar de marţi vor percepe taxe pentru consultaţii.

De câţi bani ar avea nevoie medicina de familie pentru a supravieţui în acest an

Preşedintele Colegiului Medicilor din România Vasile Astărăstoae a declarat, miercuri, că medicina de familie ar avea nevoie până la sfârşitul anului pentru a supravieţui de 200 milioane de lei, iar aceşti bani ar putea fi luaţi de stat dacă ar renunţa la construcţia a şapte kilometri de autostradă.

Medicii de familie ar putea cere pacienţilor să plătească consultaţiile, de săptămâna viitoare

Medicii de familie spun că încearcă să susţină funcţionarea cabinetelor până în 14 iunie, în speranţa că până atunci vor fi rezolvate problemele, astfel încât să nu fie obligaţi să îi pună pe pacienţi să plătească pentru consultaţii.

Medicii de familie cer în instanţă anularea actelor adiţionale emise de casele de asigurări

Medicii de familie cer în instanţă anularea actelor adiţionale emise de casele de asigurări susţinând că sunt ilegale şi că pentru semnarea acestora au fost făcute presiuni asupra lor, informează liderii Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie şi Societăţii de Medicina Familiei.

INTERVIU – Duţă: Bugetul CNAS are un deficit de 2,5-3 mld. lei, frauda din sistem e de 400 mil. euro

Bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate are în prezent un deficit de cel puţin 2,5 - 3 miliarde de lei, frauda din sistem fiind de aproximativ 400 de milioane de euro pe an, a declarat preşedintele CNAS, Lucian Duţă, într-un unui interviu acordat agenţiei MEDIAFAX.

Duţă: Medicii care preiau pacienţii celor care refuză să semneze contracte, plătiţi pentru servicii

Medicii de familie care preiau pacienţii doctorilor care refuză să semneze contractele vor fi plătiţi pentru serviciile prestate, aşa cum prevede legislaţia, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări Sociale de Sănătate, Lucian Duţă.

Pacienţii cer autorităţilor şi medicilor să grăbescă rezolvarea conflictului din sănătate

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România cere urgent Ministerul Sănătăţii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, dar şi medicilor de familie şi de ambulator, să grăbească rezolvarea conflictului, întrucât prelungirea acestuia pune în pericol viaţa pacienţilor.

Incidente în tribune la meciul România – Bosnia-Herţegovina

Meciul dintre reprezentativele de fotbal ale României şi Bosniei-Herţegovina, din preliminariile Euro-2012, a fost întrerupt în minutul 48, pentru aproximativ două minute, din cauza unor incidente în tribune.

CNAS: Aproape 1.400 de reţete prescrise pe numele unor persoane decedate

Aproape 1.400 de reţete au fost prescrise în trimestrul întâi al acestui an pe numele unor persoane decedate, 19.800 aveau CNP incorect sau inexistent iar mai mult de 30.000 vizau prescrieri pentru acelaşi CNP, prejudiciul pentru neregulile constatate ajungând la peste 160.000 de lei, potrivit CNAS.

Internarea peste numărul de locuri şi depăşirea numărului de paturi, amendate cu până la 6.000 lei

Spitalele care internează peste numărul de locuri şi depăşesc numărul de paturi în saloane, precum şi unităţile sanitare în care nu funcţionează sistemele de încălzire şi de aer condiţionat pot fi amendate cu până la 6.000 de lei, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătăţii.

Amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei pentru neverificarea aparaturii de sterilizare din spital

Ministerul Sănătăţii propune amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei pentru neverificarea aparaturii de sterilizare, reutilizarea articolelor de unică folosinţă şi neasigurarea serviciilor de supraveghere şi control al infecţiilor nozocomiale în spitale.

Medicii de la Urgenţă care refuză să consulte bolnavi în stare critică ar putea fi amendaţi

Medicii din Unităţile de Primiri Urgenţe (UPU) şi din centrele cu acelaşi profil care refuză să acorde asistenţă medicală de urgenţă unui pacient în stare critică pot primi amenzi între 2.000 şi 15.000 de lei, în funcţie de consecinţele gestului lor, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătăţii.

Medicii de familie şi asistenţii care fac gărzi în centrele de permanenţă vor avea venituri mai mari

Tariful orar pentru medicii de familie şi asistenţii care fac gărzi în centrele de permanenţă va creşte de la 10 la 12,8 lei/oră indiferent de gradul profesional, măsura aplicându-se de la 1 iunie, odată cu intrarea în vigoare a normelor contractului cadru pentru 2011-2012.

Spitalele private cu servicii de urgenţă, amendate dacă nu îngrijesc pacienţii în stare critică ce nu pot plăti

Unităţile sanitare private care deţin servicii de urgenţă şi nu acordă asistenţă medicală urgentă unui pacient fără posibilităţi de achitare a costurilor aferente stabilizării, aflat în stare critică, pot fi sancţionate cu amenzi cuprinse între 10.000 şi 30.000 de lei, conform unui proiect al MS.

Transportul pacienţilor fără centură în ambulanţă, amendat de la 1.000 la 2.000 de lei

Transportul pacienţilor în ambulanţă pe targă sau pe scaune fără centură de siguranţă şi fumatul în salvări se sancţionează cu amendă între 1.000 şi 2.000 de lei, indiferent dacă echipajul respectiv face parte din sistemul public sau cel privat, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătăţii.

BACALAUREAT 2011: Proba de evaluare a competenţelor digitale începe în 10 iunie, în loc de 13 iunie, şi durează 5 zile

Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a hotărât ca prima zi a probei D de evaluare a competenţelor digitale să fie vineri 10 iunie, în loc de 13 iunie, întrucât zilele de 12 şi 13 iunie sunt libere cu ocazia Sărbătorii de Rusalii, potrivit Codului Muncii, informează MECTS.

Produsele agricole bio câştigă teren: Piaţa românească ar putea creşte în acest an cu 20%

Piaţa românească a produselor agricole bio ar putea creşte în acest an cu 20%, de la 45-50 milioane euro în 2010, pe fondul majorării cererii, a declarat joi preşedintele Asociaţiei Operatorilor din Agricultura Ecologică "Bio România", Marian Cioceanu.

Duţă: De azi, medicii pot veni la contractare, potrivit noilor norme au venituri mai mari

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate CNAS), Lucian Duţă, anunţă că medicii pot veni, începând de joi, să semneze noile contracte de servicii şi le recomandă doctorilor de familie să-şi calculeze veniturile după noile norme pentru a vedea că mulţi au venituri mai mari.

Niţescu: Starea pacientului care a solicitat schimbare de sex este bună, continuă tratamentul

Starea pacientului operat pentru schimbare de sex este bună, el fiind evaluat, joi, de echipa operatorie, care a hotărât continuarea tratamentului cu antibiotice, antiinflamatoare şi antitrombotice, a declarat pentru MEDIAFAX doctorul Cristian Niţescu.

Ratko Mladici a suferit de cancer limfatic şi a fost tratat la Belgrad în 2009

Ratko Mladici, fostul lider militar al sârbilor din Bosnia, a suferit de o formă gravă de cancer la sistemul limfatic, fiind supus unui tratament cu chimioterapie şi unei operaţii la Belgrad, în 2009, afirmă avocatul său, Miloş Saljici.

Poliţistul din Târgovişte bătut de un interlop, în stare gravă la Spitalul Floreasca

Codruţ Oprea, poliţistul din Târgovişte bătut de un membru al clanului Ghenosu în septembrie 2010, a fost adus la Spitalul Floreasca din Capitală, fiind la Terapie Intensivă, în stare septică gravă, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, Bogdan Opriţa.

CASMB prelungeşte cu o lună contractul din 2010. Medicii de familie nu renunţă la protest

Casa de Asigurări de Sănătate a Capitalei a anunţat că în luna iunie vor fi acordate servicii medicale în baza actelor adiţionale la contractele pentru 2010, însă medicii de familie spun că aceasta este o "încercare de amăgire" şi că nu vor semna noul contract pe 2011.

Cum decurge o operaţie de schimbare de sex

Femeia de 35 de ani a fost evaluată pentru a se stabili dacă este într-adevăr transsexual, prima intervenţie a avut loc în urmă cu şase luni, miercuri a fost a doua etapă, operaţia de schimbare de sex urmând să se finalizeze peste un an, a declarat medicul Cristian Niţescu.

Mutu: Bosnia-Herţegovina nu mi se pare o echipă de nebătut, e la acelaşi nivel cu noi

Atacantul Adrian Mutu a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că naţionala Bosniei-Herţegovina, adversara de vineri din preliminariile Campionatului European din Polonia şi Ucraina, nu este o echipă de nebătut, aceasta fiind la acelaşi nivel cu reprezentativa României.

Preşedintele CNAS: Nu înţeleg atitudinea agresivă a medicilor faţă de pacienţi, finanţarea este mai mare cu 10%

Preşedintele CNAS, Lucian Duţă, şi-a exprimat nedumerirea faţă de "atitudinea agresivă" pe care medicii de familie o au faţă de pacienţi, susţinând că în contractul cadru este prevăzută o creştere cu 10% a finanţării pe medicina de familie, iar problemele ridicate de doctori au fost rezolvate.