Florin Radu

JOCURILE OLIMPICE 2012: Ponor a câştigat medalia de argint la sol. România, la a noua medalie de la Londra

Cătălina Ponor a obţinut nota 15.200 în finala de la Londra şi a câştigat medalia de argint! Publicul a huiduit decizia luată de arbitri privind evoluţia Cătălinei Ponor. Arbitrii au notat dificultatea exerciţiului Cătălinei doar cu 6.200, ceea ce a stârnit nemulţumirea spectatorilor.

JOCURILE OLIMPICE: Cătălina Ponor a pierdut medalia de bronz după ce SUA au făcut contestaţie

Gimnasta Cătălina Ponor a căzut pe locul 4, pierzând medalia de bronz, după ce arbitrii au acceptat contestaţia delegaţiei SUA făcută în cazul sportivei Alexandra Raisman, în finala de la bârnă de la Jocurile Olimpice, acordându-i americancei o notă egală cu a româncei dar cu o dificultate a exerciţiului mai mare.

Şase maşini, implicate într-un accident pe DN 1, în apropiere de Ploieşti

Circulaţia pe Drumul Naţional 1 este restricţionată, marţi după-amiază, în apropierea municipiului Ploieşti, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate şase maşini şi în urma căruia două persoane au fost rănite uşor.

„Leaving”, singurul film regizat de Václav Havel, prezentat la ediţia 2012 a Mediaş Film Festival

"Leaving", singurul film regizat de Václav Havel, va fi prezentat în afara competiţiei la ediţia 2012 a MECEFF - Mediaş Central European Film Festival, care se va desfăşura între 2 şi 8 septembrie.

Membrele trupei Pussy Riot, în faţa a trei ani de închisoare. Procuratura moscovită cere pedeapsa după „rugăciunea punk” anti-Putin – VIDEO

Procuratura a cerut o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru cele trei membre al grupului Pussy Riot, judecate în cadrul unui proces ce are loc în Rusia, pentru faptul că au interpretat în luna februarie, în catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, o "rugăciune punk" anti-Putin.

Compania taiwaneză Acer critică Microsoft pentru că produce propria tabletă

Compania taiwaneză Acer este primul partener important al Microsoft care critică deschis decizia companiei de a produce propria tabletă, subliniind divergenţele tot mai mari dintre dezvoltatorul Windows şi aliaţii săi producători de computere, dar şi schimbările iminente din industria PC-urilor.

JOCURILE OLIMPICE 2012: Gestul care poate aduce o medalie României. Diana Bulimar: Larisa Iordache are o şansă mai mare decât mine la bârnă

Gimnasta Diana Bulimar a declarat, marţi, că Larisa Iordache, care o înlocuieşte în finala de la bârnă de la Jocurile Olimpice de la Londra, are o şansă mai mare la medalie.

Titus Corlăţean, Mircea Duşa, Radu Stroe, Dan Şova, Mihai Voicu au depus jurământul de învestitură

Ministrul de Externe Titus Corlăţean, ministrul Administraţiei şi Internelor Mircea Duşa, ministrul delegat pentru Administraţie Radu Stroe, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul Dan Şova şi ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri Mihai Voicu au depus, luni seară, jurământul de învestitură.

Rapid – CSMS Iaşi, scor 1-0, în Liga I

Formaţia Rapid a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa CSMS Iaşi, într-un meci din etapa a III-a a Ligii I, întrerupt pentru aproximativ un minut spre final, după ce a cedat nocturna.

Postul Vocea Rusiei anunţă că îi oferă drept la replică preşedintelui suspendat Traian Băsescu

Postul Vocea Rusiei îi oferă preşedintelui suspendat Traian Băsescu drept la replică după ce acesta a criticat faptul că analişti TV vorbesc despre listele electorale inspiraţi de acest post de radio.

JOCURILE OLIMPICE 2012: Usain Bolt, frustrat de unele reguli „ciudate şi prosteşti” de la Londra

Atletul jamaican Usain Bolt, câştigătorul probei-vedetă a concursului de atletism de la Jocurile Olimpice, cea de 100 de metri, s-a arătat frustrat de unele reguli considerate de el "ciudate şi prosteşti" de la Londra..

Ponta: Nu am reproşuri pentru Rus, Dobre şi Marga. Ei vor fi în continuare piloni importanţi ai USL

Premierul Victor Ponta spune că nu are ce să le reproşeze miniştrilor Ioan Rus, Victor Paul Dobre şi Andrei Marga, el declarându-se convins că aceştia "vor fi în continuare piloni importanţi ai USL în bătălia politică pentru schimbarea României".

Dopaj confirmat în cazul a două sportive din Republica Moldova excluse din lotul pentru JO

Sportivele din Republica Moldova Marina Marghieva (aruncarea ciocanului) şi Natalia Artîk (aruncarea discului) au fost suspendate ca urmare a unui control antidoping cu rezultat pozitiv, prezenţa unei substanţe interzise fiind confirmată la contraexpertiză.

Guvernul se răzgândeşte şi vrea să renunţe la pachetele majoritare de acţiuni la filialele Electrica

Guvernul s-a răzgândit după discuţii avute în luna iunie cu FMI şi vrea să renunţe la pachetele majoritare de acţiuni pe care le deţine la filialele Electrica în urma emiterii de titluri în principal la Bursă, operaţiune care în varianta subscrierii integrale ar reduce participaţia statului la 39%.

Pacienţii cronici cer Ministerului Sănătăţii să renunţe la coplată în cazul lor

Alianţa Pacienţilor Cronici din România (APCR) cere Ministerului Sănătăţii să renunţe la intenţia de a introduce coplata la servicii şi investigaţii în cazul lor, considerând că este necesară o dezbatere serioasă şi responsabilă pe această temă, pentru a fi găsite soluţiile potrivite.

JOCURILE OLIMPICE 2012: Alia Mustafina, campioană la paralele

Gimnasta rusă Alia Mustafina a câştigat medalia de aur în proba de paralele din cadrul concursului de gimnastică de la Jocurile Olimpice de la Londra, fiind urmată de chinezoaica He Kexin şi de britanica Elizabeth Tweddle.

Ministrul german de externe: Dezertarea premierului Siriei demonstrează „erodarea” poziţiei regimului

Dezertarea premierului sirian Riad Hijab demonstrează "erodarea" poziţiei regimului Bashar Al-Assad, apreciază ministrul german de Externe, Guido Westerwelle.

Macovei: Mona Pivniceru este un personaj exotic. Are un discurs asemănător cu discursul politicienilor

Europarlamentarul PDL Monica Macovei spune că Mona Pivniceru "este un personaj exotic" şi îi reaminteşte acesteia că nu trebuie să facă "nicio propunere de numire sau revocare a procurorilor cu funcţii de conducere de la Parchetul General, DNA şi DIICOT" atât cât timp există un preşedinte interimar.

JOCURILE OLIMPICE 2012: Diana Bulimar, înlocuită în finală la bârnă cu Larisa Iordache

Gimnasta Diana Bulimar a fost înlocuită, luni, pe lista oficială de start a finalei de la bârnă, cu Larisa Iordache, la Jocurile Olimpice de la Londra.

JOCURILE OLIMPICE 2012: Flavius Koczi, locul 7 în finală la sărituri

Gimnastul Flavius Koczi s-a clasat, luni, pe locul 7, în finală la sărituri, la Jocurile Olimpice de la Londra.

Reţeta armoniei în cuplu: certurile. De ce iertarea poate avea efecte negative

Chiar dacă se spune că este bine să ierţi şi să uiţi, părerea psihologilor este alta, aceştia susţinând că enervarea şi certurile pot fi cea mai bună cale de a rezolva conflictele în cuplu şi de a împiedica acumularea de resentimente.

JOCURILE OLIMPICE 2012: Mihai Neşu i-a felicitat pe medaliaţii români

Fostul fotbalist al echipei FC Utrecht Mihai Neşu, aflat în SUA pentru tratament de recuperare în urma accidentului suferit în mai 2011, a postat pe contul său de Twitter un mesaj de felicitare la adresa sportivilor români medaliaţi la Jocurile Olimpice de la Londra.

BNR a împrumutat 10 bănci cu 6 miliarde lei. Cererea a fost de 2,5 ori mai mare

Banca Naţională a României (BNR) a împrumuta luni 10 bănci comerciale cu 6 miliarde lei, pentru o săptămână, însă cererea a fost de peste 2,5 ori mai mare, de 15,1 miliarde lei.

Fosta soţie a lui Stallone a ajuns să se îmbete în parc şi să doarmă pe iarbă. Imagini cu actriţa Brigitte Nielsen în cel mai greu moment al vieţii – FOTO

Actriţa daneză Brigitte Nielsen a dormit pe iarbă, după ce s-a îmbătat cu vodcă, sâmbătă, într-un parc din Los Angeles. Daneza, care a avut un rol în Rocky IV, este depedentă de alcool.

Nokia va prezenta în septembrie noua generaţie de smartphone-uri, bazate pe Windows Phone 8

Nokia vrea să prezinte în luna septembrie următoarea generaţie de smartphone-uri a companiei, bazate pe sistemul de operare Windows Phone 8 pregătit de Microsoft, care ar putea fi disponibile pe piaţă înainte de sezonul cumpărăturilor de iarnă.

Scandal politic la Atena după ce fostul şef al ATEbank a transferat în străinătate 8 milioane de euro

Un nou scandal politic a izbucnit la Atena după ce fostul director general al băncii de stat ATEbank a recunoscut că a transferat în străinătate 8 milioane euro din economiile personale pentru a cumpăra o proprietate în Londra, cu câteva luni înainte ca instituţia de credit să declare insolvenţa.

JOCURILE OLIMPICE 2012: Constantina Diţă, locul 86, Lidia Şimon, locul 45, la maraton

Sportiva Constantina Diţă, campioană olimpică în 2008, a încheiat pe locul 86 proba de maraton din cadrul Jocurilor Olimpice de la Londra, în timp ce cealaltă româncă din concurs, Lidia Şimon, a ocupat locul 45.

Intervenţie a scafandrilor pentru recuperarea unui tânăr înecat în lacul Săftica

Un tânăr s-a înecat, duminică după-amiază, în lacul Săftica, unde mersese alături de mai multe persoane, o echipă de scafandri urmând să plece pe lac pentru recuperarea trupului neînsufleţit.

Kate Moss a strâns 2,4 milioane de lire sterline, anul trecut, din afacerile sale în domeniul modei

Supermodelul Kate Moss continuă să demonstreze că investiţiile sale în domeniul modei au fost inspirate, compania ei - Tilly Church - atrăgând un profit de 2,4 milioane de lire sterline anul trecut

Cât costă bug-urile: Erorile software care au cauzat pagube de miliarde şi chiar pierderi de vieţi

Erorile de programare în software, aşa-numitele bug-uri, au cauzat de-a lungul timpului pagube uriaşe, de la pierderea de vieţi omeneşti în aplicaţii militare până la milioane şi miliarde de dolari pe bursă sau în misiuni de explorare a spaţiului.

Ion Marin: Henry nu avea probleme medicale

Tehnicianul Ion Marin, care l-a adus pe Chinonso Ihelwere Henry în România, a declarat că nigerianul nu avea probleme medicale, iar cât timp a jucat la Farul Constanţa i s-au făcut toate controalele medicale amănunţite.

Guvernul SUA a vândut din acţiunile la AIG, dar rămâne majoritar

Guvernul Statelor Unite şi-a redus participaţia la compania de asigurări AIG, naţionalizată în urma crizei financiare de acum patru ani, de la 61% la 55%, încasând 5 miliarde de dolari prin vânzarea pachetului, la un preţ sub cotaţia bursieră de vineri.

Robotul american Curiosity va ajunge luni pe Marte

Cercetătorii de la NASA sunt cu ochii pe robotul Curiosity, care ar trebui să ajungă, luni, pe Marte, de unde ar trebui să culeagă dovezi ale existenţei - în prezent sau în trecut - vieţii pe această planetă.

Henry a fost dorit în iarnă de Petre Grigoraş la Pandurii, dar transferul nu s-a finalizat

Fotbalistul decedat, duminică, pe teren, Chinonso Ihelwere Henry, a fost dorit în iarnă de gruparea Pandurii Târgu Jiu, dar clubul gorjean nu a ajuns la un acord în acest sens cu Delta Tulcea, echipa la care era legitimat jucătorul nigerian.

Cetăţean sârb suspectat de contrabandă cu ţigări, împuşcat mortal de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din judeţul Timiş au împuşcat mortal un bărbat de cetăţenie sârbă, suspectat că trafica ţigări, alături de un alt bărbat, cei doi fiind prinşi, duminică, în apropierea localităţii Toager, pe fâşia dintre România şi Serbia. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, Iasmina Maghiar, a declarat că poliţiştii de frontieră aflaţi în apropierea localităţii Toager din judeţul Timiş au observat, duminică la prânz, pe fâşia dintre România şi Serbia, două persoane care transportau colete cu ţigări de contrabandă.

Dulca, fost antrenor al lui Henry: Era un exemplu în pregătire, era dorit de echipe din Liga I

Tehnicianul formaţiei Universitatea Cluj, Cristian Dulca, a declarat, duminică, agenţiei MEDIAFAX, că nigerianul Chinonso Ihelwere Henry, care a murit pe teren la meciul amical cu FC Baloteşti, a fost un exemplu în pregătire şi avea şanse mari să ajungă un fotbalist valoros.

CRONOLOGIE: Fotbalişti decedaţi pe teren în România

Decesul jucătorului nigerian al divizionarei secunde Delta Tulcea, Chinonso Ihelwere Henry, se înscrie pe lista neagră a fotbaliştilor care au murit pe teren în România, printre aceştia aflându-se Cătălin Hâldan, Ştefan Vrăbioru sau Mihai Baicu.

PDL cere demisia ministrului de Interne Ioan Rus pentru „mascarada” mini-recensământului

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că formaţiunea sa cere demisia ministrului de Interne Ioan Rus pe care îl consideră descalificat de "mascarada" pe care a făcut-o în legătură cu organizarea mini-recensământului.

Procesul cu Samsung scoate la lumină secrete bine păzite ale Apple

Apple, una dintre cele mai secretoase companii, este nevoită să dezvăluie, în procesul cu Samsung care a început în această săptămână într-o instanţă federală din SUA, secrete bine păzite despre crearea iPhone şi iPad, despre strategie, bugete de advertising şi procesul decizional intern.

PDL: Antonescu să-i spună lui Ponta dacă îi e frică de tensiuni sociale, nu nouă şi nici lui Băsescu

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că preşedintele interimar Crin Antonescu trebuie să-i spună premierului Victor Ponta dacă îi este frică de tensiuni sociale şi nu opoziţiei sau preşedintelui suspendat, Traian Băsescu.