Madalina Cerban

Bill Gates, Steve Jobs şi Madonna, în noul serial „Anii ’80”, la National Geographic Channel

National Geographic Channel difuzează, în perioada 12-16 mai, serialul "Anii '80", care reprezintă "o călătorie în timp către perioada anilor '80 pentru a vedea cum această decadă a conturat lumea modernă", fiind prezentată influenţa unor personalităţi precum Bill Gates, Steve Jobs şi Madonna.

IAA cere Parlamentului să permită clienţilor de publicitate să decidă liber partenerii contractuali

IAA România solicită Parlamentului, printr-un comunicat, să adopte amendamentul propus de IAA la textul Ordonanţei de Urgenţă de modificare a Legii audiovizualului, pentru a se asigura clienţilor de publicitate "dreptul constituţional de a decide liber asupra partenerilor contractuali".

Kanal D, amendat cu 10.000 de lei, din cauza emisiunii prezentate de Viorica şi Ioniţă de la Clejani

CNA a decis, marţi, să amendeze televiziunea Kanal D cu 10.000 de lei, din cauza emisiunii "Te vreau lângă mine", prezentată de Viorica şi Ioniţă de la Clejani, care a încălcat legislaţia audiovizualului privind protecţia minorilor.

Antena 1 a fost somată public de CNA pentru încălcarea dreptului la imagine al Oanei Roman

CNA a decis, marţi, să someze public televiziunea Antena 1, din cauza emisiunii "Un show păcătos", în care Dan Capatos şi cei doi asistenţi ai lui au încălcat dreptul la imagine al Oanei Roman.

Spotul publicitar pentru cuţitul Miracle Blade, interzis de la difuzare

Un spot publicitar pentru cuţitul Miracle Blade a fost interzis de la difuzarea pe posturile de televiziune, printr-o decizie luată marţi de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), care a considerat că respectivul clip dezinformează telespectatorii cu privire la preţul obiectului promovat.

Prima TV încetează colaborarea cu jurnalista Cristina Ţopescu

Prima TV a anunţat, luni, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că încetează colaborarea cu jurnalista Cristina Ţopescu, după ce aceasta a anunţat că s-a înscris în PSD.

Camera de Comerţ Americană cere Parlamentului să respingă OUG de modificare a Legii audiovizualului

Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România) solicită Parlamentului să respingă Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului de modificare a Legii audiovizualului, precizând că adoptarea acestui act normativ "încalcă prevederile legale şi reprezintă un abuz din partea statului".

Miliardarii americani Charles şi David Koch vor să cumpere grupul de presă Tribune

Miliardarii americani Charles şi David Koch sunt interesaţi de preluarea grupului de presă american Tribune, care deţine opt publicaţii, între care se numără The Los Angeles Times şi Chicago Tribune.

Conturile de Twitter ale unor programe ale reţelei de televiziune CBS au fost piratate

Conturile de Twitter ale programelor "60 Minutes" şi "48 Hours" difuzate de reţeaua de televiziune CBS au fost piratate, sâmbătă, au anunţat oficialii companiei de media americane.

Catrinel Menghia joacă într-un nou episod din serialul american „CSI”, difuzat pe 1 mai în SUA

Catrinel Menghia joacă într-un nou episod din serialul "CSI - Crime şi Investigaţii/ CSI: Crime Scene Investigation", care va fi difuzat pe 1 mai, la televiziunea americană CBS.

Festivalul Naţional de Teatru 2013 va avea loc în perioada 25 octombrie – 3 noiembrie

Ediţia din 2013 a Festivalului Naţional de Teatru (FNT) se va desfăşura în perioada 25 octombrie - 3 noiembrie, în Bucureşti, potrivit unui anunţ postat pe site-ul oficial al evenimentului.

Stela Popescu, Andreea Esca, Iulia Vântur şi Andreea Marin, la premiera de gală a filmului „Mamaia” – FOTO

Filmul "Mamaia", regizat de Jesus del Cerro şi produs de Alma Bacula, a avut premiera de gală vineri, la CinemaPRO din Bucureşti, evenimentul reunind zeci de vedete şi personalităţi, între care Stela Popescu - interpreta rolului principal, Andreea Esca, Iulia Vântur, Cătălina Grama şi Andreea Marin.

O anchetă despre o sculptură atribuită lui Brâncuşi, duminică, la „România, te iubesc!”

Corespondentul Ştirilor Pro TV Paul Angelescu prezintă duminică, de la 18.00, în emisiunea "România, te iubesc!", o anchetă cu greutate: de peste patru luni o sculptură din bronz atribuită lui Constantin Brâncuşi se află în custodia Poliţiei Capitalei.

EUROVISION 2013: Cezar lucrează la videoclipul piesei „It’s My Life”, care va reprezenta România în competiţie – VIDEO

Cezar Ouatu, reprezentantul României în acest an la concursul Eurovision Song Contest de la Malmö (Suedia), înregistrează în aceste zile videoclipul de promovare pentru piesa "It’s My Life", cu care va urca pe scena competiţiei.

România, promovată în două noi episoade ale miniseriei „Wild Carpathia”. Prinţul Charles va apărea într-un nou interviu

Obiectivele turistice ale României, între care Munţii Carpaţi, zona Porţile de Fier şi Delta Dunării, vor fi promovate în două episoade noi ale miniseriei "Wild Carpathia", o coproducţie a televiziunii internaţionale Travel Channel, care va cuprinde şi un nou interviu cu prinţul Charles.

Noaptea cărţilor deschise, pe 23 aprilie, în centrul vechi al Bucureştiului

Noaptea cărţilor deschise - un eveniment în care oamenii vor fi întâmpinaţi de mii de cărţi deschise şi desfăşurate pe toată strada Lipscani din Bucureşti - se va desfăşura pe 23 aprilie, începând cu ora 20.30 şi până târziu în noapte, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de Editura Litera.

CNA vrea detalii despre noile grile ale SRTv: producţia proprie scade la TVR 1 şi creşte la TVR 2

SRTv a cerut la CNA actualizarea grilelor de programe, în sensul diminuării producţiei proprii la TVR 1 şi creşterii producţiei proprii la TVR 2, Consiliul hotărând joi să amâne luarea unei decizii şi să solicite televiziunii detalii despre emisiunile pe care urmează să le difuzeze.

Antena 3, amendată de CNA pentru limbajul injurios şi ameninţările lui Badea la adresa ziariştilor

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat, joi, Antena 3 cu 10.000 de lei, pentru mai multe ediţii ale emisiunii "În gura presei", în care realizatorul Mircea Badea a folosit, potrivit membrilor Consiliului, un "limbaj injurios" şi a adus "ameninţări" la adresa unor jurnalişti.

Oana Roman l-a reclamat pe Capatos la CNA. Consiliul nu a reuşit să ia o decizie

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de joi, fără să ajungă la o concluzie, cazul postului Antena 1, reclamat de Oana Roman, care a susţinut că, în emisiunea "Un show păcătos", Dan Capatos şi cei doi asistenţi ai lui au dus "o campanie de denigrare" împotriva ei.

Guerrilla, Kiss FM şi Radio Zu, atenţionate de CNA privind limbajul vulgar din emisiunile matinale

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis joi să transmită scrisori de atenţionare posturilor Radio Guerrilla, Kiss FM şi Radio Zu, pentru că în emisiunile lor matinale a fost folosit un limbaj vulgar, fapt care încalcă legislaţia audiovizualului privind protecţia minorilor.

Raport TVR: Televiziunea Română avea datorii totale de circa 620 milioane lei la sfârşitul lui 2012

Societatea Română de Televiziune (SRTv) avea datorii totale de circa 620 de milioane de lei la 31 decembrie 2012, reprezentând datorii fiscale, dar şi obligaţii de natură comercială care au o vechime de cel puţin trei ani, potrivit raportului de activitate al TVR pe anul trecut.

TVR împrumută 95,5 milioane de lei de la Raiffeisen Bank şi BCR

Societatea Română de Televiziune (SRTv) va accesa împrumuturi de la Raiffeisen Bank şi BCR în sumă totală de 95,5 milioane de lei (aproximativ 21,8 milioane de euro, la cursul de miercuri al Băncii Naţionale a României, n.r.), potrivit unor Hotărâri ale Consiliului de Administraţie al TVR.

TVR va achiziţiona pentru 2 milioane euro drepturile TV pentru Jocurile Olimpice de la Soci şi de la Rio de Janeiro

Societatea Română de Televiziune (SRTv) va achiziţiona, în exclusivitate pentru teritoriul României, pentru o sumă de 2 milioane de euro, drepturile TV şi de internet pentru Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci 2014 şi pentru Jocurile Olimpice de Vară de la Rio de Janeiro 2016.

CNA: Trei membri au sesizat Comisia Europeană că Laura Georgescu a falsificat o Decizie a Consiliului

Trei membri ai CNA - Narcisa Iorga, Valentin Jucan şi Florin Gabrea - au sesizat, marţi, Comisia Europeană cu privire la faptul că Laura Georgescu, membru al Consiliului, a falsificat o Decizie adoptată de Consiliu.

Reţelele radio cer CNA să nu le taie publicitatea locală şi să nu le impună program local de 6 ore

Marile reţele de radio din România au declarat, marţi, că propunerea CNA care prevede că programul retransmis nu poate fi întrerupt cu publicitate locală şi care le impune transmiterea unui program local cuprins între 2 şi 6 ore va avea ca efect scăderea întregii pieţe de radio din România.

CNA: Spot care promovează tigaia Dry Cooker, interzis de la difuzarea pe posturile TV

Un spot care promovează tigaia Dry Cooker a fost interzis de la difuzarea pe posturile TV, printr-o decizie luată marţi de CNA, care a considerat că acesta încalcă legislaţia audiovizualului în ceea ce priveşte informarea corectă a publicului şi conţine greşeli de exprimare.

B1 TV, amendat de CNA cu 10.000 de lei, pentru o ştire despre Ministerul Sănătăţii

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, marţi, să amendeze B1 TV cu 10.000 de lei, pentru ştirea cu titlul "Ministerul Sănătăţii fentează licitaţiile" difuzată pe 8 aprilie, care, potrivit membrilor Consiliului, a încălcat legislaţia audiovizualului.

„Alai la Tramvai”:ProFM a sărbătorit 20 de ani printr-un super concert cu Sore, Smiley şi Alex Velea

ProFM a sărbătorit, luni seară, 20 de ani de la lansare, prin cel mai inedit concert din România - "Alai la Tramvai" -, susţinut de Sore, Smiley şi Alex Velea, alături de care s-au aflat o sută de ascultători, atmosfera fiind întreţinută de Gicu Andreescu şi Bogdan Nicolai, DJ-ii postului de radio.

Uniunea Agenţiilor de Publicitate va sesiza Comisia Europeană referitor la OUG-Legea audiovizualului

Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România (UAPR) a anunţat luni că va sesiza Comisia Europeană cu privire la caracterul "profund anticoncurenţial" al Ordonanţei de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului şi va cere Parlamentului României să respingă acest act normativ.

Institutul Polonez organizează ediţia a doua a concursului de promovare a Poloniei pe Wikipedia

Institutul Polonez din Bucureşti şi Wikipedia organizează, în perioada 15 aprilie-26 mai, ediţia a doua a concursului "Polish Ro.Wikipedia", care are ca scop promovarea Poloniei în versiunea română a enciclopediei online.

Serialul „House of Cards – Culisele puterii” este disponibil în premieră în România, pe Voyo.ro

Serialul "House of Cards - Culisele puterii", care îl are ca protagonist pe Kevin Spacey, este disponibil în premieră în România, începând de luni, pe Voyo.ro, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

GOOGLE îl sărbătoreşte pe LEONARD EULER

Google sărbătoreşte, luni, 306 ani de la naşterea matematicianului elveţian Leonhard Euler, care a avut o contribuţie fundamentală în analiza matematică, fiind cel care a introdus integralele care îi poartă numele şi cel care a creat teoria funcţiilor.

Membri CNA despre OUG-Legea Audiovizualului: Este un abuz al Guvernului/Aduce mai multă disciplină fiscală

Membrii CNA Narcisa Iorga şi Valentin Jucan declară că OUG de modificare a Legii audiovizualului este un abuz al Guvernului, Lorand Turos spune că ar fi fost oportun un studiu de impact pentru a vedea efectele asupra pieţei, iar Christian Mititelu consideră că OUG aduce mai multă disciplină fiscală.

IAA România: Vom analiza toate căile de atac pentru stoparea efectelor OUG-Legea audiovizualului

International Advertising Association (IAA) România spune, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că OUG de modificare a Legii audiovizualului a fost publicată în Monitorul Oficial fără consultarea industriei, precizând că prin această Ordonanţă autorităţile afectează un sector de afaceri 100% privat.

Preşedintele CNA despre OUG – Legea audiovizualului: Vizează preponderent aspecte economice

Preşedintele CNA, Laura Georgescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (OUG) de modificare a Legii audiovizualului, publicată vineri în Monitorul Oficial, vizează preponderent aspecte economice, precizând că în acest an CNA nu a fost consultat cu privire la această OUG.

Legea audiovizualului: Licenţele TV şi radio pot fi cedate numai după un an de emisie

Societăţile care deţin licenţe de televiziune şi radio le vor putea ceda unor terţi numai după un an de la data la care încep să emită, potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă adoptată de Guvern şi publicată, vineri, în Monitorul Oficial.

Legea audiovizualului: Licenţele radio-TV vor fi acordate doar societăţilor fără datorii la stat

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) va acorda licenţe audiovizuale de televiziune şi radio doar societăţilor care la data la care le solicită fac dovada că nu au restanţe la bugetul de stat, potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă adoptată de Guvern şi publicată, vineri, în Monitorul Oficial.

Legea audiovizualului: Guvernul elimină intermediarii din publicitatea TV

Guvernul a modificat, prin Ordonanţă de Urgenţă, Legea audiovizualului, stabilind reguli stricte pentru achiziţionarea de spaţiu publicitar televizat, care "nu poate fi făcută de un intermediar decât în numele şi pe seama beneficiarului final", potrivit documentului publicat în Monitorul Oficial.

BBC numeşte doi directori noi, care se vor ocupa de dezvoltarea operaţiunilor digitale ale companiei

Rob Norman şi Jon Miller au fost numiţi directori în board-ul BBC Global News Ltd, care deţine şi operează televiziunea internaţională de ştiri BBC World News şi portalul bbc.com/news, aceştia urmând să se ocupe de dezvoltarea operaţiunilor digitale ale companiei.

Scriitorii fac un apel la Preşedinţie, Guvern şi Primăria Capitalei să cumpere Casa Monteoru, fostul sediu al USR

Mai mulţi scriitori, între care Nicolae Manolescu, Ana Blandiana, Gabriela Adameşteanu, Nora Iuga şi Mihai Şora, fac un apel la Preşedinţie, Guvern şi Primăria Capitalei să cumpere Casa Monteoru, fostul sediu al USR, care a fost restituit recent moştenitorilor familiei Monteoru.