Mediafaxfoto

Christa Wolf, cea mai cunoscută scriitoare din Germania de Est, a murit

Scriitoarea Christa Wolf, considerată cea mai mare romancieră din fosta Germanie de Est, a murit joi, într-un spital din Berlin, la vârsta de 82 de ani.

O alianţă liberală şi naţionalistă, forţa emergentă în Rusia înainte de alegeri

Forţa emergentă din Rusia pare să fie, înaintea alegerilor legislative, o alianţă între un naţionalism ostil regimului şi un liberalism detaşat de orice deferenţă faţă de Occident, încarnată de Aleksei Navalni, un tânăr jurist aflat într-o cruciadă populară împotriva corupţiei.

„Hugo”, de Martin Scorsese, desemnat cel mai bun film la gala National Board of Review 2011. Vezi ce alte pelicule au obţinut premii

Drama 3D "Hugo", de Martin Scorsese, a primit titlul de cel mai bun film pe 2011 din partea National Board of Review of Motion Pictures (NBR), prima mare asociaţie de critici de cinema care deschide sezonul premiilor de dinaintea Oscarurilor.

BIOGRAFIE: Vladimir Putin, omul cel mai puternic din tandemul care guvernează Rusia

Actualul premier rus, Vladimir Putin, fost agent KGB în vârstă de 59 de ani, rămâne cel mai puternic din "tandemul" care guvernează ţara şi se pregăteşte după alegerile legislative de duminică să revină la Kremlin, unde l-a lăsat în 2008 pe Dmitri Medvedev din motive constituţionale.

Maradona îl atacă din nou pe Pele: A greşit medicamentul când a spus că Neymar este mai bun decât Messi

Fostul internaţional argentinian Diego Maradona a declarat că brazilianul Pele a luat greşit un medicament atunci când a spus că Neymar este mai bun decât Lionel Messi şi i-a recomandat acestuia să îşi schimbe medicul.

Internetul a devenit, în Rusia, principalul spaţiu al libertăţii de exprimare

Internetul a devenit principalul spaţiu de manifestare a libertăţii de exprimare în Rusia, ţară în care site-urile şi blogurile critică dur puterea înaintea alegerilor legislative, principalele televiziuni aflându-se sub control, iar cele câteva ziare independente fiind limitate.

Merkel promite că va apăra euro, monedă pe care o consideră mai puternică decât marca germană

Cancelarul german Angela Merkel a promis vineri că va apăra euro, monedă pe care o consideră mai puternică decât fosta marcă germană, însă a avertizat că Europa trebuie să se pregătească de un "maraton" dur pentru recâştigarea credibilităţii pierdute în timpul crizei.

Băncile europene continuă să vândă active din Asia, complicând condiţiile de finanţare pe plan local

Credit Agricole, HSBC şi alte bănci europene continuă să vândă masiv pachete de credite acordate pe pieţele asiatice, urcând costurile de finanţare din regiune şi îngreunând condiţiile de finanţare pentru firmele mici şi mijlocii, pentru a face faţă crizei datoriilor de stat din zona euro.

Primele cazuri de gripă sezonieră: Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei vaccinarea antigripală

Primele două cazuri de gripă sezonieră au fost identificate, fiind vorba de două tinere însărcinate, care sunt în prezent, în tratament retroviral, informează, vineri, Ministerul Sănătăţii.

Newt Gingrich, favorit la învestitura republicană pentru prezidenţialele americane

Newt Gingrich, candidat la învestitura republicană pentru prezidenţialele americane din 2012, l-a depăşit cu mult pe rivalul său Mitt Romney într-un sondaj naţional publicat joi.

Dominique Strauss-Kahn: Dezvăluirile în cazul Sofitel sunt de multe ori inexacte

Fostul director al FMI Dominique Strauss-Kahn a declarat joi că informaţiile recente ce alimentează teza complotului în cazul Sofitel din New York au fost "de multe ori inexacte".

Lewis Hamilton şi Nicole Scherzinger sunt din nou împreună

Pilotul de Formula 1 Lewis Hamilton şi cântăreaţa Nicole Scherzinger, care s-au despărţit în luna octombrie, sunt din nou împreună, după ce au decis să mai dea o şansă relaţiei lor, informează cotidianul The Sun.

Recomandări pentru weekend-ul 2-4 decembrie

Nu ştii ce să faci în weekend? Mediafax.ro îţi propune câteva dintre evenimentele ce au loc la finalul săptămânii în Bucureşti.

România este norocoasă că nu a aderat mai devreme la euro. Munchau: Faceţi din independenţa monetară un atu

Prezent la Gala ZF, editorialistul de la Financial Times Wolfgang Munchau crede că România este "norocoasă" că nu a aderat mai devreme la euro, cu o economie nepregătită.

Poetul chilian Nicanor Parra, recompensat cu premiul Cervantes pe 2011

Poetul chilian Nicanor Parra, supranumit părintele "antipoeziei", a fost recompensat cu premiul Cervantes pe 2011, considerat echivalentul premiului Nobel în literatura hispanică, a anunţat, joi, ministrul spaniol al Culturii, Angeles Gonzalez-Sinde.

Keşeru: Mutu este departe de Hagi în ceea de priveşte comportamentul şi imaginea

Fotbalistul echipei Angers, Claudiu Keşeru, a declarat într-un interviu acordat publicaţiei So Foot că Gheorghe Hagi este imaginea fotbalului românesc, iar atacantul Adrian Mutu, deşi este egal cu acesta în ceea ce priveşte talentul, este departe în privinţa comportamentului şi imaginii.

Republicanul Herman Cain recunoaşte că i-a dat bani femeii care susţine că au avut o relaţie

Candidatul republican Herman Cain, vizat de o serie de scandaluri sexuale, a recunoscut că i-a dat bani lui Ginger White, o femeie care susţine că a avut o relaţie cu el timp de 13 ani, dar insistă că nu a întreţinut relaţii sexuale cu ea, relatează BBC News Online.

Cinci oameni au ajuns la spital după ce microbuzul în care se aflau a fost lovit de un tir

Cinci persoane, angajate ale unei firme de pază, au ajuns, vineri dimineaţă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Giurgiu, în urma unui accident rutier produs pe DN 5 Bucureşti - Giurgiu, după ce microbuzul care le transporta la serviciu a fost lovit din spate de un tir şi s-a răsturnat.

Iranul interzice presei străine orice relatare despre noi manifestaţii împotriva Marii Britanii

Guvernul iranian a interzis joi presei străime să relateze despre orice nouă manifestaţie în faţa sediilor diplomatice britanice din Teheran, în urma ocupării lor, săptămâna aceasta, de către manifestanţi.

Ce scrie presa germană după meciul Schalke 04 – Steaua

Cotidianul german Kicker a scris după meciul Schalke 04 - Steaua Bucureşti, scor 2-1 în grupa J a Ligii Europa, că echipa română a finalizat singura sa ocazie, după o combinaţie frumoasă, şi că gazdele au câştigat meritat.

Remiză pentru FC Vaslui în meciul cu Lazio Roma, scor 0-0, în Liga Europa

Echipa FC Vaslui a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, joi, la Piatra Neamţ, în compania formaţiei italiene Lazio Roma, în etapa a cincea a grupei D a Ligii Europa, elevii lui Viorel Hizo păstrând şanse pentru calificarea în 16-imile competiţiei.

Guvernele spionează cetăţenii prin telefoanele mobile, e-mail şi urmele lăsate pe Internet. Ce dezvăluiri va face WikiLeaks despre reţeaua mondială de supraveghere

WikiLeaks a anunţat joi că şi-a reluat activitatea, suspendată în octombrie din cauza lipsei de fonduri, cu publicarea unor documente care arată cum guvernele îşi spionează propriii cetăţeni graţie unor tehnologii furnizate de industriile specializate în supraveghere.

Bilanţul represaliilor din Siria este de cel puţin 4.000 de morţi

Bilanţul victimelor represaliilor din Siria este de cel puţin 4.000 de morţi, a declarat joi Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Navi Pillay, în cadrul unei conferinţe de presă.

Amnesty International cere arestarea lui George W. Bush. Fostul preşedinte american, acuzat de crime şi tortură

Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Amnesty International cere unui număr de trei state africane să îl aresteze pe fostul preşedinte american George W. Bush în timpul unei vizite pe care acesta o va efectua în regiune, acuzându-l de "crime" şi "tortură".

Probleme cu locurile de cazare în Ucraina înaintea Euro-2012

Confruntată cu o serioasă criză în ceea ce priveşte numărul camerelor de hotel cu mai puţin de 200 de zile înainte de Euro-2012, Ucraina intenţionează să amenajeze azile şi cămine studenţeşti pentru a face faţă deficitului în materie de cazare, pe un fond al creşterii preţurilor.

Transparency International: Populaţia din Rusia s-a săturat de corupţie. Autorităţile ar trebui să înveţe din primăvara arabă

Organizaţia neguvernamentală Transparency International (TI) a avertizat joi autorităţile din Rusia asupra exasperării populaţiei în faţa corupţiei care afectează ţara, cerându-le să înveţe din primăvara arabă.

Ronaldo, desemnat portdrapelul organizatorilor Cupei Mondiale din 2014

Fostul fotbalist brazilian Ronaldo, de două ori câştigător al Balonului de Aur, a fost desemnat oficial portdrapelul Comitetului de organizare a Cupei Mondiale din 2014, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Confederaţiei Braziliene de Fotbal (CBF).

Funeriu: Desfiinţarea şcolilor profesionale, în interesul financiar al unor universităţi mediocre

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat joi, la Arad, că prin desfiinţarea şcolilor profesionale s-a făcut "un rău imens acestei ţări", pentru că mii de copii au fost trimişi "pe un drum care nu este al lor", doar ca "universităţi mediocre" să aibă potenţiali studenţi.

Peste 5.000 de bucureşteni, la mesele festive din sectorul 2 al Capitalei

Peste 5.000 de bucureşteni au participat la evenimentele organizate de Ziua Naţională de către Primăria sectorului 2 al Capitalei, autorităţile locale pregătind 16.000 de porţii de fasole cu costiţă şi ţuică fiartă.

O nouă rundă de negocieri în conflictul transnistrean va avea loc în februarie, în Irlanda

Reluarea negocierilor dintre Republica Moldova şi Transnistria, suspendate în urmă cu cinci ani, le-a permis părţilor să progreseze către un acord, a apreciat joi la Vilnius preşedinţia lituaniană a OSCE, adăugând că o nouă reuniune va avea loc în februarie 2012 în Irlanda.

Fost şef de Poliţie Rutieră, cercetat după ce a accidentat o femeie pe o trecere de pietoni

Poliţiştii vasluieni au întocmit dosar penal pe numele fostului şef al Serviciului Poliţiei Rutiere Vaslui Marinică Zărnescu, care miercuri seară a lovit cu maşina o femeie, pe o trecere de pietoni din municipiu, în urma accidentului victima ajungând la spital.

Anchetă în Germania asupra unor proiecte ale Iranului de a ataca bazele SUA de pe teritoriul său

Parchetul federal german a anunţat joi că a deschis o anchetă asupra unor posibile proiecte de atentate iraniene împotriva armatei americane pe teritoriul german, în cazul în care Statele Unite ar lansa un atac împotriva Iranului.

DE CE IUBESC ROMÂNIA – Primarul Romei: Iubesc România şi cred că, împreună, trebuie să construim o Europă mai bună

Primarul Romei, Gianni Aleman, a declarat că iubeşte România şi este de părere că, împreună, românii şi italienii trebuie să construiască o Europă mai bună.

Inna, desemnată cel mai bun artist din 2011, la gala Les Trophees de la Nuit din Franţa

Cântăreaţa română Inna a fost desemnată cel mai bun artist din anul 2011, la gala muzicală Les Trophees de la Nuit, organizată la Paris, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

UE extinde sancţiunile împotriva Iranului şi le înăspreşte pe cele împotriva Siriei

Miniştrii europeni de Externe au extins joi sancţiunile împotriva Iranului din cauza programului său nuclear controversat, adăugând 180 de companii şi oficiali, şi au înăsprit sancţiunile economice împotriva Siriei.

Comisia Europeană a extins regulile care le permit statelor să salveze bănci

Autorităţile de reglementare ale Uniunii Europene au extins până la îmbunătăţirea condiţiilor de pe piaţa financiară regulile care permit statelor membre să salveze băncile cu probleme.

Mii de oameni la parada de Ziua Naţională din Capitală. Copiii s-au urcat în copaci să vadă tancurile şi caii – GALERIE FOTO

Mii de oameni au mers joi la Arcul de Triumf să vadă parada militară. Din cauza aglomeraţiei, mulţi dintre ei nu au putut însă să vadă caii sau tancurile care au defilat, o soluţie pentru copii fiind să se urce în copaci. Cei mai fericiţi au fost comercianţii care au făcut profit vânzând tricolorul.

Iranul a eliberat 11 atacatori ai fostei reşedinţe britanice din Teheran

Autorităţile iraniene au eliberat miercuri 11 atacatori ai fostei reşedinţe a Marii Britanii arestaţi cu o zi înainte, a anunţat joi agenţia Fars, în timp ce preşedintele Parlamentului a denunţat din nou vehement atitudinea "insuportabilă" a Londrei faţă de Teheran.

Top modelul Iman va lansa prima sticlă de parfum din lume care costă 1 milion de dolari

Top modelul Iman s-a asociat cu creatorul de bijuterii Martin Katz pentru a lansa prima sticlă de parfum din lume care costă un milion de dolari.

Lenny Kravitz, recompensat cu Ordinul Artelor şi Literelor, în Franţa

Muzicianul american Lenny Kravitz a fost recompensat cu Ordinul Artelor şi Literelor în rang de Ofiţer - una dintre cele mai importante distincţii culturale franceze -, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc miercuri la Paris.