Mediafaxfoto

Udrea: În urma strategiei „geniale” a PSD, turismul a fost distrus

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, vineri, la Valea lui Liman (Timiş), că turismul românesc a fost distrus în urma "strategiei geniale" a PSD din timpul guvernării Adrian Năstase, iar singurul care face ceva pentru relansarea turismului este actualul guvern.

Tudor Giurgiu a început filmările pentru „Despre oameni şi melci”. Ce actori fac parte din distribuţie

Regizorul Tudor Giurgiu a început, vineri, filmările pentru cel de-al doilea lungmetraj de ficţiune al său, "Despre oameni şi melci", în care rolurile principale vor fi jucate de Andi Vasluianu şi Monica Bârlădeanu, a declarat pentru MEDIAFAX producătorul Oana Giurgiu.

BACALAUREAT, SESIUNEA A II-A: Peste 10.000 de candidaţi la proba orală la română. Doar 18% cu rezultate foarte bune

Peste 10.000 de candidaţi au susţinut prima probă de evaluare a competenţelor de comunicare în limba română, din cei 11.909 înscrişi la a doua sesiune de bacalaureat, 31,69% dintre ei obţinând nivelul de competenţă mediu, 34,59% pe cel de avansat, iar 18,14% de experimentat, informează MECTS.

Copil internat în spital cu arsuri care i-ar fi fost provocate de mama sa cu un cuţit încins

Un copil de un an şi jumătate din municipiul Arad a fost internat în spital, în noaptea de joi spre vineri, cu arsuri pe faţă şi pe corp care i-ar fi fost provocate chiar de mama sa, cu un cuţit încins, femeia fiind internată, la rândul său, la un spital de psihiatrie.

Violenţe la meciul Dinamo – Vorskla Poltava. Suporterii implicaţi vor fi identificaţi şi sancţionaţi – VIDEO

Mai mulţi suporteri dinamovişti au săvârşit fapte de natură penală - au escaladat garduri, au aruncat cu obiecte spre teren şi spre oficiali - la meciul disputat de Dinamo cu formaţia ucraineană Vorskla Poltava, ei urmând să fie identificaţi şi sancţionaţi.

Premierul japonez şi-a anunţat demisia

Premierul japonez, Naoto Kan, şi-a anunţat vineri demisia din funcţia de preşedinte al Partiduliu Democrat din Japonia, ceea ce implică şi renunţarea la funcţia de şef al guvernului, a anunţat presa niponă.

Kadhafi avea o pasiune secretă pentru Condoleezza Rice: Colecţiona fotografii cu fostul secretar de stat al SUA – VIDEO

Rebelii libieni au găsit în complexul rezidenţial al lui Muammar Kadhafi un album cu fotografii ale fostului secretar de Stat american Condoleezza Rice, relatează Guardian, în ediţia online de vineri.

Unde s-ar putea ascunde liderul libian Muammar Kadhafi

Colonelul Muammar Kadhafi se află fie în sudul capitalei libiene, fie a plecat deja în deşert, a apreciat, joi, fostul premier Abdessalem Jalloud, care a fugit săptămâna trecută din Libia şi se află, începând de sâmbătă, în Italia.

Vicepremierul britanic, stropit cu vopsea albastră în timpul unei întâlniri politice

Vicepremierul britanic Nick Clegg a fost stropit cu vopsea albastră, joi seară, în timpul unei întâlniri cu activiştii partidului desfăşurată la Glasgow, agresorul fiind reţinut imediat de poliţie, informează The Independent, în ediţia online de vineri.

WIKILEAKS. Numărul de telefon al lui Traian Băsescu, notat de diplomaţii americani în 2005

Wikileaks a publicat ieri noi telegrame ale ambasadei SUA de la Bucureşti. O astfel de telegramă din 2005 dezvăluie numerele de telefon şi datele de contact ale noilor lideri politici de la Bucureşti, imediat după alegerile din 2004, informează Gândul.

CE: Franţa şi-a modificat legislaţia pentru a asigura respectarea dreptului la libera circulaţie

Comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, a afirmat, joi, că Franţa a adoptat toate modificările legislative solicitate de CE pentru asigurarea respectării directivei privind libera circulaţie, la un an după o polemică privind romii români şi bulgari.

Spitale şi aziluri evacuate la New York, înaintea uraganului Irene

Primarul din New York a ordonat joi seară evacuarea mai multor spitale şi aziluri, cerându-le locuitorilor să facă provizii de produse de primă necesitate, înainte ca uraganul Irene să ajungă, duminică, pe coasta de est a Statelor Unite.

Cel puţin 53 de morţi într-un atac asupra unui cazinou din nordul Mexicului

Cel puţin 53 de persoane au murit, joi, în urma unui incendiu declanşat după un atac într-un cazinou din nordul Mexicului, a anunţat procurorul statului Nuevo Leon.

Liderii PSD s-au plimbat prin Deltă şi au realizat că nu le convine comasarea alegerilor

Reprezentanţi ai conducerii PSD s-a întâlnit, joi, în Delta Dunării, plecând cu un vaporaş din Tulcea, şi, după discuţii de aproape şase ore, au ajuns la concluzia că organizarea simultană a alegerilor parlamentare şi locale îi dezavantajează.

Polemică în presă între Angela Merkel şi Helmut Kohl pe tema politicii externe a Germaniei

Cancelarul german Angela Merkel şi fostul ei mentor şi predecesor Helmut Kohl au avut un schimb de replici dur, joi, pe tema politicii externe, prin intermediul presei.

Dinamo Bucureşti a ratat calificarea în grupele Ligii Europa, după 2-3 cu Vorskla Poltava

Echipa Dinamo Bucureşti a ratat calificarea în grupele Ligii Europa, după ce a pierdut, joi, pe teren propriu, cu scorul de 2-3 (1-1), meciul disputat cu formaţia ucraineană Vorskla Poltava în manşa secundă a play-off-ului competiţiei.

Serie A, aproape de grevă. Negocierile dintre preşedinţi şi jucători, în impas

Preşedinţii cluburilor au refuzat propunerea Federaţiei Italiene de Fotbal (FIGC) în conflictul cu sindicatul jucătorilor (AIC) privind o nouă convenţie colectivă de muncă, ceea ce ar putea antrena producerea unei greve în prima etapă a campionatului, sâmbătă şi duminică.

Wikileaks: România a vrut să doneze armatei din Afganistan nişte puşti bătrâneşti, dar n-a putut acoperi costurile de transport

Wikileaks a publicat astăzi noi telegrame ale Ambasadei SUA de la Bucureşti. O astfel de telegramă dezvăluie una dintre modalităţile în care România s-a achitat de datoria de a sprijini reconstrucţia postconflict a Afganistanului.

Udrea argumentează comasarea alegerilor: Românii nu mai ies la vot pentru că sunt chemaţi prea des

Vicepreşedintele PDL Elena Udrea afirmă că un argument pentru comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare în 2012 ar fi acela că "românii nu mai ies la vot pentru că sunt chemaţi prea des", iar dacă alegerile ar avea loc la patru ani oamenii ar fi mai mobilizaţi.

Strauss-Kahn vrea să facă o vizită privată la FMI săptămâna viitoare

Dominique Strauss-Kahn intenţionează să efectueze o vizită "privată" la sediul Fondului Monetar Internaţional (FMI), poate "chiar săptămâna viitoare", a anunţat joi David Hawley, un purtător de cuvânt al FMI.

Acţiunile Apple au scăzut cu până la 3% după demisia lui Jobs

Acţiunile Apple au scăzut joi cu până la 3%, după demisia directorului general Steve Jobs, care a transformat compania înfiinţată la 21 de ani dintr-un producător de PC-uri în cea mai mare companie de tehnologie la nivel mondial, transmite Bloomberg.

Volksbank riscă să fie naţionalizată pentru că nu va plăti dividende pentru al treilea an

Volksbank AG, care a picat luna trecută testul european de stres, riscă să fie naţionalizată după ce a anunţat, joi, că nu va plăti dividende, inclusiv pentru participaţia de capital a statului, pentru al treilea an consecutiv, transmite Bloomberg.

„Back to Black”, al lui Amy Winehouse, albumul secolului în Marea Britanie – VIDEO

Albumul "Back to Black", lansat de Amy Winehouse în 2006, a devenit, la o lună de la moartea cântăreţei, discul cel mai bine vândut din secolul al XXI-lea în Marea Britanie, au anunţat, miercuri, reprezentanţii agenţiei oficiale britanice care monitorizează vânzările de muzică, informează AFP.

Rebelii libieni susţin că Muammar Kadhafi este blocat într-o clădire din Tripoli – VIDEO

Insurgenţii libieni cred că Muammar Kadhafi se ascunde într-o clădire din apropierea complexului său rezidenţial, imobilul fiind înconjurat de combatanţi, informează CNN.

Toate unităţile sanitare sunt obligate să acorde primul ajutor bolnavilor

Toate unităţile sanitare de stat sau private, indiferent de natura lor, sunt obligate să acorde primul ajutor unui bolnav în stare gravă, iar dacă are competenţe limitate va apela la 112 după ce pacientul a fost stabilizat, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, subsecretarul de stat Raed Arafat.

Cum explică MAE numirea Mioarei Mantale consul la Strasbourg: Este doctor în Drept şi vorbeşte fluent trei limbi străine

Ministerul de Externe poate nominaliza, conform legislaţiei în vigoare, pentru funcţia de şef de misiune diplomatică sau consulară, personalităţi ale vieţii publice, a declarat, joi, Doris Mircea, purtător de cuvânt al MAE, referindu-se la numirea Mioarei Mantale în funcţia de consul.

Udrea: Mazăre nu face proiecte, doar vorbeşte mai mult

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, joi, la Petroşani, că nu toţi primarii au proiecte bune şi eligibile, în acest sens dându-l exemplu pe primarul Constanţei, Radu Mazăre, despre care a spus că nu face proiecte, doar "vorbeşte mai mult, atâta tot".

Patronii cer anularea penalităţilor pentru neplata datoriilor bugetare înregistrate de unele firme

Reprezentanţii IMM-urilor solicită Guvernului anularea penalităţilor pentru neplata datoriilor la bugetul de stat înregistrate în perioada 2009-2010, pentru firmele care nu au avut astfel de probleme înainte de criză, şi estimează că sumele în cauză sunt de sute de miliarde de lei.

Chiriile la locuinţele sociale ANL, o treime din salariul mediu net

Chiriile locuinţelor sociale ANL destinate tinerilor, care urmează să fie construite în următorii ani de stat în parteneriat public-privat, vor acoperi cheltuielile de administrare, impozitele pe clădiri şi asigurările, dar vor fi limitate prin lege la sub o treime din salariul mediu net pe economie

ANALIZĂ: Pierderile de o mie de miliarde de dolari de la bursă după reducerea ratingului SUA sunt inexplicabile

Acţionarii companiilor listate la New York sunt cu o mie de miliarde de dolari mai săraci în urma deciziei Standard & Poor's de a reduce pentru prima dată ratingul SUA de la AAA, la AA+, iar unii investitori consideră că pierderile sunt de neînţeles, transmite Bloomberg.

ANALIZĂ: Demisia lui Jobs a şters 52 mld. dolari din indicele S&P 500, iar fanii îşi deplâng idolul. Competitorii au doar cuvinte de laudă la adresa fostului CEO Apple

Demisia surprinzătoare de miercuri noapte a lui Steve Jobs de la conducerea Apple a şters 52 miliarde dolari din valoarea indicelui Standard & Poor's (S&P) 500 al bursei de la New York înainte de debutul şedinţei de joi, în timp ce fanii şi investitorii deplâng retragerea unei legende a tehnologiei.

Un medic libian a văzut şi a fotografiat victimele unei execuţii în masă: Multe erau împuşcate în cap, dar aveau gloanţe peste tot

Un medic din Libia a povestit joi cum a asistat la urmările unei presupuse execuţii în masă comise de trupele lui Muammar Kadhafi, în timp ce lucra la spitalul de la baza aeriană Matiga, la est de Tripoli, relatează Sky News.

Fondatorul IKEA, Ingvar Kamprad, acuzat că a făcut recrutări în numele naziştilor

Fondatorul miliardar IKEA, Ingvar Kamprad a fost membru al partidului nazist suedez, acesta intrând în atenţia serviciilor secrete la vremea respectivă, arată o carte scrisă de jurnalista Elisabeth Asbrink, informează Ziarul Financiar.

Cererea lui Copos de a juca în Giuleşti până la decizia finală a Tribunalului, respinsă ca neîntemeiată

Tribunalul Bucureşti Secţia Comercială a respins Ordonanţa preşedinţială depusă de George Copos, care ar fi permis echipei Rapid Bucureşti să dispute în continuare meciurile până la momentul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive, au declarat pentru Gândul surse participante la discuţiile dintre oficialii echipei de fotbal Rapid şi cei ai Ministerului Transporturilor.

Autorităţile chineze au interzis 100 de cântece. Ce vedete internaţionale se află pe „lista neagră” – VIDEO

Autorităţile chineze au interzis site-urilor de muzică online să difuzeze 100 de cântece, pe această "listă neagră" aflându-se piese ale unor vedete internaţionale precum Lady Gaga, Beyonce şi Backstreet Boys, a anunţat Ministerul Culturii din China.

Ce au descoperit rebelii în complexul lui Kadhafi: Un parc de distracţii şi o grădină zoologică

Cetăţenii obişnuiţi au descoperi pentru prima dată opulenţa în care trăia colonelul Muammar Kadhafi după ce rebelii au intrat în complexul din Tripoli în care locuia acesta, relatează Daily Mail, în ediţia electronică de joi.

Declanşarea conflictelor în lume ar putea avea legătură cu fenomenul încălzirii globale

Variaţiile climatice, precum cele provocate de El Nino şi La Nina, au un anumit impact asupra declanşării de conflicte în regiunele afectate de aceste cicluri naturale, un fenomen care riscă să se agraveze din cauza poluării industriale, potrivit unui studiu publicat, joi, în revista Nature.

Wall Street Journal: România a trecut relativ neatinsă de turbulenţele internaţionale recente

Pieţele "de frontieră", precum Ghana, Kazahstan şi România, au fost relativ izolate şi au trecut fără prea mari probleme de turbulenţele din ultimele săptămâni de pe pieţele financiare internaţionale, datorită volumului limitat de tranzacţionare a obligaţiunilor şi monedelor acestor ţări.

Angela Merkel, din nou cea mai puternică femeie din lume. Vezi cine mai e în topul Forbes

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, este din nou cea mai puternică femeie din lume, devasând-o pe secretarul american de stat Hillary Clinton şi pe preşedintele Braziliei Dilma Rousseff, potrivit topului pe 2011 alcătuit de editorii revistei Forbes, informează AFP.

Emisiile de Cesiu 137 de la Fukushima, de 168 de ori mai mari decât cele de la Hiroshima

Cantitatea de Cesiu radioactiv degajată începând cu 11 martie de centrala nucleară accidentată de la Fukushima (nord-estul Japoniei) este de 168 de ori mai mare decât cea dispersată într-o secundă de bomba atomică de la Hiroshima, a afirmat joi un cotidian nipon.