Economic

Mediafax Talks about Auto Industry: Ministerul Transporturilor nu ştie dacă se va putea circula pe autostrada Bucureşti-Ploieşti de sâmbătă

Reprezentanţii Ministerului Transporturilor nu ştiu, cu trei zile înainte de ultimul termen avansat pentru deschiderea autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, dacă sâmbătă va fi deschisă circulaţia auto.

Ponta remarcă scăderi de preţuri la carburanţi şi cere ministrului să aibă situaţia sub control

Premierul Ponta i-a cerut ministrului Economiei ca, în limitele posibile din punct de vedere legal şi instituţional, să se asigure că preţurile la carburanţi vor fi menţinute "sub control" în scopul reducerii acestora, remarcând că în ultima perioadă au fost operate mai multe scăderi mici de preţ.

Mediafax Talks about Auto Industry: România ar putea avea o autostradă în parteneriat public-privat în zona de sud-vest – VIDEO

Conectarea zonei de sud-vest a României, care va deveni pol al industriei auto, de reţeaua naţională de autostrăzi, inclusiv printr-o autostradă în parteneriat public-privat, reprezintă o prioritate pe termen scurt a MTI, a declarat secretarul general adjunct al instituţiei, Horaţiu Buzatu.

Mediafax Talks about Auto Industry: Tot mai puţine persoane fizice cumpără maşini. Doar companiile mari au bani de înnoirea flotei

Ponderea persoanelor fizice care cumpără maşini este în scădere dramatică, ajungând la 31% în primele cinci luni, de la 45% anul trecut, principalii cumpărători fiind corporaţiile internaţionale care au bani să-şi înnoiască parcul auto, a declarat Brent Valmar, vicepreşedinte APIA.

Ponta spune miniştrilor că s-a bucurat auzind că unele contracte din energie încep să fie reziliate

Premierul Victor Ponta le-a spus miniştrilor, în şedinţa de guvern, că s-a bucurat auzind că unele contracte defavorabile companiilor energetice de stat încep să fie reziliate, el arătând că Hidroelectrica şi celelalte societăţi nu trebuie să intre într-o formă "viciată" în procesul stabilit cu FMI.

Erste: Impactul dezintermedierii asupra ţărilor din Europa Centrală şi de Est este unul limitat

Dezintermedierea din sectorul bancar are un impact limitat asupra statelor din Europa Centrală şi de Est, potrivit unui raport transmis miercuri de Erste, analiştii băncii austriece notând că nu se aşteaptă la reducerea masivă a expunerii băncilor-mamă în regiune.

STUDIU: Românii reduc cheltuielile pentru haine şi vacanţe, dar nu renunţă la ţigări şi alcool

Românii rămân precauţi în ceea ce priveşte consumul şi sunt dispuşi să reducă cheltuielile, mai ales cele pentru haine, electronice şi electrocasnice şi vacanţe, dar renunţă mai greu la alcool, ţigări, fructe şi legume, conform unui studiu 360insights.

BNR a menţinut dobânda de politică monetară la 5,25% şi nivelul rezervelor minime

Consiliul de Administraţie al BNR a decis, miercuri, menţinerea ratei de politică monetară la 5,25% şi a nivelurilor actuale pentru rezervele minime obligatorii, măsură anticipată de analişti.

Mediafax Talks about Auto Industry: Renault va investi în acest an peste 250 milioane de euro în România

Grupul Renault, proprietarul Dacia, va investi în acest an peste 250 de milioane de euro în România, printre proiecte numărându-se o linie robotizată de prese de mare tonaj, dublarea capacităţii turnătoriei de aluminiu şi creşterea cu 30% a capacităţii de producţie a cutiilor de viteze.

STUDIU: Românii s-au obişnuit cu criza, dar resimt efectele negative din ce în ce mai mult

Românii s-au obişnuit cu perioada de criză, însă efectele acesteia îi afectează negativ la nivel personal din ce în ce mai mult, având în vedere că recesiunea durează de mai mult de trei ani, potrivit unui studiu realizat de 360insights.

Mediafax Talks about Auto Industry: Piaţa auto va continua trendul negativ, cu profitabilitate zero

Piaţa de autovehicule va continua trendul negativ în acest an, iar profitul reţelelor de distribuţie va rămâne în jurul a zero, în condiţiile în care în primele cinci luni media profitabilităţii la nivelul industriei este negativă, estimează Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile.

Concurenţă pentru Kindle Fire şi iPad: Google va prezenta propria tabletă. Ce preţuri va avea dispozitivul

Google va prezenta în următoarele zile, la San Francisco, o tabletă dezvoltată împreună cu grupul taiwanez Asustek (Asus), cu preţuri pornind de la 200 de dolari, care plasează produsul în concurenţă directă cu Kindle Fire de la Amazon.

Creditul pentru firme şi populaţie a crescut în luna mai cu 1,1%

Soldul creditului neguvernamental a crescut în luna mai cu 1,1% faţă de aprilie, la 227,098 miliarde lei, susţinut în principal de împrumuturile în valută, potrivit datelor anunţate miercuri de BNR.

Angela Merkel: Datoria ţărilor din zona euro nu va deveni comună atât timp cât voi trăi

Cancelarul german Angela Merkel a respins din nou, în mod categoric, ideea emiterii de euroobligaţiuni în contul datoriilor, afirmând marţi că acestea nu vor exista "atât timp cât (va) trăi" ea, potrivit unor unor participanţi la o reuniune a grupului parlamentar liberal (FDP).

Un român care lucrează de18 ani în City of London, noul director general al Bursei de Valori

Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti i-a propus lui Bogdan Patriniche, un specialist în instrumente financiare de la Londra, să preia funcţia de director general, iar acesta a acceptat marţi după-amiază, au declarat pentru MEDIAFAX surse din piaţa de capital.

Băsescu: Finalizarea autostrăzii inelare de la Marea Neagră va arăta capacitatea OCEMN de a mobiliza resurse

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Summitul Organizaţiei pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN) de la Istanbul, că finalizarea proiectelor de transport "Magistralele maritime" şi "Autostrada inelară" va demonstra capacitatea organizaţiei de a mobiliza resurse şi voinţă politică.

Analişti: Moody’s va retrograda în curând ratingul Spaniei la nivelul „junk”

Ratingul Spaniei va fi retrogradat în curând la nivelul "junk", nerecomandat investiţiilor, potrivit analiştilor şi investitorilor, în timp ce costul asigurării pentru default (CDS) al celor mai mari bănci şi companii se apropie de un nivel record.

UniCredit: Consumul intern şi cererea din Germania vor susţine economia românească

Consumul intern, alimentat de reîntregirea salariilor bugetarilor şi rambursarea contribuţiilor sociale către pensionari, precum şi revenirea producţiei industriale ca urmare a comenzilor de pe piaţa germană vor susţine creşterea economică a României în a doua jumătate a anului, potrivit UniCredit.

Commerzbank: Întârzierea privatizărilor din cauza disputelor politice ar putea afecta leul

Întârzierea termenelor din programul de privatizare convenit cu FMI deoarece disputele dintre Guvern şi Preşedinţie lasă prea puţin timp pentru guvernare ar putea afecta cursul de schimb valutar, sprijinul FMI fiind esenţial pentru leu, consideră analiştii Commerzbank.

Guvernatorul Băncii Angliei: După cinci ani, criza globală nu a ajuns nici măcar la jumătate

Criza financiară globală care a început în 2007 nu a ajuns nici măcar la jumătate, a declarat guvernatorul Băncii Angliei, Mervyn King, în timpul unei audieri într-o comisie a Parlamentului britanic.

Financial Times: Tratamentul aplicat de FMI în România începe să dea rezultate

În timp ce liderii din zona euro dezbat politica creşterii economice versus austeritate, dovezile din România par să indice că tratamentul tradiţional funcţionează, potrivit unui articol postat pe blogul publicaţiei Financial Times.

Numărul de locuinţe finalizate în criză în România a scăzut mai puţin decât în Ungaria şi Bulgaria

Numărul locuinţelor finalizate în România anul trecut s-a redus cu 34% faţă de perioada de boom atinsă pe acest segment, respectiv anul 2008, reprezentând a patra cea mai mare scădere din şase state analizate într-un studiu al companiei poloneze de cercetare PMR.

Zona euro, încotro? În zece ani s-ar putea transforma într-o federaţie politică

Liderii europeni au pregătit un proiect radical care prevede transformarea zonei euro într-o federaţie politică în termen de zece ani, ceea ce constituie o nouă încercare de câştigare a credibilităţii pe pieţele financiare, informează ziarul The Guardian, în ediţia online.

Ofensiva Deutsche Telekom, prin OTE, în Europa de Sud-Est se transformă în retragere

Deutsche Telekom a preluat în urmă cu patru ani un pachet de acţiuni la compania elenă de telefonie OTE, promiţând investitorilor creştere în sud-estul Europei pentru a compensa încetinirea vânzărilor în Germania, însă această ofensivă s-a transformat acum într-o retragere.

MEDIAFAX organizează, miercuri, conferinţa Mediafax Talks about Auto Industry 2012

Agenţia Mediafax organizează, miercuri, conferinţa "Mediafax Talks about Auto Industry 2012", discuţiile vizând evoluţia pieţei auto şi a sectorului fabricaţiei de componente, realizările şi perspectivele celui mai important producător local, Dacia, dar şi perspectivele Ford în România.

Liderii europeni au găsit un nou motiv de ceartă: Ordinea în care îşi va plăti Spania datoriile

Germania, Finlanda şi Olanda, singurele economii din zona euro cu rating triplu A de la toate cele trei agenţii de rating, insistă ca linia de finanţare acordată Spaniei pentru recapitalizarea băncilor să aibă prioritate la plată în caz de default, poziţie care nemulţumeşte pieţele.

Cu cât au scăzut preţurile locuinţelor din marile oraşe în primele şase luni ale acestui an

Preţurile solicitate de proprietari pentru apartamentele scoase la vânzare în cele mai mari şase oraşe din ţară s-au redus în primele şase luni cu până la 4,5%, tendinţa de scădere fiind mai accentuată pe segmentul nou, unde ajustarea a ajuns până la 6,7%.

Moody’s a coborât ratingul BRD şi al altor subsidiare Societe Generale. Cum anticipează agenţia performanţele economiei româneşti

Moody's a coborât cu o treaptă ratingul BRD - Groupe Societe Generale la "Baa3", cu perspectivă negativă, ajustând calificativele de credit a cinci subsidiare ale Societe Generale din Europa Centrală şi de Est după retrogradarea grupului francez, la sfârşitul săptămânii trecute.

Ciprul a decis să ceară sprijin financiar din partea UE, din cauza expunerii la Grecia

Ciprul a informat luni autorităţile europene că a decis să solicite ajutorul financiar al UE, din cauza impactului expunerii la criza datoriilor din Grecia.

Fitch a retrogradat ratingul Ciprului la nivelul „BB+”, din categoria junk

Fitch Ratings a retrogradat luni ratingul Ciprului pentru datoriile pe termen lung de la nivelul "BBB-" la "BB+" din categoria "junk", nerecomandată investiţiilor, cu perspectivă negativă, pentru a reflecta necesarul crescut de capital al băncilor cipriote, din cauza expunerii la Grecia.

Porsche se reprofilează: Compania ar putea face în curând investiţii mai mari în energie decât în automobile sport

Porsche SE, holdingul care deţine o participaţie majoritară de control la Volkswagen (VW), va face probabil, în curând, investiţii mai mari în energie decât în automobile de lux precum modelul emblematic 911.

Moody’s pregăteşte o retrogradare masivă a băncilor din Spania

Agenţia de evaluare financiară Moody's ar putea anunţa o retrogradare masivă a băncilor din Spania, în noaptea de luni spre marţi, după închiderea închiderea bursei din Statele Unite, potrivit unor surse citate de un cotidian din Spania.

Banca Mondială: România trebuie să ceară fonduri UE în 2014-2020 în funcţie de competitivitate şi problemele locale

Pregătirea documentaţiei pentru exerciţiul financiar UE 2014-2020 trebuie să ia în calcul competitivitatea redusă a economiei româneşti, evitându-se greşeala din 2006, când politicile de la nivelul UE au fost copiate integral şi fără legătură cu problemele locale în documente strategice,potrivit BM.

Ford va produce la Craiova şi un motor de 1,5 litri pe benzină

Ford va construi încă un tip de motor la Craiova, de 1,5 litri, acesta urmând să intre în producţia de serie la începutul anului viitor, a anunţat, luni, compania.

Preşedintele Băsescu a cumpărat primul model Ford B-MAX lansat luni la Craiova – FOTO

Preşedintele Traian Băsescu a cumpărat primul model Ford B-MAX, lansat, luni, la Craiova, fiind vorba despre un autoturism de culoare roşie, la volanul căruia s-a urcat şi l-a testat în incinta fabricii.

Blocaj pe piaţa imobiliară: Diferenţe mari între bugetele cumpărătorilor şi preţurile solicitate de proprietari

Piaţa imobiliară este în blocaj, ca urmare a unei diferenţe mari între bugetele cumpărătorilor şi preţurile solicitate de proprietari, acestea crescând, de la începutul anului, cu 10-15%, potrivit firmei imobiliare Temple House.

Vânzările online ale agenţiilor de turism au crescut în primele cinci luni cu peste 30%

Vânzările online ale agenţiilor de turism din România au crescut în primele cinci luni cu peste 30%, iar valoarea medie a tranzacţiilor a urcat cu 18%, de la 155 euro în aceeaşi perioadă a anului trecut la 182 euro, potrivit furnizorului de soluţii eCommerce PayU.

Moody’s: Insolvenţa Hidroelectrica influenţează negativ profilul de credit al României

Intrarea Hidroelectrica în insolvenţă influenţează negativ situaţia financiară a Guvernului şi implicit profilul de credit al României, deoarece creşte probabilitatea plăţii datoriilor companiei de la bugetul de stat şi întârzie privatizarea, potrivit unei analize Moody's.

Ziarul Financiar a lansat Anuarul de business al României – Cei mai mari jucători din economie

Ziarul Financiar a lansat, luni, Anuarul de business al României - Cei mai mari jucători din economie, aflat la a şaptea ediţie, un instrument vital al mediului de business românesc actual şi, în acelaşi timp, un tablou dinamic al acestuia.

Ponta: Vreau să discut cu Băsescu despre cum facem să obţinem un buget consistent din partea UE

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, întrebat dacă va discuta cu preşedintele Traian Băsescu despre reprezentarea la Consiliul European, că doreşte să vorbească cu şeful statului despre cum vor face ca România să obţină un buget consistent din partea UE.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da