Social

Patriarhia: Târgul de Obiecte Bisericeşti ilegal, doar cultele pot produce şi vinde aceste produse

Târgul de Obiecte Bisericeşti din 16-18 iunie încalcă legile în vigoare potrivit cărora cultele au în exclusivitate dreptul de a produce şi valorifica obiecte şi veşminte de cult, precum şi de a tipări cărţile cu acest specific, a celor teologice sau cu conţinut bisericesc, informează Patriarhia.

Aproape 1.500 de angajaţi din sectorul energetic vor fi disponibilizaţi în acest an – proiect

Un număr de 1.480 de angajaţi din şase companii energetice controlate de Ministerul Economiei vor fi disponibilizaţi în acest an, în vederea eficientizării activităţii societăţilor, se arată într-un proiect de hotărâre de Guvern.

Vânzătorul unui bun cu defect trebuie să îl înlocuiească sau să suporte cheltuielile necesare

Vânzătorul trebuie să ridice un bun de consum vândut cu defect, din locul în care a fost instalat cu bună-credinţă de consumator şi să îl înlocuiească sau să suporte cheltuielile necesare, iar în caz de restituire, cheltuielile trebuie să fie proporţionale cu valoarea bunului conform, arată Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Oradea: Poliţistul care şi-a împuşcat părinţii şi a încercat să se sinucidă, cercetat pentru omor

Poliţistul din Oradea care şi-a împuşcat mortal părinţii, miercuri noapte, după care a încercat să se sinucidă, fiind internat în comă, este cercetat penal de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru omor calificat şi omor deosebit de grav, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un institut UNESCO de cercetare în domeniul fizicii ar putea fi deschis în România

Un institut UNESCO de cercetare în domeniul fizicii ar putea fi înfiinţat în România, o delegaţie a organizmului ONU aflându-se în vizită în ţara noastră pentru a realiza un studiu de fezabilitate al acestui proiect.

Cluj: Şoferul care a provocat accidentul soldat cu un mort şi trei răniţi era băut şi a fost reţinut

Şoferul autoturismului care a fost implicat în accidentul petrecut, miercuri, în comuna clujeană Cămăraşu, soldat cu moartea unei persoane şi rănirea altor trei, se afla sub influenţa alcoolului şi a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cluj: Doi tineri care ar fi tâlhărit o fată, ameninţând-o cu un cuţit şi furându-i geanta, arestaţi

Doi tineri suspectaţi că au tâlhărit o fată, în zona Cetăţuie din Cluj-Napoca, ameninţând-o cu un cuţit şi furându-i geanta, au fost prinşi de poliţişti, ei fiind reţinuţi şi prezentaţi ulterior instanţei, care a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Percheziţiile din cele patru judeţe sunt făcute de poliţişti din IJP, BCCO şi IJPF Suceava

Percheziţiile domiciliare vizând destructurarea unui grup transnaţional de contrabandă de ţigări, format din români şi ucraineni, sunt făcute de poliţişti suceveni din cadrul IJP, BCCO şi IJPF, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Gabriel Panţiru.

Poliţistul care şi-a omorât părinţii e în moarte cerebrală. Acesta s-a împuşcat în faţa iubitei sale – VIDEO

Poliţistul din Oradea care şi-a împuşcat mortal părinţii, miercuri noapte, după care a încercat să se sinucidă, fiind internat în comă la Spitalul Judeţean din Oradea, nu are nicio şansă de supravieţuire, fiind în moarte cerebrală, potrivit medicilor.

Cele două angajate de la DGFP Argeş reţinute pentru luare de mită vor fi cercetate în libertate

Cele două angajate ale Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Argeş reţinute pentru că au cerut bani de la reprezentanţii unor magazine unde făceau controale vor fi cercetate în libertate, au decis magistraţii Tribunalului Argeş, transmite corespondentul MEDIAFAX.

UNJR critică proiectul privind magistraţii: Cetăţenii rămân neprotejaţi în faţa intereselor statului

UNJR susţine că proiectul de lege privind răspunderea magistraţilor, în contextul iniţiativei de revizuire a Constituţiei şi a unui proiect de răspundere materială a magistraţilor, duce la lipsirea cetăţenilor de protecţia jurisdicţională atunci când acestea ar fi contrare intereselor guvernului.

Arad: Un tânăr a murit şi doi sunt daţi dispăruţi după ce au căzut cu maşina în râul Mureş

Un tânăr din judeţul Arad a murit, iar alţi doi sunt daţi dispăruţi după ce autoturismul în care se aflau a căzut în râul Mureş, în noaptea de miercuri spre joi, un al patrulea pasager reuşind să se salveze.

Ce cariere visează să aibă absolvenţii de MBA

Dacă la început, mulţi dintre cei care urmează cursurile unui program de Master of Business Administration (MBA) intenţionează să lanseze un start-up, după finalizarea studiilor, foarte mulţi absolvenţi ajung să lucreze pentru marile corporaţii, pentru a căpăta astfel experienţa necesară demarării propriului business, relatează Bloomberg.

Cum îţi poate afecta noul Cod al Muncii perioada de concediu

Pe lângă alte modificări majore care ţin de contractele de muncă şi de timpul de lucru, Guvernul a schimbat, prin noul Cod al Muncii, şi câteva aspecte legate de concediul de odihnă. Cea mai importantă modificare este cea care stabileşte numărul de zile de concediu neîntrerupt pe care patronul este obligat să vi le dea. Aşa că, dacă vrei să pleci în vacanţă şi tocmai te pregăteşti să depui cererea de concediu, fii sigur că ştii care îţi sunt drepturile.

143 de percheziţii în Suceava, Botoşani, Constanţa şi Bucureşti. Un jandarm, un poliţist şi un consilier local, cercetaţi pentru contrabandă cu ţigări

Un jandarm din Suceava, un poliţist din Siret şi un consilier local din Grămâşti sunt cercetaţi alături de 164 de persoane implicate în contrabandă cu ţigări, ascunse din R. Moldova şi Ucraina în România, anchetatorii descinzând, joi, la 143 de locaţii din Suceava, Bucureşti, Constanţa şi Botoşani.

Reportaj: Ce spun oamenii din „Ţinutul Secuiesc” despre noua hartă a ţării

Despre autonomie la Târgu Secuiesc. Un "igen" e cu noroc, la a treia încercare. "Nu-mi spun numele", mă avertizează însă domnul tolănit pe o bancă, oprindu-se din răsucitul unei mustăţi în furculiţă.

Bucureştiul va avea telegondolă. În cât timp vom putea traversa oraşul

Anul viitor, bucureştenii ar putea merge la serviciu cu telegondola. Aceasta va lega nordul de estul Capitalei, traversând şapte lacuri în doar 25 de minute. Viteza de deplasare va fi de 5 metri pe secundă, iar capacitatea de transport a unei singure telecabine va fi de 1.500 de persoane pe oră, de cinci ori mai mult decât încape într-un autobuz.

Şeful Poliţiei Române: Am trimis Corpul de control la Oradea pentru a vedea cum şi-a ridicat poliţistul arma

Şeful Poliţiei Române, Liviu Popa, a trimis o echipă a Corpului de control al IGPR la Oradea, pentru a stabili cum a justificat poliţistul Gabriel Venter ridicarea armei de la Poliţia municipală, cu care şi-a împuşcat mortal părinţii.

UPDATE: Gavra:Poliţistul ce şi-a împuşcat părinţii riscă acuzaţia de omor calificat dacă va trăi

(adaugă declaraţii suplimentare ale prim-procurorului Parchetului Tribunalului Bihor, Viorel Gavra)

Gavra:Poliţistul ce şi-a împuşcat mortal părinţii riscă să fie acuzat de omor calificat dacă va trăi

Poliţistul din Oradea care şi-a împuşcat mortal părinţii, miercuri seară, riscă să fie acuzat de omor calificat asupra părinţilor în cazul în care va supravieţui, a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Viorel Gavra, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Poliţistul care şi-a împuşcat mortal părinţii a fost dus în stare gravă la spital

Poliţistul din cadrul Poliţiei Oradea care şi-a împuşcat mortal părinţii, miercuri noapte, după care şi-a tras un glonţ în cap a fost dus în stare gravă la Spitalul Judeţean din municipiu, având şanse minime de supravieţuire.

ONG-uri: CNCD administrează preferenţial şi politizat dosare în care sunt implicaţi înalţi demnitari

Două ONG-uri susţin că CNCD administrează preferenţial şi politizat dosare în care sunt implicaţi înalţi demnitari şi cer preşedintelui Consiliului şi membrilor Colegiului Director să prezinte public modul în care au fost gestionate aceste cazuri.

Un poliţist din Oradea şi-a împuşcat mortal părinţii după care s-a sinucis în maşina personală – 2 –

Un poliţist din cadrul Poliţiei municipiului Oradea şi-a împuşcat mortal părinţii, miercuri noapte, după care s-a sinucis în maşina proprietate personală, în faţa blocului în care se presupune că locuieşte iubita sa, au declarat corespondentului MEDIAFAX surse judiciare.

Oradea: Un poliţist şi-a împuşcat mortal părinţii după care a încercat să se sinucidă

Un poliţist din cadrul Poliţiei municipiului Oradea şi-a împuşcat mortal părinţii, miercuri noapte, după care a încercat să se sinucidă în maşina proprietate personală, în faţa blocului în care se presupune că locuieşte.

Asociaţia Magistraţilor: Proiectul de revizuire a Constituţiei aduce grave îngrădiri

Asociaţia Magistraţilor spune că, deşi puterea judecătorească nu este indicată ca o componentă a puterilor în stat, proiectele Guvernului şi Preşedinţiei de revizuire a Consituţiei îi aduc grave îngrădiri, transformând independenţa într-un simplu termen sinonim cu subordonarea şi controlul politic.

Justiţia din România: Arestat, eliberat şi iar arestat în trei zile pentru că a omorât o fată de 24 de ani

În România, practica neunitară pare a fi singura pactică în cazul accidentelor rutiere cu victime sau petrecute în circumstanţe grave. Judecând acelaşi caz, magistraţii dau decizii contradictorii la nici 24 de ore distanţă atunci când vine vorba despre arestarea preventivă a presupusului autor.

Curtea Constituţională discută joi proiectul de revizuire a Constituţiei

Curtea Constituţională ia în discuţie, joi, proiectul legii de revizuire a Constituţiei, trimis de preşedintele Traian Băsescu, alături de avizul Consiliului Legislativ, pentru verificarea respectării dispoziţiilor constituţionale.

Sindicatele, invitate vineri la o nouă rundă de negocieri pe tema restructurării din MAI

Ministrul Internelor, Traian Igaş, a discutat, miercuri, cu şefii de Arme modalităţile şi etapele procesului de restructurare din MAI, reprezentanţii sindicatelor urmând să fie invitaţi, vineri, la o nouă rundă de negocieri, pentru a analiza inclusiv suspendarea la cerere a poliţiştilor.

Primăria Capitalei are un Birou Permanent la Roma, condus de Ramona Bădescu

Primăria Capitalei are un Birou Permanent la Roma, condus de Ramona Bădescu, care va reprezenta interesele Bucureştiului în capitala Italiei.

Sora geamănă a tinerei care a murit în accidentul de la Oradea este în continuare în comă

Sora geamănă a tinerei care a murit, sâmbătă, la Oradea, în urma unui accident provocat de un şofer băut, este în continuare în comă şi respiră cu ajutorul aparatelor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Avocatul Victor Teodorescu a oferit 20.000 de euro unei persoane pentru a o omorî pe soţia sa

Avocatul braşovean Victor Teodorescu, fost procuror, a oferit 20.000 de euro unei persoane pentru a o omorî pe soţia sa, înainte de înţelegerea cu Erwin Victor Preşmereanu, au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Dâmboviţa:Tânărul acuzat că şi-a decapitat tatăl cu un topor, internat la spital pentru investigaţii

Tânărul de 22 de ani din comuna dâmboviţeană Moţăeni, care şi-a decapitat tatăl cu un topor, a fost internat la Spitalul orăşanesc din Pucioasa, unde urmează să fie expertizat pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul comiterii faptei.

Avocatul Victor Teodorescu, acuzat că a comandat uciderea soţiei sale, a fost reţinut – 2 –

Avocatul Victor Teodorescu, acuzat că a plănuit şi apoi a comandat uciderea soţiei sale pentru a încasa asigurarea de viaţă, a fost reţinut pentru 24 de ore de către procurorii Parchetului instanţei supreme, urmând să fie dus, joi, la Curtea de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

Alba: Posturile de poliţie rurale comasate în 11 secţii, iar 23 de poliţişti disponibilizaţi

Posturile de poliţie rurale din judeţul Alba vor fi comasate în 11 secţii, iar 23 de poliţişti din judeţ vor fi disponibilizaţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Avocatul Victor Teodorescu, acuzat că a comandat uciderea soţiei sale, a fost reţinut

Avocatul Victor Teodorescu, acuzat că a plănuit şi apoi a comandat uciderea soţiei sale pentru a încasa asigurarea de viaţă, a fost reţinut pentru 24 de ore de către procurorii Parchetului instanţei supreme, urmând să fie dus, joi, la Curtea de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

UPDATE: Salariile de bază pentru unii angajaţi ai CNADNR au crescut cu până la 75%

(adaugă confirmarea CNADNR şi alte informaţii transmise de companie, în paragrafele 3, 11-13)

Salariile de bază ale unor angajati CNADNR au crescut cu până la 75%

Mai mulţi angajaţi ai CNANDR implicaţi în proiectele de investiţii au primit majorări ale salariului de bază cu până la 75%, iar unii dintre salariaţi au câştiguri semnificativ mai mari faţă de cel al directorului general interimar, Daniela Drăghia, remunerată lunar cu 10.352 lei brut.

Materiale pornografice cu zeci de mii de copii au fost confiscate în SUA. Mai multe persoane au fost arestate

Mai multe persoane au fost arestate la New York pentru deţinere de materiale pornografice cu zeci de mii de copii, a anunţat procurorul Cyrus Vance.

Inspecţia Muncii a deschis un TelVerde pentru sesizarea muncii la negru

Inspecţia Muncii a deschis o linie telefonică gratuită pentru sesizări privind munca fără forme legale, aceasta fiind accesibilă apelanţilor prin intermediul numărului 0800 868 622, se arată într-un comunicat remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.

Primarul din Foeni, vameşi şi poliţişti de frontieră de la PTF Moraviţa, trimişi în judecată

Primarul comunei timişene Foeni, Dobrivoi Miomir Cizmaş, 15 poliţişti de frontieră şi nouă vameşi de la Punctul de Trecere a Frontierei Moraviţa, precum şi 16 traficanţi de ţigări au fost trimişi în judecată de procurorii DNA, pentru fapte de corupţie.