Social

Ministerul Educaţiei: România se menţine pe locul 2 în clasamentul mondial ”all-time”

România se menţine pe locul 2 în clasamentul mondial „all-time”, alcătuit în funcţie de numărul total de medalii obţinute la Olimpiada Internaţională de Informatică (IOI), cu 3 medalii de argint şi una de bronz câştigate anul acesta, anunţă Ministerul Educaţiei.

Pompierii români au contribuit la stingerea mai multor incendii de pădure în Grecia

Pompierii români din modulul naţional specializat în stingerea incendiilor de pădure, dislocat în Grecia, au contribuit la stingerea unui incendiu care ameninţa să se răspândească spre mai multe localităţi.

Pompierul care a ridicat autorizaţia staţiei GPL din Crevedia a murit într-un accident / Arafat: Să nu intrăm în conspiraţii ca să spunem că cineva i-a făcut ceva

Pompierul care a ridicat autorizaţia staţiei GPL din Crevedia în 2020 a murit ieri într-un accident. Arafat: "Din păcate, noi am pierdut un om care rămâne coleg al pompierilor, dar aici nu putem să speculăm"

Românii şi maşinile ECO. 8.000 de vehicule cu zero emisii de CO2, înmatriculate în România, în prima jumătate a anului

Aproximativ 8.000 de vehicule cu zero emisii de CO2 au fost înmatriculate în România în primele şase luni din 2023, anunţă Ministerul de Interne.

O nouă tragedie. Un şofer beat şi drogat a omorât o femeie şi a lovit cinci maşini

Un şofer beat şi drogat a omorât o femeie, a rănit alta şi a lovit cinci maşini pe o stradă din localitatea Popeşti Leordeni.

Bucharest Jazz Festival. În Capitală vor sosi artişti nominalizaţi la premiile Grammy

Nicuşor Dan, primarul Capitalei, a anunţat că pe scena festivalului internaţional de jazz din Bucureşti vor urca artişti cunoscuţi în întreaga lume, inclusiv cântăreţi nominalizaţi la premiile Grammy.

Raed Arafat a anunţat primele concluzii ale exploziilor şi incendiului de la Crevedia

Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), a anunţat duminică primele concluzii ale exploziilor şi incendiului de la Crevedia.

Jumătate de milion de oameni au trecut sâmbătă frontiera României

Peste 500.000 de oameni şi aproximativ 140.000 de maşini au trecut graniţa României în ultimele 24 de ore.

Nereguli pe bandă rulantă în căminele şi centrele de copii şi tineri din Giurgiu

Comisarii de la Protecţia Consumatorului din patru judeţe au făcut verificări în căminele şi centrele de copii şi tineri din Giurgiu. Ei au descoperit numeroase nereguli, inclusiv produse neconforme, mizerie şi lucruri uzate.

CFR: legitimaţii de călătorie cu gratuitate/reducere doar pentru elevi, de duminică

CFR Călători anunţă că începând de duminică eliberează legitimaţii de călătorie cu gratuitate/reducere doar pentru elevi, nu şi pentru studenţi.

HOROSCOP 3 SEPTEMBRIE 2023. Este momentul să vă îmbogăţiţi cunoştinţele şi să vă dezvoltaţi abilităţile

Duminica este o zi potrivită pentru dezvoltarea personală şi învăţare pentru zodii. Căutaţi oportunităţi de a vă extinde cunoştinţele şi de a vă îmbunătăţi abilităţile. Fiţi deschişi la explorare şi învăţare continuă.

Numărătoarea şuruburilor de la podul peste Dunăre de la Brăila s-a încheiat

Numărătoarea şuruburilor de la podul peste Dunăre de la Brăila s-a încheiat, au anunţat sâmbătă seara reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Legătură aeriană între Braşov şi Dortmund

Legătura aeriană Braşov – Dortmund şi retur a fost inaugurată sâmbătă pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav.

Se aplică legea Anastasia? Bărbatul care a condus beat şi a provocat un accident mortal a fost reţinut

Bărbatul care a condus beat şi a provocat un accident mortal a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţişti. Accidentul a avut loc sâmbătă, pe DN7, în judeţul Hunedoara.

Zeci de articole pirotehnice, introduse pe stadionul Giuleşti printr-o toaletă

Zeci de articole pirotehnice şi un banner au fost descoperite pe stadionul Giuleşti înaintea meciului de fotbal Rapid-Dinamo. Acestea au fost introduse pe arena sportivă printr-o toaletă, au anunţat poliţiştii.

Pericol de explozie la o staţie GPL din Bucureşti

Pompierii bucureşteni intervin sâmbătă la o staţie GPL din capitală unde au fost înregistrate scurgeri de gaze. În jurul staţiei sunt numeroase imobile, iar traficul prin zonă a fost oprit.

Crevedia. Trei pacienţi sunt în continuare în stare critică

Trei pacienţi răniţi în exploziile la staţia GPL din Crevedia sunt în continuare în stare critică. Doi se află la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, respectiv la Spitalul “Bagdasar Arseni” Bucureşti, iar al treilea într-un spital din Milano.

20 de kilograme de droguri, ascunse în roata de rezervă a maşinii unor brăileni. Captura se ridică la 600.000 de euro

Trei persoane au fost reţinute în Brăila pentru trafic de droguri de mare risc. Traficanţii transportau 30 de kilograme de droguri, din care 20 ascunse în roata de rezervă a maşinii. Valoarea pe piaţă a substanţelor e de circa 600.000 euro.

Omizile distrug culturile de lavandă din sudul Franţei. Pierderi de milioane de euro

Omizile au provocat pierderi de milioane de euro în culturile de lavandă din Franţa în acest an, potrivit unei asociaţii agricole care a cerut ajutorul guvernului, transmite dpa. Fermierii au pierdut 90% din recoltă în unele cazuri.

Atenţie! O nouă metodă de escrocherie. Avertisment lansat de poliţie

Poliţia avertizează asupra unei metode de fraudă care vizează persoanele fizice. Atacatorii sună victimele şi pretind a fi reprezentanţi ai unor entităţi private, cum ar fi bănci, companii de telecomunicaţii sau instituţii guvernamentale.

Un bărbat a murit după ce a intrat cu motocicleta în zidul unui gard, în poligonul auto din Ulmi

Un bărbat de 50 de ani a murit, sâmbătă, după ce a intrat cu motocicleta în zidul unui gard, în poligonul auto din Ulmi, judeţul Dâmboviţa.

23 de apeluri pe minut. Iată care a fost cea mai încărcată zi la 112 din acest an

Operatorii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) au gestionat, în această vară, sute de apeluri la 112, raportând situaţii critice în principalele destinaţii turistice din ţară. Cea mai încărcată zi a fost 23 iunie, când STS a preluat 23 de apeluri pe minut.

Circulaţia pe Transfăgărăşan, închisă astăzi

Circulaţia pe Transfăgărăşan se va închide sâmbătă între Barajul Vidraru şi Bâlea Lac în vederea desfăşurării unei competiţii sportive de triatlon.

HOROSCOP 2 SEPTEMBRIE 2023. Zi favorabilă pentru Berbeci. Cum va arăta weekend-ul pentru zodii?

Acest weekend ar putea aduce ocazii de a vă relaxa şi a vă încărca bateriile. Luaţi-vă timp pentru odihnă şi refacere. Un scurt concediu sau o evadare la natură vă pot aduce liniştea şi echilibrul de care aveţi nevoie.

Predoiu la IPJ Constanţa: Cer o nouă atitudine bazată pe responsabilitate

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, cere, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, o nouă atitudine bazată pe responsabilitate, angajament şi loialitate faţă de muncă, profesie, lege şi cetăţean din partea fiecărui poliţist.

Provocări între suporterii Rapid şi Dinamo. Un suporter a fost rănit

Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti informează că, înainte de începutul partidei, în momentul în care jucătorii FC RAPID au salutat publicul, a avut loc un conflict între mai mulţi suporteri rapidişti dispuşi în tribuna a II-a, după care doi dintre aceştia au pătruns pe suprafaţa de joc. De asemenea, pe timpul plecării galeriei […]

New York Times: Facebook şi Instagram ar putea deveni cu plată în Europa

Meta, compania-mamă a Facebook, ia în considerare versiuni plătite ale Facebook şi Instagram care nu ar avea publicitate pentru utilizatorii din Europa, anunţă New York Times, citând trei persoane care au cunoştinţă de planurile companiei.

Jandarmeria: Galeria lui Dinamo a refuzat să mai asiste la partida de fotbal

Jandarmeria spune că galeria lui Dinamo a refuzat să mai asiste la partida de fotbal după ce i-a fost refuzată coregrafia.

O zonă centrală a Bucureştiului primeşte 1.400 m de conductă nouă de termoficare

1.400 de metri de conductă nouă de termoficare, preizolată, dotată cu senzori de detecţie a avariilor vor fi puşi în funcţiune în zona Dorobanţi - Calea Floreasca, anunţă primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

Veste bună pentru veteranii României: vor creşte pensiile mici

Pensiile mici vor creşte cu certitudine şi va axista o abordare diferenţiată în funcţie de venituri, declară premierul Marcel Ciolacu.

Iohannis recunoaşte că economia România are probleme: nu va fi atinsă ţinta de deficit de 4,4% din PIB

„Este destul de clar că nu va fi atinsă ţinta de deficit de 4,4% din PIB”, declară preşedintele Klaus Iohannis, însă nu există riscul ca România să pierdă fonduri europene.

Chinuită de spasme, Celine Dion „se roagă pentru un miracol” ca să-şi recapete sănătatea

Celine Dion „se roagă pentru un miracol”, în timp ce se luptă pentru sănătatea ei, spune sora artistei: „Are spasme imposibil de controlat”.

Mircea Rednic a fost externat de la Spitalul Judeţean din Arad

Mircea Rednic a fost externat vineri de la Spitalul Judeţean din Arad, acolo unde a fost internat miercuri, în urma infarctului suferit în timpul jocului cu FCSB.

Klaus Iohannis, fascinat de Delta Dunării: vă recomand tuturor să veniţi

Declaraţiile au fost făcute la finalul vizitei în Delta Dunării. „Delta Dunării este monument UNESCO, Delta Dunării este răspunderea noastră, Delta Dunării este un loc mirific pentru cei care vin în vizită, Delta Dunării este locul în care trăiesc localnicii (…) Vă recomand tuturor să veniţi să vedeţi, este un spaţiu care poate fi exploatat […]

Posibilă crimă în Cluj: femeie găsită moartă într-o locuinţă, cu urme de agresiune

O femeie moartă, cu urme de agresiune, a fost găsită, vineri, într-o locuinţă din Cluj-Napoca.

Prognoză pentru răspândirea şi intensitatea polenului de ambrozie în Capitală

România se numără printre ţările din Europa unde ambrozia se extinde necontrolat.

Pentagonul deschide arhiva online despre OZN-uri: site cu documente declasificate, fotografii şi videoclipuri nepublicate

Este un ghişeu unic care colectează toate fişierele disponibile cu privire la fenomene anormale neidentificate.

Studiu: Parkinson poate avea originea din intestin

Cercetătorii de la Universitatea Columbia au descoperit o proteină în intestin care ar putea fi responsabilă de teribila boală.

Autorităţile din Paris au interzis trotinetele electrice închiriate

Autorităţile din Paris au interzis trotinetele electrice închiriate ca urmare a numărului tot mai mare de persoane rănite în urma unor accidente, potrivit BBC.

Veşti bune. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate: Pacienţii cu arsuri vor putea beneficia de consiliere psihologică şi fizioterapie

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat iniţierea unui proiect prin care pacienţii cu arsuri vor putea beneficia de servicii de consiliere psihologică şi psihoterapie şi vor avea acces la fizioterapie.