Spectacolul "În căutarea dorului pierdut", cu Tudor Gheorghe, va fi prezentat pe 29 martie în Sala Mare a Teatrului Naţional Bucureşti, în cadrul campaniei "Artiştii pentru artişti", derulate anual de Uniunea Teatrală din România (UNITER).
Artistul plastic Ion Bârlădeanu este invitat la Institutul Cultural Român (ICR) din Capitală, la întâlnirea de pe 23 martie din programul "Arte Marţiale", dedicat artei contemporane şi coordonat de Erwin Kessler, informează ICR.
Regizorul Victor Ioan Frunză şi actriţa Virginia Mirea se numără printre cei care vor participa, miercuri, la Cafeneaua critică, unde va avea loc o dezbatere asupra operei lui Eugen Ionescu, informează organizatorii.
Câteva zeci de persoane, printre care s-au numărat Ion Iliescu, regizorul Şerban Marinescu şi actriţa Florina Cercel, au venit să îi aducă un ultim omagiu criticului de teatru Michaela Tonitza Iordache, luni, la Sala Lahovary a Teatrului Ţăndărică din Bucureşti.
Reprezentanţii Google au declarat, luni, că încă discută cu guvernul chinez despre problema cenzurării site-ului în limba chineză al companiei şi că este posibil ca în curând să îşi închidă operaţiunile din această ţară.
Preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX că instituţia beneficiază prin lege de indemnizaţii pentru membrii ei, care însă "nu îmbogăţesc pe nimeni", după ce asociaţia Edu Cer a solicitat Guvernului eliminarea finanţării de la buget pentru diversele "Academii".
Ion Iliescu a declarat, luni, că Michaela Tonitza Iordache, care a murit sâmbătă, a ştiut mereu să fie, "cu multă discreţie", sprijinul moral al soţului său, regretatul actor Ştefan Iordache.
Domeniul de internet ".com" a împlinit, luni, 25 de ani de la prima sa utilizare, deşi a început să fie intens folosit şi popular abia începând cu anii '90, informează BBC News Online.
44 i.Hr. - Asasinarea lui Iulius Cezar, eveniment care marchează sfîrşitul Republicii şi începutul Imperiului Roman, odată cu alegerea lui Octavian ca succesor al lui Cezar
Cristi Minculescu şi trupa sa, Iris, au primit trofeul „Artistul anului„ la cea de-a opta ediţie a Premiilor Muzicale Radio România Actualităţi, care a avut loc duminică seară, la Sala Radio din Bucureşti.
Google şi-a modificat, duminică, logoul pentru a marca Ziua Mondială a numărului Pi (π) , o constantă matematică a cărei valoare, aproximativ 3,14, este raportul dintre circumferinţa şi diametrul oricărui cerc într-un spaţiu euclidian.
Asociaţia Profesională pentru Educaţie şi Cercetare - Edu Cer - solicită Guvernului eliminarea finanţării de la buget prin salarii, indemnizaţii lunare sau orice alte forme de finanţare prin lege a membrilor diverselor "Academii", inclusiv pentru membrii Academiei Române.
Trupul Michaelei Tonitza Iordache - soţia regretatului Ştefan Iordache -, decedată sâmbătă, va fi incinerat luni, iar după 40 de zile, familia sa îi va depune cenuşa la Gruiu, unde a fost înmormântat şi soţul acesteia, a declarat pentru MEDIAFAX Ludmila Patlanjoglu, autoarea biografiei actorului.
Michaela Tonitza Iordache, profesor universitar doctor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale (UNATC) din Bucureşti, soţia regretatului actor Ştefan Iordache, a murit sâmbătă, la vârsta de 67 de ani, potrivit unui comunicat al UNATC.
Lucian Mândruţă, fostul prezentator al emisiunii "Observator 19" de la Antena 1, va realiza, din 20 martie, un late-night show intitulat"Pâine şi circ", la acelaşi post TV, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii televiziunii.
Vânzările de carte în România au scăzut cu 30-35% în anul 2009, comparativ cu 2008, din cauza crizei economice, a declarat pentru MEDIAFAX Mihai Penescu, preşedintele Uniunii Editorilor din România şi directorul editurii All.
Ediţia din 2010 a târgului de carte Bookfest se va desfăşura între 9 şi 13 iunie, în pavilioanele 13-17 de la Romexpo din Capitală, Spania urmând să fie invitat de onoare al evenimentului, a declarat pentru MEDIAFAX Cristina Poterăşoiu, directorul executiv al AER, organizatorul evenimentului.
James Murdoch, Chairman şi CEO al News Corp. Europa şi Asia, a declarat că nu este nicio diferenţă între descărcarea ilegală de conţinuturi şi furtul de poşete şi a cerut măsuri mai dure împotriva pirateriei online, informează Media Guardian.
Facebook ameninţă că va da în judecată publicaţia Daily Mail pentru că ar fi publicat un articol în care susţinea că reţeaua de socializare facilitează presiunea sexuală asupra tinerelor minore care îşi fac profil pe Facebook, informează The Guardian.
Volumul "Pentagono" (Pentagon), de Héctor Martínez Sanz, o viziune spaniolă asupra marilor români şi prima carte publicată la prima editură spaniolă dedicată culturii române - Editura Niram Art, înfiinţată la sfârşitul anului 2009 -, a fost lansat miercuri la Madrid, potrivit unui comunicat.
Radiodifuzorul public britanic BBC investeşte câteva zeci de mii de euro în cursuri despre utilizarea reţelei sociale Facebook pentru cei 23.000 de angajaţi ai companiei, informează pagina electronică a cotidianului The Sun.
Canalul TV prin satelit dedicat modei Fashion TV nu va mai fi recepţionat în India, timp de nouă zile, deoarece, în septembrie 2009, a transmis imagini cu mai multe modele care defilau pe podium cu sânii dezgoliţi, la o prezentare a designerului Alexander McQueen.
Preşedintele Traian Băsescu anunţă că nu poate accepta titlul de membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR), precizând că acordarea unui sediu şi promulgarea unei legi sunt obligaţii de serviciu care nu trebuie răsplătite cu titluri academice.
Bucharest metroART, un proiect I Love Bucharest, debutează cu decorarea a trei bănci-zebre în staţia de metrou Piaţa Victoriei 1, în noaptea de 15 spre 16 martie.
Regizorul rus Andrei Koncealovski este invitatul de onoare al Festivalului Internaţional de Film Bucureşti (B-Est IFF), care se desfăşoară între 20 şi 25 aprilie, la cinematografele Scala şi Corso din Capitală.
Filme despre revoluţia care a avut loc în Iran, anul trecut, în mediul virtual, pelicule despre organizaţii de activişti, dar şi o dezbatare ce va avea loc la Institutul Naţional al Magistraturii, pe tema justiţiei din Mexic, se numără printre evenimentele Festivalului One World Romania.
Teodora Enache şi Darius Brubeck Quartet deschid seria de concerte din cadrul Bucharest Spring Jazz 2010 (5 - 15 mai), cu un recital susţinut pe scena Ateneului Român, informează organizatorii, Fundaţia Racursi.
Perioada în care presa putea să simuleze în faţa publicului calităţi precum credibilitatea a trecut, iar titlurile trebuie să vină cu informaţie de calitate, a declarat Răzvan Corneţeanu, director general Adevărul Holding, joi, într-un eveniment dedicat lansării revistei OK! pe piaţa din România.
Preşedintele Traian Băsescu a fost desemnat membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR), în Adunarea Generală de joi, cu unanimitate de voturi, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii instituţiei.
Balerina Alina Cojocaru va fi invitatul special, alături de Natalia Osipova, în sezonul de primăvară al American Ballet Theatre de la Metropolitan Opera House (New York), care se desfăşoară între 17 mai şi 10 iulie, sezon care celebrează 70 de ani de la înfiinţarea companiei de balet.
Sunteţi un călător cumpătat. Vă puneţi în bagaje loţiune de plajă, sisteme de siguranţă pentru bagaje şi o borsetă în care să vă tineţi banii. Dar ce precauţii digitale vă luati?
Sex.com, domeniul web considerat a fi unul dintre cele mai scumpe din istorie, va fi vândut la licitaţie pentru un preţ începând de la 1 milion de dolari, informeaza The Telegraph, citat de "Ziarul Financiar".