Prima pagină » Economic » Fermierii români: Nu se justifică interzicerea exporturilor

Fermierii români: Nu se justifică interzicerea exporturilor

Interzicerea exporturilor de cereale în afara statelor UE ar putea fi o catrastrofă pentru agricultori. Măsura va afecta şi imaginea fermierilor români în faţa partenerilor străini. Fermierii spun că producţia de grâu şi de porumb e de patru ori mai mare decât se consumă.

Interzicerea exporturilor le dă emoţii fermierilor. Pentru cei mai mulţi dintre ei măsura e păguboasă.

„Eu cred că sunt destule rezerve în ţară, n-ar fi trebuit să se ajungă aici pentru că fermierii din România se tem că nu va fi ridicată această măsură în mai şi atunci, dacă ajungem să vină recoltatul la păioase, orz, grâu şi rapiţă şi nu va fi ridicată această măsură, fermierii nu au ce să facă cu cerealele, nu au depozitare şi atunci va fi un dezastru pentru fermieri”, a spus, pentru MEDIAFAX, fermierul Cornel Stroescu.

Producătorii pierd clienţi odată cu intrarea în vigoare a ordonanţei militare.

„Avem şi noi contracte pe care va trebui să le anulăm în cazul în care interdicţia va funcţiona sau (…) ne va afecta, înainte de toate, ca imagine, atât pe noi ca producători şi exportatori cât şi la nivel de ţară”, a explicat producătorul Mihai Anghel.

„Ştim foarte bine că zootehnia la noi este la pământ şi marea majoritate a producţiilor de porumb, rapiţă se duc către export. (…) Nu ştim în momentul acesta ce o să se întâmple. Bănuiesc că o să rămânem cu ele dacă nu se reglementează într-un fel reluarea exporturilor”, a subliniat vicepreşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, ing. Ilie Popescu.

Pe piaţa internă, preţul porumbului este de în jur de 700 de lei pe tonă, iar grâul se vinde cu 900 de lei pe tonă.

Prin Ordonanţa Militară numărul 8 s-a interzis, pe perioada stării de urgenţă, exportul pentru produsele agroalimentare: grâu, orz, ovăz, orez, soia, dar şi făină de grâu, turte, produse de panificaţie şi patiserie, biscuiţi, ulei de seminţe, zahăr.

Recomandarea video

EXCLUSIV | Parchetul General: Decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, nu și celor de corupție / Ce se mai poate face astfel încât infractorii și inculpații să nu scape pe prescripție / Fosta judecătoare Daniela Panioglu demontează interpretarea parchetului / Fostul procuror Elena Hach: Corupția cu bani europeni nu se mai prescrie pe regula ÎCCJ
G4Media
A murit Spiridon, tatăl lui Adrian Mutu » Fan Știința, părinte exigent + Pasiunea transmisă printr-o pereche de jambiere
GSP.ro
Zece alpiniști, inclusiv celebrul Nirmal Purja, sunt căutați de salvatori după o avalanșă pe unul dintre cei mai înalți munți din lume. Mesajul transmis de alpinistul Horia Colibășanu
Gandul
'L-au resuscitat'. Prima reacție a lui Stelian Ogică, după ce Adrian Ropotan a fost implicat într-un accident teribil
Cancan
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Prosport
Pedeapsă mică pentru contabila care a țepuit MAE cu 8,4 milioane de lei. Cum povestește inculpata că a luat banii: „Când diplomații erau în misiune, eu îi treceam ca fiind în concediu”
Libertatea
Adrian Ropotan, în stare gravă după accidentul de microbuz din Argeș. Antrenorul a fost resuscitat la fața locului. Imagini de la locul accidentului
CSID
Un proprietar își vinde mașina chinezească pe Autovit după 30.000 KM. Cât cere pe ea
Promotor
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia