Economic

BNR a vândut 40 mil. euro în intervenţia directă

Banca Naţională a României (BNR) a vândut circa 40 de milioane de euro, într-o intervenţie directă, cu scopul de a testa funcţionarea pieţei şi a înţelege necorelarea dintre piaţa monetară şi cea valutară, a declarat purtătorul de cuvânt al băncii centrale, Mugur Şteţ.

Băsescu: Criza de la bursă nu afectează populaţia

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că ceea ce se întâmplă în prezent cu Bursa este un argument legat de faptul că România are toate şansele să nu fie afectată de criza internaţională dacă instituţiile vor fi prudente, pentru că populaţia nu a investit masiv în acţiuni.

BNR intervine direct pe piaţa valutară pentru a sprijini leul

Banca Naţională a României a intrat direct pe piaţa valutară, în jurul orei 13:00, prin vânzare de euro pentru a susţine cotaţia monedei naţionale şi a întrerupe volatilitatea ridicată a cursului, manifestată în prima parte a şedinţei interbancare.

Un acţionar Yahoo a propus preluarea companiei de către Microsoft pentru 10 mld. dolari

Un acţionar minoritar al Yahoo! a propus încheierea unei înţelegeri prin care Microsoft să preia compania de servicii online pentru 10,3 miliarde de dolari, respectiv 22 de dolari pe acţiune, cu 74% peste cotaţia bursieră actuală.

Farmache: Preţurile potenţiale erau în scădere

Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Stere Farmache, a declarat vineri că decizia de prelungire a intervalului de predeschidere pe toată perioada şedinţei de vineri a fost cea mai bună măsură pentru investitorii din România, întrucât preţurile potenţiale erau în scădere.

Bill Gates nu mai este cel bogat american

Warren Buffett a devenit cel mai bogat american, devansându-l pe fondatorul Microsoft, Bill Gates, care a ocupat această poziţie timp de 15 ani consecutiv, potrivit unei liste recalculate a revistei americane Forbes, care va fi publicată în luna octombrie.

SUA ar putea garanta integral depozitele şi datoriile bancare

Statele Unite analizează două măsuri fără precedent pentru susţinerea pieţelor financiare, respectiv garantarea tuturor datoriilor pe care le au băncile şi asigurarea integrală a depozitelor constituite la băncile americane, potrivit Wall Street Journal.

Leul, extrem volatil la începutul şedinţei

Moneda naţională a înregistrat o volatilitate extrem de ridicată în prima oră a şedinţei interbancare de vineri, iar cursul de schimb a consemnat variaţii de până la opt bani, pe fondul acutizării aversiunii faţă de risc pe pieţele internaţionale, în urma prăbuşirii burselor externe.

Tranzacţiile cu acţiuni şi derivate la Bursă se vor realiza numai la sfârşitul zilei

Conducerea Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a prelungit starea de "Predeschidere" a şedinţei de vineri pentru toate pieţele principale de acţiuni şi derivate până la sfârşitul zilei, în timp ce pieţele de obligaţiuni şi titluri de stat vor avea program obişnuit de tranzacţionare.

Bursele de la Moscova nu s-au deschis vineri

Ambele burse de la Moscova, RTS şi MICEX, nu au deschis şedinţa de vineri la ora obişnuită, respectiv 6:30 GMT, din ordinul autorităţii ruse de reglementare a pieţei de capital.

Deficitul comercial a ajuns la 14,58 miliarde de euro

Deficitul comercial a crescut cu 9,35% în primele opt luni, comparativ cu perioada similară din 2007, la 14,58 miliarde de euro, dinamica exporturilor continuând să fie mai accentuată decât cea a importurilor, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

Inflaţia anuală a coborât la 7,3% în septembrie

Preţurile de consum au crescut cu 0,4% în luna septembrie, iar inflaţia anuală a coborât cu 0,7 puncte procentuale faţă de luna anterioară, de la 8,02% la 7,3%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Bursa din New York, la a şaptea zi consecutivă de scăderi

Bursa de la New York a marcat joi a şaptea şedinţă consecutivă în cădere, în pofida eforturilor mai multor guverne din întreaga lume de a revigora piaţa creditelor, considerate de investitori insuficiente pentru evitarea unei recesiuni globale.

Băncile vor putea procesa electronic, de vineri, cecurile şi biletele la ordin

Sistemul central pentru automatizarea decontării instrumentelor de debit, respectiv cecurile, cambiile şi biletele la ordin, va fi pus în funcţiune vineri, iar tariful pe tranzacţie este mai redus cu peste 50% faţă de sistemul pe suport hârtie, a anunţat Transfond.

Renault şi EDF vor să lanseze, din 2011, autovehicule electrice

Grupul Renault şi compania franceză de utilităţi EDF au semnat, joi, un memorandum de înţelegere, cu scopul de a lansa împreună, din 2011, mijloace de transport electrice, fără emisii de dioxid de carbon.

Leul se apreciază puternic, iar cursul coboară până la 3,77 lei/euro

Moneda naţională s-a apreciat puternic în a doua parte a şedinţei interbancare de joi, într-o piaţă cu lichiditate foarte redusă, care a favorizat diminuarea cotaţiilor, iar la închiderea pieţei locale cursul de schimb se situa la 3,7750 - 3,78 lei/euro, după ce atinsese un minim de 3,77 lei/euro.

Poşta Română va lansa în decembrie un card de debit destinat persoanelor fizice

Compania Naţională Poşta Română (CNPR) va lansa, în luna decembrie, un card de debit destinat persoanelor fizice, care va permite efectuarea de plăţi pentru diverse utilităţi şi la comercianţi, încasarea pensiilor şi alocaţiilor pentru copii, precum şi depuneri şi retrageri de numerar.

Tăriceanu: Criza financiară este un exemplu că nu se poate face la infinit capitalism fără capital

Criza financiară internaţională reprezintă un exemplu al faptului că nu se poate face la infinit capitalism fără capital, a declarat, joi, la Roma, premierul Călin Popescu Tăriceanu, care a apreciat că aceste probleme nu sunt totuşi de lungă durată.

Poşta Română a deschis şase oficii poştale în Spania

Compania Naţională Poşta Română (CNPR) a deschis, joi, şase oficii poştale în Spania, suma alocată pentru extinderea reţelei teritoriale în afara ţării ridicându-se la 200.000 euro, a declarat, într-o conferinţă de presă, directorul general al operatorului poştal, Dan Mihai Toader.

Farmache: BVB nu poate stabili culoarea indicilor, iar investitorii trebuie să elimine emoţiile

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) nu poate stabili culoarea indicilor sau limitele de preţ, iar investitorii trebuie să elimine emoţiile şi sentimentele de panică, a declarat, joi, preşedintele - director general al Bursei, Stere Farmache.

IBR: Băncile din România nu au probleme pentru că sunt supravegheate atent

Nicio bancă din România nu are vreo problemă pentru că sunt supravegheate foarte atent, a declarat, joi, Petru Rareş, preşedinte şi director general al Institutului Bancar Român (IBR), referindu-se la efectele crizei financiare internaţionale.

Bursele europene au deschis joi în urcare

Bursele europene au deschis şedinţa de joi în creştere cu 1,45%, recuperând o parte din pierderile majore din zilele anterioare, după ce eforturile de miercuri ale băncilor centrale şi guvernelor de a tempera criza financiară au calmat investitorii.

Bursa de valori de la New York a încheiat miercuri a şasea zi consecutivă de scăderi

Bursa de valori de la New York a încheiat miercuri a şasea zi consecutivă de declin, indicii S&P 500 şi Dow Jones au avut cele mai mari căderi pe parcursul a şase şedinţe din istorie, iar barometrul volatilităţii a doborât două recorduri.

O bancă de investiţii, prima victimă din Rusia a crizei creditelor

Banca de investiţii KIT Finance, prima victimă din Rusia a crizei creditelor, va fi cumpărată de companiile de stat Alrosa, cu activităţi în domeniul minier, şi Russian Railways.

Guvernul a decis înfiinţarea companiei energetice naţionale

Guvernul a decis, miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, înfiinţarea companiei energetice naţionale, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse ministeriale.

Guvern: Profiturile din investiţiile bursiere nu vor fi impozitate în 2009

Guvernul a decis, miercuri, ca profiturile realizate din investiţiile bursiere să nu fie impozitate în 2009, a anunţat, miercuri, premierul Călin Popescu Tăriceanu.

BNR: Populaţia să nu retragă depozitele pe baza zvonurilor

Depunerile în sistemul bancar românesc sunt sigure, pentru că nicio bancă nu are probleme de lichiditate, iar retragerile pe baza zvonurilor ar fi o greşeală, mai ales că BNR este pregătită să sprijine băncile, a declarat, miercuri, directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză.

Băncile au închis liniile de creditare pe piaţa interbancară

Băncile din România au închis expunerile pe celelalte instituţii din sistem, din cauza zvonurilor apărute în piaţă, dar lichiditatea a fost asigurată din alte surse, a declarat, miercuri, directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză.

Leul s-a apreciat miercuri cu circa 1,8% faţă de euro

Leul s-a apreciat cu circa 1,8% în faţa euro în partea a doua a şedinţei interbancare de miercuri, în contrast cu mişcarea valutelor din pieţele emergente, care s-au depreciat, dealerii suspectând că BNR a intervenit pentru susţinerea monedei naţionale.

Valoarea salariilor reale din România depăşeşte nivelul de echilibru

Ritmul de creştere al salariilor reale s-a accelerat în România începând cu anul 2005, astfel că valoarea remuneraţiilor se păstrează cu mult peste nivelul de echilibru, depăşind, în acelaşi timp, productivitatea, potrivit unei analize publicate pe site-ul Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Bursele şi-au redus din pierderi, după acţiunea coordonată a principalelor bănci centrale

Bursele de acţiuni din întreaga lume şi-au redus din pierderile semnificative înregistrate în prima parte a şedinţei de miercuri, după ce principalele bănci centrale din lume au anunţat o acţiune coordonată de reducere a dobânzilor de politică monetară pentru a opri înrăutăţirea crizei financiare.

Farmache: Tranzacţiile bursiere se reiau joi, după programul normal

Consiliul Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a decis să menţină oprită şedinţa bursieră până la finalul zilei de miercuri, iar tranzacţiile vor fi reluate joi, după programul normal, aşa cum au dorit şi majoritatea brokerilor, a anunţat preşedintele Bursei, Stere Farmache.

Băncile centrale din mai multe state au redus dobânzile de politică monetară

Băncile centrale din Marea Britanie şi Canada au redus, miercuri, dobânzile de politică monetară, cu 0,5 puncte procentuale, alăturându-se Băncii Centrale Europene (BCE) şi Rezervei Federale într-un efort coordonat de revigorare a sistemului financiar şi evitare a recesiunii.

Inflaţie de 7,2% în septembrie şi dobânda cheie menţinută de BNR la 10,25% – analişti

Rata anuală a inflaţiei din România va scădea rapid în luna septembrie, la 7,2%, evoluţie susţinută de încetinirea creşterii costurilor alimentelor şi combustibilului, ceea ce va permite Băncii Naţionale a României (BNR) să menţină rata dobânzii de politică monetară la 10,25%, anticipează analiştii.

Bursa din Sibiu suspendă operaţiunile cu derivate

Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu a oprit şi ea tranzacţiile cu derivate, după ce Bursa de Valori Bucureşti a suspendat transferurile cu acţiuni în urma prăbuşirii cotaţiilor.

Tranzacţiile la Bursa de Valori au fost oprite

Conducerea Bursei de Valori Bucureşti a suspendat tranzacţiile, la ora 11:08, după ce piaţa s-a prăbuşit, înregistrând scăderi ale cotaţiilor de peste 10%, chiar 14,64% în cazul societăţilor de investiţii financiare (SIF).

Ucraina a pus a şasea bancă locală sub administrare specială, după retrageri masive de depozite

Banca centrală a Ucrainei a plasat a şasea bancă locală, Prominvest, sub administrare specială, potrivit unei surse citate de Reuters, după ce statul a acordat companiei, în septembrie, un împrumut de un miliard de dolari, în condiţiile în care clienţii îşi retrăgeau masiv depozitele.

MOL şi OTP, suspendate de la tranzacţionare la Budapesta, după ce au căzut cu 10%

Acţiunile MOL şi OTP au fost suspendate automat miercuri dimineaţa la bursa de la Budapesta, timp de zece minute, după ce au pierdut peste 10% din valoare de la deschiderea şedinţei.

Indicele Nikkei a înregistrat cel mai mare declin zilnic de la prăbuşirea burselor din 1987

Indicele Nikkei, al principalelor companii listate la bursa de la Tokyo, a scăzut miercuri cu 9,4%, cel mai mare declin zilnic de la prăbuşirea burselor din anul 1987, în contextul intensificării temerilor privind intrarea în recesiune a economiei mondiale.

Wall Street a înregistrat marţi a cincea zi consecutivă de scăderi

Bursa de la New York a înregistrat marţi a cincea zi consecutivă de scăderi, iar indicele Dow Jones a consemnat cel mai amplu declin din istorie pe parcursul a cinci şedinţe, din cauza accentuării temerilor că evoluţia crizei creditelor va arunca economia SUA într-o recesiune profundă.