Premierul bulgar nu a dezvăluit identitatea persoanei eliminate de pe lista sancțiunilor, precizând doar că aceasta este „legată de funcționarea în siguranță a metroului din Sofia”.
Este cel de-al treilea cetățean rus pentru care Bulgaria a obținut eliminarea din proiectul celui de-al 21-lea pachet de sancțiuni. Anterior, la solicitarea Sofiei, alte două nume importante din Rusia au fost eliminate de pe listă.
„Bulgaria și-a exprimat deschis rezervele față de aceste persoane și disponibilitatea fermă de a nu susține întregul pachet dacă ele nu vor fi eliminate de pe listă. După cum ați văzut, au fost eliminate”, a declarat Radev în interviul acordat postului bTV, citat de Novinite.
Potrivit presei bulgare, este vorba despre omul de afaceri rus Iskander Mahmudov, acționar majoritar al companiei Transmashholding, unul dintre cei mai mari producători de trenuri, locomotive și vagoane de metrou din Rusia. Una dintre filialele acesteia furnizează trenuri pentru metroul din Sofia încă din 2006.
Autoritățile bulgare au susținut că sancționarea acestuia ar putea afecta aprovizionarea cu piese de schimb și întreținerea rețelei de metrou.
După obiecțiile formulate de Bulgaria, din proiectul celui de-al 21-lea pachet de sancțiuni al UE au fost eliminați, în urmă cu câteva zile, patriarhul Kirill, liderul Bisericii Ortodoxe Ruse, și Vagit Alekperov, fondator și acționar al grupului petrolier Lukoil.
În cazul Patriarhului Kirill, autoritățile bulgare au susținut că sancționarea acestuia ar fi avut mai degrabă un caracter simbolic, fără un impact economic asupra Rusiei, dar ar fi putut alimenta discursul anti-european într-o țară majoritar ortodoxă precum Bulgaria.
În privința lui Vagit Alekperov, Rumen Radev a susținut că includerea sa pe lista sancțiunilor ar putea afecta interesele economice ale Bulgariei, inclusiv în contextul litigiului de arbitraj dintre Lukoil și statul bulgar.
Premierul bulgar spune că poziția adoptată de Sofia demonstrează că un stat membru își poate apăra interesele în cadrul Uniunii Europene.
„Pentru prima dată, Bulgaria își declară deschis interesul național. Nu este nimic greșit ca o țară să își apere interesul național într-un format colectiv. Uniunea Europeană este puternică atunci când statele sale membre sunt puternice”, a spus Radev.
Totodată, el a pus sub semnul întrebării eficiența sancțiunilor adoptate până acum împotriva Rusiei.
„Când adoptăm al 21-lea pachet de sancțiuni, trebuie să ne întrebăm de ce am ajuns aici și ce s-a întâmplat cu precedentele 20 de pachete. În mod evident, ele nu și-au atins scopul”, a declarat premierul bulgar.
Cel de-al 21-lea pachet de sancțiuni propus de Comisia Europeană are în vedere, printre altele, sectoarele energiei, serviciilor financiare, activelor cripto și comerțului, precum și noi restricții împotriva unor persoane și entități ruse.
Miniștrii de Externe ai statelor membre nu au reușit să ajungă la un acord în reuniunea de luni de la Bruxelles, iar negocierile au continuat marți. Pachetul urmează să fie supus votului în cursul acestei săptămâni.
Fost președinte al Bulgariei între 2017 și ianuarie 2026, Rumen Radev a demisionat înaintea alegerilor parlamentare din aprilie, câștigate de coaliția sa, Bulgaria Progresistă. În luna mai, Parlamentul de la Sofia l-a ales prim-ministru.