„Cooperarea strânsă dintre cele două ţări este deosebit de importantă în acest moment critic, provocarea nord-coreeană reprezentând o ameninţare fără precedent la adresa securităţii internaţionale. Condamnăm Coreea de Nord în cei mai puternici termeni posibili pentru acest act necugetat, care reprezintă o încălcare clară a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite. Ca răspuns la această acţiune ilegală, premierul Abe şi cu mine am convenit să colaborăm, alături de alte state din cadrul comunităţii internaţionale, pentru a consolida presiunea împotriva Coreei de Nord, inclusiv prin creşterea ritmului de punere în aplicare a sancţiunilor, prin intermediul unei noi rezoluţii în Consiliul de Securitate al ONU”, a spus May, în cadrul unei conferinţe de presă comună cu Abe.
La rândul său, premierul japonez a avertizat Europa că nu este ferită de ameninţarea nord-coreeană şi că trebuie să trebuie să existe o poziţie comună şi fermă împotriva liderului Kim Jong-Un.
„Această ameninţare nu este resimţită numai de ţara noastră sau de Asia, ci a devenit o ameninţare globală, inclusiv pentru Europa. Coreea de Nord a efectuat până acum două teste cu rachete balistice intercontinentale (ICBM), iar raza de acţiune cuprinde aproape întreaga regiune a Europei”, a spus Abe.
Marţi, Coreea de Nord a a lansat o rachetă balistică deasupra teritoriului Japoniei. Racheta a zburat deasupra insulei japoneze Hokkaido şi s-a prăbuşit în Oceanul Pacific, acesta fiind primul proiectil nord-coreean ce a zburat deasupra Japoniei după 1998.
Kim Jong-Un ar fi ordonat lansarea rachetei în cadrul unei misiuni de antrenament care a avut drept rol să contracareze exerciţiile militare SUA-Coreea de Sud, a anunţat agenţia nord-coreeană de ştiri KCNA. Coreea de Nord a testat 13 rachete balistice doar în acest an.
Citeşte şi: Omenirea se îndreaptă către o nouă criză IMINENTĂ | Avertismentul preşedintelui Ungariei
Citeşte şi: Autorităţile catalane au fost informate de pericolul comiterii unui atac terorist pe La Rambla, în Barcelona, încă din luna mai
Citeşte şi: Explozii la o uzină chimică din apropiere de Houston, oraş afectat de uraganul Harvey / 10 poliţişti, la spital / Substanţele degajate afectează pielea, ochii şi plămânii
Citeşte şi: Vicepreşedintele Comisiei Europene: Polonia nu a propus nicio soluţie la preocupările privind statul de drept, în cadrul ultimelor discuţii cu Bruxelles-ul privind reformele judiciare efectuate de Varşovia
Citeşte şi: Statele Unite şi Coreea de Sud reacţionează după testele balistice ale Phenianului: exerciţii militare de amploare în Peninsula Coreea
Citeşte şi: Detaliul ieşit la iveală, după 20 de ani de la moartea Prinţesei Diana: „Plănuieşte un accident în maşina mea, tăierea frânelor”
Citeşte şi: Detaliul ieşit la iveală, după 20 de ani de la moartea Prinţesei Diana: „Plănuieşte un accident în maşina mea, tăierea frânelor”
Citeşte şi: O clădire s-a prăbuşit în Mumbai, într-o zonă intens populată. Cel puţin 40 de persoane sunt prinse sub dărâmături
Citeşte şi: Armata sud-coreeană: Racheta nord-coreeană a zburat doar la jumătate din capacitate. „Coreea de Nord rămâne pregătită să detoneze oricând o bombă nucleară în cadrul zonei de teste de la Punggye-ri”
Citeşte şi: Coaliţia coordonată de SUA a intervenit pentru a stopa evacuarea militanţilor reţelei teroriste Stat Islamic din vestul Siriei
Citeşte şi: Noul ambasador rus la Washington cere reluarea întrevederilor între oficialii militari americani şi ruşi