Prima pagină » Știri externe » Ministrul francez de Externe va vizita Groenlanda în următoarele săptămâni

Ministrul francez de Externe va vizita Groenlanda în următoarele săptămâni

Jean-Noël Barrot, ministrul francez de Externe, a declarat vineri că va efectua o vizită oficială în Groenlanda pentru a reafirma sprijinul Franței pentru integritatea teritorială a Danemarcei, pe fondul tensiunilor generate de pretențiile exprimate de Statele Unite ale Americii.
Ministrul francez de Externe va vizita Groenlanda în următoarele săptămâni
Sursă foto: Facebook / Jean-Noël Barrot

Jean-Noël Barrot a declarat, într-un interviu, că deplasarea în Groenlanda va avea loc „la invitația autorităților”. Ministrul a precizat că scopul vizitei este de a reitera susținerea Parisului față de integritatea teritorială a statului danez. Data exactă nu a fost anunțată, însă ar putea coincide cu deschiderea oficială a consulatului Franței în Groenlanda, programată pentru 6 februarie, notează Le Figaro. 

Declarațiile lui Barrot vin după mai multe săptămâni în care președintele Trump a exprimat pretenții asupra Groenlandei, care amenința că nu exclude utilizarea forței în preluarea insulei. Miercuri, în cadrul discursului de la Davos, Trump a făcut un pas înapoi, anunțând că nu va folosi forța în acest demers. Ulterior a anunțat și renunțarea la tarifele vamale cu care amenință statele europene care se opun preluării. 

Ministrul francez a salutat schimbarea de poziție a Statelor Unite, punctând că mesajele transmise de liderii europeni, „cu mult calm, dar și cu multă fermitate, au contribuit, fără îndoială, la o schimbare a poziției americane”. 

În urma unei întâlniri cu secretarul general NATO, Mark Rutte, liderul de la Casa Albă a anunțat că s-a ajuns la un acord cadru privind Groenlanda. 

Barrot a spus că detaliile acordului nu sunt publice, punctând: „Suveranitatea este indivizibilă. Suveranitatea asupra Groenlandei depinde de Regatul Danemarcei, de guvernul groenlandez și de poporul groenlandez. În acest spirit ne-am poziționat încă din prima zi și aceasta rămâne poziția noastră și astăzi”. 

 

    

Recomandarea video