NEWS ALERT Trei jurnalişti europeni au fost asasinaţi de terorişti, în cursul unui atac produs în Burkina Faso

Trei jurnalişti europeni, doi cetăţeni spanioli şi un irlandez, au fost asasinaţi de terorişti islamişti, în cursul unui atac produs în Burkina Faso, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate locale, citate de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Ouest-France.

5127 afișări
Imaginea articolului NEWS ALERT Trei jurnalişti europeni au fost asasinaţi de terorişti, în cursul unui atac produs în Burkina Faso

NEWS ALERT Trei jurnalişti europeni au fost asasinaţi de terorişti, în cursul unui atac produs în Burkina Faso

"Este regretabil, dar cei trei occidentali au fost executaţi de terorişti. Persoanele din imaginile difuzate de grupuri armate au fost identificate ca fiind cei trei occidentali dispăruţi de ieri", a declarat marţi un oficial din cadrul serviciilor de securitate din Burkina Faso.

Premierul Spaniei, Pedro Sanchez, a confirmat moartea a doi jurnalişti spanioli. "Cea mai proastă veste ne-a fost confirmată. Avem toată afecţiunea pentru rudele şi apropiaţii lui David B. şi Roberto F., asasinaţi în Burkina Faso", a transmis marţi Pedro Sanchez, prin Twitter.

Cei trei jurnalişti europeni, doi spanioli şi un irlandez, împreună cu un militar local erau dispăruţi după o ambuscadă care a vizat luni, în estul statului Burkina Faso, membri ai unei patrule antibraconaj însoţiţi de jurnalişti occidentali. Nu există informaţii despre starea militarului din Burkina Faso dat dispărut. Alte trei persoane au fost rănite în atacul produs în zona Fada N'Gourma-Pama, în estul Burkinei Faso.

Atacul terorist nu a fost revendicat, dar în Burkina Faso sunt active numeroase grupuri islamiste afiliate reţelelor teroriste Al-Qaida în Magrebul Islamic şi Stat Islamic.

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici