Știri externe

Dragnea, despre dezbaterea din Comisia LIBE: A fost o condamnare înainte de a se studia probele. Nimeni din spaţiul UE nu ne poate spune cum să definim în Constituţie familia

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni seara, la un post TV, că în Comisia LIBE nu a fost o dezbatere, ci o condamnare deja înainte de a se studia probele, România fiind ameninţată în mod brutal. El s-a declarat dezamăgit de ”de această atitudine”.

Prim-vicepreşedintele CE, despre protestatarii din 10 august: Nu poţi să-i defineşti ca huligani

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat, luni, în timpul dezbaterii din Comisia LIBE privind situaţia din România, că protestatarii din 10 august nu pot fi definiţi ca fiind „huligani”, din imaginile vizionate în acea perioadă reieşind că aceştia au fost paşnici.

Frans Timmermans: Cred în valorile familiei, dar nu trebuie să le transformăm în argumente prin care să justificăm homofobia

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat, luni, că UE nu are competenţe în privinţa referendumului pentru familie, afirmând însă că nu vrea ca valorile familiei, în care crede, să fie transformate ”în argumente pentru a justifica homofobia”.

Prim-vicepreşedintele CE a criticat modificarea legilor Justiţiei şi a vorbit despre demiterea şefei DNA/ Timmermans: Nu vom ezita să aducem în faţa instanţei guvernul român | VIDEO

Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, a exprimat preocupare, luni seară, în legătură cu reformarea legilor justiţiei în România şi a formulat semne de întrebare privind procedura care a condus la demiterea procurorului-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi.

Comisia LIBE din Parlamentul European discută, în prezenţa prim-vicepreşedintelui CE Frans Timmermans, despre independenţa justiţiei în România şi protestele din 10 august

Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) din Parlamentul European se reuneşte, luni seară, la Strasbourg, într-o „şedinţă extraordinară” pe tema situaţiei din România, înaintea dezbaterii din plenul PE referitoare la protestele din 10 august şi statul de drept.

Vicepremierul Italiei, Luigi Di Maio, acuză Uniunea Europeană de „terorism” financiar

Uniunea Europeană practică "terorismul" financiar împotriva Italiei, a acuzat luni după-amiază liderul formaţiunii populiste antisistem Mişcarea Cinci Stele, Luigi Di Maio, vicepremier şi ministru al Dezvoltării Economice, pe fondul criticilor Bruxellesului referitoare la deficitul bugetar italian.

MONITORUL APĂRĂRII | Ucraina va suplimenta capacităţile militare în nordul Mării Negre, pentru contracararea ameninţărilor Rusiei

Ucraina va construi o bază militară în zona Mării Azov, situată în nordul Mării Negre, şi a mobilizat efective suplimentare în această regiune pentru a contracara ameninţările Rusiei, afirmă Viktor Muzhenko, şeful Statului Major al armatei ucrainene, citat de agenţia Reuters.

Un atac terorist a vizat un convoi militar italian în capitalia Somaliei

Un atac terorist sinucigaş a vizat, luni, un convoi militar italian în capitala Somaliei, anunţă surse din cadrul serviciilor de securitate locale citate de site-ul agenţiei Associated Press.

Ministrul britanic de Externe a fost criticat după ce a comparat Uniunea Europeană cu Uniunea Sovietică. Jeremy Hunt: Ce s-a întâmplat cu încrederea şi idealurile visului european?

Jeremy Hunt, ministrul britanic de Externe, a fost criticat după ce a comparat Uniunea Europeană cu Uniunea Sovietică în cursul unui discurs la conferinţa Partidului Conservator, informează cotidianul The Guardian.

Facebook ar putea primi o amendă pentru pierderea datelor utilizatorilor

Facebook ar putea primi din partea autorităţilor europene o amendă ce ar putea ajunge la 1,63 miliarde dolari pentru compromiterea informaţiilor a peste 50 de milioane de useri, situaţie care contravine legilor europene privind protecţia datelor personale.

BREAKING A fost decernat premiul NOBEL pentru MEDICINĂ pe 2018. Doi cercetători, recompensaţi pentru descoperirile lor în terapia anticancer

Cercetătorii James P. Allison şi Tasuku Honjo au fost recompensaţi, luni, cu premiul Nobel pentru medicină pe 2018, informează site-ul oficial al acestor distincţii prestigioase.

Accident mortal în Turcia: Trei români au decedat/ UPDATE: Victimele provin dintr-o familie din Blaj, părinţii şi fiica lor, fostă candidată la primărie

Cel puţin patru persoane, inclusiv trei turişti români, au decedat în urma unui accident rutier produs pe o şosea din zona localităţii Kemer, în sud-vestul Turciei, informează presa locală.

Protestatarii pro-independenţă marchează un an de la referendum. Străzi, şosele şi căi ferate, BLOCATE în Catalonia

Manifestanţi ce susţin independenţa Cataloniei au blocat şosele, căi ferate şi străzi din regiunea autonomă din nord-estul Spaniei, la exact un an după un referendum controversat pentru independenţă, informează agenţia The Associated Press, citând presa locală.

„Noua eră fără RĂZBOI”. Coreea de Nord şi Coreea de Sud au început să elimine minele de-a lungul frontierei puternic militarizate

Coreea de Nord şi Coreea de Sud au început operaţiunea de îndepărtare a minelor antipersonal şi antitanc aflate în Zona Demilitarizată dintre cele două ţări, pe fondul detensionării relaţiilor bilaterale, informează agenţia de ştiri Yonhap.

Bilanţul creşte dramatic în Indonezia. Ajutor umanitar, solicitat după seismul de 7,5 grade. Sunt căutaţi cu disperare supravieţuitori

Indonezia a solicita, luni, ajutor umanitar internaţional în contextul eforturilor tot mai disperate de căutare şi salvare a victimelor seismului de 7,5 grade care a afectat insula Sulawesi, şi a provocat un tsunami, cauzând cel puţin 832 de decese, informează site-ul agenţiei Dpa.

SUA şi Canada confirmă că au ajuns la o înţelegere privind un nou acord comercial cu Mexicul

Washingtonul şi Ottawa au confirmat că au ajuns la o înţelegere privind un "nou acord comercial modernizat" cu Mexicul, numit Acordul Statele Unite-Mexic-Canada (USMCA), care va înlocui Acordul Nord-American de Comerţ Liber (NAFTA), informează Politico.com.

Vladimir Putin este aşteptat să efectueze o vizită oficială în Armenia la începutul lui 2019

Preşedintele rus Vladimir Putin este aşteptat să efectueze o vizită oficială în Armenia la începutul anului 2019, a declarat duminică premierul armean Nikol Paşinian, relatează site-ul agenţiei Tass.

Jeremy Hunt avertizează Rusia că va suporta consecinţele dacă nu va respecta legile internaţionale

Ministrul britanic de Externe, Jeremy Hunt, a avertizat Rusia că va suporta consecinţele pentru acţiunile sale de a intimida Marea Britanie şi dacă va continua să ignore regulile internaţionale, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Zoran Zaev afirmă că va continua să susţină schimbarea numelui Macedoniei

Premierul macedonean Zoran Zaev a declarat că va continua să susţină schimbarea numelui fostei republici iugoslave, în pofida prezenţei scăzute la referendumul organizat duminică, relatează site-ul agenţiei Dpa.

Referendumul din Macedonia a EŞUAT. Votul pentru schimbarea denumirii ţării ar fi pus capăt disputei cu Grecia. Ce se întâmplă după scrutin

Prezenţa la vot în referendumul privind schimbarea denumirii fostei republici iugoslave, care ar putea pune capăt disputei cu Grecia, a fost sub 50%, au anunţat autorităţile cu puţin timp înainte de închiderea urnelor, relatează site-ul postului BBC.

Victime în urma CICLONULUI Zorbas care a lovit Grecia: cel puţin trei persoane au dispărut în insula grecească Evia – VIDEO

Trei persoane au dispărut duminică în insula greacă Evia, în urma vânturilor puternice şi inundaţiilor provocate de un puternic ciclon mediteranean care a afectat deja mai multe părţi ale Greciei, relatează site-ul cotidianului The Independent.

În loc de NATO: Fort Trump sau poate chiar Camp Melania

Macedonia, unde azi are loc referendumul pentru schimbarea numelui ţării, a cunoscut în ultima lună cea mai mare afluenţă de lideri occidentali într-o ţară mică din Est.

Taifunul TRAMI a lovit sudul Japoniei. Trenurile de mare viteză şi alte linii, închise/ Cel puţin 51 de persoane au fost rănite – VIDEO

Cel puţin 51 de persoane au fost rănite în urma taifunului Trami, care a lovit duminică Japonia, forţând anularea zborurilor şi a trenurilor, inclusiv în zona Tokyo, în timp ce autorităţile au emis avertizări privnd intensificări ale vântului şi ploi torenţiale, relatează AP.

REFERENDUM în Macedonia: Cetăţenii macedoneni votează pentru schimbarea denumirii. Scrutinul nu este obligatoriu

Cetăţenii Macedoniei vor decide duminică viitorul ţării lor, fiind chemaţi la urne pentru a vota în cadrul unui referendum dacă sunt de acord cu schimbarea denumirii ţării lor în Macedonia de Nord, care ar pune capăt unei dispute de zeci de ani cu Grecia vecină, relatează AP.

CICLONUL Zorbas a lovit cu furie Grecia şi a făcut ravagii în localităţile de pe coasta elenă | VIDEO

Satele şi oraşele din regiunea Messinia din Peloponez au fost lovite de ciclonul Zorbas, care a provocat inundaţii şi alunecări de teren. Drumurile, străzile, casele şi magazinele fiind inundate, în special în zonele Corinthos, Koroni, Finikounda şi Methoni, anunţă site-ul greekcitytimes.com.

TRAGEDIA din Indonezia: Bilanţul victimelor a ajuns la cel puţin 832 de oameni/ Unul din controlorii de trafic a murit în timp ce asigura decolarea în siguranţă a unui avion | FOTO, VIDEO

Replici puternice au continuat să lovească insula Sulawesi din Indonezia, după cutremurul major urmat de tsunami, şi cel puţin 832 de persoane şi-au pierdut viaţa, informează BBC.

Scandal la Tesla! Elon Musk va demisiona din funcţia de preşedinte al companiei Tesla şi va plăti amendă 20 de milioane de dolari pentru soluţionarea litigiului

Elon Musk a acceptat, sâmbătă seară, să demisioneze din funcţia de preşedinte al companiei Tesla şi să plătească o amendă de 20 de milioane de dolari în cadrul unui acord cu autorităţile de reglementare din Statele Unite, informează CNN şi BBC.

Independenţă Catalonia. CIOCNIRI violente între poliţie şi separatiştii catalani care au aruncat cu o pulbere colorată – VIDEO, FOTO

Poliţia din Catalonia s-a confruntat sâmbătă cu separatiştii catalani în centrul Barcelonei, în timp ce tensiunile cresc înainte de aniversarea unui an de la referendumul ilegal al regiunii spaniole privind secesiunea, care s-a încheiat cu intervenţia forţelor de securitate, relatează AP.

Detalii despre acţiunile miliardarului Elon Musk. A anunţat delistarea Tesla influenţat de marijuana şi pentru a-şi distra prietena

Elon Musk a compus vestitul tweet despre delistarea Tesla şi răscumpărarea titlurilor companiei cu 420 de dolari/acţiune influenţat de semnificaţia numărului 420 printre consumatorii de marijuana şi pentru a-şi distra prietena, cântăreaţa rap Grimes, relatează Bloomberg.

MONITORUL APĂRĂRII: Relaţia Germania – Rusia, determinantă pentru securitatea Europei

Relaţia Germania – Rusia s-a dezvoltat accelerat după ce Trump a devenit preşedinte al SUA. Iniţial, această relaţie era doar în domeniul economic. După anul 2017 şi mai ales după Summit-ul NATO din 11-12 iulie 2018 acestea au evoluat şi în domeniul politic. Apropierea Germaniei de Rusia este considerată de unele state central şi est europene ca fiind o ameninţare asupra securităţii lor.

Ciclonul ZORBAS a lovit Grecia. Ploi puternice şi valuri de 11 metri înălţime în larg/ Mii de turişti au părăsit de urgenţă Insula Santorini/ VIDEO

După furtuna Xenophon care a afectat Grecia la începutul acestei săptămâni, meteorologii au anunţat un ciclon numit Zorbas, care s-a mutat sâmbătă spre sud, afectând Peloponezul, Creta, Attica şi Evia de Est, precum şi o mare parte din Marea Egee, relatează site-ul greekcitytimes.com.

Donald Trump îşi menţine încrederea în nevinovăţia judecătorului Brett Kavanaugh, dar apar riscuri privind aprobarea de către Senat a numirii acestuia la Curtea Supremă

Preşedintele SUA, Donald Trump, a părut să minimizeze investigaţia FBI pe care, pe fondul criticilor, a ordonat-o în cazul judecătorului Brett Kavanaugh, desemnat pentru un post la Curtea Supremă de Justiţie, dar două activiste depun eforturi pentru a bloca aprobarea Senatului în acest caz.

Un taifun puternic se apropie de Japonia. Sute de zboruri au fost anulate/ Mai multe oraşe, fără curent electric

Un taifun puternic a adus ploi abundente şi vânturi puternice, apropiindu-se sâmbătă de sudul Japoniei, ceea ce a dus la anularea a sute de zboruri şi întreruperi de curent electric în mai multe oraşe, relatează Reuters.

Fondatorul CNN suferă de demenţă. Ce a mărturisit Ted Turner în primul său interviu acordat după absenţa îndelungată de pe scena publică

Fondatorul CNN Ted Turner, în vârstă de 79 de ani, a declarat că a fost diagnosticat cu demenţă de tip Lewy Body în cadrul unui interviu acordat postului CBS şi explică cum fosta sa soţie, actriţa Jane Fonda, a ucis visul său de a candida la funcţia de preşedinte, informează Daily Mail.

Ministrul Economiei din Mexic spune că în 48 de ore se va afla dacă NAFTA rămâne un acord trilateral

Ildefonso Guajardo, ministrul mexican al Economiei, a declarat că SUA şi Canada fac eforturi serioase pentru a ajunge la o înţelegere privind revizuirea Acordului Nord-American de Liber Schimb (NAFTA), adăugând că în 48 de ore se va şti dacă acordul rămâne unul trilateral.

Tragedie în Indonezia: Sute de morţi şi răniţi, după tsunami-ul provocat de cutremurul de 7,5 grade | FOTO, VIDEO

Sute de oameni au murit, iar alte câteva sute de persoane au fost rănite în urma cutremurului cu magnitudinea de 7,5 grade, produs vineri, în zona insulei Sulawesi din Indonezia, care a provocat un tsunami.

Comisia Juridică din Senatul SUA a avizat favorabil numirea lui Brett Kavanaugh, acuzat de agresiuni sexuale, la Curtea Supremă/ FBI va face anchetă

Comisia Juridică din Senatul SUA a dat vineri aviz favorabil numirii lui Brett Kavanaugh în funcţia de judecător la Curtea Supremă, însă înainte de votul final în Senat, Kavanaugh va fi vizat de o anchetă FBI pe tema presupuselor agresiuni sexuale săvârşite de acesta în adolescenţă.

Şapte morţi, sute de răniţi, în urma confruntărilor între mai mulţi protestatari palestinieni şi militarii israelieni

Cel puţin şapte palestinieni au fost ucişi, iar sute au fost răniţi în confruntări cu armata israeliană produse vineri, în timpul protestelor săptămânale de la frontiera Fâşiei Gaza cu Israelul, informează site-ul agenţiei Reuters.