Prima pagină » Știri externe » „Pe teritoriul UE”. Reacția Ursulei von der Leyen după incidentul cu drona de la Galați

„Pe teritoriul UE”. Reacția Ursulei von der Leyen după incidentul cu drona de la Galați

Președinta Ursula von der Leyen a reacționat după incidentul în care o dronă a lovit o zonă locuită din Galați, afirmând că „războiul de agresiune al Rusiei a trecut o nouă linie”.
„Pe teritoriul UE”. Reacția Ursulei von der Leyen după incidentul cu drona de la Galați
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Sursa foto: Monasse T/ANDBZ/ABACAPRESS.COM

Într-o postare publicată pe platforma X, Ursula von der Leyen a declarat că incursiunea unei drone rusești într-o zonă dens populată din România, soldată cu rănirea unor civili, reprezintă un nou episod grav al conflictului declanșat de Moscova. „O incursiune a unei drone rusești a lovit o zonă dens populată din România, rănind civili. Pe teritoriul Uniunii Europene”, a scris șefa Comisiei Europene. Oficialul european a transmis solidaritatea instituțiilor europene cu România și cu cetățenii afectați de incident.

Bruxelles anunță noi presiuni asupra Rusiei

Von der Leyen a precizat că Uniunea Europeană va continua să își consolideze măsurile de securitate și descurajare, în special pe flancul estic. „Suntem pe deplin solidari cu România și cu poporul român. Pe măsură ce continuăm să ne consolidăm securitatea și capacitatea de descurajare, în special la frontiera noastră estică, vom continua să creștem presiunea asupra Rusiei”, a transmis aceasta.

În același mesaj, președinta Comisiei Europene a anunțat că Bruxellesul pregătește cel de-al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Reacția vine în contextul în care incidentul de la Galați a atras atenția mai multor lideri europeni, fiind unul dintre cele mai grave episoade produse pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene de la începutul războiului din Ucraina.

Citește și

Recomandarea video